Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Ghid de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, beneficiari persoane fizice, din 22.07.2020

Modificări (...), Referințe (1)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 678 din 30 iulie 2020.

În vigoare de la 30 iulie 2020

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

CAPITOLUL I Dispoziții generale

ARTICOLUL 1 Rolul ghidului de finanțare

(1) Ghidul de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, beneficiari persoane fizice, denumit în continuare ghid, constituie un suport informativ, având rolul de a furniza solicitantului de finanțare din Fondul pentru mediu informații privind derularea Programului privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, beneficiari persoane fizice, denumit în continuare program.

(2) Ghidul conține dispoziții privind:

a) obiectul, scopul, obiectivele și indicatorul de performanță al programului;

b) categoriile de beneficiari și eligibilitatea solicitantului, a proiectului propus și a cheltuielilor legate de acesta;

c) condițiile de depunere a dosarului de finanțare, metodologia de analiză și selectare, aprobare, finanțare, implementare și monitorizare a proiectului propus.

ARTICOLUL 2 Obiectul, scopul, obiectivele programului și indicatorul de performanță

(1) Obiectul programului îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile din Fondul pentru mediu în vederea efectuării de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințele unifamiliale.

(2) Scopul programului îl reprezintă creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin diminuarea consumului de energie și utilizarea surselor regenerabile în locuințe unifamiliale.

(3) Obiectivele programului sunt creșterea performanței energetice și/sau utilizarea energiei din surse regenerabile în locuințele unifamiliale existente, situate într-un imobil-construcție având regim de înălțime de cel mult 3 niveluri (exemplu: S/D+P+1E, P+2E sau P+1+M).

(4) Indicatorul de performanță al programului (I) îl reprezintă reducerea emisiilor de CO2, calculat astfel:

I = Σi=1n IPi,

unde

n = numărul de proiecte finanțat în cadrul programului;

IP = aria utilă a spațiului încălzit* x (Iin - If),

* din CPE și anexa la CPE, în m2;

Iin - indicele de emisii echivalent CO2 inițial [kgCO2/m2an];

If - indicele de emisii echivalent CO2 final [kgCO2/m2an].

ARTICOLUL 3 Caracterul programului și aria geografică de aplicare

Programul are caracter multianual și se aplică la nivel național.

ARTICOLUL 4 Sursa de finanțare pentru derularea programului

Finanțarea programului se realizează din veniturile rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră încasate la Fondul pentru mediu, în limita creditelor de angajament și bugetare prevăzute cu această destinație prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii.

ARTICOLUL 5 Cuantumul finanțării și pragul de eficiență energetică

(1) În cadrul programului se acordă o finanțare nerambursabilă în cuantum de maximum 70.000 lei, inclusiv TVA pentru fiecare proiect, fără a depăși 60% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale investiției, pentru implementarea măsurilor de creștere a performanței energetice a clădirii.

(2) Cuantumul finanțării se acordă diferențiat, cu condiția atingerii tuturor valorilor minime ale indicatorilor de eficiență energetică, conform tabelului de mai jos:

Indicatori de eficiență energetică Praguri de finanțare (lei)
40.000 55.000 70.000
Coeficientul maxim de transfer de căldură al pereților exteriori după termoizolare, U'(W/m2K)/ Rezistența termică corectată R' (m2 K/W) pentru pereții exteriori după termoizolare (valoare medie) U' ≤ 0,56/R' ≥ 1,8 U' ≤ 0,40/R' ≥ 2,50 U' ≤ 0,35/R' ≥ 2,85
Coeficientul maxim de transfer de căldură al acoperișului (planșeu peste ultimul nivel) după termoizolare, U'(W/m2K)/Rezistența termică corectată R' (m2 K/W) pentru acoperiș (planșeu peste ultimul nivel) după termoizolare (valoare medie) U' ≤ 0,20/R' ≥ 5,00 U' ≤ 0,17/R' ≥ 5,85 U' ≤ 0,14/R' ≥ 7,14
Coeficientul maxim de transfer de căldură al ferestrelor/ușilor nou-montate, U'(W/m2K)/Rezistența termică corectată R' (m2 K/W) pentru ferestre/uși nou-montate după termoizolare (valoare medie) U' ≤ 1,30/R' ≥ 0,77 U' ≤ 1,10/R' ≥ 0,9 U' ≤ 0,90/R' ≥ 1,11
Reducerea procentuală a consumului total de energie finală, comparativ cu situația anterioară implementării proiectului [%] ≥ 40% ≥ 50% ≥ 60%
Reducerea procentuală a indicelui de emisii echivalent CO2, comparativ cu situația anterioară implementării proiectului [%] ≥ 40% ≥ 50% ≥ 60%
Sistem de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii opțional opțional obligatoriu

(3) Finanțarea se acordă doar pentru cheltuieli efectuate în cadrul locuințelor existente. Nu se acordă finanțare imobilelor aflate în construcție.

(4) În cadrul programului se poate obține o singură dată finanțare pentru un imobil identificat cu număr cadastral și carte funciară într-o localitate.

(5) Nu se acceptă finanțare sau asigurarea contribuției proprii prin proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru realizarea investiției care urmează a fi efectuată prin program.

(6) Finanțarea maximă aprobată pentru proiect nu poate depăși pragurile prevăzute la alin. (2). Diferența până la valoarea totală a proiectului va fi susținută de către beneficiar din surse financiare proprii, fiind considerată contribuție proprie.

ARTICOLUL 6 Cheltuieli eligibile în cadrul programului

(1) Sunt considerate eligibile achiziția, montajul și execuția lucrărilor, precum și cheltuielile incluse în acestea, pentru următoarele cheltuieli:

a) cheltuielile cu lucrările de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii privind:

(i) înlocuirea tâmplăriei exterioare existente cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv montarea de grile higroreglabile;

(ii) izolarea termică a elementelor de construcție exterioare opace (pereți exteriori, terase, învelitoarea șarpantei și alte elemente similare);

(iii) izolarea termică a planșeului peste sol și/sau peste ultimul nivel al clădirii;

b) cheltuielile cu lucrările de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de încălzire și de preparare și utilizare a apei calde de consum:

(i) cazane cu condensare; pompe de căldură, cu excepția aparatelor de tip aer-aer (aparate de condiționare a aerului);

(ii) panouri solare termice, inclusiv sistemele de stocare a energiei termice;

(iii) sisteme de microcogenerare pe gaz natural, pe biogaz, precum și cele bazate pe gazificarea deșeurilor menajere (resturi alimentare, dejecții animaliere și umane etc.) și nemenajere din locuințele unifamiliale (resturi lemnoase, peleți de natură lemnoasă, peleți de natură agricolă);

(iv) sisteme de încălzire/răcire cu schimbare de fază;

(v) sisteme de producere a biogazului din deșeuri menajere organice generate de locuințele unifamiliale;

(vi) izolarea termică a conductelor de distribuție și a unităților de acumulare;

(vii) dotarea cu dispozitive de reglare pentru încălzirea și prepararea apei calde de consum;

(viii) dotarea, înlocuirea, reabilitarea componentelor instalației interioare (corpuri de încălzire, încălzire prin pardoseală, conducte, robinete, boilere, schimbătoare de căldură și alte elemente similare din componența instalației de încălzire și preparare a apei calde de consum);

(ix) programatoare orare pentru comanda instalațiilor de încălzire și răcire;

c) cheltuielile pentru achiziționarea și montarea de sisteme centralizate de ventilare mecanică cu recuperare a căldurii, cu o eficiență de minimum 75%, inclusiv programatoare orare pentru comanda instalațiilor de ventilare;

d) cheltuielile cu lucrările de reabilitare/modernizare a sistemului de iluminat aferent clădirii; acestea pot consta în:

(i) înlocuirea corpurilor și/sau surselor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri/surse cu tehnologie LED;

(ii) utilizarea senzorilor de mișcare/prezență, acolo unde aceștia se impun pentru economia de energie (poduri, mansarde, debarale) și dispozitive pentru reglarea nivelului de iluminat, inclusiv programatoare orare;

e) cheltuielile aferente implementării de elemente de tâmplărie cu vitraj cu control solar sau sisteme de umbrire exterioară (obloane, jaluzele, rulouri etc.) cu reglare manuală sau cu reglare automată inteligentă;

f) cheltuieli aferente altor intervenții ocazionate de implementarea măsurilor menționate la lit. a)-e):

(i) creșterea etanșeității la aer a anvelopei clădirii și la montarea tâmplăriei termoizolante;

(ii) asigurarea continuității stratului etanș la nivelul îmbinărilor sau străpungerilor în anvelopa clădirii;

(iii) repararea acoperișului tip terasă/șarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip șarpantă;

(iv) demontarea instalațiilor și a echipamentelor montate aparent pe fațadele/terasa clădirii, precum și montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenție;

(v) refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție;

(vi) repararea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltrațiilor la infrastructura clădirii;

g) cheltuielile pentru elaborarea certificatului de performanță energetică și efectuarea auditului energetic înainte de intervenție și elaborarea raportului de implementare după intervenție, realizate de un auditor energetic pentru clădiri atestat; Autoritatea finanțează pentru toate aceste cheltuieli până la 2.500 lei, inclusiv TVA.

(2) Cheltuielile pentru activitățile realizate în regie proprie, precum și toate cheltuielile care nu se regăsesc la alin. (1) nu sunt eligibile.

(3) Sunt considerate cheltuieli eligibile doar cheltuielile efectuate după aprobarea proiectului și publicarea rezultatului potrivit prevederilor art. 19, cu excepția cheltuielilor cu obținerea certificatului de performanță energetică și cu auditul energetic, efectuate înainte de intervenție, dar nu mai vechi de 6 luni la data înscrierii în aplicația informatică.

(4) Cheltuielile efectuate pentru achiziția de echipamente, aparate electronice, corpuri de iluminat sunt eligibile dacă produsele achiziționate sunt noi.

