Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 161/2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 alin. (1) din Codul penal

Modificări (...)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 729 din 12 august 2020.

În vigoare de la 12 august 2020

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Valer Dorneanu - președinte
Cristian Deliorga - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Gheorghe Stan - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Elena-Simina Tănăsescu - judecător
Varga Attila - judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Gheorghe Clapon în Dosarul nr. 9.314/99/2013*/a26 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 698D/2018.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul avocat Daniel Manolache, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Apreciază că sintagma "lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public" este lipsită de claritate și previzibilitate, fapt ce determină și încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil. Face referire la Decizia nr. 856 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 13 aprilie 2018, și Decizia nr. 110 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 19 mai 2020.

4. Susține că sintagma "inducerea în eroare" este comună infracțiunii de trafic de influență și celei de înșelăciune, acest lucru determinând neclaritatea textului și lipsa acestuia de previzibilitate. Deși este vorba de aceeași acțiune - "inducerea în eroare", regimul sancționator al celor două infracțiuni este diferit. Prin această modalitate de legiferare se ajunge la o dublă incriminare a aceleiași fapte, ceea ce determină încălcarea prevederilor constituționale invocate.

5. Prin reglementarea infracțiunii de trafic de influență, legiuitorul sancționează o simplă "laudă" a făptuitorului, fără a se putea determina intenția reală de a interveni pe lângă un funcționar public. Or, simpla "laudă" ar trebui încadrată la infracțiunea de înșelăciune, iar nu la cea de trafic de influență. Apreciază că există o dublă incriminare, deoarece în actuala legislație simpla afirmație că o persoană are influență asupra unui funcționar, deși această afirmație este nereală, întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, cât și pe cele ale infracțiunii de trafic de influență.

6. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită, în principal, respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, apreciind că autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci critică modul de aplicare a legii de către organele judiciare. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă Decizia nr. 712 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 27 ianuarie 2020, Decizia nr. 856 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 13 aprilie 2018, și Decizia nr. 134 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 31 mai 2017.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

7. Prin Încheierea din 23 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 9.314/99/2013*/a26, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Gheorghe Clapon cu ocazia soluționării unei cauze penale.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că sintagmele "lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public" și "care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act" sunt lipsite de claritate și previzibilitate, fapt ce determină și încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil.

9. Apreciază că, pentru a vorbi de infracțiunea de trafic de influență, dispozițiile criticate impun existența a două condiții, care sunt asemănătoare celor reglementate în cazul infracțiunii de înșelăciune. Astfel, același element material se regăsește atât în cazul infracțiunii de înșelăciune, cât și în cazul infracțiunii de trafic de influență. Așa fiind, consideră că dispozițiile criticate sunt lipsite de claritate și previzibilitate, persoana care săvârșește actele materiale ale inducerii în eroare a unei persoane considerând că săvârșește infracțiunea de înșelăciune, iar nu pe cea de trafic de influență.

10. În continuare, susține că expresia "promite că va determina" este lipsită de claritate, deoarece sancționează o simplă "laudă" a făptuitorului, fără a se putea determina intenția reală de a interveni pe lângă un funcționar public. Or, simpla "laudă" ar trebui încadrată la infracțiunea de înșelăciune, iar nu la cea de trafic de influență. Apreciază că există o dublă incriminare, deoarece în actuala legislație simpla afirmație că o persoană are influență asupra unui funcționar, deși această afirmație este nereală, întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, cât și pe cele ale infracțiunii de trafic de influență.

11. Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 291 alin. (1) din Codul penal, cu următorul conținut: "Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani".

16. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un procesul echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate din perspectiva unor critici similare, prin Decizia nr. 856 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 13 aprilie 2018, Decizia nr. 134 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 31 mai 2017, și Decizia nr. 546 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 7 noiembrie 2017.

