Guvernul României

Normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și cele privind proveniența și circulația materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului și unele măsuri de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, 25.06.2020

Modificări (...), Referințe (1)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 570 din 30 iunie 2020.

În vigoare de la 31 octombrie 2020

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Art. 1. -

(1) Prezentele norme cuprind reglementări referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, a lemnului și produselor din lemn, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, la proveniența și circulația materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului, precum și unele măsuri de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn.

(2) Termenii și expresiile utilizate în prezentele norme sunt prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. -

(1) Pentru identificarea provenienței și urmărirea trasabilității materialelor lemnoase/produselor din lemn și pentru obținerea de informații statistice se utilizează Sistemul informațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase, denumit în continuare SUMAL 2.0.

(2) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură asigură realizarea, dezvoltarea, funcționarea și administrarea SUMAL 2.0.

Art. 3. -

Aplicațiile SUMAL 2.0 disponibile utilizatorilor definiți în prezentele norme sunt:

a) Aplicația SUMAL 2.0 Amenajare;

b) Aplicația SUMAL 2.0 Ocol silvic;

c) Aplicația SUMAL 2.0 Agent - Registrul electronic;

d) Aplicația SUMAL 2.0 Avize;

e) Aplicația SUMAL 2.0 Control;

f) Aplicația SUMAL 2.0 Superadmin;

g) Aplicația SUMAL 2.0 Gardă Forestieră;

h) Aplicația SUMAL 2.0 Inspectorul Pădurii;

i) Aplicația SUMAL 2.0 Contravenții - SNEICS.

Art. 4. -

(1) Utilizarea SUMAL 2.0 Amenajare este obligatorie pentru unitățile specializate atestate pentru lucrări de amenajarea pădurilor, în vederea evidenței amenajamentelor silvice, a înregistrării informațiilor din acestea și a creării bazei de date specifice.

(2) Utilizarea SUMAL 2.0 Ocol silvic este obligatorie pentru:

a) administratorii de păduri/ocoalele silvice/structurile de administrare de rang superior/bazele experimentale;

b) autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură/structurile teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

(3) Utilizarea SUMAL 2.0 Agent - Registru electronic este obligatorie pentru:

a) operatorii economici care depozitează, prelucrează, sortează, comercializează materiale lemnoase/produse din lemn;

b) administrația piețelor, târgurilor, oboarelor, a burselor de mărfuri;

c) operatorii economici care obțin, depozitează, dețin, transportă și comercializează produse din lemn, altele decât materialele lemnoase;

d) ocoalele silvice care depozitează, prelucrează, sortează, comercializează materiale lemnoase/produse din lemn sau primesc în custodie materiale lemnoase/produse din lemn confiscate/reținute;

e) operatorii economici care utilizează materialele lemnoase pentru construcții în volum mai mare de 20 mc/an.

(4) Utilizarea SUMAL 2.0 Avize este obligatorie pentru:

a) operatorii economici care cumpără masă lemnoasă pe picior, în vederea expedierii materialelor lemnoase de la locul de recoltare;

b) operatorii economici care emit avize de însoțire pentru materialele lemnoase sau produsele din lemn, expediate din depozite permanente/temporare;

c) administrația piețelor, târgurilor, oboarelor, a burselor de mărfuri și altele asemenea autorizate, numai pentru materialele lemnoase comercializate în incinta acestora și pentru cele rămase necomercializate în incintă și care urmează a fi transportate spre o altă destinație;

d) administratorii de fond forestier/ocoalele silvice/structurile de rang superior;

e) transportatorii de materiale lemnoase/produse din lemn care au calitatea de profesioniști;

f) importatorii/exportatorii de materiale lemnoase/produse din lemn;

g) alte situații.

(5) Au dreptul să utilizeze SUMAL 2.0 Control:

a) unitățile centrale și teritoriale ale entităților cu atribuții de control în domeniul silvic în funcție de competențele stabilite în Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare;

b) birourile vamale;

c) organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale.

(6) Utilizarea SUMAL 2.0 Superadmin este obligatorie pentru autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și structurile teritoriale din subordinea acesteia, pentru crearea grupurilor de utilizatori, acordarea drepturilor de acces diferențiat și a rolurilor pentru utilizatori, precum și pentru modificarea datelor introduse greșit în aplicațiile SUMAL 2.0.

(7) Utilizarea SUMAL 2.0 Gardă Forestieră este obligatorie pentru Gărzile forestiere în vederea înregistrării operatorilor economici, ocoalelor silvice/șefilor ocoalelor silvice și a administratorilor din raza de competență teritorială.

(8) Aplicația SUMAL 2.0 Inspectorul Pădurii este destinată pentru a furniza populației informații care au caracter public și permite accesul proprietarilor la informațiile din SUMAL 2.0 aferente proprietății.

(9) Utilizarea SUMAL 2.0 Contravenții - SNEICS este obligatorie pentru:

a) unitățile centrale și teritoriale ale entităților cu atribuții de control în domeniul silvic în funcție de competențele stabilite de lege;

b) organizatorii licitațiilor/negocierilor de masă lemnoasă provenită din fondul forestier proprietate publică.

(10) Aplicațiile SUMAL 2.0 se pun la dispoziție în mod gratuit utilizatorilor prevăzuți la alin. (1) - (9) de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.

(11) Utilizatorii prevăzuți la alin. (3) și (4) sunt denumiți în continuare profesioniști.

(12) Sistemul SUMAL 2.0 este bază pentru sistemul "duediligence" propriu al proprietarilor de păduri/administratorilor de păduri/ocoalelor silvice/operatorilor economici utilizatori de SUMAL 2.0, așa cum rezultă din prevederile art. 4 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn.

(13) Proprietarii de fond forestier utilizatori de SUMAL 2.0/Administratorii/Ocoalele silvice au acces la datele aferente proprietății lor, respectiv la cele aferente fondului forestier pe care îl administrează/asigură servicii silvice.

Art. 5. -

(1) Aplicația SUMAL 2.0 Amenajare prevăzută la art. 3 lit. a) este utilizată pentru:

a) introducerea proceselor-verbale ale conferințelor I și a II-a pentru amenajarea pădurilor, a procesului-verbal de recepție, a avizului Comisiei tehnice pentru silvicultură și a ordinului de aprobare, pentru suprafețele de fond forestier pentru care se vor elabora amenajamente silvice;

b) introducerea bazei de date finale pentru suprafețele de fond forestier pentru care se vor elabora amenajamente silvice și a hărților aferente, în format GIS;

c) introducerea bazei de date finale pentru suprafețele de fond forestier pentru care au fost elaborate amenajamente silvice anterior intrării în vigoare a prezentelor norme.

(2) Aplicația SUMAL 2.0 Ocol silvic prevăzută la art. 3 lit. b) este utilizată pentru:

a) introducerea fișelor de proprietate pentru suprafețele de fond forestier național, administrate sau pentru care se asigură serviciile silvice pe bază de contract;

b) introducerea datelor referitoare la terenurile din afara fondului forestier național, acoperite cu vegetație forestieră, pentru care sunt încheiate contracte de prestație silvică;

c) introducerea operatorilor economici atestați pentru lucrări de exploatare;

d) declararea dispozitivelor de marcat aflate în dotare;

e) emiterea delegațiilor de marcare;

f) generarea carnetelor de inventariere și a fișelor de evidență a înălțimilor măsurate, folosind aplicația SUMAL 2.0 Marcare;

g) generarea rapoartelor de utilizare a dispozitivelor de marcat;

h) calculul și generarea actelor de punere în valoare, denumite în continuare APV;

i) aprobarea APV;

j) modificarea/anularea/casarea APV;

k) emiterea/prelungirea/suspendarea/modificarea și retragerea autorizațiilor de exploatare;

l) generarea autorizației de exploatare;

m) generarea formularului procesului-verbal de predare spre exploatare;

n) generarea proceselor-verbale de control al exploatării partizii;

o) înregistrarea perioadei de începere/încetare a forței majore sau a situației de urgență;

p) generarea formularelor de reprimire finale cu evidențierea stocurilor;

q) generarea de rapoarte la nivel de ocol silvic/administrator de păduri sau structurile de rang superior.

