Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 338/2013 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și ale art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaților

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 14 noiembrie 2013

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și ale art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaților, excepție ridicată de Sergiu Andon în Dosarul nr. 7.040/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 154D/2013.

La apelul nominal răspunde consilierul Florentina Pop, pentru partea Camera Deputaților, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Camerei Deputaților, care solicită respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaților, deoarece art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 enumeră strict și limitativ actele ce pot fi supuse controlului de constituționalitate pe calea excepției de neconstituționalitate, și anume numai legi sau ordonanțe ale Guvernului. Cu privire la dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 96/2006, susține că excepția de neconstituționalitate a acestora este neîntemeiată, deoarece autorul excepției a epuizat toate căile de atac prevăzute de lege, astfel cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 822/2012.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaților, având în vedere dispozițiile art. 146 din Constituție și ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, și de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 96/2006, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 822/2012.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 7.040/2/2012, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor și ale art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaților. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamantul Sergiu Andon într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a Hotărârii Camerei Deputaților nr. 30/2012 privind constatarea încetării unui mandat de deputat al cărui exercițiu a început prin validarea rezultatelor alegerilor generale din noiembrie 2008 în Colegiul uninominal nr. 16 din Circumscripția electorală nr. 42 București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile criticate, prin conținutul lor eliptic și lacunar, nu asigură liberul acces la justiție al persoanei care poate suferi o încălcare gravă a unui drept fundamental, cum este, în cazul de față, dreptul de a fi ales, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 21 alin. (1) din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În același sens este și jurisprudența Curții Constituționale, care, criticând excesul de autonomie regulamentară de care se prevalează Camera Deputaților, a statuat, prin Decizia nr. 822/2012, că "ar fi necesară o distincție a subiectelor de drept ce au calitatea de a se adresa instanței constituționale pe calea contenciosului constituțional, în raport cu categoria actelor prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv regulamentele Parlamentului, pe de o parte, și hotărâri parlamentare, pe de altă parte, așa încât și parlamentarii vizați în mod direct de hotărârile individuale ale Parlamentului să aibă vocația de a se adresa personal Curții Constituționale. Atribuția Curții de a se pronunța asupra constituționalității hotărârilor Parlamentului se circumscrie conceptului de justiție constituțională, specializată și, dată fiind natura actelor supuse controlului, se justifică cerințele speciale, necesar a fi întrunite pentru exercitarea dreptului de acces la acest tip de justiție. De vreme ce și hotărârile parlamentare individuale pot fi supuse de plano controlului de constituționalitate, este necesar și justificat ca și deputatul sau senatorul în cauză, vizat în mod direct de respectiva hotărâre, să aibă acces la justiția constituțională prin exercitarea în mod individual a dreptului de a sesiza Curtea Constituțională."

De altfel, în același sens s-a exprimat Curtea și prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012, considerând următoarele: "În cadrul procesului legislativ de reexaminare a dispoziției neconstituționale [art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992], fiind vorba de o atribuție distinctă ce i-a fost conferită Curții, aceasta ar trebui să fie reglementată într-o secțiune distinctă, după Secțiunea privind controlul constituționalității regulamentelor, care să cuprindă procedurile ce urmează a fi aplicate, specifice noii reglementări [...]".

Susține autorul excepției de neconstituționalitate că, deși decizia sus-menționată a fost pronunțată în cadrul controlului de constituționalitate prevăzut de art. 146 lit. c) din Constituție, argumentele Curții Constituționale sunt valabile și în prezenta cauză, care vizează o excepție de neconstituționalitate ridicată individual într-un proces.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 96/2006 este neîntemeiată, deoarece textele criticate nu constituie o restrângere a accesului liber la justiție, atâta vreme cât dispozițiile Legii nr. 47/1992 instituie o cale de atac împotriva hotărârilor adoptate de Camerele Parlamentului.