18. Curtea a observat că, în mod constant, doctrina a reținut că prin expresia "are influență" se înțelege că acea persoană se bucură în mod real de încrederea funcționarului sau a altui salariat ori că bunele relații personale cu acesta corespund realității, așadar, acea persoană este în asemenea relații cu funcționarul încât să îl poată determina să aibă o anumită conduită, atitudine, acțiune. Prin expresia "lasă să se creadă că are influență" asupra unui funcționar sau a altui salariat, literatura de specialitate înțelege că o persoană se laudă că are trecere pe lângă un funcționar sau alt salariat (afirmând, de pildă, că datorită încrederii de care se bucură sau datorită rudeniei sau relațiilor personale pe care le are cu acel funcționar sau salariat poate determina o anumită atitudine a acestuia ori poate obține o anumită rezolvare) ori se prevalează, pretinde, afirmă, contrar realității, că este în relații bune cu funcționarul ori alt salariat, că se bucură de aprecierea și încrederea acestuia de asemenea natură încât poate rezolva problema de care este interesat cumpărătorul de influență. Se consideră că cerința este îndeplinită și atunci când o persoană, fără a se lăuda că are trecere asupra unui funcționar, nu dezminte afirmațiile altora cu privire la existența acesteia. De asemenea, Curtea a observat că, potrivit practicii judiciare, nu are relevanță dacă făptuitorul a precizat ori nu numele funcționarului public asupra căruia are influență, suficient fiind să îl fi determinat numai prin calitatea acestuia. Curtea a observat, totodată, că, potrivit unei jurisprudențe constante, pentru reținerea infracțiunii de trafic de influență nu este necesar ca inculpatul să indice în mod nominal funcționarul public pe lângă care pretinde că ar avea trecere, dacă din conținutul celor afirmate de el se desprinde competența acestui funcționar de a dispune în legătură cu actul referitor la care se trafica influența, întrucât este important ca influența presupusă a inculpatului să fi constituit pentru persoana interesată motivul tranzacției. Cu alte cuvinte, pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, printre care și aceea ca influența pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul să privească un funcționar sau alt salariat care are atribuții în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani ori alte foloase. Nu are relevanță dacă numele atribuit de către făptuitor acelui funcționar sau salariat este real sau fictiv. Prin urmare, esențial este ca influența făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacției.

19. Curtea a constatat că, în condițiile în care cele două noțiuni utilizate în cuprinsul art. 291 din Codul penal - "persoană care are influență"/"persoană care lasă să se creadă că are influență" - se regăseau și în norma penală anterioară (respectiv art. 257 din Codul penal din 1969), dat fiind conținutul normativ identic al acestora, dezvoltările teoretice și jurisprudența în materia infracțiunii de trafic de influență, cu referire la noțiunile precitate, își păstrează valabilitatea și sub noul Cod penal.

20. Având în vedere că în noul Cod penal legiuitorul utilizează noțiuni identice în incriminarea faptei de trafic de influență - "persoană care are influență", respectiv "persoană care lasă să se creadă că are influență" -, care, în acest mod, au devenit expresii consacrate, ținând cont de jurisprudența și doctrina dezvoltate până la data intrării în vigoare a noului Cod penal și luând în considerare faptul că, în mod firesc, jurisprudența care vine în continuarea celei existente va avea drept reper cele statuate anterior, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară și imprevizibilă pentru un cetățean care nu dispune de o pregătire juridică temeinică, astfel că nu încalcă cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii impuse de art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 alin. (5) din Constituție și nu conduc la o aplicare extensivă, prin analogie, a legii penale.