(3) Aplicația SUMAL 2.0 Agent - Registrul electronic prevăzută la art. 3 lit. c) este utilizată pentru: înregistrarea intrărilor, recepțiilor, activității specifice depozitelor sau instalațiilor de prelucrat și ieșirilor, intrate în depozite/depozite temporare, astfel:

a) generarea notelor de intrare-recepție - NIR;

b) generarea proceselor-verbale de sortare a materialelor lemnoase depozitate prin înregistrarea cantităților și sortimentelor supuse sortării și a cantităților și sortimentelor rezultate, ori de câte ori este necesar, dar cel puțin o dată pe lună;

c) generarea proceselor-verbale de debitare a materialelor lemnoase prin înregistrarea cantităților și sortimentelor supuse debitării și a cantităților și sortimentelor rezultate, ori de câte ori este necesar, dar cel puțin o dată pe lună;

d) generarea tuturor proceselor-verbale aferente activității depozitelor prin înregistrarea cantităților și sortimentelor supuse transformării și a cantităților și sortimentelor rezultate, ori de câte ori este necesar, dar cel puțin o dată pe lună;

e) generarea proceselor-verbale de consum propriu și pierderi prin înregistrarea cantităților și sortimentelor supuse consumului intern cel puțin o dată pe lună sau în termen de maximum 24 de ore de la data și ora solicitării agentului constatator împuternicit să realizeze controlul;

f) înregistrarea ieșirilor de materiale lemnoase din depozite;

g) înregistrarea ieșirilor de produse din lemn, care nu fac parte din categoria materialelor lemnoase, rezultate în urma procesării, conform art. 13 alin. (1);

h) generarea de rapoarte de producție.

(4) Aplicația SUMAL 2.0 Avize prevăzută la art. 3 lit. d) este utilizată pentru:

a) înregistrarea și confirmarea provenienței materialelor lemnoase/produselor din lemn transportate;

b) înregistrarea destinatarului;

c) înregistrarea locului de încărcare cu GPS;

d) înregistrarea adresei locului de descărcare;

e) înregistrarea datelor de identificare ale mijlocului de transport;

f) înregistrarea volumelor transportate pe specii și sortimente în cazul cubajului tehnic;

g) completarea specificației în cazul stabilirii volumului prin inventarierea piesă cu piesă;

h) generarea avizului de însoțire cu stare online sau offline, după caz;

i) înregistrarea momentului începerii transportului, a timpului în care se efectuează transportul și a momentului finalizării transportului;

j) înregistrarea traseului parcurs de mijlocul de transport de la locul începerii transportului materialelor lemnoase/produselor din lemn până la locul de descărcare prin intermediul GPS;

k) confirmarea descărcării materialelor lemnoase/produselor din lemn;

l) generarea informațiilor standardizate necesare completării avizului de însoțire în format letric, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2, pentru destinatari persoane fizice și juridice, care nu au calitatea de profesioniști.

(5) Aplicația SUMAL 2.0 Control prevăzută la art. 3 lit. e) este utilizată pentru:

a) verificarea datelor culese din teren la întocmirea amenajamentelor silvice;

b) verificarea APV;

c) verificarea transporturilor de materiale lemnoase/produse din lemn;

d) verificarea datelor de interes public referitoare la proveniența materialelor lemnoase/produselor din lemn recoltate/transportate;

e) verificarea introducerii datelor din declarația vamală de import, denumită în continuare DVI, referitoare la specie, volum și destinatarul materialelor lemnoase/produselor din lemn provenite din import;

f) verificarea datelor din documentele intracomunitare referitoare la specie, volum și destinatarul materialelor lemnoase/produselor din lemn provenite din spațiul intracomunitar;

g) verificarea datelor din DVE, referitoare la specie, volum și destinatarul și țara de destinație a materialelor lemnoase/produselor din lemn provenite din import.

(6) Aplicația SUMAL 2.0 Superadmin prevăzută la art. 3 lit. f) este utilizată pentru crearea utilizatorilor/grupurilor de utilizatori, acordarea drepturilor de acces diferențiat și a rolurilor pentru utilizatori/grupurile de utilizatori, precum și pentru modificarea datelor introduse eronat în sistemul SUMAL 2.0.

(7) Aplicația SUMAL 2.0 Gardă Forestieră prevăzută la art. 3 lit. g) este utilizată pentru crearea utilizatorilor/grupurilor de utilizatori din județele arondate fiecărei gărzi forestiere, acordarea drepturilor de acces diferențiat și a rolurilor pentru utilizatori din județele arondate fiecărei gărzi forestiere, precum și pentru modificarea datelor de acces din județele arondate fiecărei gărzi forestiere.

(8) Aplicația SUMAL 2.0 Inspectorul Pădurii prevăzută la art. 3 lit. h) este utilizată pentru a furniza populației informații și date din SUMAL 2.0 care au caracter public referitoare la exploatările forestiere și transporturile de materiale lemnoase/produse din lemn, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal și a secretului comercial, și pentru accesul proprietarilor de fond forestier la informațiile din SUMAL 2.0 aferente proprietății. Informațiile cu caracter public care pot fi vizualizate în aplicația SUMAL 2.0 Inspectorul Pădurii sunt:

a) informațiile din avizul de însoțire cu privire la cod aviz, data și ora emiterii, emitent, tipul de transport, document de proveniență, punctul de încărcare, volum, specii/grupă de specii, sortimente, numele operatorului economic care efectuează transportul și numărul de înmatriculare al mijlocului de transport;

b) traseul parcurs în timpul transportului disponibil public după finalizarea transportului;

c) fotografiile mijlocului de transport față, spate și lateral, care se înregistrează în SUMAL 2.0;

d) hărțile amenajistice înregistrate în SUMAL 2.0;

e) informațiile aferente actului de punere în valoare și inventarul înregistrate în SUMAL 2.0;

f) autorizația de exploatare cu numele operatorului economic care efectuează lucrări, înregistrată în SUMAL 2.0;

g) coordonatele tuturor punctelor ce reprezintă schimbări în coronament/imagini, în urma procesului de teledetecție prin intermediul imaginilor satelitare pentru generarea de alerte automate;

h) informațiile sunt publice pe perioada existenței lor în SUMAL 2.0.

(9) Aplicația SUMAL 2.0 Contravenții - SNEICS - prevăzută la art. 3 lit. i) este utilizată de unitățile centrale și teritoriale ale entităților cu atribuții de control în domeniul silvic în funcție de competențele stabilite în Legea nr. 171/2010, cu modificările și completările ulterioare, pentru:

a) înregistrarea proceselor-verbale de constatare a contravențiilor silvice;

b) înregistrarea proceselor-verbale de confiscare fizică/valorică a materialelor lemnoase/produselor din lemn;

c) modul de soluționare a proceselor-verbale de constatare a contravențiilor silvice;

d) generarea de rapoarte referitoare la contravențiile silvice înregistrate în sistem;

e) generarea de rapoarte referitoare la punctele de penalizare referitoare la contravențiile silvice rămase definitive prin hotărâri judecătorești.

(10) Metodologia privind organizarea și funcționarea aplicațiilor SUMAL 2.0, obligațiile utilizatorilor SUMAL 2.0, structura și modalitatea de transmitere a informațiilor standardizate și costurile serviciilor de emitere a avizelor de însoțire pentru situațiile prevăzute la art. 11 se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

(11) Aplicația SUMAL 2.0 permite interconectarea cu alte programe terțe utilizate de profesioniști în vederea realizării schimbului automat de date.

