Guvernul României

Hotărârea nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Modificări (1)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 627 din 16 iulie 2020.

În vigoare de la 17 iulie 2020

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Ținând cont de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, precum și de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative, cu modificările ulterioare,

luând în considerare prevederile art. 16 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc,

având în vedere faptul că evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuți la art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, indică necesitatea menținerii unui răspuns amplificat la situația de urgență determinată de răspândirea noului coronavirus, aspecte materializate în cuprinsul documentului intitulat "Analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul României la data de 14.07.2020", întocmit la nivelul Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției,

ținând seama de propunerile cuprinse în Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 35 din 15 iulie 2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 3, 4, 6 și art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. -

Începând cu data de 17 iulie 2020 se prelungește cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul țării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări și completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările și completările ulterioare, și prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 2. -

Pe durata prevăzută la art. 1, măsurile de prevenire și control ale infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri, precum și instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:

a) anexa nr. 1 - "Măsuri pentru creșterea capacității de răspuns";

b) anexa nr. 2 - "Măsură pentru asigurarea rezilienței comunităților";

c) anexa nr. 3 - "Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc".

Art. 3. -

În aplicarea dispozițiilor art. 71 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătății, prin ordin al comandantului acțiunii, măsurile necesare prevenirii și combaterii infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acțiunilor de răspuns la nivel național.

Art. 4. -

Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este cel stabilit la art. 64-70 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare.

Art. 5. -

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6. -

Actele emise pentru punerea în executare a Hotărârii Guvernului nr. 394/2020, aprobată cu modificări și completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările și completările ulterioare, și a Hotărârii Guvernului nr. 476/2020, cu modificările și completările ulterioare, își mențin aplicabilitatea în măsura în care dispozițiile acestora nu contravin măsurilor stabilite în anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
Ministrul afacerilor interne,
Marcel Ion Vela
Ministrul sănătății,
Nelu Tătaru
Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației,
Ion Ștefan
Ministrul educației și cercetării,
Cristina Monica Anisie
Ministrul afacerilor externe,
Bogdan Lucian Aurescu
Ministrul muncii și protecției sociale,
Victoria Violeta Alexandru
Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri,
Virgil-Daniel Popescu
Ministrul tineretului și sportului,
Marian Ionuț Stroe
Ministrul culturii,
Bogdan Gheorghiu
Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor,
Lucian Nicolae Bode
Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Costel Alexe
Secretariatul de Stat pentru Culte
Victor Opaschi,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Vasile-Florin Cîțu
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Nechita-Adrian Oros

București, 15 iulie 2020.

Nr. 553.

ANEXA Nr. 1

MĂSURI
pentru creșterea capacității de răspuns

Art. 1. -

În condițiile art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. coordonarea operațională a serviciilor publice de ambulanță și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență, în condițiile art. 54 și 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative, cu modificările ulterioare;

2. coordonarea operațională a poliției locale, în condițiile art. 50-52 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020, cu modificările ulterioare.

Art. 2. -

În condițiile art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Se instituie obligația de a asigura măsurile de continuitate a activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile și de a stabili programul de lucru al angajaților, potrivit art. 19 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, cu avizul direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București.

2. Furnizorii de servicii sociale de tip rezidențial își organizează programul în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local și cu respectarea normelor în vigoare privind legislația în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată și desfășurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autoritățile competente.

Art. 3. -

În condițiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilește desfășurarea în regim permanent a activității tuturor centrelor operative pentru situații de urgență cu activitate temporară, precum și a activității Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției și a centrelor județene/al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.

Art. 4. -

(1) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 1 se pune în aplicare de către unitățile teritoriale pentru situații de urgență, respectiv de către inspectoratele pentru situații de urgență.

(2) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 2 se pune în aplicare de către Poliția Română, prin inspectoratele de poliție județene/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

(3) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 2 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

(4) Măsura prevăzută la art. 3 se pune în aplicare de către instituțiile la nivelul cărora sunt organizate centrele operative pentru situații de urgență, respectiv centrele de coordonare și conducere a intervenției. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

ANEXA Nr. 2

MĂSURĂ
pentru asigurarea rezilienței comunităților

Art. 1. -

În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

Art. 2. - Modificări (1)

Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 1 se urmărește de către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne.

