Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 70/2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 898 alin. (1) și ale art. 1.034-1.045 din Codul de procedură civilă, precum și ale art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

Modificări (...)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 571 din 30 iunie 2020.

În vigoare de la 30 iunie 2020

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Valer Dorneanu - președinte
Cristian Deliorga - judecător
Marian Enache - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Gheorghe Stan - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Elena-Simina Tănăsescu - judecător
Varga Attila - judecător
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) și ale art. 1.034-1.045 din Codul de procedură civilă, ale art. XVIII alin. (1) și (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și ale art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ana Brânză, în nume propriu și în calitate de moștenitoare a lui Dumitru Brânză, și de Diana-Adina Ispas în Dosarul nr. 985/191/2017 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.016D/2018.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, iar în cauza dedusă soluționării instanței de judecată, autoarele excepției au beneficiat de judecata în primă instanță și de judecata în apel, cu reexaminarea în fapt și în drept a cererii. În ceea ce privește prevederile art. 1.034-1.045 din Codul de procedură civilă se arată că susținerile de neconstituționalitate privesc modul de interpretare și aplicare a legii, reclamantul putând opta între cele două proceduri, respectiv procedura specială de evacuare, reglementată de textele de lege criticate, și procedura de drept comun. De asemenea se arată că textele de lege criticate definesc cu claritate termenii utilizați în întregul cuprins al acestora.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 20 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 985/191/2017, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) și ale art. 1.034-1.045 din Codul de procedură civilă, ale art. XVIII alin. (1) și (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și ale art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Ana Brânză, în nume propriu și în calitate de moștenitoare a pârâtului Dumitru Brânză, și de Diana-Adina Ispas într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în evacuare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prorogarea termenului de aplicare a prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin dispozițiile art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016, până la data de 1 ianuarie 2019 este neconstituțională, deoarece perioada de timp în care nu au fost aplicate aceste dispoziții legale este nerezonabilă, și nu corespunde scopului legiuitorului. De asemenea, neaplicarea dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă în perioada 1 ianuarie 2017-1 ianuarie 2019 constituie o îngrădire nejustificată a accesului justițiabilului la calea de atac a recursului în litigiile care au ca obiect acțiunile în evacuare.

6. Pe de altă parte, se arată că este creată o discriminare între justițiabili, în funcție de data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv înainte de 1 ianuarie 2016 sau după această dată, cei cuprinși în această ultimă categorie fiind lipsiți de calea de atac a recursului, deși dispozițiile art. 21 alin. (2) din Constituție interzic îngrădirea acestui drept prin lege, fără ca această discriminare să se bazeze pe o cauză obiectivă, având în vedere faptul că dreptul la exercitarea căii de atac depinde exclusiv de data calendaristică în care a fost inițiat procesul civil. În acest sens, se arată că măsurile instituite prin Legea nr. 2/2013 nu pot constitui un motiv obiectiv pentru discriminarea justițiabililor, având în vedere faptul că, potrivit art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. Totodată, se arată că discriminarea privește și justițiabilii din litigii având ca obiect evacuarea din imobilele folosite sau, după caz, ocupate fără drept, în care, pentru stabilirea posibilității de exercitare a recursului, criteriul material se întrepătrunde cu criteriul valoric, pe de o parte, și justițiabilii ale căror litigii se încadrează indiscutabil, pentru stabilirea competenței, în criteriul valoric.

7. În ceea ce privește dispozițiile art. 1.034--1.045 din Codul de procedură civilă, referitoare la procedura specială a evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept, se susține că este neconstituțională aplicarea acestei proceduri speciale, în detrimentul procedurii de drept comun a acțiunii în evacuare, atunci când "există raporturi de familie între părți, iar pârâții au domiciliu în imobil, nefiind îndeplinită cerința legală a ocupării fără drept." Se susține că scopul legiuitorului nu a fost aplicarea acestei proceduri în cadrul raporturilor de familie, ci s-a dorit doar soluționarea cu celeritate a evacuărilor în care a existat un contract de închiriere sau de arendare sau în care proprietarul a cedat folosința imobilului unor terți.