Art. 6. -

Prevederile sistemului "due diligence" nu se aplică arborilor și arbuștilor ornamentali, pomilor de Crăciun, răchitei și puieților forestieri.

Art. 7. -

(1) Proveniența materialelor lemnoase, așa cum este definită la pct. 38 din anexa nr. 1 la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a produselor din lemn, după caz, se atestă prin următoarele tipuri de documente, după caz:

a) pentru parchetele autorizate și predate spre exploatare, inclusiv pentru prejudiciile de exploatare aferente parchetului, care se adaugă la APV: "APV";

b) pentru depozite/depozite temporare, centre de sortare și prelucrare a materialelor lemnoase/produselor din lemn: SUMAL 2.0 Agent - Registrul electronic identificat prin indicativul depozitului generat de SUMAL 2.0;

c) pentru piețe, târguri, oboare, autorizate pentru comercializarea materialelor lemnoase: Sumal 2.0 Agent - Registrul electronic identificat prin indicativul depozitului generat de SUMAL 2.0;

d) pentru statele membre UE: avizele de însoțire emise de operatorul economic beneficiar al materialelor lemnoase/produselor din lemn la momentul efectuării recepției, având ca sursă documentele intracomunitare/factura /scrisoare de trăsură - CMR/CIM, traduse în limba română la solicitarea entităților cu atribuții de control în domeniul silvic, în termen de 24 de ore de la solicitare;

e) pentru statele non UE: avizele de însoțire emise de operatorul economic beneficiar al materialelor lemnoase/produselor din lemn, având ca sursă DVI sau, după caz, licența FLEGT, cu condiția ca emiterea și tipărirea să se facă de la locul acordării liberului de vamă;

f) pentru materiale lemnoase/produsele din lemn care se transbordează: avizul de însoțire;

g) pentru materialele lemnoase/produsele din lemn reținute/confiscate: procesul-verbal de reținere în vederea stabilirii provenienței/confiscării și de dare în custodie a bunurilor reținute/confiscate, respectiv hotărârea judecătorească definitivă, înregistrate în SUMAL 2.0;

h) pentru materialele lemnoase utilizate la construcții pentru care se face dovada deținerii acestora cu aviz de însoțire, pentru cele rezultate din demolări sau pentru cele aflate în proprietatea persoanelor fizice care nu dețin avize de însoțire: procesulverbal de inventariere a materialelor lemnoase utilizate la construcții pentru care se face dovada deținerii acestora cu aviz de însoțire a materialelor lemnoase rezultate din demolări/a materialelor lemnoase aflate în proprietatea persoanelor fizice pentru care nu dețin avize de însoțire, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3, încheiat între deținătorul materialelor lemnoase și ocolul silvic în a cărui rază teritorială se află depozitate materialele lemnoase, care trebuie să cuprindă informațiile standardizate solicitate de SUMAL 2.0 la emiterea avizului de însoțire;

i) pentru materialele lemnoase/produsele din lemn al căror volum depășește volumul din avizul de însoțire, cu luarea în calcul a toleranțelor admise: proces-verbal de predare-primire încheiat între deținătorul materialelor lemnoase/produselor din lemn și ocolul silvic care primește materialele lemnoase/produsele din lemn;

j) pentru materialele lemnoase care fac obiectul achiziției de la proprietarii de păduri persoane fizice: avizul/avizele de însoțire;

k) pentru materialele lemnoase al căror volum depășește volumul din APV, cu luarea în calcul a toleranțelor admise de metoda dendrometrică de calcul al APV: proces-verbal de inventariere a volumului de lemn care depășește volumul actului de punere în valoare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4, încheiat între titularul autorizației de exploatare și ocolul silvic care preia în gestiune materialele lemnoase;

l) pentru materialele lemnoase cu un volum mai mic de 0,1 mc: bonul de casă/factura/chitanța.

(2) APV-ul atestă proveniența materialelor lemnoase obținute în timpul exploatării parchetelor din:

a) masa lemnoasă pe picior inventariată și/sau marcată, autorizată și predată spre exploatare cu autorizație de exploatare cu cod unic generat de SUMAL 2.0;

b) masa lemnoasă rezultată din arborii prejudiciați în urma executării lucrărilor de exploatare care se execută pentru masa lemnoasă prevăzută la alin. (1) lit. a) al căror volum se adaugă la volumul inițial al APV.

(3) APV atestă proveniența și în cazul materialelor lemnoase rămase în platforma primară la reprimirea parchetului de exploatare, în situația în care în actul de reprimire este menționat acest lucru. În acest caz, APV-ul își menține calitatea de document care atestă proveniența legală pentru o perioadă de până la 120 de zile după data reprimirii. În caz de forță majoră, situație de urgență, precum și în situația producerii de calamități naturale constatate cu documente - procese-verbale de începere/încetare a factorului limitativ, care nu permit transportul materialelor lemnoase aflate în platforma primară după data reprimirii, valabilitatea de 120 de zile a APV-ului ca document care atestă proveniența se prelungește cu perioada echivalentă acțiunii factorului limitativ.

(4) Responsabilitatea preluării în custodie a materialelor lemnoase/produselor din lemn reținute în vederea confiscării/confiscate revine ocolului silvic nominalizat prin decizia unității teritoriale a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 8. -

(1) În timpul transportului materialelor lemnoase/produselor din lemn, documentul care dovedește proveniența acestora și care trebuie să însoțească transportul este avizul de însoțire materiale lemnoase/produse din lemn, denumit în continuare aviz de însoțire, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5, și trei fotografii ale mijlocului de transport încărcat, după caz.

(2) Avizul de însoțire prevăzut la alin. (1) poate fi de tipul: aviz de însoțire de la locul de recoltare, aviz de însoțire din depozit/depozit temporar/târguri și oboare, aviz de însoțire pentru transbordare, aviz de însoțire pentru materiale lemnoase reținute/confiscate, aviz de însoțire pentru materialele lemnoase provenite din spațiul comunitar, aviz de însoțire pentru materialele lemnoase provenite din import, aviz de însoțire pentru materialele lemnoase al căror volum depășește volumul din avizul de însoțire, cu luarea în calcul a toleranțelor admise, aviz de însoțire pentru materialele lemnoase al căror volum depășește volumul din APV cu luarea în calcul a toleranțelor admise de metoda dendrometrică de calcul, aviz de însoțire pentru materialele lemnoase provenite din achiziții, aviz de însoțire pentru alte situații și aviz de însoțire a produselor din lemn, fiecare tip de aviz având un indicativ în SUMAL 2.0.

(3) Avizul de însoțire care însoțește transportul materialelor lemnoase/produselor din lemn poate fi, după caz:

a) în format electronic pe dispozitivul mobil al transportatorului profesionist generat de SUMAL 2.0;

b) în format print și/sau pdf potrivit anexei nr. 5 descărcat din SUMAL 2.0, atunci când transportatorul nu este profesionist și transportul se realizează din altă locație decât locul de recoltare generat de SUMAL 2.0;

c) în format letric, pe baza informațiilor standardizate generate de SUMAL 2.0, atunci când transportatorul nu este profesionist și transportul se realizează de la locul recoltării și nu există posibilitatea descărcării din SUMAL 2.0 a avizului de însoțire în format print, potrivit anexei nr. 5;

d) în format print și/sau pdf potrivit anexei nr. 5, descărcat din SUMAL 2.0, atunci când transportul este vagon, naval, barjă sau șlep.