21. De altfel, Curtea a reținut un argument în plus care susține concluzia anterioară, respectiv faptul că, în actuala reglementare a infracțiunii de trafic de influență, legiuitorul a adăugat o nouă condiție de tipicitate (nouă cerință esențială), necesară pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii, respectiv aceea ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influență că îl va determina pe funcționarul public sau va determina o altă persoană dintre cele menționate de lege să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Curtea a constatat că formularea normei penale criticate - "pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta" - este redactată clar. Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență, deci pentru existența infracțiunii, este necesară îndeplinirea cerinței existenței influenței reale sau imaginare (conjuncția "sau", cu funcție disjunctivă, având înțelesul curent din limba română - ori/fie, în concret legând noțiuni care se exclud ca alternative), împreună cu/alături de cerința ca făptuitorul să promită că îl va determina pe funcționarul public sau va determina o altă persoană dintre cele menționate de lege să adopte conduita dorită de cumpărătorul de influență (conjuncția copulativă "și" având funcția de a lega două cerințe esențiale, de a indica o completare, un adaos, o precizare nouă în incriminarea faptei de trafic de influență). Or, Curtea a constatat că realizarea acestei din urmă condiții (de a promite influența asupra funcționarului) presupune asumarea din partea făptuitorului a obligației, a angajamentului de a-l determina pe funcționar să adopte conduita ce formează obiectul traficării de influență.

22. Neintervenind elemente noi, care să determine modificarea acestei jurisprudențe, soluția adoptată în aceste decizii, precum și considerentele acestora sunt valabile și în cauza de față.

23. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia există o dublă incriminare, deoarece în actuala legislație aceeași faptă întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, cât și pe cele ale infracțiunii de trafic de influență, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reținută.

24. Curtea observă că infracțiunea de înșelăciune este o infracțiune contra patrimoniului, pe când infracțiunea de trafic de influență este o infracțiune de corupție. Astfel, obiectul juridic special al infracțiunii de înșelăciune este asemănător cu al celorlalte infracțiuni de fraudă și constă în relațiile sociale de ordin patrimonial care implică buna-credință și încrederea reciprocă a subiecților acestor relații. Infracțiunea de trafic de influență are ca obiect juridic special relațiile sociale privitoare la desfășurarea activității instituțiilor publice sau private în condiții care să asigure încrederea și prestigiul de care să se bucure personalul acestora. Prin comiterea faptei de către subiectul activ se creează o stare de neîncredere în legătură cu corectitudinea funcționarului public sau a altor persoane care îndeplinesc o însărcinare în cadrul unei persoane juridice sau al unei persoane care exercită un serviciu de interes public.

25. Totodată, în cazul infracțiunii de înșelăciune, elementul material constă într-o acțiune de inducere în eroare, deci dintr-o acțiune frauduloasă de amăgire, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, pe când în cazul infracțiunii de trafic de influență, elementul material constă în acțiunea de traficare a influenței care se poate realiza în una dintre următoarele variante alternative: pretinderea de la o persoană interesată a unei sume de bani sau a unui alt folos pentru a interveni pe lângă un funcționar public asupra căruia subiectul are sau lasă să se creadă că are influență; primirea de la o persoană interesată, în același scop, a unei sume de bani sau a altor foloase; acceptarea de promisiuni făcute în scopul menționat de către o persoană interesată.

26. În ceea ce privește urmarea imediată a săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, Curtea observă că aceasta constă în producerea unei pagube materiale persoanei înșelate, iar în absența unei acțiuni menite să producă pagubă, fapta nu constituie infracțiunea de înșelăciune. În cazul infracțiunii de trafic de influență, realizarea elementului material are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol în ceea ce privește buna desfășurare a activității unui organ de stat, instituții sau altei persoane juridice, în serviciul căreia se află funcționarul public sau persoana care este solicitată de făptuitor, starea de pericol izvorând din atingerea adusă prin expunerea reputației acestora la neîncredere și suspiciune.

27. Așa fiind, Curtea constată că prin reglementarea celor două infracțiuni legiuitorul nu a legiferat o dublă incriminare, faptele care constituie elementul material al celor două infracțiuni fiind diferite și sancționate în consecință.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Clapon în Dosarul nr. 9.314/99/2013*/a26 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 291 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 26 mai 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...