Președintele României

Decretul nr. 426/2020 privind conferirea Ordinului și Medaliei Meritul Diplomatic

Modificări (...)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 680 din 30 iulie 2020.

În vigoare de la 30 iulie 2020

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. c), ale art. 7 lit. A și B din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 572/2004 privind Ordinul Meritul Diplomatic și Medalia Meritul Diplomatic, cu modificările ulterioare,

în semn de apreciere pentru importanta contribuție avută la exercitarea cu succes, de către România, a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene,

Președintele României d e c r e t e a z ă:

Art. 1. -

Se conferă Ordinul Meritul Diplomatic în grad de Comandor domnului Irimescu Achim, ministru plenipotențiar.

Art. 2. -

Se conferă Ordinul Meritul Diplomatic în grad de Ofițer:

1. domnului Fabian Călin, ministru plenipotențiar;

2. doamnei Mircea Theodora Magdalena, ministru plenipotențiar.

Art. 3. -

Se conferă Ordinul Meritul Diplomatic în grad de Cavaler:

1. domnului Ene Ioan Alexandru, ministru plenipotențiar;

2. domnului Filip Bogdan Claudiu, ministru plenipotențiar;

3. doamnei Greavu Ștefana, ministru plenipotențiar;

4. doamnei Ioniță Mariana, ministru plenipotențiar;

5. doamnei Măntulescu Anca-Gabriela, ministru plenipotențiar;

6. doamnei Miu Mihaela Cosmina, ministru plenipotențiar;

7. doamnei Moraru Carmen, ministru plenipotențiar;

8. doamnei Nistor Luminița, ministru plenipotențiar;

9. doamnei Popescu Daniela-Laura, ministru plenipotențiar;

10. doamnei Radu Loredana, ministru plenipotențiar;

11. domnului Radu Florin-Răzvan, ministru plenipotențiar;

12. doamnei Rădoi Alina Nicoleta, ministru plenipotențiar;

13. domnului Safta Radu Gabriel, ministru plenipotențiar;

14. domnului Spiridon Marius, ministru plenipotențiar;

15. doamnei Artene Maria, ministru consilier;

16. domnului Chira Călin Ion, ministru consilier;

17. domnului Chivu Nicolin-Mugurel, ministru consilier;

18. doamnei Cristea Elena Diana, ministru consilier;

19. doamnei David Elisabeta Maria, ministru consilier;

20. domnului Dobreanu Eugen-Ioan, ministru consilier;

21. doamnei Dragu Violeta, ministru consilier;

22. doamnei Enache Virginia, ministru consilier;

23. domnului Floroiu Mihai, ministru consilier;

24. doamnei Ion-Radu Camelia, ministru consilier;

25. doamnei Ionică Delia, ministru consilier;

26. doamnei Ioniță Magdalena Catrinel, ministru consilier;

27. domnului Ionescu Mircea, ministru consilier;

28. doamnei Lăzărescu Liliana, ministru consilier;

29. doamnei Lupu Mădălina, ministru consilier;

30. domnului Mitri Călin, ministru consilier;

31. doamnei Mortu Cristina-Gabriela, ministru consilier;

32. doamnei Necula Mihaela Carmen, ministru consilier;

33. doamnei Pascaru Elena-Mirela, ministru consilier;

34. doamnei Rogoveanu Oana, ministru consilier;

35. doamnei Romila Cristina, ministru consilier;

36. doamnei Rutjens Mihaela Angela, ministru consilier;

37. doamnei Seucan Raluca-Claudia, ministru consilier;

38. doamnei Stănescu Ruxandra Oana, ministru consilier;

39. doamnei Tică-Diaconu Irina, ministru consilier;

40. doamnei Vișoiu Claudia, ministru consilier;

41. domnului Vlad Florin, ministru consilier;

42. domnului Alexe Alexandru, consilier diplomatic;

43. doamnei Badea Corina-Monica, consilier diplomatic;

44. doamnei Bădescu Adina Denise, consilier diplomatic;

45. doamnei Banu Roxana-Valentina, consilier diplomatic;

46. doamnei Boldea Alina, consilier diplomatic;

47. domnului Burlacu Răducu-Cătălin, consilier diplomatic;

48. doamnei Capătă Mihaela Sonia, consilier diplomatic;

49. domnului Coconea Ionuț-Florian, consilier diplomatic;

50. doamnei Darie Oana, consilier diplomatic;

51. doamnei Damian Mădălina-Alexandra, consilier diplomatic;

52. doamnei David Ana Maria, consilier diplomatic;

53. doamnei Dumitrache-Cotu Alina-Maria, consilier diplomatic;

54. doamnei Dumitriu Ioana Maria, consilier diplomatic;

55. domnului Dumitru Liviu Ilie, consilier diplomatic;

56. doamnei Doroftei Doina Laura, consilier diplomatic;

57. domnului Hotea Dragoș Mihai, consilier diplomatic;

58. domnului Ioana Emanuel, secretar II;

59. domnului Lamatic Mircea, consilier IA;

60. domnului Luchici Andrei, consilier diplomatic;

61. domnului Mailat Aurel-Lucian, consilier diplomatic;

62. domnului Mihăilescu Cristian, consilier diplomatic;

63. domnului Mocanu Marian, consilier diplomatic;

64. doamnei Panaitopol-Rășcanu Corina, consilier diplomatic;

65. doamnei Pantea Raluca, consilier diplomatic;

66. domnului Peticilă Adrian Ion, consilier diplomatic;

67. domnului Prisada Răzvan Mihai, consilier diplomatic;