(4) Prin intermediul avizului de însoțire prevăzut la alin. (3) lit. c) se pot transporta:

a) volume de masă lemnoasă de până la 20 mc/an de pe proprietățile forestiere pentru care proprietarul poate recolta în regie proprie un volum de maximum 20 mc în condițiile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) volume de masă lemnoasă de maximum 20 mc/an de la locul recoltării, având ca destinație persoane fizice sau juridice care nu au calitatea de profesionist, instituții de cult și instituții și entități publice.

(5) În cazul exportului, la biroul vamal se depune o copie a avizului de însoțire, în format pdf, descărcat de pe dispozitivul mobil.

(6) Nu se emit avize de însoțire și nu există obligația transmiterii informațiilor standardizate în SUMAL 2.0 pentru:

a) materialele lemnoase/produse din lemn comercializate al căror volum/mijloc de transport este de până la 0,1 mc; în acest caz, scăderea din gestiune se face în baza borderoului documentelor fiscale;

b) materialele lemnoase/produsele din lemn importate, care până la locul de destinație circulă sub supraveghere vamală, până la punerea în liberă circulație, pentru care documentul echivalent avizului de însoțire este declarația vamală de tranzit;

c) materialele lemnoase/produsele din lemn care fac obiectul regimului de export și circulă de la biroul vamal de export sub supraveghere vamală până la biroul vamal de ieșire de pe teritoriul vamal al UE, iar declarația vamală de export este echivalentul avizului de însoțire; pentru materialele lemnoase/produsele din lemn care circulă până la locul efectuării formalităților vamale de export rămân obligatorii emiterea avizelor de însoțire și raportarea acestora în SUMAL 2.0;

d) materialele lemnoase/produsele din lemn provenite din statele membre ale Uniunii Europene însoțite de documente intracomunitare-factura externă/scrisoare de trăsură - CMR/CIM, până la locul de destinație/punctul de descărcare;

e) materialele lemnoase/produsele din lemn aflate în timpul transportului, pentru care s-a luat măsura reținerii/confiscării; acestea sunt transportate sub autoritatea agentului constatator, de la locul luării măsurii până la spațiul de depozitare indicat de acesta, în vederea inventarierii materialelor lemnoase/produselor din lemn reținute/confiscate.

Art. 9. -

(1) Emitenții avizelor de însoțire prevăzute la art. 8 alin. (2) sunt operatorii economici care exploatează în condițiile legii masă lemnoasă cumpărată pe bază de contract de vânzare-cumpărare, inclusiv din vegetația forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier național sau ocoalele silvice, după caz.

(2) Ocoalele silvice emit avize de însoțire prevăzute la alin. (1) pentru:

a) materialele lemnoase rezultate în condițiile legii, din exploatarea în regie proprie de către acestea sau prin prestatori de servicii de exploatare și care se expediază de la locul recoltării situat în fondul forestier pe care îl administrează/asigură servicii silvice;

b) materialele lemnoase rezultate din exploatarea în condițiile legii, care se expediază de la locul de recoltare situat în fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice, juridice sau proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, pe care îl administrează sau pentru care asigură servicii silvice pe bază de contracte;

c) materialele lemnoase rezultate din exploatarea în condițiile legii a masei lemnoase provenite din vegetație forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier național, care se expediază de la locul de recoltare, situat în teritoriul de competență;

d) materialele lemnoase/produsele din lemn care urmează a fi transportate de la locul de depozitare, la solicitarea scrisă a persoanelor fizice sau juridice care nu au calitatea de profesionist, instituțiilor de cult și instituțiilor și entităților publice, dacă fac dovada deținerii cu documente legale a acestora, cu precizarea punctului de descărcare;

e) materialele lemnoase/produsele din lemn reținute în vederea confiscării/confiscate;

f) materialele lemnoase/produsele din lemn transbordate;

g) materialele lemnoase/produsele din lemn refuzate/nerecepționate de către destinatarul acestora, la solicitarea conducătorului mijlocului de transport sau a proprietarului acestora;

h) pentru materialele lemnoase utilizate la construcții pentru care se face dovada deținerii acestora cu aviz de însoțire, pentru cele rezultate din demolări sau pentru cele aflate în proprietatea persoanelor fizice care nu dețin avize de însoțire, prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. h);

i) pentru materialele lemnoase/produsele din lemn al căror volum depășește volumul din avizul de însoțire, cu luarea în calcul a toleranțelor admise, prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. i);

j) pentru materialele lemnoase/produsele din lemn care fac obiectul achiziției de la proprietarii de păduri persoane fizice, prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. j);

k) pentru materialele lemnoase al căror volum depășește volumul din APV, cu luarea în calcul a toleranțelor admise de metoda dendrometrică de calcul a APV, prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. k);

l) materialele lemnoase din depozite temporare/permanente autorizate în fondul forestier.

(3) Operatorii economici emit avize de însoțire pentru:

a) materialele lemnoase de la locul recoltării rezultate în urma exploatării masei lemnoase cumpărate pe bază de contract de vânzare-cumpărare;

b) materialele lemnoase depozitate/prelucrate/ sortate și/sau comercializate în condițiile legii, care se expediază din depozite;

c) materialele lemnoase importate, de la locul acordării liberului de vamă;

d) materialele lemnoase/produsele din lemn transbordate;

e) materialele lemnoase/produsele din lemn provenite din spațiul intracomunitar;

f) materialele lemnoase/produsele din lemn transportate prin instalații tehnologice; avizul de însoțire generat de către emitent și recepționat de către destinatar va fi generat cel puțin odată pe lună pentru cantitatea ce a fost transportată în cursul lunii respective sau ori de câte ori este necesar, după caz.

(4) Administrațiile piețelor, târgurilor, oboarelor, a burselor de mărfuri emit avize de însoțire numai pentru materialele lemnoase comercializate în incinta acestora și pentru cele rămase necomercializate în incintă și care urmează a fi transportate spre o altă destinație.

(5) Emitenții prevăzuți la alin. (2) - (4) răspund, potrivit legii, de întocmirea corespunzătoare a avizelor de însoțire și de exactitatea datelor înscrise.

Art. 10. -

(1) La momentul începerii transportului materialelor lemnoase, emitentul avizului de însoțire este obligat să introducă în aplicația SUMAL 2.0 următoarele informații:

a) în situația efectuării transportului de către un transportator profesionist, emitentul completează informațiile standardizate în SUMAL 2.0, care generează avizul de însoțire cu stare online/offline și îl transmite în format electronic către transportatorul profesionist;

b) în situația efectuării transportului de către o persoană fizică sau juridică de la locul de recoltare, care nu îndeplinește condiția de transportator profesionist, emitentul completează informațiile standardizate în SUMAL 2.0 care generează avizul de însoțire cu stare offline sau online și completează avizul de însoțire în format letric sau transmite în format pdf avizul de însoțire generat pe dispozitivul mobil al emitentului, prevăzut în anexa nr. 5;

c) în situația efectuării transportului de către o persoană fizică sau juridică din altă locație decât locul de recoltare, care nu îndeplinește condiția de transportator profesionist, emitentul completează informațiile standardizate în SUMAL 2.0, care generează avizul de însoțire cu stare online și transmite avizul de însoțire în format pdf sau print către transportator, dacă volumul transportat este între 0,1-3 mc; dacă transportul se face cu atelaje, volumul transportat poate fi de până la 5 mc, situație în care emitentul completează informațiile standardizate în SUMAL 2.0, care generează avizul de însoțire cu stare online și transmite avizul de însoțire în format pdf sau print către transportator.

(2) Informațiile standardizate prevăzute la alin. (1) pot fi corectate de către emitentul avizului de însoțire în maximum 10 minute de la momentul emiterii.