ARTICOLUL 7 Definiții și acronime

(1) În sensul prezentului ghid, termenii și expresiile de mai jos se definesc astfel:

a) analiza conformității documentelor - procedură prin care se verifică existența tuturor documentelor obligatorii care trebuie depuse, precum și forma (original, copie, copie legalizată sau copie certificată "conform cu originalul") și valabilitatea acestora;

b) Autoritate - Administrația Fondului pentru Mediu;

c) aplicație informatică - software administrat și pus la dispoziție gratuit de către Autoritate, având dublu rol, de gestionare a bugetului alocat programului și de stocare în vederea verificării a informațiilor privind solicitanții înscriși;

d) audit energetic al clădirii - totalitatea activităților specifice prin care se obțin date și elemente tehnice despre profilul consumului energetic real al unei clădiri/unități de clădire existente, urmate de identificarea soluțiilor de creștere a performanței energetice, de cuantificarea reducerii consumurilor energetice rezultate din soluțiile propuse, de evaluarea eficienței economice a implementării acestora prin indicatori economici și finalizate cu raportul de audit, conform metodologiei prevăzute în Legea nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) beneficiar - persoană fizică care obține prima de eficiență energetică de la Autoritate, în baza contractului pentru finanțare nerambursabilă;

f) cerere de decontare - solicitare a beneficiarului adresată în scris Autorității, în baza căreia se face decontarea lucrărilor prevăzute în prezentul ghid, anexă la contractul de finanțare nerambursabilă;

g) cerere de finanțare nerambursabilă - document completat și depus în cadrul sesiunii de depunere de către solicitant, în vederea obținerii finanțării din Fondul pentru mediu, conform formularului prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul ghid;

h) certificat de performanță energetică a clădirii - document elaborat conform metodologiei de calcul al performanței energetice a clădirilor, prin care este indicată performanța energetică a unei clădiri sau a unei unități de clădire și care cuprinde date cu privire la consumurile de energie primară și finală, inclusiv din surse regenerabile de energie, precum și cantitatea de emisii în echivalent CO2. Certificatul cuprinde și măsuri recomandate pentru reducerea consumurilor energetice, precum și pentru creșterea ponderii utilizării surselor regenerabile de energie în total consum;

i) cheltuieli eligibile - cheltuieli efectuate de către beneficiar cu achiziția de produse, servicii și lucrări necesare implementării proiectului și care pot fi decontate din Fondul pentru mediu, cu condiția îndeplinirii în mod cumulativ a criteriilor de eligibilitate;

j) coeficientul de transfer termic U' (transmitanța termică) - reprezintă raportul dintre densitatea fluxului termic ce străbate suprafața de separație dintre un solid și un fluid și diferența dintre temperatura acelei suprafețe și temperatura medie a fluidului și este inversul rezistenței termice corectate (W/m2K);

k) contribuție proprie - parte din valoarea totală a cheltuielilor eligibile și cheltuielile neeligibile necesare implementării proiectului, nefinanțată din Fondul pentru mediu, susținută de către beneficiar din surse financiare proprii;

l) criterii de eligibilitate - condiții care trebuie îndeplinite cumulativ pentru obținerea finanțării; acestea vizează solicitantul, proiectul propus și cheltuielile proiectului;

m) dosar de decontare - cererea de decontare însoțită de documentația care trebuie depusă de către beneficiar în vederea decontării de către Autoritate a cheltuielilor eligibile;

n) dosar de finanțare - cererea de finanțare însoțită de documentația care trebuie depusă de către solicitant în vederea analizei, selectării, avizării și aprobării finanțării;

o) locuință unifamilială - unitate funcțională, construcție de sine stătătoare cu destinația de locuință, având un regim de înălțime de cel mult 3 niveluri (exemplu: S/D+P+1E, P+2E sau P+1+M) și pentru care există o singură carte funciară;

p) primă de eficiență energetică - cuantumul finanțării nerambursabile acordat din Fondul pentru mediu, pentru realizarea proiectului;

q) raport de audit energetic - document tehnic întocmit doar de auditorii energetici pentru clădiri gradul I (C&I), care conține descrierea modului în care a fost efectuat auditul și a principalelor caracteristici termice și energetice ale clădirii, a măsurilor propuse de modernizare energetică a clădirii și instalațiilor interioare aferente acesteia, precum și a principalelor concluzii referitoare la măsurile eficiente din punct de vedere economic;

r) raport de implementare - document tehnic care conține descrierea modului în care au fost implementate măsurile de îmbunătățire a performanțelor termice și energetice ale clădirii și cuantificarea rezultatelor obținute, prin indicatorii de eficiență energetică prevăzuți la art. 5 alin. (2);

s) rezistența termică corectată R' - reprezintă raportul dintre diferența de temperatură și fluxul termic staționar printr-un sistem termodinamic, care ia în considerare punțile termice și se poate identifica în anexa CPE (m2K/W);

ș) solicitant - persoana fizică care solicită finanțare din Fondul pentru mediu în cadrul programului;

t) sesiune de înscriere - perioadă de timp determinată, stabilită prin dispoziție a președintelui Autorității, în interiorul căreia solicitanții pot accesa aplicația informatică.

(2) În cuprinsul prezentului ghid sunt utilizate următoarele reguli de interpretare:

a) termenul de "zi" sau "zile" reprezintă zi calendaristică ori zile calendaristice, dacă nu se specifică altfel. Termenul se calculează fără a se lua în calcul prima și ultima zi, iar când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează;

b) cu excepția unor prevederi contrare, cuvintele la forma de singular includ și forma de plural și viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context.

(3) În cuprinsul prezentului ghid sunt utilizate următoarele acronime:

a) AFM - Administrația Fondului pentru Mediu;

b) CD - Comitet director;

c) CPE - certificat de performanță energetică;

d) TVA - taxa pe valoarea adăugată.

ARTICOLUL 8 Etapele programului

Etapele programului sunt următoarele:

a) publicarea pe pagina de internet a Autorității a anunțului de deschidere a sesiunii de înscriere;

b) înscrierea solicitanților în aplicația informatică;

c) depunerea dosarelor de finanțare;

d) analiza conformității administrative a documentelor depuse, a eligibilității solicitantului, a proiectului și a cheltuielilor;

e) publicarea pe pagina de internet a Autorității a rezultatelor analizei dosarelor de finanțare;

f) depunerea și soluționarea contestațiilor;

g) încheierea contractelor de finanțare;

h) implementarea proiectelor;

i) monitorizarea proiectelor.

ARTICOLUL 9 Reguli generale privind gestionarea informațiilor

Pentru derularea programului, prin dispoziția președintelui Autorității, se aprobă:

a) sesiunile de desfășurare a programului și sumele alocate finanțării, care se publică pe pagina de internet a Autorității;

b) comisia de analiză și comisia de soluționare a contestațiilor.

CAPITOLUL II Proceduri de analiză, aprobare, contractare, implementare și monitorizare în cadrul programului

SUBCAPITOLUL I
Demararea programului

ARTICOLUL 10 Publicarea pe pagina de internet a Autorității a informațiilor necesare demarării programului

(1) Perioada de organizare a sesiunii de înscriere, precum și sumele destinate finanțării în cadrul programului se aprobă prin dispoziție a președintelui Autorității.

(2) Dispoziția prevăzută la alin. (1) se publică pe pagina de internet a Autorității, www.afm.ro, cu minimum 30 de zile înainte de data programată pentru deschiderea sesiunii de înscriere.

(3) Pe parcursul derulării programului se pot organiza mai multe sesiuni de înscriere.

SUBCAPITOLUL II
Criterii de eligibilitate a solicitantului și a proiectului propus

ARTICOLUL 11 Criterii de eligibilitate a solicitantului

(1) Este considerat eligibil solicitantul care îndeplinește următoarele condiții:

a) este persoană fizică cu domiciliul în România;

b) este proprietar/coproprietar al imobilului-construcție pentru care solicită finanțare, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în cazul în care sistemul de producere a energiei din surse regenerabile se amplasează pe una dintre anexele care deservesc imobilul-construcție, solicitantul este proprietar/coproprietar al acesteia, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în situația în care sistemul se amplasează pe teren, solicitantul trebuie să fie proprietar/coproprietar/să dețină un drept de folosință asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară;

c) are acordul tuturor coproprietarilor cu privire la implementarea proiectului, astfel cum rezultă din cererea de finanțare, în situația în care imobilul pe care se implementează proiectul este deținut în coproprietate;

d) imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini (de exemplu: locațiunea, comodatul, promisiunea de vânzare-cumpărare, cesiunea de creanță, sechestrul etc.) în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice, cu excepția cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; nu face obiectul unui litigiu în curs de soluționare la instanțele judecătorești, al vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică;

e) solicitantul și coproprietarii pot depune o singură cerere de finanțare în cadrul programului pentru un imobil identificat cu număr cadastral; în cazul în care există mai mulți coproprietari asupra imobilului pentru care se solicită finanțare, cererea de finanțare va fi depusă doar de către unul dintre aceștia;

f) nu are obligații restante la bugetul de stat și la bugetul local, conform legislației naționale în vigoare, la momentul depunerii dosarului de finanțare;

g) își dă acordul cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor și informațiilor furnizate, precum și cu privire la transmiterea acestora către terțe instituții sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligațiilor și clauzelor prevăzute în ghid sau în scopul elaborării de situații și statistici;

h) nu a fost condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.

(2) Nu este eligibil solicitantul care deține în proprietate un imobil format din teren cu una sau mai multe construcții, dintre care unele părți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală.

ARTICOLUL 12 Criterii de eligibilitate a proiectului

(1) Este eligibil proiectul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) îndeplinește indicatorii de eficiență energetică a clădirii în conformitate cu art. 5 alin. (2), așa cum rezultă din raportul de audit energetic;

b) este implementat pe teritoriul României.

(2) Echipamentele achiziționate în cadrul proiectului trebuie să fie noi.

SUBCAPITOLUL III
Înscrierea persoanelor fizice în aplicația informatică

ARTICOLUL 13 Înscrierea persoanelor fizice

(1) Înscrierea persoanei fizice în cadrul programului se realizează în aplicația informatică, în limita a 150% din totalul bugetului alocat sesiunii, prin introducerea următoarelor informații:

a) datele de identificare, conform actului de identitate, inclusiv data expirării acestuia;

b) adresa de e-mail și număr de telefon mobil;

c) acordul cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor și informațiilor furnizate, precum și cu privire la transmiterea și recepționarea acestora către și de la terțe instituții sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligațiilor și clauzelor prevăzute în ghid sau în scopul elaborării de situații și statistici;

d) cuantumul primei de eficiență energetică solicitat, fundamentat pe baza unui CPE și a raportului de audit energetic al clădirii, obținute înaintea intervenției, dar nu mai vechi de 6 luni la data înscrierii în aplicația informatică.

(2) Înscrierea solicitanților se finalizează după completarea tuturor câmpurilor din aplicația informatică, aceasta generând automat un cod unic de înregistrare a cererii de finanțare.

(3) După primirea mesajului de confirmare conținând codul unic de înregistrare, cuantumul primei de eficiență energetică, completat în aplicația informatică, va fi scăzut din bugetul total alocat pentru sesiunea de înscriere.

(4) La momentul atingerii pragului de 150% din totalul bugetului alocat, aplicația informatică nu va mai permite înscrierea persoanelor fizice.

(5) Autoritatea publică pe pagina de internet lista solicitanților care s-au înscris în aplicația informatică. Aceștia au obligația de a transmite dosarul de finanțare, în termen de 15 zile de la publicare, la sediul AFM.

(6) În cazul nerespectării termenului menționat la alin. (5), se consideră renunțare la finanțare, solicitantul fiind decăzut din dreptul de a depune dosar de finanțare.