În ceea ce privește dispozițiile art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaților, instanța apreciază că, "privită sub aspectul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, critica este inadmisibilă, însă, susține reclamantul că argumentele trase din cuprinsul Deciziei nr. 822/2012, în sensul recunoașterii accesului la justiția constituțională și deputatului sau senatorului vizat de hotărârile Parlamentului, coroborate cu sesizarea adresată conform art. 146 lit. d) din Constituție, pledează pentru admisibilitatea unei astfel de excepții". Așadar, instanța consideră că revine exclusiv Curții Constituționale competența de a decide dacă o atare critică poate forma obiectul jurisdicției exercitate în contenciosul constituțional.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază, în esență, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaților este inadmisibilă, deoarece art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevede, în mod distinct de controlul asupra regulamentelor parlamentare, procedura în cazul excepției de neconstituționalitate a unei legi (în sensul de act juridic al Parlamentului) sau a unei ordonanțe a Guvernului. Așa cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr. 822/2012, și în cazul contestării hotărârilor parlamentare, persoanele care au dreptul de a se adresa Curții Constituționale sunt aceleași - strict și limitativ reglementate de art. 27 alin. (1) - cu cele ce au calitatea de a contesta regulamentele parlamentare sau dispoziții din acestea.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 96/2006, consideră că aceasta este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia nr. 822/2012 a Curții Constituționale. Autorul sesizării a avut posibilitatea de a se prevala de toate mijloacele legale de apărare, astfel încât acesta nu poate invoca, în mod întemeiat, încălcarea accesului liber la justiție, reglementat de art. 21 alin. (1) din Constituție.

Avocatul Poporului consideră, în esență, că dispozițiile criticate din Legea nr. 96/2006 nu conțin, în sine, prevederi contrare liberului acces la justiție. Pe de altă parte, autorul excepției evidențiază caracterul lacunar și eliptic al textelor de lege criticate, ceea ce nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci o eventuală modificare sau completare legislativă, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu intră în sfera de competență a Curții Constituționale.

Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaților, precizează că acestea pot face obiectul controlului de constituționalitate numai în condițiile prevăzute de art. 146 lit. c) din Constituție și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a acestora este inadmisibilă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în notele scrise ale autorului excepției și în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994 și republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 13 noiembrie 2012.

Cu privire la obiectul excepției, Curtea constată următoarele:

Obiectul litigiului în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate este soluționarea cererii de anulare a Hotărârii Camerei Deputaților nr. 30/2012, prin care s-a constatat încetarea de drept a calității de deputat a autorului excepției și s-a declarat vacant locul de deputat în Circumscripția electorală nr. 42 București, Colegiul uninominal nr. 16.

La data adoptării Hotărârii Camerei Deputaților nr. 30/2012, dispozițiile criticate din Legea nr. 96/2006 aveau următorul conținut:

- Art. 7: Încetarea mandatului

(1) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou-alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.

[...]

(3) În cazul în care deputatul sau senatorul aflat în stare de incompatibilitate nu notifică în scris acest lucru și starea de incompatibilitate continuă să existe, acesta este considerat demis de drept din funcția de deputat sau de senator, cu data constatării stării de incompatibilitate, situație care se aduce la cunoștința Camerei din care face parte. Hotărârea Camerei prin care se constată starea de incompatibilitate și de vacantare a locului de deputat sau, respectiv, de senator se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Ulterior pronunțării încheierii de sesizare a Curții Constituționale, Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 25 iulie 2013, ca urmare a adoptării Legii nr. 219/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 8 iulie 2013, iar dispozițiile art. 7, cu denumirea marginală "Încetarea mandatului", au în prezent următorul conținut:

"

(1) Calitatea de deputat sau de senator încetează:

a) la data întrunirii legale a Camerelor nou-alese;

b) în caz de demisie, de la data menționată în cuprinsul acesteia, depusă la Biroul permanent al Camerei din care deputatul sau senatorul face parte;

c) în caz de pierdere a drepturilor electorale, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se dispune pierderea acestor drepturi;

d) în caz de deces, de la data consemnată în certificatul de deces;

e) în caz de incompatibilitate.