(3) După primirea avizului de însoțire în format electronic de la emitent, transportatorul profesionist realizează patru fotografii ale mijlocului de transport încărcat - față, spate, lateral și kilometrajul indicat la bord, înaintea deplasării, utilizând SUMAL 2.0 Avize; fotografia realizată din spate trebuie să cuprindă întreaga încărcătură și numărul de înmatriculare al mijlocului de transport. În situația în care transportul se realizează cu atelaje, naval sau feroviar nu există obligația realizării a trei fotografii ale mijlocului de transport.

(4) În cazul în care transportul realizat de un transportator profesionist a început în baza unui aviz de însoțire cu stare offline, la momentul intrării mijlocului de transport care transportă materialele lemnoase într-o zonă accesibilă GSM, în SUMAL 2.0 avizul de însoțire cu stare offline trece automat în aviz de însoțire cu stare online; până la intrarea într-o zonă accesibilă GSM, transportatorul profesionist are obligația să dețină și pe suport letric numărul codului de identificare al avizului cu stare offline.

(5) În situația în care transportator este o persoană fizică/juridică care nu are calitatea de transportator profesionist, iar avizul de însoțire emis la locul de recoltare este cu stare offline, emitentul avizului de însoțire are obligația ca în termen de maximum 24 de ore de la data și ora plecării transportului să transmită în stare online informațiile de pe dispozitivul mobil din dotarea sa, pentru fiecare aviz de însoțire emis.

(6) La finalizarea transportului, transportatorul profesionist procedează după cum urmează:

a) destinatarul utilizator de SUMAL 2.0 Agent - Registrul electronic va prelua pe dispozitivul său mobil avizul de însoțire, verifică informațiile standardizate și poate accepta sau refuza materialele lemnoase/produsele din lemn aferente avizului de însoțire. Preluarea avizului de însoțire de către destinatar reprezintă finalizarea transportului. Acceptarea avizului presupune notă de intrare-recepție și intrarea volumului materialelor lemnoase/produselor din lemn în evidența depozitului;

b) închide transportul, în situația în care destinatarul care nu este utilizator de SUMAL 2.0.

(7) În situația în care la finalizarea transportului, destinatarul utilizator de SUMAL 2.0 Agent - Registrul electronic nu acceptă materialele lemnoase/produsele din lemn aferente unui aviz de însoțire, emitentul avizului de însoțire notifică structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură competentă teritorial și solicită ocolului silvic cu sediul social cel mai apropiat emiterea contracost a unui aviz de însoțire.

(8) Dacă se constată diferențe în plus față de toleranțele admise între volumul avizat și volumul recepționat, destinatarul materialelor lemnoase/produselor din lemn are obligația notificării structurii teritoriale a autorității publice care răspunde de silvicultură despre acest lucru, în termen de maximum 24 de ore de la constatare.

(9) Operatorul economic care a constatat diferențele de volum în condițiile alin. (8) este obligat să depoziteze materialele lemnoase/produsele din lemn al căror volum depășește volumul din avizul de însoțire, cu luarea în calcul a toleranțelor admise și să le predea lunar celui mai apropiat ocol silvic de stat, pe bază de proces-verbal de inventariere încheiat între deținătorul materialelor lemnoase/produselor din lemn și ocolul silvic care primește materialele lemnoase/produsele din lemn.

(10) Materialele lemnoase expediate/transportate cu încălcarea dispozițiilor alin. (1) și (3) sunt considerate de proveniență ilegală.

(11) Este obligatorie schimbarea stării avizului de însoțire din starea offline în starea online de către transportatorii profesioniști, într-un termen de maximum 24 de ore de la momentul emiterii avizului, în situația în care destinatar este o persoană fizică/entitate publică pentru care nu există acoperire GSM.

(12) În cazul depozitării/deținerii/prelucrării, materialele lemnoase/produsele din lemn sunt considerate că au proveniența dacă au fost primite cu documente care dovedesc proveniența în condițiile prezentelor norme.

(13) Cu excepțiile prevăzute de prezentele norme, dispozitivul mobil însoțește în mod obligatoriu mijlocul de transport, conducătorul mijlocului de transport rutier având obligația de a asigura permanent conexiunea de date mobile activă și receptorul GPS pornit pe toată perioada transportului până la destinație. Pe toată perioada transportului se interzice închiderea sau dezinstalarea aplicației SUMAL 2.0; avizul de însoțire este valabil numai pentru transportul pentru care a fost emis și sunt interzise transporturile multiple.

Art. 11. -

(1) În situația în care conducătorul mijlocului de transport rutier realizat de un transportator profesionist sau emitentul avizului de însoțire constată greșeli în completarea avizului de însoțire, aceștia au obligația de a opri transportul și de a anunța telefonic structura de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură competentă teritorial despre situația creată sau pe platforma online dedicată problemelor de operare în sistemul SUMAL 2.0; după caz, structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură competentă teritorial constată greșeala și poate dispune corecția; în cazul transportului feroviar sau naval, mijlocul de transport nu va fi îndrumat din stația de formare sau din portul de încărcare.

(2) Pentru continuarea transportului materialelor lemnoase/produselor din lemn realizat de un transportator profesionist, transbordate sau pentru continuarea transportului în cazul imobilizării mijlocului de transport pentru cauze de forță majoră, dintr-o zonă fără accesibilitate GSM, transportatorul materialelor lemnoase/produselor din lemn este obligat să obțină starea online a avizului de însoțire și să continue transportul numai în baza unui/unor nou/noi aviz/avize de însoțire emise de ocolul silvic cu sediul social cel mai apropiat/emitentului avizului de însoțire inițial, în perioada de valabilitate a avizului de însoțire inițial.

(3) Transportul materialelor lemnoase/produselor din lemn transbordate sau continuarea transportului în cazul imobilizării mijlocului de transport pentru cauză de forță majoră, realizat de un transportator profesionist, dintr-o zonă cu accesibilitate GSM, poate continua numai în baza unui/unor nou/noi aviz/avize de însoțire emise de ocolul silvic cu sediul social cel mai apropiat/emitentului avizului de însoțire inițial, în perioada de valabilitate a avizului de însoțire inițial.

(4) Pentru continuarea transportului materialelor lemnoase/produselor din lemn realizat de un transportator neprofesionist, transbordate sau pentru continuarea transportului în cazul imobilizării mijlocului de transport pentru cauze de forță majoră, dintr-o zonă fără accesibilitate GSM, proprietarul/deținătorul materialelor lemnoase/produselor din lemn este obligat să solicite și să obțină un nou/noi aviz/avize de însoțire emis/emise de către ocolul silvic cu sediul social cel mai apropiat, în cadrul termenului de valabilitate al avizului de însoțire inițial.

(5) În situația în care dispozitivul mobil care însoțește mijlocul de transport rutier devine nefuncțional în zona fără semnal GSM și starea avizului de însoțire este offline, conducătorul mijlocului de transport are obligația de a opri transportul, anunță ocolul silvic/postul de poliție cu sediul cel mai apropiat care va consemna anunțul în registrul de intrări-ieșiri și solicită emitentului schimbarea stării avizului de însoțire din offline în online. După confirmarea schimbării stării avizului de însoțire din offline în online, transportatorul poate continua transportul după încărcarea avizului de însoțire pe un nou dispozitiv mobil, în cadrul termenului de valabilitate al avizului de însoțire inițial.

(6) În situația în care dispozitivul mobil care însoțește mijlocul de transport rutier devine nefuncțional în orice alte situații decât cele de la alin. (5), conducătorul mijlocului de transport are obligația de a opri transportul, anunță ocolul silvic/postul de poliție cu sediul cel mai apropiat, care va consemna anunțul în registrul de intrări-ieșiri și poate continua transportul după încărcarea avizului de însoțire cu stare online pe un nou dispozitiv mobil, în cadrul termenului de valabilitate al avizului de însoțire inițial.