SUBCAPITOLUL IV
Dosarul de finanțare

ARTICOLUL 14 Conținutul dosarului de finanțare

Dosarul de finanțare trebuie să cuprindă următoarele documente:

a) cererea de finanțare, semnată în original, completată integral prin tehnoredactare, conform formularului prevăzut în anexa nr. 1 la ghid;

b) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicație, în copie;

c) împuternicirea notarială, în situația în care cererea de finanțare este semnată de o persoană împuternicită de către solicitant, în original;

d) actul de identitate al persoanei împuternicite, valabil la data înscrierii în aplicație, în copie;

e) extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului-construcție pe care se va implementa proiectul, în original sau în copie legalizată; în cazul în care sistemul de producere a energiei din surse regenerabile care deservește construcția se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus față de extrasul de carte funciară aferent construcției, extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii cererii de finanțare, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/coproprietar/deține un drept de folosință asupra imobilului-teren; în situația în care extrasul de carte funciară este obținut de solicitant în format electronic, se va depune copia tipărită a acestuia, care conține și codul de verificare;

f) certificat de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor Publice, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație, în original, în copie legalizată sau emis în spațiul privat virtual;

g) certificat de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul solicitantul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație, în original, în copie legalizată sau emis și comunicat prin mijloace electronice de transmitere la distanță;

h) certificat de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială va fi implementat proiectul, în situația în care domiciliul solicitantului este diferit de adresa de implementare, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație, în original, în copie legalizată sau emis și comunicat prin mijloace electronice de transmitere la distanță;

i) certificatul de performanță energetică eliberat înainte de intervenție, în original sau în copie legalizată, elaborat conform legislației în vigoare de către un auditor energetic pentru clădiri atestat, nu mai vechi de 6 luni la data înscrierii în aplicația informatică;

j) raportul de audit energetic al clădirii, elaborat în urma efectuării auditului energetic al clădirii înainte de intervenție, în original sau în copie legalizată, întocmit conform legislației în vigoare de către un auditor energetic pentru clădiri gradul I (C&I) atestat, nu mai vechi de 6 luni la data înscrierii în aplicația informatică, care trebuie să conțină în mod obligatoriu cel puțin următoarele informații:

(i) indicatorii de eficiență energetică menționați la art. 5 alin. (2); pentru reducerea procentuală a consumului total de energie și reducerea procentuală a indicelui de emisii echivalent CO2 se vor indica valorile estimate a fi realizate după implementarea proiectului;

(ii) aria utilă a spațiului încălzit;

(iii) măsurile propuse pentru creșterea eficienței energetice a clădirii, formulate în concordanță cu categoriile de cheltuieli eligibile conform art. 6.

ARTICOLUL 15 Depunerea dosarului de finanțare

(1) După înscrierea persoanei fizice conform art. 13 alin. (1) și în termenul prevăzut la art. 13 alin. (5), aceasta transmite la sediul Autorității dosarul de finanțare conținând toate documentele obligatorii menționate la art. 14.

(2) Cererea de finanțare, completată prin tehnoredactare, și documentația anexată, îndosariată, paginată și opisată, se depun într-un singur exemplar, în plic sigilat, la registratura Autorității, la adresa: Administrația Fondului pentru Mediu, municipiul București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sectorul 6, codul poștal 060031. Dosarul de finanțare poate fi transmis și prin poștă/curier, cu confirmare de primire, cu condiția ca data depunerii la poștă/curier să nu depășească data-limită prevăzută la art. 13 alin. (5). La momentul recepționării de către Autoritate, acesta va primi un număr de înregistrare.

(3) Pe plic trebuie scrise în mod obligatoriu următoarele informații:

a) numele, prenumele și adresa completă ale solicitantului;

b) mențiunea "pentru Programul privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, beneficiari persoane fizice";

c) codul unic de înregistrare în aplicația informatică.

(4) Un solicitant poate depune pentru un imobil o singură cerere de finanțare în cadrul aceleiași sesiuni de înscriere și poate primi o singură dată finanțare în cadrul programului pentru imobilul respectiv.

(5) În cazul în care se depun mai multe cereri de finanțare pentru același imobil, va fi finanțată doar una dintre aceste cereri de finanțare, respectiv prima care este declarată eligibilă.

CAPITOLUL III Verificarea conformității administrative, analiza eligibilității, selectarea dosarelor de finanțare și acordarea finanțării

ARTICOLUL 16 Analiza și selectarea dosarelor de finanțare

În cadrul sesiunii de depunere, comisia de analiză procedează la:

a) analiza documentelor conținute de dosarele de finanțare, care se realizează pe măsura depunerii acestora la Autoritate;

b) înaintarea către Comitetul director al Autorității a centralizatorului cuprinzând proiectele propuse spre acceptare, precum și a centralizatorului cuprinzând proiectele propuse spre respingere, respectiv înaintarea către Comitetul de avizare al Autorității a centralizatorului cuprinzând proiectele propuse spre acceptare.

ARTICOLUL 17 Proceduri privind analiza documentelor depuse de către solicitant, în vederea aprobării finanțării

(1) Acceptarea are loc în urma analizei cuprinsului documentelor conținute în dosarul de finanțare, efectuată de către o comisie de analiză, care înaintează propunerile sale Comitetului director.

(2) Comisia de analiză verifică îndeplinirea conformității documentelor și a criteriilor de eligibilitate, completând grilele de evaluare a conformității documentelor și eligibilității solicitanților, a proiectelor și a cheltuielilor legate de acestea, conform formularelor prevăzute în anexele nr. 3 și nr. 4 la prezentul ghid.

(3) În următoarele situații, Autoritatea poate solicita, o singură dată pentru un dosar de finanțare, completări/clarificări care să ateste îndeplinirea criteriilor de eligibilitate la data înscrierii în aplicația informatică:

a) cererea de finanțare sau documentele depuse sunt ilizibile, conțin ștersături ori modificări, sau sunt incomplete;

b) cererea de finanțare nu este completată prin tehnoredactare;

c) documentele sunt prezentate sub altă formă decât cea solicitată în ghid.

(4) Autoritatea publică săptămânal, în vederea remedierii, pe pagina de internet a AFM lista dosarelor de finanțare pentru care se pot transmite completări/clarificări.

(5) În termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării listei prevăzute la alin. (4), solicitantul are posibilitatea să transmită documente în vederea remedierii motivelor care pot duce la respingerea cererii de finanțare, în plic sigilat, la registratura Autorității sau prin poștă/curier, cu confirmare de primire, cu condiția ca data depunerii la poștă/curier să nu depășească data-limită de transmitere a documentelor. Pe plic se va menționa numele programului, numele și prenumele solicitantului, codul unic de înscriere a cererii de finanțare în aplicația informatică și faptul că documentele sunt destinate remedierii dosarului de finanțare.

(6) Atrag respingerea dosarului de finanțare:

a) lipsa corespondenței dintre codul numeric personal (CNP) al solicitantului, înscris în aplicația informatică, și CNP înscris în cartea de identitate depusă la dosar, caz în care comisia de analiză nu mai verifică îndeplinirea conformității documentelor și a criteriilor de eligibilitate;

b) lipsa unui document, neprezentarea la termenul stabilit ori ieșirea sa din perioada de valabilitate;

c) neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate;

d) lipsa remedierii motivelor prevăzute la alin. (3), în termenul stabilit.

(7) În situația în care, din analiza documentelor rezultă un motiv de respingere și un motiv de respingere cu posibilitate de remediere, cererea de finanțare va fi respinsă.

(8) Comisia de analiză verifică documentele depuse de către solicitant în vederea remedierii motivelor care pot duce la respingerea cererii de finanțare și propune acceptarea/respingerea dosarului de finanțare.

(9) Președintele comisiei de analiză sau înlocuitorul acestuia înaintează Comitetului director al Autorității: centralizatoarele cuprinzând solicitanții propuși spre acceptare, centralizatoarele cuprinzând solicitanții propuși spre respingere în urma analizei, cu indicarea motivelor care stau la baza propunerii de respingere. CD analizează și aprobă lista proiectelor propuse spre respingere. În vederea aprobării listei proiectelor propuse spre respingere, CD poate solicita Comisiei orice document relevant. CD poate propune Comitetului de avizare aprobarea unuia sau mai multor proiecte care au fost înaintate de către președintele comisiei de analiză sau înlocuitorul acestuia, cu propunere de respingere după ce, în prealabil, a/au fost avizat/e în cadrul CD.

ARTICOLUL 18 Aprobarea dosarelor de finanțare

(1) Autoritatea aprobă dosare de finanțare în limita bugetului alocat sesiunii.

(2) În cazul în care prima de eficiență energetică completată în aplicația informatică este mai mare decât cea solicitată prin cererea de finanțare depusă, va fi aprobată valoarea primei de eficiență energetică din cererea de finanțare. În situația în care valoarea primei de eficiență energetică completată în aplicația informatică este mai mică decât cea solicitată prin cererea de finanțare depusă, va fi aprobată valoarea primei de eficiență energetică din aplicația informatică.

(3) După avizare, CD al Autorității propune spre aprobare Comitetului de avizare al Autorității centralizatorul cuprinzând proiectele selectate pentru a fi finanțate din Fondul pentru mediu.

(4) Comitetul de avizare aprobă centralizatorul cuprinzând proiectele avizate de CD al Autorității.

ARTICOLUL 19 Comunicarea rezultatelor

Comunicarea hotărârii Comitetului de avizare al Autorității privind proiectele acceptate, respectiv a centralizatorului cuprinzând proiectele respinse se realizează prin publicarea pe pagina de internet a Autorității.

ARTICOLUL 20 Contestații

(1) Se poate depune contestație împotriva deciziilor CD și Comitetului de avizare în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării rezultatelor.

(2) Contestația se depune la sediul Autorității sau prin poștă/curier/e-mail, cu confirmare de primire, cu condiția ca data depunerii la poștă/curier să nu depășească data-limită prevăzută la alin. (1).

(3) Contestația va cuprinde:

a) atributele de identificare a contestatarului;

b) codul unic de înregistrare al cererii de finanțare;

c) obiectul contestației;

d) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază;

e) documente justificative, după caz.

(4) Comisia de soluționare a contestațiilor analizează motivele respingerii și înaintează CD propunerea de acceptare sau respingere a contestației.

(5) Autoritatea soluționează contestația în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la împlinirea termenului menționat la alin. (1).

(6) Contestația prevăzută la alin. (1) ține loc de plângere prealabilă în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, procedura specifică considerându-se realizată.

ARTICOLUL 21 Încheierea contractului de finanțare nerambursabilă

(1) Solicitantul a cărui cerere de finanțare a fost aprobată se prezintă la sediul Autorității pentru semnarea contractului de finanțare nerambursabilă, în termen de 60 de zile calendaristice de la publicarea anunțului pe pagina de internet a Autorității cu data la care se pot semna contractele, având asupra sa actul de identitate, în original, precum și adeverința privind existența contului bancar al solicitantului finanțării, emisă de o bancă comercială sau extras de cont.

(2) La solicitarea persoanei fizice aprobate, modelul de contract poate fi transmis acesteia prin e-mail în vederea semnării. După semnare, persoana fizică trimite Autorității, prin poștă sau curier, ambele exemplare ale contractului în vederea semnării și returnării unui exemplar original către beneficiar.

(3) Tot la solicitarea persoanei fizice aprobate, aceasta poate semna contractul cu semnătură electronică și îl poate trimite Autorității prin e-mail în vederea semnării și returnării unui exemplar original către beneficiar.

(4) Se consideră renunțare la finanțarea aprobată neîndeplinirea formalităților prevăzute la alin. (1) - (3) în termen de 60 de zile calendaristice de la publicarea anunțului cu data la care se pot semna contractele de finanțare nerambursabilă.

ARTICOLUL 22 Contractul de finanțare nerambursabilă

(1) Modelul contractului de finanțare nerambursabilă este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul ghid, denumit în continuare contract.

(2) Contractul se întocmește în două exemplare originale, dintre care unul pentru Autoritate și unul pentru beneficiar.

(3) Contractul intră în vigoare la data semnării acestuia de către ambele părți și își încetează valabilitatea la 12 luni de la data efectuării plății de către Autoritate.