8. Se mai susține că prevederile art. 1.034 alin. (1), sintagma "alte persoane" și art. 1.035 din Codul de procedură civilă sunt ambigue și echivoce, întrucât instanțele de judecată pot aprecia că se pot intenta concomitent și acțiunea în evacuare de drept comun și procedura specială de evacuare reglementată de textele de lege criticate, fără a se ține seama de excepția de litispendență. În același sens, se susține că dispozițiile art. 1.039 din același cod sunt neconstituționale, în cazul în care ocupantul este altă persoană decât locatarul, în acest caz fiind imposibil să se identifice cine este "ocupantul", în cazul în care acesta este altă persoană decât locatarul. Totodată, susține că prevederile art. 1.043 alin. (1) și ale art. 1.045 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale, întrucât interzic pârâtului să formuleze cerere reconvențională, respectiv interzic posibilitatea suspendării hotărârii de evacuare, în acest mod fiind încălcate dreptul la apărare și dreptul de acces la justiție al pârâtului.

9. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituție, legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. În ceea ce privește pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate arată că nu este contrară principiului constituțional al egalității în drepturi instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, atâta timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Mai mult, textele de lege criticate nu conțin nicio dispoziție discriminatorie, fiind aplicate tuturor celor aflați în situația prevăzută de ipoteza normativă. Apreciază că nu este încălcat nici principiul constituțional al accesului liber la justiție, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

10. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1.034-art. 1.045 din Codul de procedură civilă apreciază că evacuarea judiciară poate avea loc fie pe calea unei acțiuni de drept comun, fie pe calea procedurii speciale criticate, opțiunea aparținând reclamantului, în funcție de existența unui titlu executoriu ce cuprinde obligația de predare a bunului de către persoana ce ocupă/folosește bunul. De asemenea, textele de lege criticate definesc noțiunile utilizate, astfel încât nu poate fi vorba de un echivoc al legii.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 483 alin. (2) și ale art. 1.034-1.045 din Codul de procedură civilă, art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, cu modificările ulterioare, precum și ale art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016. Curtea reține că, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările ulterioare, dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019. Având în vedere că în cauza în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, procesul a fost început anterior acestei date, în cauză se aplică dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Totodată, în legătură cu obiectul excepției, Curtea reține că prevederile art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016 au modificat dispozițiile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, astfel, încât, ținând cont de dispozițiile art. 62 teza întâi (Efectele dispozițiilor de modificare și de completare) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora "dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta", obiect al excepției îl constituie dispozițiile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013. De asemenea, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea mai reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate și prevederile art. 898 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

15. Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 898 alin. (1) - Efectuarea executării silite și ale art. 1.034-1.045, cuprinse în Titlul XI - Evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept, Cap. I - Dispoziții generale și Cap. II - Procedura de evacuare, din Codul de procedură civilă, precum și dispozițiile art. XVIII din Legea nr. 2/2013, care au următorul cuprins:

- Art. 898 alin. (1) din Codul de procedură civilă:

"

(1) În vederea executării silite a obligației prevăzute la art. 897, executorul judecătoresc se va deplasa la fața locului, va soma pe debitor să părăsească de îndată imobilul, iar în caz de împotrivire, îl va evacua din imobilul respectiv pe debitor împreună cu toate persoanele care ocupă imobilul în fapt ori fără niciun titlu opozabil creditorului, cu sau fără ajutorul forței publice, după caz, punând pe creditor în drepturile sale."

- Art. XVIII din Legea nr. 2/2013:

"

(1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019."

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

16. Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituțională.

17. În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 44 alin. (1) și (2) privind garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată și a proprietății private și art. 124 alin. (2) referitor la caracterul unic, imparțial și egalitar al justiției. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 paragraful (1) - Dreptul la un proces echitabil și art. 8 - Dreptul la respectarea vieții private și de familie cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 - Protecția proprietății din Primul protocol adițional la aceeași Convenție. Deși nu este indicat în mod expres, din motivarea excepției reiese că este invocat și art. 1 alin. (5) din Constituție, privind principiul legalității, în componenta sa referitoare la calitatea legii.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, Curtea reține că intrarea în vigoare a prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost prorogată până la 1 ianuarie 2019. Prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă enumeră hotărârile care nu pot fi supuse recursului, printre care se numără și cele la care se referă art. 94 pct. 1 lit. d) din Codul de procedură civilă, cu privire la acțiunile în evacuare, acestea fiind vizate de autorii prezentei excepții. Însă, având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 10 iulie 2017, în cauza dedusă soluționării instanței de judecată sunt aplicabile prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care, în privința acțiunilor în evacuare, cuprind dispoziții identice cu cele cuprinse în art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prorogat de la aplicare, respectiv faptul că nu se poate exercita calea de atac a recursului. Așadar, criticile autorilor excepției cu privire la nerezonabilitatea prorogării termenului de aplicare a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt lipsite de obiect, dat fiind faptul că, și în eventualitatea în care acestea ar fi aplicabile litigiului, nu ar aduce nicio modificare cu privire la posibilitatea exercitării căii de atac a recursului, în cazul acțiunilor în evacuare.