Art. 12. -

(1) Materialele lemnoase sau produsele din lemn, după caz, nu au proveniență în următoarele situații:

a) dacă la expedierea/transportul/primirea/depozitarea/prelucrarea acestora nu sunt însoțite de aviz de însoțire pdf/print potrivit anexei nr. 5, descărcat din SUMAL 2.0 sau de aviz de însoțire în format letric potrivit anexei nr. 2 sau pdf potrivit anexei nr. 5, în situația în care transportatorul nu are calitate de transportator profesionist, sau, după caz, însoțite de aviz de însoțire aflat pe dispozitivul mobil al transportatorului profesionist, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 8 alin. (6);

b) dacă la transportul/primirea acestora sunt însoțite de aviz de însoțire al cărui termen de valabilitate nu a fost menționat sau a expirat;

c) dacă la primire/depozitare/prelucrare sunt însoțite de aviz de însoțire, dar fără să fi fost validat avizul în stare online la destinație;

d) dacă la expedierea/transportul/primirea/depozitarea/prelucrarea acestora nu sunt însoțite de avizele de însoțire emise pentru fiecare mijloc de transport în parte;

e) dacă sunt abandonate;

f) dacă sunt provenite din statele membre ale UE și profesionistul nu a eliberat aviz de însoțire a materialului lemnos în baza documentelor intracomunitare - factura externă/scrisoare de trăsură - CMR/CIM;

g) dacă sunt provenite din state non UE și profesionistul nu a generat aviz de însoțire a materialului lemnos în baza DVI;

h) dacă încărcarea/descărcarea materialelor lemnoase/produselor din lemn se face într-o altă locație față de cea raportată în SUMAL 2.0/înscrisă în avizul de însoțire.

(2) Pentru a stabili proveniența materialelor lemnoase/produselor din lemn pentru care agentul constatator nu poate identifica proprietarul, acesta are obligația să parcurgă procedurile legale în vederea stabilirii proprietarului de drept al acestora; pentru materialele lemnoase/produsele din lemn care nu sunt revendicate de către proprietar în termenul prevăzut de lege sunt aplicabile prevederile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 171/2010, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Materialele lemnoase/Produsele din lemn prevăzute la alin. (2) transportate până la locul de predare în custodie în vederea valorificării sunt însoțite de aviz de însoțire aflat pe dispozitivul mobil din dotarea unui angajat al ocolului silvic care asigură preluarea în custodie a materialelor lemnoase/produselor din lemn abandonate.

Art. 13. -

(1) La momentul începerii transportului produselor din lemn sub formă de așchii sau particule, rumeguș, deșeuri și resturi de lemn, emitentul avizului de însoțire este obligat să introducă în aplicația SUMAL 2.0 următoarele informații:

a) în situația efectuării transportului de către un transportator profesionist, emitentul completează informațiile standardizate în SUMAL 2.0, care generează avizul de însoțire cu stare online și îl transmite în format electronic către transportatorul profesionist;

b) în situația efectuării transportului de către o persoană fizică sau juridică din altă locație decât locul de recoltare, care nu îndeplinește condiția de transportator profesionist, emitentul completează informațiile standardizate în SUMAL 2.0, care generează avizul de însoțire cu stare online și transmite avizul de însoțire în format pdf sau print către transportator.

(2) Informațiile standardizate prevăzute la alin. (1) pot fi corectate de către emitentul avizului de însoțire în maximum 10 minute de la momentul emiterii.

(3) Transportatorul profesionist realizează patru fotografii ale mijlocului de transport încărcat - față, spate, lateral și kilometrajul indicat la bord, înaintea deplasării, utilizând SUMAL 2.0 Avize; fotografia realizată din spate trebuie să cuprindă întreaga încărcătură și numărul de înmatriculare al mijlocului de transport. În situația în care nu se poate realiza fotografia din spate a produselor de lemn încărcate în mijlocul de transport, fotografiile se realizează, după cum urmează: spate, cu încadrarea numărului de înmatriculare, față și deasupra. În situația în care transportul se realizează cu atelaje, naval sau feroviar nu există obligația realizării a trei fotografii ale mijlocului de transport.

Art. 14. -

(1) Termenul de valabilitate al avizelor de însoțire a transporturilor rutiere, în aplicarea reglementărilor în vigoare, se stabilește proporțional cu distanța de parcurs și cu categoriile de drum, având în vedere timpul care se acordă pentru fiecare categorie de distanțe:

a) până la 6 ore de la data, ora și minutul plecării, pentru materialele lemnoase/produsele din lemn expediate pe o distanță de până la 50 km inclusiv;

b) 7-10 ore de la data, ora și minutul plecării, pentru materialele lemnoase/produsele din lemn expediate pe o distanță de la 50,1 km până la 100 km inclusiv;

c) 11-18 ore de la data, ora și minutul plecării, pentru materialele lemnoase/produsele din lemn expediate pe o distanță de la 100,1 km până la 200 km inclusiv;

d) 19-36 de ore de la data, ora și minutul plecării, pentru materialele lemnoase/produsele din lemn expediate pe o distanță de la 200,1 km până la 500 km inclusiv;

e) 37-48 de ore de la data, ora și minutul plecării, pentru materialele lemnoase/produsele din lemn expediate pe o distanță de peste 500 km.

(2) Data, ora și minutul plecării transportului sunt considerate data, ora și minutul generării avizului de însoțire cu stare offline sau online.

(3) Pe avizul de însoțire în format letric, descărcat de pe dispozitivul mobil care însoțește transportul, personalul abilitat cu controlul provenienței materialelor lemnoase/produselor din lemn, circulației materialelor lemnoase/produselor din lemn, depozitelor de materiale lemnoase/produse din lemn și instalațiilor de prelucrare a lemnului rotund certifică cu calitate, nume și semnătură data și ora verificării valabilității avizului de însoțire.

(4) Se exceptează de la prevederile alin. (1) avizele de însoțire la care termenele de valabilitate sunt termenele legale de executare a contractului de transport feroviar/naval, conform prevederilor legale; termenele de valabilitate prevăzute la alin. (1) pot fi prelungite cu perioada de întrerupere a transportului aferentă efectuării formalităților vamale, reprezentantul biroului vamal având obligația ca la sosirea transportului să verifice valabilitatea avizului de însoțire cu stare online aflat pe dispozitivul mobil care însoțește transportul. Pe avizul de însoțire în format pdf, descărcat de pe dispozitivul mobil care însoțește transportul, reprezentantul biroului vamal are obligația să consemneze, prin certificare cu nume, semnătură și ștampilă, data și ora verificării valabilității avizului de însoțire cu stare online, precum și data și ora acordării liberului de vamă.

(5) Avizele de însoțire se emit pentru fiecare mijloc de transport în parte și se transmit în SUMAL 2.0 de către emitent; în situația transbordării, care implică încărcarea/descărcarea în/din mijloace de transport cu capacități diferite decât cea a mijloacelor de transport în/din care se transbordează, achiziției de la mai mulți proprietari și transportului cu același mijloc de transport pentru mai mulți beneficiari, se vor emite avize de însoțire pentru fiecare beneficiar care transportă cu același mijloc de transport.

(6) Materialele lemnoase/Produsele din lemn importate, care sunt transportate succesiv cu mai multe mijloace de transport, trebuie să fie însoțite de câte un aviz de însoțire pentru fiecare mijloc de transport, emis în condițiile prezentelor norme.

(7) Transportatorul are obligația să se încadreze, în timpul transportului, în timpii aferenți distanței parcurse de la începutul acestuia, cu încadrarea în fiecare categorie de distanță, conform alin. (1), cu luarea în considerare a timpilor de oprire reglementați și a perioadei aferente controlului.