(4) Durata de realizare a proiectului este de maximum 18 luni de la data intrării în vigoare a contractului, termen în care beneficiarul depune cererea de decontare.

(5) Data depunerii cererii de decontare reprezintă data finalizării proiectului.

(6) Până la momentul perfectării contractului, Autoritatea are dreptul să modifice și/sau să completeze modelul de contract, ulterior orice modificare și/sau completare realizându-se cu acordul ambelor părți, exprimat prin act adițional.

(7) În cazul nerespectării clauzelor contractuale și a obligațiilor asumate de beneficiar în cadrul programului, Autoritatea poate anula sau recupera finanțarea, iar contractul poate fi reziliat, cu îndeplinirea formalităților specifice de notificare.

(8) În cazul recuperării finanțării, la valoarea de recuperat se vor adăuga dobânzi, calculate de la data plăților efectuate cu titlu de finanțare, până la data recuperării sau a rambursării integrale, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.

(9) În cazul în care încetarea contractului intervine înainte de plata efectuată de Autoritate, beneficiarul nu este obligat la restituirea vreunei sume.

CAPITOLUL IV Proceduri privind decontarea cheltuielilor eligibile

ARTICOLUL 23 Decontarea cheltuielilor eligibile

(1) Autoritatea nu acordă plăți pentru facturile reprezentând avansuri în baza contractelor cu furnizorii de servicii/produse/lucrări aferente proiectului.

(2) Autoritatea nu acordă plăți în avans.

(3) Autoritatea finanțează prima de eficiență energetică în conformitate cu prezentul ghid.

(4) În cadrul contractului de finanțare, beneficiarul depune o singură cerere de decontare, la finalizarea proiectului.

(5) Odată cu depunerea dosarului de decontare, beneficiarul este obligat să facă dovada achitării cheltuielilor efectuate pentru implementarea proiectului.

(6) Cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt efectuate după aprobarea proiectului și publicarea rezultatului potrivit prevederilor art. 19, precum și dacă sunt prevăzute la art. 6 și sunt efectuate în baza unor contracte de execuție lucrări/prestare servicii, cu excepția cheltuielilor referitoare la achiziția de materiale și echipamente, pentru care se pot prezenta doar facturile de achiziție.

(7) Prin proiect, beneficiarul se obligă să atingă pragul de performanță energetică, astfel cum este prevăzut la art. 5 alin. (2), declarat în cererea de finanțare.

(8) Cheltuielile eligibile aprobate pot fi modificate doar după semnarea contractului de finanțare. În acest sens, pentru modificarea cheltuielilor eligibile, beneficiarul este obligat să transmită Autorității, înaintea depunerii cererii de decontare, o solicitare care va cuprinde justificarea modificării și, după caz, documente relevante. Autoritatea analizează solicitarea și o aprobă numai în condițiile în care modificarea solicitată nu afectează pragul de eficiență care a stat la baza aprobării sumei finanțate. Cererea de decontare cuprinzând cheltuielile eligibile modificate va putea fi depusă la Autoritate, numai după semnarea unui act adițional, prin care se actualizează anexa nr. 1 la contract.

(9) Cheltuielile eligibile pentru care a fost solicitată modificarea potrivit alin. (8) pot fi efectuate doar după aprobarea lor de către Autoritate și înștiințarea beneficiarului în acest sens.

ARTICOLUL 24 Documente obligatorii necesare decontării primei de eficiență energetică

Dosarul de decontare va cuprinde următoarele documente obligatorii:

a) cererea de decontare, conform anexei nr. 3 la contract, completată integral prin tehnoredactare și semnată de către beneficiar;

b) extras de cont bancar, în cazul în care contul este altul față de cel evidențiat în contractul de finanțare;

c) contractul de execuție și/sau servicii, în original sau în copie certificată "conform cu originalul";

d) factura, care trebuie să conțină numărul contractului de execuție/servicii în baza căruia se emite, în original sau copie certificată "conform cu originalul";

e) facturi de achiziție pentru materiale și echipamente, în original sau copie certificată "conform cu originalul", dacă este cazul;

f) factura aferentă serviciilor de întocmire a certificatului de performanță energetică (înainte și după intervenție), a raportului de audit energetic al clădirii și a raportului de implementare a măsurilor de creștere a performanței energetice a clădirii, în original sau copie certificată "conform cu originalul";

g) situații/liste cu lucrările executate, de unde să rezulte cel puțin cheltuielile eligibile înscrise în cererea de finanțare nerambursabilă și aprobate de către Autoritate, însușite de executantul lucrărilor, în original sau copie certificată "conform cu originalul";

h) dovada achitării facturilor prezentate la decontare: ordin de plată vizat de bancă, ordin de plată electronic evidențiat în extrasul de cont, emis de bancă, în care să fie evidențiate plățile aferente proiectului, chitanța, bonul fiscal, alte documente legale care să justifice plata;

i) proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, în original sau în copie certificată "conform cu originalul", asumat de către executantul lucrărilor și beneficiar, dacă este cazul;

j) proces-verbal de lucrări ascunse, în original sau în copie certificată "conform cu originalul" de către emitent, asumat de către executantul lucrărilor, dacă este cazul;

k) proces-verbal de punere în funcțiune a sistemelor de producere a energiei din surse regenerabile, care se va prezenta în cadrul proiectelor pentru care sunt încheiate contracte de execuție lucrări, în original sau în copie certificată "conform cu originalul", dacă este cazul;

l) certificate de calitate și garanție și declarații de conformitate pentru echipamentele achiziționate, în original sau în copie certificată "conform cu originalul", dacă este cazul;

m) declarația beneficiarului care să certifice că echipamentele achiziționate și montate în cadrul proiectului sunt noi, semnată în original, dacă este cazul;

n) declarația beneficiarului care să certifice faptul că acesta nu a înstrăinat/nu va înstrăina sau greva cu sarcini imobilul aferent investiției și nu a desfășurat/nu va desfășura sau influența vreo activitate economică [în sensul prevăzut în Comunicarea Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat astfel cum este menționată la articolul 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene], direct sau indirect, prin sau ca o consecință a implementării proiectului, în perioada de valabilitate a contractului, semnată în original;

o) traducere autorizată, pentru cazul în care documentele sunt redactate într-o limbă străină, în original sau în copie certificată "conform cu originalul";

p) CPE al clădirii, emis la finalizarea lucrărilor de reabilitare, în original sau în copie legalizată, din care să rezulte noile caracteristici energetice după intervenție;

q) raportul de implementare, elaborat în urma efectuării auditului energetic al clădirii după intervenție, de către un auditor energetic pentru clădiri gradul I (C&I) atestat, în original sau în copie legalizată, care trebuie să conțină în mod obligatoriu, cel puțin următoarele informații:

(i) indicatorii de eficiență energetică menționați la art. 5 alin. (2);

(ii) aria utilă a spațiului încălzit;

(iii) măsurile realizate pentru creșterea eficienței energetice a clădirii, formulate în concordanță cu categoriile de cheltuieli eligibile conform art. 6;

r) alte documente pe care Autoritatea le consideră relevante pentru procesul de decontare.

ARTICOLUL 25 Condiții generale ale documentelor depuse în vederea decontării

(1) Documentele justificative depuse la dosarul de decontare trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să fie completate integral și corect;

b) să fie emise după data aprobării proiectului și publicarea rezultatului potrivit prevederilor art. 19, excepție făcând documentele aferente cheltuielilor cu obținerea certificatului de performanță energetică și cu auditul energetic, efectuate înainte de înscrierea în aplicația informatică.

(2) Autoritatea finanțează cheltuielile eligibile, fără a depăși suma și procentul de finanțare prevăzute în contractul de finanțare nerambursabilă.

(3) În cazul lipsei unor documente obligatorii, Autoritatea va notifica beneficiarul pentru remedierea situației. Dacă situația nu este remediată, Autoritatea aplică prevederile contractuale.

(4) În cazul nerespectării condițiilor impuse cu privire la documentele aferente dosarului de decontare, se aplică prevederile contractuale.

(5) Personalul Autorității poate efectua vizită la locul unde se implementează proiectul, prin sondaj. Beneficiarul este obligat să prezinte toate documentele solicitate care au legătură cu proiectul odată cu efectuarea controlului. În urma vizitei, reprezentanții Autorității vor întocmi o notă de control care va fi însușită și de către beneficiar.

(6) În cazul în care există neconcordanțe între documentele verificate în vederea decontării și realitatea constatată pe teren, iar acestea nu pot fi înlăturate, Autoritatea procedează conform prevederilor contractuale.

ARTICOLUL 26 Depunerea dosarului de decontare

Dosarul de decontare, îndosariat și opisat, conținând toate documentele obligatorii menționate la art. 24, se depune într-un singur exemplar, în plic sigilat, la registratura Autorității, la adresa: Administrația Fondului pentru Mediu, municipiul București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sectorul 6, codul poștal 060031. Dosarul de decontare poate fi transmis și prin poștă/curier, cu confirmare de primire, cu condiția ca data depunerii la poștă/curier să nu depășească durata de execuție a proiectului. Pe plic trebuie scrise în mod obligatoriu următoarele informații:

a) denumirea și adresa completă ale beneficiarului;

b) numărul contractului de finanțare;

c) mențiunea "pentru Programul privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, beneficiari persoane fizice".

CAPITOLUL V Monitorizarea proiectului

ARTICOLUL 27 Monitorizarea

(1) Monitorizarea finanțării acordate în cadrul programului se face de către structura de specialitate responsabilă cu monitorizarea implementării proiectelor din cadrul Autorității, pe perioada de valabilitate a contractului de finanțare, respectiv 12 luni de la efectuarea plății de către Autoritate.

(2) Beneficiarii au următoarele obligații pe perioada de monitorizare:

a) să utilizeze și să conserve bunurile achiziționate prin program cu diligențele unui bun proprietar;

b) să mențină în funcțiune echipamentele electrice/electronice achiziționate prin program în perioada supusă monitorizării;

c) să permită/să ia toate măsurile necesare pentru a se permite reprezentanților Autorității și ai instituțiilor abilitate să verifice și să controleze modul în care sunt îndeplinite obiectivele proiectului, inclusiv prin vizite la fața locului;

d) să aducă la cunoștința potențialilor terți dobânditori persoane fizice ai imobilului pe care se implementează proiectul informațiile cu privire la situația acestuia și să depună diligențele în vederea preluării de către aceștia a obligațiilor prevăzute în contractul de finanțare încheiat cu Autoritatea;

e) să furnizeze și să transmită Autorității orice informație sau documente relevante, solicitate în mod rezonabil de către aceasta, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii notificării;

f) să nu înstrăineze imobilul pe care este implementat proiectul și să nu îl greveze cu sarcini, altele decât ipoteca imobiliară, către persoane juridice sau entități care desfășoară activități economice, sub sancțiunea recuperării de către Autoritate a finanțării acordate.

(3) Beneficiarul este obligat să mențină investiția realizată în cadrul programului pe perioada de valabilitate a contractului de finanțare.

(4) Structura de specialitate responsabilă cu implementarea proiectelor transmite lunar structurii responsabile cu monitorizarea implementării proiectelor din cadrul Autorității lista care cuprinde persoanele fizice ale căror proiecte au fost finanțate de către Autoritate.