19. Prin urmare, din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, dat fiind faptul că nu se relevă interesul invocării excepției de neconstituționalitate, dat fiind faptul că prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 nu au legătură cu soluționarea cauzei. În jurisprudența sa, Curtea a stabilit că legătura cu soluționarea cauzei "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului" (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragraful 23, Decizia nr. 540 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 30 decembrie 2014, paragraful 26, sau Decizia nr. 376 din 26 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 7 august 2015, paragraful 26).

20. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2013, se susține, în esență, că, este creată o discriminare între justițiabili, în funcție de data introducerii cererii de chemare în judecată, fără ca această diferență de tratament să se bazeze pe o cauză obiectivă, având în vedere faptul că dreptul la exercitarea căii de atac depinde exclusiv de data calendaristică în care a fost inițiat procesul civil.

21. Față de aceste critici, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale constante, situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Respectarea egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecință, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate, fără ca aceste diferențe să aibă semnificația unei discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, paragraful 31). Mai mult, cu referire la prezenta cauză, atât prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cât și dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se referă la aceeași situație juridică, respectiv la imposibilitatea exercitării căii de atac a recursului în anumite materii, astfel încât, dat fiind faptul că nu există o diferență de tratament juridic între o reglementare sau alta, Curtea nu poate reține încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi.

22. Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 21 privind accesul liber la justiție din Constituție, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens pronunțându-se și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege.

23. De asemenea, Curtea a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabile. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, sau nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012). Or, în prezenta cauză, autorii excepției au avut acces la judecarea cauzei în primă instanță, precum și în apel, beneficiind de o cale de atac care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept.

24. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1.034-1.045 din Codul de procedură civilă, referitoare la procedura specială a evacuării din imobilele folosite sau ocupate fără drept, se susține că este neconstituțională aplicarea acestei proceduri speciale, în detrimentul procedurii de drept comun a acțiunii în evacuare, atunci când "există raporturi de familie între părți, iar pârâții au domiciliu în imobil, ipoteză în care nu este îndeplinită cerința legală a ocupării fără drept a acestuia."

25. Analizând dispozițiile legale criticate, Curtea reține că acțiunea în evacuare dă posibilitatea proprietarului sau posesorului unui imobil să își apere folosința bunului, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate. Dispozițiile legale criticate reglementează procedura de judecată și calea de atac, precum și apărările permise pârâtului în cadrul procedurii speciale a evacuării din imobile folosite sau ocupate fără drept, fiind o procedură specială, facultativă și contencioasă, caracterizată prin stabilirea obligatorie a domiciliului procesual la domiciliul pârâtului (art. 1.037), soluționarea cererii de urgență în camera de consiliu, cu dezbateri sumare, dacă s-a dat cu citarea părților (art. 1.042), lipsa obligației pârâtului de a depune întâmpinare, interdicția introducerii cererii reconvenționale (art. 1.043), caracterul executoriu al hotărârii de evacuare sau termenul prescurtat de apel, de 5 zile (art. 1.042). Astfel, în cadrul competenței sale constituționale, consacrată prin art. 126 alin. (2) și art. 129, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", legiuitorul a optat inclusiv pentru caracterul facultativ al procedurii speciale de evacuare, reclamantul având posibilitatea să aleagă între procedura specială analizată și procedura de drept comun.