Art. 15. -

(1) Stabilirea volumului materialelor lemnoase și al produselor din lemn se realizează după cum urmează:

a) pentru lemnul rotund cu coajă, cu diametrul la capătul subțire mai mare sau egal cu 24 cm, se determină volumul în mc pe specii pentru lemnul brut, cu două zecimale, în baza măsurării la fiecare piesă a lungimii în metri și a diametrului la mijloc în centimetri;

b) pentru lemnul rotund cojit, cu diametrul la capătul subțire mai mare sau egal cu 24 cm, se determină volumul în mc pe specii pentru lemnul fără coajă, cu două zecimale, în baza măsurării la fiecare piesă a lungimii în metri și a diametrului la mijloc în centimetri;

c) pentru lemnul rotund, cu diametrul la capătul subțire mai mic de 24 cm, dacă nu se aplică metodele prevăzute la lit. a) sau b), acesta se așază în figuri geometrice, iar volumul se determină în mc, cu două zecimale, utilizând factorii de cubaj medii prevăzuți în anexa nr. 6;

d) pentru lemnul fasonat în steri: lemn de foc, grămezi de crăci și fascine, se determină volumele exprimate în unități convenționale și echivalentul în mc, cu două zecimale, utilizând factorii de cubaj medii prevăzuți în anexa nr. 6;

e) pentru cherestele volumul se exprimă în mc, cu două zecimale, și se determină cu respectarea metodelor specifice pentru cherestelele vrac și pachetizat;

f) celelalte materiale lemnoase și produse din lemn se măsoară după metodele specifice, iar volumul exprimat în unități convenționale se echivalează în mc, cu două zecimale, utilizând factorii de cubaj medii prevăzuți în anexa nr. 6.

(2) Calculul volumului pentru materialele lemnoase/produsele din lemn se poate realiza și prin intermediul aplicațiilor informatice, potrivit unei metodologii stabilite prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

(3) În cazul măsurării lemnului rotund conform alin. (1) lit. a) și b), emitentul avizului de însoțire are obligația de a înscrie în SUMAL 2.0 sortimentul, specia, diametrul la mijloc și lungimea pieselor. Aplicația va genera automat volumul și numărul de piese pentru fiecare specie și sortiment.

(4) În cazul inventarierii lemnului rotund, al cărui diametru la capătul subțire este mai mic de 24 cm, emitentul avizului de însoțire nu are obligația înscrierii în aplicație a diametrului la mijloc și a lungimii pentru fiecare piesă. În acest caz, emitentul are obligația înscrierii în aplicație a sortimentului, a speciei și a volumului aferent, în unități convenționale, și echivalentul în mc, utilizând factorii de cubaj medii prevăzuți în anexa nr. 6. Această metodă de cubaj este permisă în cazul în care toate piesele așezate în figuri geometrice, supuse aceluiași transport, au diametrul la capătul subțire mai mic de 24 cm.

(5) În cazul inventarierii lemnului rotund, supus aceluiași transport, al cărui diametru la capătul subțire este și sub și peste 24 cm, emitentul avizului de însoțire are obligația înscrierii în aplicație a sortimentului, a speciei și a volumului aferent, în unități convenționale, și echivalentul în mc, utilizând factorii de cubaj medii prevăzuți în anexa nr. 6, pentru piesele așezate în figuri geometrice care au diametrul la capătul subțire mai mic de 24 cm și a sortimentului, speciei, diametrul la mijloc și lungimea tuturor pieselor cu diametrul la capătul subțire mai mare de 24 cm.

(6) La calculul volumului lemnului rotund inventariat în condițiile alin. (1) lit. a) și b) se admit următoarele toleranțe:

a) ±2% din volumul total în cazul inventarierii unui număr de piese mai mare de 100 de bucăți;

b) ±3% din volumul total în cazul inventarierii unui număr de piese cuprins între 50 și 100 de bucăți;

c) ±4% din volumul total în cazul inventarierii unui număr de piese mai mic de 50 de bucăți.

(7) La calculul volumului lemnului așezat în figuri geometrice în condițiile alin. (4) și (5) se vor utiliza factori de cubaj pentru care se va preciza în avizul de însoțire metoda prin care a fost determinată valoarea acestora. În aceste situații și pentru produsele din lemn toleranța de măsurare admisă este de ±2% din volumul total.

(8) La evaluarea volumului de lemn pe picior destinat valorificării se admit toleranțele aferente fiecărei metode dendrometrice, prevăzute de reglementările în vigoare.

(9) În vederea stabilirii contragerilor, evaluarea volumului cherestelelor se face conform standardelor în vigoare la data măsurării, aplicabile acestora, cu luarea în considerare a umidității măsurate la momentul expedierii.

Art. 16. -

Avizele de însoțire sunt completate corespunzător dacă rubricile prevăzute de formular sunt completate astfel:

a) rubrica 1 "Emitent" se completează cu datele de identificare ale ocolului silvic/operatorului economic legal al materialelor lemnoase/produselor din lemn;

b) rubrica 2 "Punct de încărcare" se completează cu denumirea punctului de încărcare unde au fost obținute legal materialele lemnoase/produsele din lemn, pentru care SUMAL 2.0 generează coordonate GPS;

c) rubrica 3 "Document de proveniență" se completează după cum urmează:

(i) dacă punctul de încărcare este situat la locul de recoltare a masei lemnoase, în avizul de însoțire se înscrie numărul unic APV generat de SUMAL 2.0;

(ii) dacă punctul de încărcare al materialelor lemnoase/produselor din lemn este situat într-un depozit, în avizul de însoțire se înscrie indicativul cu care a fost înregistrat în SUMAL 2.0 punctul de lucru respectiv;

(iii) dacă punctul de încărcare al materialelor lemnoase/produselor din lemn provenite din import din state terțe este situat în locul acordării liberului de vamă, în avizul de însoțire se înscrie declarația vamală de import sub forma "DVI nr. . . . . . . . . . ./data . . . . . . . . . . ";

(iv) dacă materialele lemnoase/produsele din lemn sunt transbordate, în avizul de însoțire se înscriu seria și numărul avizului de însoțire inițial;

(v) în cazul expedierii materialelor lemnoase/produselor din lemn aflate în proprietatea persoanelor fizice sau a persoanelor juridice, în avizul de însoțire se înscriu seria și numărul avizului de însoțire care face dovada deținerii acestora;

(vi) în cazul achiziției de la persoanele fizice proprietare de păduri a materialelor lemnoase de la locul recoltării/depozitării, în avizul de însoțire se înscrie, după caz, numărul APV/seria și numărul avizului de însoțire primar care face dovada deținerii acestora;

(vii) dacă punctul de încărcare al materialelor lemnoase/produselor din lemn provenite din spațiul intracomunitar, în avizul de însoțire se înscrie nota de intrare-recepție în baza documentelor intracomunitare/facturii;

(viii) în cazul expedierii materialelor lemnoase utilizate la construcții pentru care se face dovada deținerii acestora cu aviz de însoțire, pentru cele rezultate din demolări sau pentru cele aflate în proprietatea persoanelor fizice care nu dețin avize de însoțire, în avizul de însoțire se înscrie procesul-verbal de inventariere a materialelor lemnoase utilizate la construcții pentru care se face dovada deținerii acestora cu aviz de însoțire a materialelor lemnoase rezultate din demolări/a materialelor lemnoase aflate în proprietatea persoanelor fizice pentru care nu dețin avize de însoțire încheiat între deținătorul materialelor lemnoase și ocolul silvic în a cărui rază teritorială se află depozitate materialele lemnoase; procesul-verbal de inventariere a materialelor lemnoase aflate în proprietatea persoanelor fizice pentru care nu dețin avize de însoțire se încheie în baza unei declarații pe propria răspundere a deținătorului că materialul lemnos nu provine din tăieri ilegale, precum și a unor condiții referitoare la vechime. Avizele se vor emite doar în interes personal-prelucrare, transport între două domicilii ale deținătorului, prelucrare, fără posibilitatea comercializării;