(2) Încetarea mandatului de deputat sau de senator datorată incompatibilității are loc:

a) la data menționată în cuprinsul demisiei pentru incompatibilitate, depusă la Biroul permanent al Camerei din care deputatul sau senatorul face parte;

b) la data adoptării unei hotărâri a Camerei din care deputatul sau senatorul face parte, prin care se constată starea de incompatibilitate;

c) la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se respinge contestația la raportul Agenției Naționale de Integritate prin care s-a constatat incompatibilitatea;

d) la expirarea termenului prevăzut în Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările ulterioare, de la data luării la cunoștință a raportului de evaluare al Agenției Naționale de Integritate, dacă în acest termen deputatul sau senatorul nu a contestat raportul la instanța de contencios administrativ. Luarea la cunoștință se face prin comunicarea raportului Agenției Naționale de Integritate, sub semnătură de primire, către deputatul sau senatorul în cauză ori, în cazul în care refuză primirea, prin anunțul făcut de președintele de ședință în plenul Camerei din care face parte.

(3) În cazul în care deputatul sau senatorul și-a depus demisia, președintele, în prima ședință publică a plenului respectivei Camere, îl întreabă pe deputat sau pe senator dacă stăruie în demisie și, dacă acesta răspunde afirmativ sau nu se prezintă în ședința de plen pentru a răspunde, președintele ia act de demisie și supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c) și d), precum și în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. c) și d), președintele Camerei ia act de situația de încetare a mandatului de deputat sau de senator și supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator.

(5) Hotărârile de vacantare a locului de deputat sau de senator, prevăzute la alin. (3) și (4), se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(6) Mandatul de deputat sau de senator se prelungește de drept în cazul în care mandatul Camerei din care face parte se prelungește de drept în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (1) și (4) din Constituția României, republicată."

Având în vedere obiectul litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate și ținând cont de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 766/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, în forma avută înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2013 și a republicării din 2013, continuă să producă efecte în cauza în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Așadar, Curtea constată că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaților, care are următorul cuprins: "Deputații intră în exercițiul mandatului, pe baza certificatului doveditor al alegerii, la data întrunirii legale a Camerei Deputaților, sub condiția validării."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaților

Potrivit art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției, iar, pentru îndeplinirea acestui rol constituțional, art. 146 din Constituție prevede atribuțiile Curții, în cadrul cărora se află și controlul de constituționalitate.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului."

Controlul constituționalității actelor sus-menționate este prevăzut la art. 146 lit. a) teza întâi și lit. b) -d) din Constituție, în funcție de tipul actului ce constituie obiect al controlului de constituționalitate, după cum urmează: la lit. a) teza întâi - controlul constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, la lit. b) - controlul constituționalității tratatelor sau altor acorduri internaționale, la lit. c) - controlul constituționalității regulamentelor Parlamentului, la lit. d) - controlul constituționalității legilor și ordonanțelor, pe calea excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial.

Cele două tipuri de control al constituționalității, cel prevăzut la lit. c) și cel de la lit. d) ale art. 146 din Legea fundamentală, diferă atât din punctul de vedere al obiectului controlului de constituționalitate exercitat de către Curtea Constituțională, cât și din punctul de vedere al naturii controlului. Astfel, în timp ce controlul de constituționalitate al regulamentelor Parlamentului este un control abstract, ce nu presupune existența unui litigiu pentru a putea fi sesizată Curtea, controlul de constituționalitate exercitat prin soluționarea unei excepții de neconstituționalitate este un control concret, ce presupune sine qua non existența unui litigiu pendinte, în cadrul căruia să se invoce excepția de neconstituționalitate care să aibă legătură cu soluționarea acestuia.