26. În legătură cu susținerile referitoare la neclaritatea prevederilor art. 1.034, art. 1.035 și art. 1.039, sintagmele "alte persoane" și "ocupantul", raportat la ipoteza în care acesta din urmă este altă persoană decât locatarul, Curtea reține că prevederile art. 1.034 - Domeniu de aplicare din Codul de procedură civilă definesc în mod clar terminologia utilizată, statuând, inclusiv în privința altor persoane ce pot ocupa fără drept imobilele, că prin "ocupant" se înțelege "oricare persoană, alta decât proprietarul sau locatarul, care ocupă în fapt imobilul cu sau fără permisiunea ori îngăduința proprietarului." Prin urmare, Curtea nu poate reține susținerile referitoare la lipsa de claritate a textelor de lege criticate.

27. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 21 și art. 24 din Constituție, cu referire la imposibilitatea pârâtului să formuleze cerere reconvențională, respectiv să solicite suspendarea hotărârii de evacuare, Curtea reține că aceste susțineri au mai fost analizate în jurisprudența sa, prin raportare la aceleași texte constituționale și cu o motivare similară. Astfel, prin Decizia nr. 488 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 24 octombrie 2016, paragrafele 17-22, Curtea a reținut că procedura evacuării reglementată de dispozițiile legale criticate conține prevederi care asigură dreptul părților la un proces echitabil, prin garantarea exercitării tuturor drepturilor procesuale, fără a fi încălcate dispozițiile art. 21 din Constituție.

28. Spre deosebire de acțiunea în evacuare promovată pe calea dreptului comun, în cadrul procedurii speciale pârâtul nu are posibilitatea formulării unor cereri reconvenționale, situație care se justifică prin caracterul urgent al soluționării cererii principale și prin caracterul sumar al dezbaterilor care privesc condițiile în care pârâtul ocupă imobilul, precum și obligația acestuia de a părăsi imobilul. Însă pârâtul poate invoca apărări de fond privind temeinicia motivelor de fapt și de drept ale cererii, inclusiv lipsa titlului reclamantului, astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 1.043. De altfel, Curtea a mai reținut că cererile menționate de dispoziția legală criticată pot fi promovate în cadrul unui litigiu distinct. Prin urmare, faptul că pârâtul nu poate formula cerere reconvențională, deci nu poate emite pretenții proprii împotriva reclamantului, nu este de natură a afecta caracterul echitabil al procedurii, având în vedere că, potrivit art. 1.043 și următoarele din Codul de procedură civilă, procedura evacuării este una contradictorie, în cadrul căreia pârâtul poate depune întâmpinare și are posibilitatea de a-și formula apărările necesare. În această situație, Curtea a constatat că dispoziția legală criticată nu încalcă dreptul la un proces echitabil, iar pârâții nu pot fi considerați dezavantajați față de reclamant în cadrul procedurii speciale a evacuării, având la îndemână mijloacele necesare și suficiente pentru a-și formula apărarea (în același sens, a se vedea și Decizia nr. 576 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 5 noiembrie 2015).

29. De altfel, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că principiul egalității armelor constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil care urmărește crearea unui just echilibru procesual între părțile aflate într-un litigiu, însă acest principiu nu presupune o egalitate formală, în sensul reglementării unor proceduri identice indiferent de statutul juridic sau calitatea procesuală a părților, ci o egalitate materială, în sensul că prin procedurile, chiar diferit reglementate, să se ajungă la echitate procesuală între părți, cu alte cuvinte să se ajungă la o egalitate de rezultat (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, paragraful 19).

30. Prin aceeași decizie Curtea a mai reținut că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere nici dreptului la apărare. Textul de lege criticat nu conține norme care prin natura lor ar îngrădi posibilitatea autoarei excepției de a se apăra, aceasta putându-se prevala de toate garanțiile dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil.

31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba soluția și considerentele deciziilor menționate, cele statuate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

32. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 898 alin. (1) din Codul de procedură civilă, deși acesta este indicat în mod expres de către autorii excepției ca fiind neconstituțional, în realitate nu este formulată nicio critică distinctă de neconstituționalitate în privința acestui text legal. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate și, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește formularea unor motive de neconstituționalitate. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 146 din Constituție, astfel încât excepția de neconstituționalitate astfel formulată urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și ale art. 898 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ana Brânză, în nume propriu și în calitate de moștenitoare a lui Dumitru Brânză, și de Diana-Adina Ispas în Dosarul nr. 985/191/2017 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceleași autoare în același dosar al aceleiași instanțe și constată că prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și ale art. 1.034-1.045 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 februarie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...