(5) Lista persoanelor fizice de la alin. (4) trebuie să conțină obligatoriu următoarele informații: nume, prenume, CNP, adresă de implementare, număr de telefon/fax, unde este cazul, adresă de e-mail, unde este cazul, valoarea totală a sumelor plătite cu titlu de finanțare și lista cheltuielilor eligibile.

(6) În situația în care Autoritatea constată nerespectarea condițiilor de acordare a finanțării, notifică beneficiarul în vederea remedierii, după caz, a deficienței respective.

(7) În situația în care, în termen de 30 de zile de la primirea notificării, beneficiarul nu remediază deficiența semnalată, Autoritatea procedează la recuperarea de la acesta a sumelor finanțate, care se fac venit la Fondul pentru mediu, potrivit art. 9 alin. (1) lit. 1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.

CAPITOLUL VI Dispoziții finale

ARTICOLUL 28 Reguli de publicitate privind programul

(1) Toate datele, informațiile, instrucțiunile, comunicatele și alte documente relevante în legătură cu programul se publică pe site-ul Autorității, www.afm.ro, și/sau al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, www.mmediu.ro.

(2) Singurele informații și instrucțiuni valabile sunt cele comunicate oficial de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și de către Administrația Fondului pentru Mediu.

ARTICOLUL 29 Păstrarea documentelor de către Autoritate

(1) Autoritatea păstrează documentele gestionate în cadrul programului, în conformitate cu legislația în vigoare și cu normele sale interne.

(2) Documentația aprobată depusă de către solicitant nu se restituie.

(3) Pe bază de solicitare scrisă, Autoritatea poate restitui dosarul de finanțare, în condițiile în care acesta a fost respins, în termen de 60 de zile calendaristice de la comunicarea rezultatelor sesiunii de finanțare.

ARTICOLUL 30 Responsabilități privind gestionarea datelor cu caracter personal

(1) AFM pune în aplicare prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (GDPR). Datele cu caracter personal ale beneficiarilor și ale terților sunt prelucrate respectând prevederile legale. Autoritatea răspunde, în condițiile legii, pentru gestionarea datelor cu caracter personal aparținând persoanelor participante în cadrul programului, pe care aceasta le prelucrează. Prin depunerea cererii de finanțare, beneficiarul declară că este de acord cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor și informațiilor furnizate, precum și cu privire la transmiterea acestora către terțe instituții sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligațiilor și clauzelor prevăzute în prezentul ghid sau în scopul elaborării de situații și statistici.

(2) În vederea verificării corectitudinii și realității datelor vizând solicitanții participanți la program, Autoritatea poate încheia, în condițiile legii, protocoale de colaborare cu alte instituții sau autorități publice, competente material și teritorial.

ARTICOLUL 31 Prevederi privind eventuale decalări ale termenelor

Dacă din motive legate strict de Autoritate (de exemplu, dar fără a se limita la, disfuncționalități ale aplicației), solicitanții/beneficiarii se află în imposibilitatea obiectivă de a-și respecta termenele impuse prin prezentul ghid, atunci respectivele termene se vor prelungi cu perioada aferentă întârzierii. Aceste decalări nu exonerează AFM de îndeplinirea obligațiilor asumate față de solicitanți/beneficiari prin alte acte de natură juridică.

ARTICOLUL 32 Raportul ghidului cu alte acte normative

Unde prezentul ghid nu dispune, se aplică prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum și ale altor acte normative de nivel superior.

ARTICOLUL 33 Anexe

Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ghid.

ANEXA Nr. 1 la ghid

CERERE
de finanțare nerambursabilă

I. Informații despre solicitant și imobil

1. Date de identificare a solicitantului

Numele și prenumele solicitantului (conform actului de identitate): . . . . . . . . . .

Numărul și seria actului de identitate: BI/CI . . . . . . . . . .

Valabilitatea actului de identitate: . . . . . . . . . . - . . . . . . . . . .

Codul numeric personal: . . . . . . . . . .

2. Adresa completă a solicitantului

Str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . .

Localitatea (oraș, municipiu, comună, sat) . . . . . . . . . ., județul/sectorul . . . . . . . . . .

Telefon fix: prefix județ . . . . . . . . . ., nr. telefon . . . . . . . . . .

Telefon mobil . . . . . . . . . .

Fax . . . . . . . . . ., e-mail: . . . . . . . . . .

3. Date de identificare ale imobilului unde se implementează proiectul

Nr. carte funciară și nr. cadastral . . . . . . . . . ., localitatea (oraș, municipiu, comună, sat) . . . . . . . . . ., județul/sectorul . . . . . . . . . .

II. Finanțare solicitată

Subsemnatul/Subsemnata, . . . . . . . . . ., cu datele de identificare sus-menționate, solicit o finanțare nerambursabilă în sumă de . . . . . . . . . . lei, reprezentând maximum 60% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, pentru implementarea măsurilor de creștere a performanței energetice a clădirii,

în vederea atingerii valorilor minime ale indicatorilor de eficiență energetică prevăzuți la art. 5 alin. (2) din Ghidul de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, beneficiari persoane fizice (ghid).

Cheltuielile eligibile, în valoare totală de . . . . . . . . . . (100%), sunt următoarele:

Nr. crt. Denumirea cheltuielii * Valoarea inclusiv TVA (lei)
". . n"
TOTAL

* Denumirea cheltuielilor eligibile va fi preluată conform art. 6 din ghid. În situația în care această condiție nu este îndeplinită, cheltuielile propuse vor fi considerate cheltuieli neeligibile.

III. Declarație pe propria răspundere a solicitantului

1. Subsemnatul, . . . . . . . . . ., declar pe propria răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, următoarele:

a) imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice, cu excepția ipotecii imobiliare; nu face obiectul unui litigiu în curs de soluționare la instanțele judecătorești, al vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică;

b) nu am fost condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului prin hotărâre judecătorească definitivă;

c) voi aduce la cunoștința potențialilor terți dobânditori persoane fizice ai imobilului pe care se implementează proiectul informațiile cu privire la situația acestuia și voi depune diligențele în vederea preluării de către aceștia a obligațiilor prevăzute în contractul de finanțare încheiat cu Autoritatea, pe toată perioada de valabilitate a acestuia;

d) sunt de acord cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor și informațiilor furnizate, precum și cu privire la transmiterea acestora, de către Autoritate, către terțe instituții sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligațiilor și clauzelor prevăzute în ghid sau în scopul elaborării de situații și statistici;

e) mă angajez să permit accesul reprezentanților Autorității, precum și al altor organisme abilitate de lege, pentru inspectarea activităților realizate din finanțarea acordată, inclusiv în perioada de monitorizare;

f) mă angajez că voi asigura contribuția proprie și cheltuielile neeligibile pentru realizarea proiectului;

g) proiectul pentru care solicit finanțare va respecta toate criteriile tehnice de eligibilitate solicitate prin ghid;

h) am depus o singură cerere de finanțare în cadrul programului pentru imobilul identificat cu nr. cadastral și carte funciară din prezenta cerere;

i) proiectul propus prin prezenta cerere de finanțare nu a mai beneficiat de finanțare publică, pentru același tip de activități realizate asupra acelorași imobile (teren și clădire) și nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanțare;

j) mă oblig să nu înstrăinez și să nu grevez cu sarcini, altele decât ipoteca imobiliară, imobilul pe care este implementat proiectul către persoane juridice sau entități care desfășoară activități economice, până la semnarea și pe perioada de valabilitate a contractului de finanțare;

k) nu am furnizat informații și/sau documente false cu ocazia depunerii prezentei cereri, în vederea obținerii finanțării;

l) mă oblig să respect legislația în vigoare privind reglementările în domeniul construcțiilor.

2. Subsemnatul declar că am luat cunoștință de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, privind falsul în declarații și îmi asum responsabilitatea datelor conținute în cererea de finanțare și în toate celelalte documente cuprinse în dosarul de finanțare depus, garantând, de asemenea, că datele furnizate sunt actuale, reale, corecte și complete.

Am luat cunoștință că neprezentarea documentelor așa cum sunt solicitate prin ghid, neîndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate sau neîndeplinirea condițiilor de mai sus ori prezentarea eronată sau falsă a acestor condiții va duce automat la respingerea dosarului meu de finanțare sau, ulterior, la returnarea integrală a sumelor acordate în cadrul programului.

Prin semnarea prezentei cereri de finanțare confirm că am înțeles și mi-am însușit în integralitate conținutul acesteia.

Numele și prenumele solicitantului . . . . . . . . . .

Semnătura . . . . . . . . . .

IV. Declarație pe propria răspundere a coproprietarilor, dacă este cazul

Subsemnatul/Subsemnații, . . . . . . . . . ., CNP . . . . . . . . . ., domiciliu . . . . . . . . . ., declar/declarăm pe propria răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, următoarele:

a) pentru imobilul de la adresa menționată la pct. I.3 se va depune o singură cerere de finanțare în cadrul programului;

b) sunt/suntem de acord ca pe imobilul identificat la pct. I.3 să se implementeze proiectul pentru care este dată prezenta declarație;

c) sunt/suntem de acord să iau/luăm toate măsurile necesare pentru a permite reprezentanților Autorității și ai instituțiilor abilitate să verifice și să controleze modul în care sunt îndeplinite obiectivele proiectului, inclusiv prin vizite la fața locului;

d) sunt/suntem de acord cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor și informațiilor furnizate, precum și cu privire la transmiterea acestora către terțe instituții sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligațiilor și clauzelor prevăzute în ghid sau în scopul elaborării de situații și statistici.

Numele și prenumele coproprietarului (după caz) . . . . . . . . . .

Semnătura . . . . . . . . . .

ANEXA Nr. 2 la ghid

CONTRACT DE FINANȚARE NERAMBURSABILĂ
nr. . . . . . . . . . ./N/din . . . . . . . . . .

Între:

Părțile contractante

Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în municipiul București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sectorul 6, cod de identificare fiscală 14715650, cont nr. . . . . . . . . . ., deschis la Trezoreria Sectorului 6 București, reprezentată legal prin . . . . . . . . . ., președinte, în calitate de finanțator, denumită în continuare Autoritate sau AFM,

și

. . . . . . . . . ., cu domiciliul în . . . . . . . . . ., cod numeric personal . . . . . . . . . ., cont bancar nr. . . . . . . . . . ., deschis la . . . . . . . . . ., în calitate de beneficiar, denumit în continuare beneficiar, a intervenit următorul contract de finanțare nerambursabilă, denumit în continuare contract:

ARTICOLUL 1 Obiectul contractului

1. Autoritatea acordă beneficiarului o finanțare nerambursabilă, denumită în continuare finanțare, în sumă de până la . . . . . . . . . . lei, reprezentând . . . . . . . . . . din valoarea cheltuielilor eligibile, pentru proiectul . . . . . . . . . ., implementat la adresa de implementare . . . . . . . . . . .

2. Finanțarea se acordă numai pentru cheltuielile eligibile prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul contract și numai în limita sumei prevăzute la pct. 1.

3. Cheltuielile proiectului sunt considerate eligibile dacă sunt îndeplinite următoarele criterii generale:

a) sunt efectuate după aprobarea proiectului și publicarea rezultatului potrivit prevederilor art. 19 din Ghidul de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, beneficiari persoane fizice (ghid), și pe perioada de realizare a acestuia, cu excepția cheltuielilor efectuate pentru obținerea certificatului de performanță energetică și pentru auditul energetic, efectuate înainte de intervenție;

b) sunt efectiv realizate și pot fi dovedite prin documente;

c) cheltuielile efectuate pentru achiziția de echipamente, aparate electronice, corpuri de iluminat sunt eligibile dacă produsele achiziționate sunt noi.