ANEXA Nr. 3

MĂSURI
pentru diminuarea impactului tipului de risc

Art. 1. -

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit pct. 2-11.

2. Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, definite conform Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

3. Competițiile sportive organizate în aer liber sau în bazine acoperite ori aflate în aer liber se pot desfășura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

4. În condițiile pct. 2, se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști, legitimați și/sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.

5. Prevederile pct. 2-4 nu se aplică în cazul sporturilor de contact.

6. Activitatea instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, studiourilor de producție de film și audiovizual, precum și evenimentele culturale în aer liber pot fi desfășurate în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

7. În condițiile pct. 6, organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștii de protecție.

8. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

9. Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumețiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul și alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

10. Se interzice participarea la evenimente private în spații închise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 20 de persoane și cu respectarea regulilor de distanțare fizică.

11. Se interzice participarea la evenimente private în spații deschise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 50 de persoane și cu respectarea regulilor de distanțare fizică.

12. Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea a cel mult 20 de persoane și cu respectarea regulilor de distanțare fizică stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

13. Se permit organizarea și desfășurarea de către instituțiile cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice, în aer liber, a activităților specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog.

14. Se permit organizarea și desfășurarea activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară.

Art. 2. -

(1) În condițiile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. În interiorul localităților se interzic circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

2. Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu completările ulterioare, cu următoarele excepții:

a) membri de familie ai cetățenilor români;

b) membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;

c) persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit legislației Uniunii Europene;

d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum și transportatorii și alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;

e) personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;

f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;

g) pasageri care călătoresc din motive imperative;

h) persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare;

i) străinii și apatrizii care călătoresc în scop de studii;

j) străinii și apatrizii, lucrătorii înalt calificați, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfășurată în străinătate;

k) străinii și apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri din agricultură, personal navigant maritim și fluvial;

l) membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, în condițiile legii.

(2) În absența unor reglementări contrare la nivel național, măsura stabilită la alin. (1) pct. 2 nu se mai aplică cetățenilor străini și apatrizilor originari din sau rezidenți în state terțe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricțiilor temporare asupra călătoriilor neesențiale către Uniunea Europeană.

Art. 3. -

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație spre țările care nu fac obiectul excepției de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică și aprobate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și din aceste țări către România pentru toate aeroporturile din România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare

2. Sunt exceptate de la prevederile pct. 1 următoarele categorii de zboruri:

a) efectuate cu aeronave de stat;

b) de transport marfă și/sau corespondență;

c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență;

d) pentru căutare-salvare sau de intervenție în situații de urgență, la solicitarea unei autorități publice din România;

e) având drept scop transportul echipelor de intervenție tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliți în România;

f) aterizări tehnice necomerciale;

g) de poziționare a aeronavelor, fără încărcătură comercială tip ferry;

h) tehnice, în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;

i) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetățeni străini, din România către alte state, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din statul de destinație;

j) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România pentru repatrierea cetățenilor români, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Afacerilor Externe;

k) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuți în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi ("Green Lanes") în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale - C(2020) 1897, din 23 martie 2020, din România către alte state și din alte state către România, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române, al Ministerului Afacerilor Externe și al autorității competente din statul de destinație.

Art. 4. -

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se menține închiderea temporară, totală sau parțială, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:

1. la frontiera româno-ungară:

a) Săcuieni, județul Bihor (cu excepția circulației lucrătorilor transfrontalieri);

b) Carei, județul Satu Mare;

2. la frontiera româno-bulgară:

a) Lipnița, județul Constanța;

b) Dobromir, județul Constanța;

c) Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă);

3. la frontiera româno-ucraineană:

a) Isaccea, județul Tulcea (cu excepția traficului de marfă);

4. la frontiera României cu Republica Moldova:

a) Rădăuți-Prut, județul Botoșani;

b) Oancea, județul Galați;

5. la frontiera româno-sârbă:

a) Moldova Nouă, județul Caraș-Severin;

b) Naidăș, județul Caraș-Severin;

c) Vălcani, județul Timiș;

d) Stamora-Moravița, județul Timiș - feroviar (cu excepția traficului de marfă);

e) Lunga, județul Timiș;

f) Foeni, județul Timiș.