68. doamnei Radu Odette-Maria, consilier diplomatic;

69. doamnei Răduț Laura Maria, consilier diplomatic;

70. domnului Rogoveanu Costin-Horia, consilier diplomatic;

71. domnului Rotaru Paul-Cezar, consilier diplomatic;

72. doamnei Sâmbotin Ana-Maria, consilier diplomatic;

73. doamnei Streșină Laura Georgeta, consilier diplomatic;

74. doamnei Taloș Raluca-Elena, consilier diplomatic;

75. doamnei Niță Luiza Ramona, consilier diplomatic;

76. doamnei Stanciu Andreea Victoria, consilier diplomatic;

77. domnului Mihalache Augustin, ministru consilier;

78. doamnei Aron Aniela, secretar I;

79. domnului Badea Cristian-Gheorghe, secretar I;

80. doamnei Bontea Raluca-Oana, secretar I;

81. doamnei Cohen Iulia Delia, secretar I;

82. doamnei Ionescu Ioana-Roxana, secretar I;

83. doamnei Jeloaica Sandina Maria, secretar I;

84. domnului Manea Cristian, secretar I;

85. doamnei Mocanu Andreea, secretar I;

86. domnului Pogea Ioan Alexandru, secretar I;

87. doamnei Popa Ana Maria, secretar I;

88. doamnei Stoia Anamaria, secretar I;

89. doamnei Țepeluș Alexandra, secretar I;

90. doamnei Călin Raluca-Elena, secretar II;

91. domnului Staicu Eugen Cristian, secretar II;

92. doamnei Ticheru Andreea, secretar II;

93. domnului Roman Vlad Dan, secretar III;

94. doamnei Slate Aurelia Carmen, secretar III;

95. doamnei Buru Larissa-Alina, secretar II;

96. doamnei Ștefănescu Mihaela, consilier diplomatic.

Art. 4. -

Se conferă Medalia Meritul Diplomatic, clasa a III-a:

1. doamnei Gane Emilia, șef serviciu II;

2. doamnei Fotin Alina Mihaela, consilier afaceri europene;

3. doamnei Hatieganu Raluca Ioana, consilier afaceri europene;

4. domnului Luca Radu-Daniel, consilier afaceri europene;

5. doamnei Wellman Anelize, consilier afaceri europene;

6. domnului Moldoveanu Bogdan, secretar II;

7. doamnei Radu Alexandra-Diana, secretar II;

8. doamnei Sporiș Bianca-Mihaela, secretar II;

9. doamnei Benea Diana-Alexandra, secretar III;

10. doamnei Bărbieru Adriana-Mihaela, secretar III;

11. doamnei Drăgulescu Elena-Teodora, secretar III;

12. doamnei Giunca Georgiana Corina, secretar III;

13. doamnei Ichim Oana-Cătălina, secretar III;

14. doamnei Lițu Laura, secretar III;

15. domnului Calcan Dragoș Ștefan, secretar III;

16. doamnei Lupulescu Grigoreta-Iulia, secretar III;

17. domnului Octavian Cosmin-Ioan, secretar III;

18. domnului Palade Andrei, secretar III;

19. doamnei Zeineddine Cornelia, secretar III;

20. doamnei Umbrărescu Raluca, consul;

21. domnului Petrescu Horia-Mihail, viceconsul;

22. domnului Badea Gheorghe, consilier relații I;

23. domnului Constantinescu Mirel Constantin, consilier relații I;

24. doamnei Constantinescu Oana-Costinela, consilier relații I;

25. domnului Coroi Cătălin Daniel, consilier relații I;

26. domnului Costescu Bogdan, consilier relații I;

27. doamnei Ghiorghe Mihaela Nadia, consilier relații I;

28. domnului Glăvan Constantin-Cătălin, consilier relații I;

29. doamnei Gutt Luminița Ileana, consilier relații I;

30. doamnei Ionescu Petruța, consilier relații I;

31. doamnei Năstase Gabriela Iuliana, consilier relații I;

32. doamnei Subescu Florina-Alexandra, consilier relații I;

33. domnului Cozma Alexandru Cornel, consilier relații II;

34. doamnei Dobre Andreea, consilier relații II;

35. domnului Teodorescu-Rusoiu Cristian Ștefan, consilier relații I;

36. doamnei Trenchea Georgeta-Mihaela, consilier relații II;

37. doamnei Badea Sorina, consilier relații II;

38. domnului Bogdan Alexandru-Ciprian, consilier relații III;

39. doamnei Comana Anca-Mădălina, consilier relații III;

40. domnului Dragoș Dan-Radu, consilier relații III;

41. domnului Ionită Mircea Calin, consilier relații III;

42. doamnei Mocanu Catalina-Elena, consilier relații III;

43. doamnei Melenciuc-Ioan Ioana-Roxana, consilier relații III;

44. doamnei Sava Lucia, consilier relații III;

45. doamnei Bejenaru Claudia-Mirela, referent relații I (S);

46. doamnei Cardoș Anita-Maria, referent relații I (S);

47. doamnei Tănase Andreea-Camelia, referent relații I (S);

48. doamnei Coman Florina-Alexandra, referent relații II (S);

49. domnului Florea Valentin-Nicolae, referent relații II (S);

50. doamnei Lupu Andreea Clarisa, referent relații II (S);

51. doamnei Visalom Alexandra Cristina, referent relații II (S);

52. doamnei Zamfirescu Raluca, referent relații II (S).

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS
În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României,
republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN

București, 30 iulie 2020.

Nr. 426.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...