4. Cheltuielile bancare, respectiv comisioanele bancare, diferențele de curs valutar etc. nu constituie cheltuieli eligibile.

ARTICOLUL 2 Destinația finanțării

1. Finanțarea se realizează din veniturile Fondului pentru mediu, obținute din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în limita creditelor bugetare prevăzute cu această destinație prin bugetul anual.

2. Finanțarea este acordată pentru realizarea proiectului, beneficiarul obligându-se să o utilizeze numai în acest scop.

ARTICOLUL 3 Durata contractului și perioada de utilizare a finanțării

1. Contractul intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părți și își încetează valabilitatea la împlinirea unui termen de 12 luni de la data efectuării plății de către Autoritate.

2. Termenul de 12 luni prevăzut la pct. 1 constituie perioadă de monitorizare.

3. Durata de realizare a proiectului este de maximum 18 luni de la data intrării în vigoare a contractului, termen în care beneficiarul depune cererea de decontare.

4. Data depunerii cererii de decontare reprezintă data finalizării proiectului.

5. Anul depunerii cererii de decontare este . . . . . . . . . . .

ARTICOLUL 4 Modalitatea de plată

1. Decontarea cheltuielilor efectuate de către beneficiar se poate face numai după îndeplinirea de către acesta a tuturor condițiilor prevăzute în prezentul contract.

2. Plata se efectuează într-o tranșă, prin debitarea contului de trezorerie al Autorității și prin creditarea contului nr..........., deschis de către beneficiar la.........., numai pe bază de cerere de decontare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul contract. Aceasta va fi însoțită de documentele justificative prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul contract, în condițiile în care cererea de decontare și documentația aferentă sunt complete și corect întocmite.

3. Orice plată excedentară efectuată de către Autoritate constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligația de a restitui sumele necuvenite în termen de 15 zile de la data confirmării de primire a notificării din partea Autorității.

4. Suma neutilizată la finalul duratei de realizare a proiectului se consideră anulată, finanțarea se diminuează în mod corespunzător și rămâne la dispoziția AFM.

5. Valoarea aprobată spre finanțare nu poate fi suplimentată față de cea aprobată inițial, beneficiarul trebuind să asigure din surse proprii finalizarea investiției.

6. Sumele finanțate în cadrul Programului nu pot face obiectul executării silite prin poprire, potrivit Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

ARTICOLUL 5 Decontarea cheltuielilor eligibile

1. Autoritatea nu acordă plăți pentru facturile reprezentând avansuri în baza contractelor cu furnizorii de servicii/produse/lucrări aferente proiectului.

2. Autoritatea nu acordă plăți în avans.

3. Autoritatea finanțează prima de eficiență energetică în conformitate cu ghidul.

4. În cadrul contractului de finanțare, beneficiarul depune o singură cerere de decontare, la finalizarea proiectului.

5. Odată cu depunerea dosarului de decontare, beneficiarul este obligat să facă dovada achitării cheltuielilor efectuate pentru implementarea proiectului.

6. Autoritatea finanțează cheltuieli eligibile efectuate după aprobarea proiectului și publicarea rezultatului potrivit prevederilor art. 19 din ghid, cu excepția cheltuielilor efectuate pentru obținerea certificatului de performanță energetică și pentru auditul energetic, efectuate înainte de intervenție.

7. Autoritatea nu finanțează lucrări efectuate în regie proprie.

8. Cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt prevăzute la art. 6 din ghid și sunt efectuate în baza unor contracte de execuție lucrări/prestare servicii, cu excepția cheltuielilor referitoare la achiziția de materiale și echipamente, pentru care se pot prezenta doar facturile de achiziție.

9. Prin proiect, beneficiarul se obligă să atingă pragul de performanță energetică, astfel cum este prevăzut la art. 5 alin. (2) din ghid declarat în cererea de finanțare.

10. În cazul lipsei unor documente obligatorii, Autoritatea va notifica beneficiarul pentru remedierea situației. Termenul de răspuns din partea beneficiarului este de maximum 7 zile de la data primirii notificării. În cazul în care beneficiarul nu depune documentele în termenul solicitat, vor fi aplicate prevederile art. 8 din prezentul contract.

11. Personalul Autorității poate efectua o vizită la locul unde se implementează proiectul, prin sondaj. Beneficiarul este obligat să prezinte toate documentele solicitate care au legătură cu proiectul odată cu efectuarea controlului. În urma vizitei, reprezentanții Autorității vor întocmi o notă de control, care va fi însușită și de către beneficiar.

ARTICOLUL 6 Obligațiile beneficiarului

Beneficiarul are următoarele obligații:

1. să depună cererea de decontare potrivit art. 3 pct. 3, fără a depăși durata de realizare a proiectului;

2. în condițiile în care, din motive justificate, beneficiarul nu poate respecta prevederile art. 3 pct. 5, să transmită o solicitare în acest sens, cel mai târziu la data de 1 decembrie a anului respectiv;

3. să folosească finanțarea numai în scopul pentru care a fost acordată;

4. să asigure contribuția proprie pentru realizarea proiectului;

5. să asigure executarea proiectului cu diligența necesară și eficiență, în conformitate cu prezentul contract, precum și cu legislația în vigoare și standardele de mediu aplicabile;

6. să fie singurul răspunzător în fața Autorității pentru implementarea proiectului;

7. să nu înstrăineze sau să nu greveze cu sarcini imobilul aferent investiției din cadrul Programului, în perioada de valabilitate a contractului;

8. să furnizeze și să transmită Autorității orice informație sau documente relevante pentru prezentul contract, solicitate în mod rezonabil de către aceasta, în termen de maximum 7 zile de la cerere;

9. să permită reprezentanților Autorității și ai instituțiilor cu atribuții de control accesul la imobilul în/pe care se realizează proiectul și la amplasamentul proiectului, în vederea verificării respectării obligațiilor asumate în realizarea investiției;

10. să se asigure că proiectul îndeplinește criteriile tehnice de eligibilitate prevăzute în ghid;

11. să notifice Autoritatea și să prezinte documentele corespunzătoare, în termen de 7 zile de la apariția următoarelor situații: modificări ale formei de proprietate, modificări ale atributelor de identificare, modificări cu privire la informațiile furnizate Autorității în cererea de finanțare sau pe parcursul derulării prezentului contract;

12. să suporte toate taxele, comisioanele, cheltuielile profesionale și orice alte cheltuieli ocazionate de pregătirea, încheierea, executarea, punerea în aplicare și terminarea prezentului contract și a tuturor documentelor și activităților aferente, altele decât cele finanțate de Autoritate;

13. să fie direct răspunzător pentru întreținerea, supravegherea și automonitorizarea investiției pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract;

14. să prezinte, în termen de 7 zile de la cerere, orice alte date, informații și/sau documente relevante în legătură cu finanțarea acordată, în perioada supusă monitorizării, la solicitarea Autorității;

15. să permită personalului Autorității accesul la locul de implementare a proiectului, pe perioada de monitorizare;

16. să nu desfășoare sau să nu influențeze vreo activitate economică [în sensul prevăzut în Comunicarea Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat, astfel cum este menționată la articolul 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene], direct sau indirect, prin sau ca o consecință a implementării proiectului, pe perioada de viață a activelor finanțate;

17. să respecte legislația în vigoare privind reglementările în domeniul construcțiilor;

18. să nu sponsorizeze/finanțeze activități cu impact negativ asupra mediului pe perioada de valabilitate a contractului.

ARTICOLUL 7 Obligațiile Autorității

Autoritatea are următoarele obligații:

1. să asigure finanțarea proiectului în condițiile menționate în prezentul contract, în limita fondurilor disponibile alocate pentru categoria de proiecte din care face parte, cuprinse în bugetul anual al Fondului pentru mediu, și în conformitate cu graficul de finanțare anexă la contract;

2. să pună la dispoziția beneficiarului informațiile legate de finanțare.

ARTICOLUL 8 Cazuri de culpă

1. Nerespectarea de către beneficiar a oricăreia din obligațiile sale asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă.

2. Constituie caz de culpă și următoarele fapte ale beneficiarului:

a) face declarații false sau incomplete pentru a obține finanțarea prevăzută în contract;

b) comite nereguli de ordin financiar sau acte de corupție în legătură cu proiectul, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă;

c) împotriva beneficiarului a fost demarată procedura de executare silită sau a fost instituită o măsură asigurătorie potrivit legii civile sau penale;

d) nedepunerea cererii de decontare conform art. 3 pct. 3 la contract.

3. Autoritatea va notifica beneficiarul în maximum 5 zile de la constatarea unui caz de culpă și, în situația în care deficiențele menționate în notificare nu sunt înlăturate în maximum 30 de zile de la data notificării, Autoritatea are dreptul să ia următoarele măsuri, fără punerea în întârziere și fără nicio altă formalitate prealabilă:

a) sistarea temporară a utilizării finanțării până la remedierea cauzelor care au dus la sistare;

b) neacordarea finanțării aferente cheltuielilor pentru care nu au fost înlăturate deficiențele, cheltuielile respective devenind neeligibile în cadrul proiectului;

c) recuperarea sumelor finanțate aferente cheltuielilor pentru care nu au fost înlăturate deficiențele, în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.

4. Suspendarea duratei de realizare a proiectului poate fi hotărâtă de Autoritate la inițiativa acesteia sau la cererea justificată a beneficiarului.

ARTICOLUL 9 Încetarea contractului

1. Contractul încetează de drept:

a) la data prevăzută în contract;

b) la data intervenției unui act de autoritate;

c) la apariția unor circumstanțe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului și care pot conduce la modificarea clauzelor contractuale în așa măsură încât îndeplinirea contractului respectiv ar fi contrară instituției și interesului public; acest fapt va fi notificat beneficiarului în termen de 10 zile de la momentul apariției unor astfel de circumstanțe sau de la momentul în care Autoritatea a avut cunoștință de apariția unor astfel de circumstanțe.

2. Contractul poate înceta în cazul imposibilității obiective a beneficiarului de a realiza proiectul, prin renunțare, cu un preaviz scris de maximum 30 de zile, având drept consecință restituirea, în termenul precizat în notificare/înștiințarea de plată/decizie, de către beneficiar a finanțării primite, la care se adaugă dobânzi/penalități, calculate conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.

3. În cazul prevăzut la pct. 2, contractul încetează prin acordul părților. În situația în care beneficiarul are de restituit sume finanțate, acordul se încheie după restituirea de către acesta a valorii integrale datorate.

4. În cazul nerespectării clauzelor contractuale și a obligațiilor asumate de beneficiar în cadrul Programului, Autoritatea recuperează suma finanțată, iar contractul poate fi reziliat, cu îndeplinirea formalităților specifice de notificare.

5. În cazul recuperării finanțării, la valoarea de recuperat se datorează dobânzi, calculate de la data plăților efectuate cu titlu de finanțare până la data recuperării sau a rambursării integrale, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.

6. În cazul în care încetarea contractului intervine înainte de plata efectuată de Autoritate, beneficiarul nu este obligat la restituirea vreunei sume.