Art. 5. -

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f), art. 8 și 9 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Se suspendă consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor.

2. În spațiile prevăzute la pct. 1 sunt permise prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

3. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

Art. 6. -

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f), art. 8 și 9 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, în interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite:

a) activitatea restaurantelor, cafenelelor sau a altor asemenea unități de alimentație publică, cu excepția celor care funcționează potrivit art. 5 pct. 3;

b) exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri și a cinematografelor.

Art. 7. -

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) și art. 33-36 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Transportul aerian se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport și aeronavelor, procedurile și protocoalele din interiorul aeroporturilor și aeronavelor, regulile de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului aerian, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, 33 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

2. Transportul feroviar se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, 34 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

3. Transportul rutier se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, 35 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

4. Transportul naval se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția navelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul și modul de ocupare a navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului naval, prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 32, 36 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

5. Transportul intern și internațional de mărfuri și persoane se desfășoară cu respectarea prevederilor din ordinul comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, al ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

Art. 8. -

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă și săli de jocuri.

2. Se instituie obligația instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

3. Se instituie obligația desfășurării activității la nivelul cabinetelor stomatologice și unităților sanitare non-COVID de a organiza activitatea, în condițiile stabilite prin ordinul ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

4. Se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, în baza căruia își pot desfășura activitatea.

5. Se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

6. Se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

7. Suprafața sectorului/subsectorului de plajă amenajată folosită pentru închirierea șezlongurilor și umbrelelor în suport fix trebuie să fie de maximum 70% din suprafața totală închiriată, diferența reprezentând-o zona destinată plajei pe nisip. La dimensionare nu se vor lua în calcul spațiile destinate amplasării altor dotări de pe plajă.

8. Accesul pe plaja neamenajată se face în mod liber, cu respectarea regulilor de distanțare fizică. Utilizarea plajei se va face cu menținerea unei distanțe de cel puțin 2 m între persoane în orice moment, cu excepția membrilor aceleiași familii.

9. Accesul persoanelor pe suprafețele de plaje amenajate cu șezlonguri se realizează doar cu asigurarea obligatorie de șezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite și cu respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri, al ministrului sănătății și al ministrului mediului, apelor și pădurilor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare. Aceleași reguli de distanțare fizică se aplică și pentru suprafața de 30% fără șezlonguri.

Art. 9. -

În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) și ale art. 38 din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Activitatea în creșe, grădinițe și afterschool-uri, pe perioada vacanței de vară, este permisă numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

2. În cadrul unităților/instituțiilor de învățământ sunt permise organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, precum și activitățile specifice unităților/instituțiilor de învățământ în condițiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare.

Art. 10. -

(1) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 1 pct. 1 se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

(2) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 2-5 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

(3) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 6 și 7 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătății și Ministerul Culturii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

(4) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 8 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

(5) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 9 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătății și, după caz, de Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor sau Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

(6) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 10-14 se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

(7) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 2 se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

(8) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 3 se urmărește de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Ministerul Afacerilor Interne.

(9) Măsura prevăzută la art. 4 se pune în aplicare de către Ministerul Afacerilor Interne.

(10) Măsura prevăzută la art. 5 pct. 3 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătății, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 5 și 6 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

(11) Măsurile prevăzute la art. 7 se pun în aplicare de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

(12) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 8 pct. 1 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

(13) Măsurile prevăzute la art. 8 pct. 2 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

(14) Măsurile prevăzute la art. 8 pct. 3 și 6 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătății. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

(15) Măsurile prevăzute la art. 8 pct. 4 se pun în aplicare de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și Ministerul Sănătății. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

(16) Măsurile prevăzute la art. 8 pct. 5 se pun în aplicare de către Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății. Respectarea măsurilor prevăzute la art. 8 pct. 6 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

(17) Măsurile prevăzute la art. 8 pct. 7-9 se pun în aplicare de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Sănătății. Respectarea măsurilor prevăzute la art. 8 pct. 7-9 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

(18) Măsurile prevăzute la art. 9 se pun în aplicare de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...