Condițiile de sesizare a Curții Constituționale diferă în funcție de tipul controlului de constituționalitate și sunt strict și limitativ prevăzute în Constituție și în Legea nr. 47/1992. Astfel, în cazul controlului de constituționalitate al regulamentelor Parlamentului [art. 146 lit. c) din Constituție], Curtea poate fi sesizată doar de unul din președinții celor două Camere, de un grup parlamentar sau de un număr de cel puțin 50 de deputați ori de cel puțin 25 de senatori, pe când în cazul controlului de constituționalitate al legilor și ordonanțelor [art. 146 lit. d) din Constituție], Curtea poate fi sesizată doar de către instanțele judecătorești sau de arbitraj comercial cu o excepție de neconstituționalitate ridicată în fața acestora de către o parte, de procuror ori de instanță, din oficiu, sau poate fi sesizată direct de către Avocatul Poporului.

Pentru a fi admisibilă, excepția de neconstituționalitate trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, și anume: să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești ori de arbitraj comercial, să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, să fie ridicată de parte, de procuror ori de instanță, din oficiu și obiectul acesteia să nu îl constituie prevederi constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Aplicând aceste principii la speța de față, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaților a fost ridicată de autorul Sergiu Andon, în calitate de reclamant într-o cauză dedusă judecății Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având ca obiect soluționarea cererii de anulare a Hotărârii Camerei Deputaților nr. 30/2012, prin care s-a constatat încetarea de drept a calității de deputat a autorului excepției și s-a declarat vacant locul de deputat în Circumscripția electorală nr. 42 București, Colegiul uninominal nr. 16.

Întrucât obiectul excepției de neconstituționalitate cu care instanța judecătorească a sesizat Curtea Constituțională îl constituie o dispoziție din Regulamentul Camerei Deputaților, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută în art. 146 lit. d) din Constituție și în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, condiție care impune ca obiectul excepției de neconstituționalitate să fie o lege sau o ordonanță a Guvernului ori dispoziții ale acestora.

Având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaților, fiind contrară prevederilor alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

II. Cu privire la critica dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, raportată la art. 21 din Constituție și la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

Autorul excepției susține că textele de lege criticate, prin conținutul lor eliptic și lacunar, nu asigură liberul acces la justiție al persoanei care poate suferi o încălcare gravă a unui drept fundamental, cum este, în cazul de față, dreptul de a fi ales.

Litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are ca obiect soluționarea cererii de anulare a Hotărârii Camerei Deputaților nr. 30/2012 privind constatarea încetării unui mandat de deputat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 11 septembrie 2012, care, la articolul unic, prevede următoarele: "Camera Deputaților constată încetarea de drept a calității de deputat a domnului Andon Sergiu, la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, și declară vacant locul de deputat în Circumscripția electorală nr. 42 București, Colegiul uninominal nr. 16."

Astfel cum se menționează în Preambulul Hotărârii nr. 30/2012, Camera Deputaților a adoptat această hotărâre având în vedere Decizia nr. 1.807 din 3 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost respins recursul declarat de Andon Sergiu împotriva Sentinței civile nr. 2.930 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, ca urmare a rămânerii definitive și irevocabile a Sentinței civile nr. 2.930 din 13 aprilie 2011, cu consecința menținerii ca legal și temeinic a Actului de constatare nr. 49/I.I. din 1 iunie 2009, emis de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care se află domnul deputat Andon Sergiu, ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 821 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

În cursul soluționării procesului având ca obiect anularea actului emis de Agenția Națională de Integritate, autorul excepției a epuizat căile de atac prevăzute de lege și totodată a exercitat, în cadrul aceleiași cauze, și dreptul de a sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 821 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, excepție respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 876 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 5 septembrie 2011.

Ulterior pronunțării acestei decizii, același autor al excepției a sesizat Curtea Constituțională cu exercitarea atribuției prevăzute la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 [atribuție introdusă în temeiul art. 146 lit. l) din Constituție, prin Legea nr. 177/2010], invocând neconstituționalitatea Hotărârii Camerei Deputaților nr. 30/2012, sesizare respinsă ca inadmisibilă - deoarece nu îndeplinea cerințele formale referitoare la persoanele care pot sesiza Curtea Constituțională în temeiul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 - prin Decizia nr. 822/2012, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 776 din 16 noiembrie 2012.