7. Beneficiarul rămâne direct răspunzător pentru toate consecințele financiare directe sau indirecte antrenate de încetarea contractului înainte de termen din culpa sau la inițiativa sa (inclusiv majorări de întârziere, conform legii fiscale aplicabile creanțelor bugetare).

8. În cazul nedepunerii cererii de decontare la data stabilită conform art. 3 pct. 3, contractul se reziliază fără alte notificări prealabile.

ARTICOLUL 10 Forța majoră și cazul fortuit

1. Prin forță majoră și/sau caz fortuit se înțelege un eveniment independent de voința părților, imprevizibil și insurmontabil, intervenit după încheierea contractului și care împiedică părțile să își execute, total sau parțial, obligațiile contractuale.

2. Partea care invocă forța majoră are următoarele obligații:

a) să notifice și să transmită celeilalte părți documentele justificative emise de autoritățile/instituțiile competente;

b) să ia orice măsuri care îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor.

3. Dacă nu se procedează la anunțare în condițiile prevăzute la pct. 2, partea care invocă forța majoră va suporta toate daunele provocate celeilalte părți prin lipsa notificării.

4. După caz, îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acesteia.

5. Forța majoră, comunicată și dovedită în condițiile pct. 2, exonerează de răspundere partea care o invocă.

6. Dacă forța majoră și/sau consecințele acesteia durează sau se estimează că va/vor dura mai mult de 3 luni, părțile se obligă să negocieze cu bună-credință în vederea identificării soluției celei mai bune, respectiv:

a) încetarea contractului, fără ca vreuna dintre părți să poată pretinde celeilalte daune-interese;

b) modificarea contractului.

7. Prevederile de mai sus se aplică și cazului fortuit.

ARTICOLUL 11 Alte clauze

1. Beneficiarul își asumă integral răspunderea pentru prejudiciile cauzate terților din culpa sa pe parcursul derulării proiectului, AFM fiind degrevată integral de orice responsabilitate.

2. În nicio circumstanță și din niciun motiv AFM nu poate fi trasă la răspundere și obligată la plata de daune-interese pe durata desfășurării proiectului și, ca urmare, AFM nu va accepta nicio cerere de despăgubire sau plăți suplimentare.

3. În cazul în care realizarea proiectului generează costuri suplimentare, aceste costuri vor fi acoperite pe cheltuiala beneficiarului.

4. Contractul în integralitatea sa, precum și toate drepturile și obligațiile decurgând din acesta nu pot face obiectul cesiunii.

5. Beneficiarul va adopta o conduită adecvată prin care va evita conflictul de interese și va informa imediat AFM despre orice situație care dă naștere sau este posibil să dea naștere unui astfel de conflict.

6. AFM și beneficiarul se angajează să păstreze confidențialitatea documentelor și informațiilor legate de derularea prezentului contract, informațiile putând fi furnizate numai autorităților competente, în condițiile legii, sau unor terțe părți, numai cu acordul părților prezentului contract.

7. Drepturile de proprietate intelectuală rezultate în urma implementării proiectului, precum și alte documente legate de proiect vor rămâne în patrimoniul beneficiarului, care, la solicitarea AFM, va acorda acesteia dreptul de a utiliza gratuit și după cum consideră necesar informația cuprinsă în rapoartele proiectului, precum și rezultatele obținute, oricare ar fi forma acestora.

8. Beneficiarul are obligația de a despăgubi din surse proprii AFM pentru toate cheltuielile efectuate împotriva oricăror reclamații și acțiuni în justiție ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete de invenție, mărci înregistrate, desene sau modele industriale, drepturi de autor) legate de activitățile necesare implementării proiectului și daune- interese, costuri, taxe și alte cheltuieli de orice natură, aferente violării dreptului de proprietate intelectuală.

9. Beneficiarul este de acord ca AFM să publice date privind rezultatele implementării proiectului.

10. Neexercitarea de către AFM a oricărui drept prevăzut în prezentul contract nu constituie o renunțare la acesta, iar AFM va putea uza de acel drept oricând, până la stingerea tuturor obligațiilor beneficiarului față de aceasta.

11. În cazul în care, referitor la prezentul contract, apar modificări ale legislației aplicabile, părțile au obligația să depună toate diligențele, conform noilor reglementări, astfel încât să nu se abată de la obligațiile stabilite în cuprinsul acestuia.

ARTICOLUL 12 Jurisdicție

1. Orice neînțelegere rezultând din interpretarea și/sau executarea prezentului contract se va rezolva, pe cât posibil, pe cale amiabilă.

2. În cazul în care o soluție amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluționare instanței judecătorești de drept comun în a cărei rază teritorială își are sediul Autoritatea.

ARTICOLUL 13 Notificări

1. Orice notificare sau solicitare în baza prezentului contract se va face în scris, la următoarele adrese:

a) pentru Autoritate: municipiul București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sectorul 6;

b) pentru beneficiar: . . . . . . . . . . .

2. În cazul în care beneficiarul dorește să fie notificat la o altă adresă sau și-a schimbat adresa, aceasta va fi comunicată în scris la Autoritate.

3. Notificările făcute beneficiarului la adresele menționate la pct. 1 sau 2 se consideră a fi aduse la cunoștința acestuia.

4. Notificările se pot transmite și pe fax/e-mail, la numerele/adresa . . . . . . . . . ., pentru Autoritate și la numărul/adresa . . . . . . . . . . pentru beneficiar, cu condiția ca acestea să fie confirmate ulterior.

ARTICOLUL 14 Amendamente

1. Prezentul contract, inclusiv anexele acestuia pot fi modificate și/sau completate numai cu acordul părților, care va fi consemnat într-un act adițional. Derogări (1)

2. Prezentul contract poate fi suspendat pe o perioadă determinată, cu acordul părților, la solicitarea justificată a oricăreia dintre acestea. Perioada de suspendare se adaugă la perioada de realizare a proiectului.

3. Prin excepție de la prevederile pct. 1, nu este necesară întocmirea unui act adițional pentru modificările aduse art. 3 pct. 5.

4. Cererea beneficiarului privind decalarea anului de depunere a cererii de decontare, în condițiile prevăzute la art. 3 pct. 5, se consideră acceptată de AFM dacă aceasta din urmă nu își exprimă dezacordul în scris.

5. Pentru modificarea cheltuielilor eligibile prevăzute în anexa nr. 1, beneficiarul este obligat să transmită Autorității, înaintea depunerii cererii de decontare, o solicitare care va cuprinde justificarea modificării și, după caz, documente relevante.

6. Autoritatea analizează solicitarea prevăzută la pct. 5 și o aprobă numai în condițiile în care modificarea solicitată nu afectează pragul de eficiență care a stat la baza aprobării sumei finanțate. Cererea de decontare cuprinzând cheltuielile eligibile modificate va putea fi depusă la Autoritate, numai după semnarea unui act adițional, prin care se actualizează anexa nr. 1. Cheltuielile eligibile pentru care a fost solicitată modificarea pot fi efectuate doar după aprobarea lor de către Autoritate și înștiințarea beneficiarului în acest sens.

ARTICOLUL 15 Dispoziții finale

1. Prin semnarea prezentului contract, inclusiv în caz de semnare prin procură, eu, beneficiarul, am luat cunoștință de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, privind falsul în declarații.

2. Anexele nr. 1-4, pe care beneficiarul declară că le cunoaște și le acceptă, fac parte integrantă din prezentul contract.

3. Prezentul contract a fost redactat în două exemplare originale, ambele având valoare juridică egală, câte unul pentru fiecare parte contractantă.

4. Prezentul contract a fost semnat la data de . . . . . . . . . ., în două exemplare, ambele având valoare juridică egală, câte unul pentru fiecare parte contractantă.

AFM
Președinte,
. . . . . . . . . ..
Director Direcția economică,
. . . . . . . . . .
Director Direcția juridică,
. . . . . . . . . .
Șef Serviciu analiză și avizare,
. . . . . . . . . .
Avizat consilier juridic,
. . . . . . . . . .
Director general Direcția generală proiecte,
. . . . . . . . . .
Director Direcția implementare proiecte,
. . . . . . . . . .
Responsabil proiect,
. . . . . . . . . .
BENEFICIAR,
. . . . . . . . . .
prin reprezentant legal,
. . . . . . . . . .

ANEXA Nr. 1 la contract

CAPITOLE ȘI SUBCAPITOLE DE CHELTUIELI ELIGIBILE

AFM
Președinte,
. . . . . . . . . ..
Director Direcția economică,
. . . . . . . . . .
Director Direcția juridică,
. . . . . . . . . .
Șef Serviciu analiză și avizare,
. . . . . . . . . .
Avizat consilier juridic,
. . . . . . . . . .
Director general Direcția generală proiecte,
. . . . . . . . . .
Director Direcția implementare proiecte,
. . . . . . . . . .
Responsabil proiect,
. . . . . . . . . .
BENEFICIAR,
. . . . . . . . . .
prin reprezentant legal,
. . . . . . . . . .

ANEXA Nr. 2 la contract

LISTA DOCUMENTELOR
JUSTIFICATIVE

Documente obligatorii necesare decontării

Beneficiarul finanțării depune la sediul Autorității cererea de decontare, însoțită de următoarele documente obligatorii:

a) extras de cont bancar, în cazul în care contul este altul față de cel evidențiat în contractul de finanțare;

b) contractul de execuție și/sau servicii, în original sau în copie certificată "conform cu originalul";

c) factura, care trebuie să conțină numărul contractului de execuție/servicii în baza căruia se emite, în original sau copie certificată "conform cu originalul";

d) facturi de achiziție pentru materiale și echipamente, în original sau copie certificată "conform cu originalul", dacă este cazul;

e) factura aferentă serviciilor de întocmire a certificatului de performanță energetică (înainte și după intervenție), a raportului de audit energetic al clădirii și a raportului de implementare a măsurilor de creștere a performanței energetice a clădirii, în original sau copie certificată "conform cu originalul";

f) situații/liste cu lucrările executate, de unde să rezulte cel puțin cheltuielile eligibile înscrise în cererea de finanțare nerambursabilă și aprobate de către Autoritate, însușite de executantul lucrărilor, în original sau copie certificată "conform cu originalul";

g) dovada achitării facturilor prezentate la decontare: ordin de plată vizat de bancă, ordin de plată electronic evidențiat în extrasul de cont, emis de bancă, în care să fie evidențiate plățile aferente proiectului, chitanța, bonul fiscal, alte documente legale care să justifice plata;

h) proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, în original sau în copie certificată "conform cu originalul", asumat de către executantul lucrărilor și beneficiar, dacă este cazul;

i) proces-verbal de lucrări ascunse, în original sau în copie certificată "conform cu originalul" de către emitent, asumat de către executantul lucrărilor, dacă este cazul;

j) proces-verbal de punere în funcțiune a sistemelor de producere a energiei din surse regenerabile, care se va prezenta în cadrul proiectelor pentru care sunt încheiate contracte de execuție lucrări, în original sau în copie certificată "conform cu originalul", dacă este cazul;

k) certificate de calitate și garanție și declarații de conformitate pentru echipamentele achiziționate, în original sau în copie certificată "conform cu originalul", dacă este cazul;

l) declarația beneficiarului care să certifice că echipamentele achiziționate și montate în cadrul proiectului sunt noi, semnată în original, dacă este cazul;

m) declarația beneficiarului care să certifice faptul că acesta nu a înstrăinat/nu va înstrăina sau greva cu sarcini imobilul aferent investiției și nu a desfășurat/nu va desfășura sau influența vreo activitate economică (în sensul prevăzut în Comunicarea Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat astfel cum este menționată la articolul 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), direct sau indirect, prin sau ca o consecință a implementării proiectului, în perioada de valabilitate a contractului, semnată în original;

n) traducere autorizată, pentru cazul în care documentele sunt redactate într-o limbă străină, în original sau în copie certificată "conform cu originalul";

o) CPE al clădirii, emis la finalizarea lucrărilor de reabilitare, în original sau în copie legalizată, din care să rezulte noile caracteristici energetice după intervenție;

p) raportul de implementare, elaborat în urma efectuării auditului energetic al clădirii după intervenție de către un auditor energetic pentru clădiri gradul I (C&I) atestat, în original sau în copie legalizată, care trebuie să conțină în mod obligatoriu cel puțin următoarele informații:

(i) indicatorii de eficiență energetică menționați la art. 5 alin. (2) din Ghidul de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, beneficiari persoane fizice (ghid);

(ii) aria utilă a spațiului încălzit;

(iii) măsurile realizate pentru creșterea eficienței energetice a clădirii, formulate în concordanță cu categoriile de cheltuieli eligibile conform art. 6 din ghid;

q) alte documente pe care Autoritatea le consideră relevante pentru procesul de decontare.