Cu acel prilej, Curtea a reținut următoarele: "În ceea ce privește solicitarea expresă a autorului sesizării, ca, în cazul unei soluții de respingere ca inadmisibilă a cererii sale, Curtea Constituțională să «decidă care este instanța națională competentă din punct de vedere funcțional față de realitatea că este imposibil ca restrângeri atât de severe ale unor drepturi fundamentale, cum este dreptul de a fi ales și dreptul de a alege, să nu poată fi apărate prin exercițiul liberului acces la justiție», Curtea, în urma studierii documentelor atașate la dosar, constată că autorul sesizării, în cursul soluționării procesului având ca obiect anularea actului emis de Agenția Națională de Integritate, a epuizat căile de atac prevăzute de lege și totodată a exercitat, în cadrul aceleiași cauze, și dreptul de a sesiza Curtea Constituțională prin invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 821 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003. [...] Prin urmare, autorul sesizării a avut posibilitatea de a se prevala de toate mijloacele legale de apărare, astfel încât acesta nu poate invoca, în mod întemeiat, încălcarea accesului la justiție, reglementat de art. 21 alin. (1) din Constituție."

Dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, criticate prin prezenta excepție de neconstituționalitate - potrivit cărora calitatea de deputat sau de senator încetează în caz de incompatibilitate, acesta fiind considerat demis de drept din funcția de deputat ori de senator, cu data constatării stării de incompatibilitate, printr-o hotărâre a Camerei din care face parte - nu împiedică accesul liber la justiție, consacrat prin art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală, de vreme ce Parlamentul doar constată rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței civile care a menținut ca legal și temeinic actul de constatare a stării de incompatibilitate a deputatului sau senatorului, act emis de Agenția Națională de Integritate. Astfel cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr. 972/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012, Camerele Parlamentului nu au "competența constituțională de a realiza justiția, respectiv de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective".

Totodată, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, domeniul de aplicare a art. 6 paragraful 1 din Convenție - atunci când se referă la contestații cu privire la "drepturi și obligații cu caracter civil" - nu poate cuprinde drepturile constituționale și politice, cum este dreptul de a fi ales, la care face referire autorul excepției. În acest sens, sunt Decizia din 26 ianuarie 1999, pronunțată în Cauza Cheminade împotriva Franței, și Hotărârea din 21 octombrie 1997, pronunțată în Cauza Pierre - Bloch împotriva Franței.

Pe de altă parte, Curtea constată că hotărârile Parlamentului pot fi atacate în contencios constituțional, însă numai cu îndeplinirea condițiilor expres și limitativ prevăzute la art. 27 din Legea nr. 47/1992.

Cu privire la susținerea autorului excepției potrivit căreia Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 822/2012, că se încalcă accesul liber la justiție prin imposibilitatea parlamentarului vizat de a ataca hotărârile individuale ale Parlamentului, Curtea reține că această susținere nu se referă la dispozițiile de lege criticate, ci la prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, prin Decizia nr. 822/2012, Curtea Constituțională a reținut că, "De vreme ce și hotărârile parlamentare individuale pot fi supuse de plano controlului de constituționalitate, este necesar și justificat ca și deputatul sau senatorul în cauză, vizat în mod direct de respectiva hotărâre, să aibă acces la justiția constituțională prin exercitarea în mod individual a dreptului de a sesiza Curtea Constituțională", referindu-se, evident, la condițiile de exercitare a dreptului de a sesiza Curtea Constituțională cu neconstituționalitatea hotărârilor Parlamentului, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituție coroborat cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, hotărâri care, de lege lata, pot fi atacate doar de unul dintre președinții celor două Camere, de un grup parlamentar sau de un număr de cel puțin 50 de deputați ori de cel puțin 25 de senatori.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 din Regulamentul Camerei Deputaților, excepție ridicată de Sergiu Andon în Dosarul nr. 7.040/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar și constată că dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...