ANEXA nr. 3 la contract

Beneficiar . . . . . . . . . .

Adresă . . . . . . . . . .

C.N.P. . . . . . . . . . .

Cont nr. . . . . . . . . . ., deschis la Trezoreria . . . . . . . . . .

Nr. de înregistrare la AFM . . . . . . . . . .

Către

Administrația Fondului pentru Mediu

CERERE DE DECONTARE

În baza Contractului de finanțare nerambursabilă nr. . . . . . . . . . . N/din . . . . . . . . . ., vă rog să aprobați prezenta cerere de decontare pentru suma de . . . . . . . . . . lei (în cifre și litere).

Prin prezenta sunt solicitate la decontare cheltuieli aferente următoarelor/următoarei facturi fiscale:

1. . . . . . . . . . .

2. . . . . . . . . . .

De asemenea, prezenta cerere de decontare este însoțită și de documentele justificative conform prevederilor contractuale.

Situația finanțării la data prezentei cereri de decontare

Suma totală aprobată conform contractului de finanțare nerambursabilă Suma solicitată prin prezenta cerere de decontare Suma aprobată prin prezenta cerere de decontare (Se completează de Autoritate.) Suma rămasă de tras din finanțarea aprobată (Se completează de Autoritate.)
1 2 3 4 = 1 - 3

Subsemnatul,.........., declar că am luat cunoștință de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, privind falsul în declarații, garantez că documentele depuse în vederea decontării respectă cerințele Ghidului de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, beneficiari persoane fizice, și mă oblig să respect legislația în vigoare privind reglementările în domeniul construcțiilor. Administrația Fondului pentru Mediu

Președinte,
. . . . . . . . . .
Director Direcția economică,
. . . . . . . . . .
Director Direcția implementare proiecte,
. . . . . . . . . .
Șef Serviciu implementare,
. . . . . . . . . .
Referent de specialitate,
. . . . . . . . . .
Reprezentant legal:
Numele și prenumele . . . . . . . . . .
Funcția . . . . . . . . . .
Semnătura . . . . . . . . . .
Data . . . . . . . . . .

ANEXA Nr. 3 la ghid

GRILĂ
pentru analiza juridică de evaluare a conformității documentelor și eligibilității solicitantului

Solicitant:

Nr. de înregistrare la AFM a cererii de finanțare:

Etapa I

Conformitate administrativă și criterii de eligibilitate Evaluator
Da Nu Comentarii
Solicitantul
I. CONFORMITATE
1. Dosarul de acceptare a fost depus în cadrul sesiunii de înscriere organizate de AFM, în condițiile prevăzute de art. 15 alin. (1) din Ghidul de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, beneficiari persoane fizice (ghid).
2. Dosarul de finanțare al solicitantului cuprinde:
2.1. Formularul cererii de finanțare prevăzut în anexa nr. 1 la ghid, completat integral prin tehnoredactare, în original, semnat de solicitant sau de împuternicitul acestuia
2.2. Actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicație, în copie
2.3. Împuternicirea notarială, pentru cazul în care cererea de finanțare este semnată de către o persoană împuternicită, în original
2.4. Actul de identitate al persoanei împuternicite, valabil la data înscrierii în aplicație, în copie
2.5. Extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului construcție pe care se va implementa proiectul, în original, copie legalizată sau eliberat online; în cazul în care sistemul de producere a energiei din surse regenerabile care deservește construcția se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus față de extrasul de carte funciară aferent construcției, extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii cererii de finanțare, în original, copie legalizată sau eliberat online, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/coproprietar/deține un drept de folosință asupra imobilului teren.
II. ELIGIBILITATE
3. Este persoană fizică cu domiciliul în România.
4. Este proprietar/coproprietar al imobilului construcție pentru care solicită finanțare, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară.
Este proprietar/coproprietar al acesteia, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară, în cazul în care sistemul de producere a energiei din surse regenerabile se amplasează pe una dintre anexele care deservesc imobilul construcție.
Este proprietar/coproprietar/sau deține un drept de folosință asupra imobilului teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară, în situația în care sistemul se amplasează pe teren.
5. Are acordul tuturor coproprietarilor cu privire la implementarea proiectului, în situația în care imobilul pe care se implementează proiectul este deținut în coproprietate, astfel cum rezultă din cererea de finanțare.
6. Imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini (de exemplu:
locațiune, comodat, promisiune de vânzare-cumpărare, cesiune de creanță, sechestru etc.) în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice, cu excepția cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; nu face obiectul unui litigiu în curs de soluționare la instanțele judecătorești, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică.
7. Potrivit declarației pe propria răspundere din cererea de finanțare, solicitantul nu a fost condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului prin hotărâre judecătorească definitivă.
8. Potrivit declarației pe propria răspundere din cererea de finanțare, solicitantul își dă acordul cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor și informațiilor furnizate, precum și cu privire la transmiterea acestora către terțe instituții sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligațiilor și clauzelor prevăzute în ghid sau în scopul elaborării de situații și statistici.

Etapa II

Propunere respingere cu posibilitate de remediere a motivelor în baza art. 17 alin. (3) din ghid

Propus spre remediere Motive
Consilier juridic (numele și prenumele) Semnătura Data
Președintele comisiei de analiză (numele și prenumele) Semnătura Data

Etapa III

Analiza remedierii motivelor în baza art. 17 alin. (3) din ghid

Documente prezentate Remedierea motivelor de respingere evidențiate în etapa I Observații

Etapa IV

Propunere înaintare Comitet director

Propus spre acceptare
Propus spre respingere
Consilier juridic
(numele și prenumele)
Semnătura Data
Președintele comisiei de analiză
(numele și prenumele)
Semnătura Data

ANEXA Nr. 4 la ghid

GRILĂ
pentru analiza tehnico-economică de evaluare a conformității documentelor și eligibilității solicitantului

Solicitant:

Nr. de înregistrare la AFM a cererii de finanțare:

Etapa I

Conformitate administrativă și criterii de eligibilitate Evaluator
Da Nu Comentarii
I. CONFORMITATE Dosarul cuprinde:
1. Certificatul de performanță energetică eliberat înainte de intervenție, în original sau în copie legalizată, elaborat conform legislației în vigoare de către un auditor energetic pentru clădiri atestat, nu mai vechi de 6 luni la data înscrierii în aplicația informatică
2. Raportul de audit energetic al clădirii, elaborat în urma efectuării auditului energetic al clădirii înainte de intervenție, în original sau în copie legalizată, întocmit conform legislației în vigoare de către un auditor energetic pentru clădiri gradul I (C&I) atestat, nu mai vechi de 6 luni la data înscrierii în aplicația informatică, care trebuie să conțină în mod obligatoriu cel puțin următoarele informații:
(i) indicatorii de eficiență energetică menționați la art. 5 alin. (2) din Ghidul de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice în locuințe unifamiliale, beneficiari persoane fizice (ghid); pentru reducerea procentuală a consumului total de energie și reducerea procentuală a indicelui de emisii echivalent CO2 se vor indica valorile estimate a fi realizate după implementarea proiectului;
(ii) aria utilă a spațiului încălzit;
(iii) măsurile propuse pentru creșterea eficienței energetice a clădirii, formulate în concordanță cu categoriile de cheltuieli eligibile conform art. 6 din ghid.
3. Certificat de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor Publice, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație, în original, în copie legalizată sau emis în spațiul privat virtual
4. Certificat de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul solicitantul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație, în original, în copie legalizată sau emis și comunicat prin mijloace electronice de transmitere la distanță
5. Certificat de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială va fi implementat proiectul, în situația în care domiciliul solicitantului este diferit de adresa de implementare, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație, în original, în copie legalizată sau emis și comunicat prin mijloace electronice de transmitere la distanță
II. ELIGIBILITATE
1. Există corespondență între CNP-ul solicitantului înscris în aplicația informatică și CNP-ul înscris în cartea de identitate depusă la dosar.
2. Conform estimărilor din raportul de audit energetic inițial, proiectul îndeplinește indicatorii de eficiență energetică a clădirii în conformitate cu art. 5 alin. (2) din ghid.
3. Nu are obligații restante la bugetul de stat și la bugetul local, conform legislației naționale în vigoare, la momentul depunerii dosarului de finanțare.

Punctele I.1, I.2 și II.2 vor fi evaluate de către personalul tehnic, precum și calculul cheltuielilor eligibile, iar punctele I.3- I.5 și II.1-II.3 vor fi evaluate de către economist.

Etapa II

Propunere respingere cu posibilitate de remediere a motivelor în baza art. 17 alin. (3) din ghid, pentru evaluarea tehnică

Propus spre remediere Motive
Referent de specialitate
(numele și prenumele)
Semnătura Data
Președintele comisiei de analiză
(numele și prenumele)
Semnătura Data

Propunere respingere cu posibilitate de remediere a motivelor în baza art. 17 alin. (3) din ghid, pentru evaluarea economică

Propus spre remediere Motive
Referent de specialitate
(numele și prenumele)
Semnătura Data
Președintele comisiei de analiză
(numele și prenumele)
Semnătura Data

Etapa III

Analiza remedierii motivelor în baza art. 17 alin. (3) din ghid, pentru evaluarea tehnică

Documente prezentate Remedierea motivelor de respingere evidențiate în etapa I Observații

Analiza remedierii motivelor în baza art. 17 alin. (3) din ghid, pentru evaluarea economică

Documente prezentate Remedierea motivelor de respingere evidențiate în etapa I Observații

Etapa IV

Propunere înaintare Comitet director

Evaluare tehnică Evaluare economică
Propus spre aprobare pentru suma de . . . . . . . . . . lei Propus spre respingere Propus spre aprobare Propus spre respingere
Numele și prenumele: Numele și prenumele:
Semnătura: Semnătura:
Data: Data:
Președintele comisiei de analiză
Numele și prenumele:
Semnătura:
Data:

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...