(ix) în cazul expedierii materialelor lemnoase/produselor din lemn al căror volum depășește volumul din avizul de însoțire, cu luarea în calcul a toleranțelor admise se înscrie proces-verbal de predare-primire încheiat între deținătorul materialelor lemnoase/produselor din lemn și ocolul silvic care primește materialele lemnoase/produsele din lemn;

(x) în cazul expedierii materialelor lemnoase care fac obiectul achiziției de la proprietarii de păduri persoane fizice se înscrie/înscriu avizul/avizele de însoțire inițiale;

(xi) în cazul expedierii materialelor lemnoase al căror volum depășește volumul din APV, cu luarea în calcul a toleranțelor admise de metoda dendrometrică de calcul a APV se înscrie procesul-verbal de inventariere a volumului de lemn care depășește volumul actului de punere în valoare încheiat între titularul autorizației de exploatare și ocolul silvic care preia în gestiune materialele lemnoase;

d) rubrica 4 "Destinatar" se înscriu datele de identificare ale persoanei juridice sau fizice destinatare;

e) rubrica 5 "Punct de descărcare" se completează cu denumirea profesionistului și numărul unic al Registrului electronic sau denumirea și adresa indicată de persoanele fizice sau persoanele juridice destinatare, în cazul în care acestea nu au calitatea de profesionist;

f) rubrica 6 "Transport întrerupt din cauza" se completează în cazul întreruperii transportului din motive obiective, fără a fi necesară transbordarea. Conducătorul auto/Proprietarul materialelor lemnoase/produselor din lemn completează în funcție de încadrarea în una dintre situațiile prevăzute la art. 11;

g) rubrica 7 "Specificația" se completează după cum urmează:

(i) pe baza măsurătorilor efectuate în momentul încărcării în mijlocul de transport, cu denumirea sortimentelor pe specii sau grupe de specii și volumul acestora, rezultat în urma introducerii caracteristicilor dimensionale, în conformitate cu prevederile art. 15; în cazul pomilor de Crăciun recoltați de pe teritoriu național se înscriu numărul de bucăți și volumul convențional al acestora, care este de 0,01 mc/bucată; la constituirea APV-lui pentru pomii de Crăciun se va utiliza volumul convențional; în cazul pomilor de Crăciun cu înălțimea mai mare de 3 m recoltați de pe teritoriul național volumul se stabilește prin metodele convenționale;

(ii) pentru lemnul rotund cu diametrul la capătul subțire mai mare sau egal cu 24 cm se înscriu: fiecare piesă cu indicarea speciei și a sortimentului, numărul de piese și volumul generat de aplicație, exprimat în mc, în numere cu trei zecimale;

(iii) pentru lemnul rotund cu diametrul la capătul subțire mai mic de 24 cm, care se transportă în condițiile art. 15 alin. (4), se înscrie volumul pentru fiecare specie și sortiment în parte, exprimat în mc, în numere cu două zecimale;

(iv) pentru lemnul rotund transportat în condițiile art. 15 alin. (5) se înscrie volumul pentru fiecare specie și sortiment în parte, exprimat în mc, în numere cu două zecimale, pentru materialele lemnoase cu diametrul sub 24 cm, iar pentru cele peste 24 cm se înscriu pe specii și sortimente numărul de piese și volumul generat de aplicație, exprimat în mc, în numere cu două zecimale;

(v) pentru lemnul fasonat în steri, lemnul de foc, crăci și fascine se completează numai în coloana (3) în care se înscriu cantitățile exprimate în unități convenționale și echivalentul în mc, în numere cu două zecimale;

(vi) în situația în care lemnul este cu coajă, volumul se evaluează pentru lemnul brut, inclusiv coaja, prin măsurători, conform metodei de evaluare, și se înscrie în avizul de însoțire, iar în situația în care lemnul este cojit, volumul se evaluează pentru lemnul net, fără coajă, prin măsurători, conform metodei de evaluare, și se înscrie în avizul de însoțire;

(vii) în cazul avizelor de însoțire pentru cherestelele transportate în vrac, se completează cu denumirea sortimentului, pe specii sau grupe de specii, numărul de bucăți corespunzător fiecărui sortiment și volumul acestora exprimat în mc, în numere cu două zecimale;

(viii) în cazul avizelor de însoțire pentru cherestelele transportate pachetizat, se completează cu denumirea sortimentului, pe specii sau grupe de specii, cu numărul de pachete și volumul acestora, exprimat în mc, în numere cu două zecimale;

(ix) pentru cherestele, în avizul de însoțire se înscrie obligatoriu volumul determinat în baza dimensiunilor efective;

(x) la importul materialelor lemnoase din specii exotice se trece distinct specia/denumirea științifică a speciei;

(xi) produsele din lemn se măsoară după metodele specifice, iar volumul exprimat în unități convenționale se echivalează în mc;

h) rubrica 8 "Recapitulație aviz" se completează volum pe grupe de specii și total aviz de însoțire;

i) rubrica 9 "Date privind expediția" se completează de către emitentul avizului de însoțire tipul mijlocului de transport, număr înmatriculare cap tractor, număr înmatriculare remorcă;

j) rubrica 10 "Starea avizului de însoțire" se generează de SUMAL 2.0 cu starea offline sau online.

Art. 17. -

(1) Personalul autorizat al operatorului de transport feroviar, al administratorului și/sau al gestionarului infrastructurii, precum și operatorii portuari cărora li se prezintă materiale lemnoase/produse din lemn pentru expediere și efectuează operațiunile de încărcare/descărcare în/din vagoane sau în/din nave, după caz, nu pot primi materialele lemnoase/produsele din lemn prezentate spre expediere, dacă acestea nu sunt însoțite de avizul de însoțire prevăzut la art. 8 alin. (3) sau (4) sau dacă acesta nu este completat conform prevederilor prezentelor norme și nu se află în perioada de valabilitate; în acest caz, persoanele menționate la alin. (1) sunt obligate să sesizeze imediat structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură competentă, în legătură cu cele constatate.

(2) Autoritatea vamală acceptă declarația vamală de export numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) avizul de însoțire emis de către operatorul economic care realizează exportul este în stare online. În declarația vamală de export se vor înscrie deținătorul legal/proprietarul și destinatarul materialelor lemnoase/produselor din lemn;

b) destinatarul materialelor lemnoase/produselor din lemn este un beneficiar extern din state non UE.

(3) În situația în care se constată că materialele lemnoase/produsele din lemn supuse operațiunii vamale se regăsesc în una dintre situațiile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a), b) și c) sau avizul de însoțire nu este emis conform prevederilor prezentelor norme, autoritatea vamală este obligată să anunțe de îndată, în scris, structura competentă teritorial a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în vederea luării măsurilor legale care se impun. Dacă structura competentă teritorial a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură care a efectuat verificarea constată că materialele lemnoase/produsele din lemn îndeplinesc condițiile legale, comunică în scris autorității vamale că operațiunea de vămuire poate continua.

(4) În cazul în care, în vederea întocmirii declarației vamale de export sau perfecționare pasivă, produsele din lemn prevăzute la art. 13 se prezintă la un birou vamal de export fără avizele de însoțire în stare online, autoritatea vamală este obligată să anunțe de îndată, în scris, structura competentă teritorial a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Art. 18. -

(1) Spațiul de depozitare a materialelor lemnoase/produselor din lemn împrejmuit pe teren, pe care se depozitează/prelucrează/sortează/comercializează materialele lemnoase/produsele din lemn, pentru care au fost obținute coordonatele geografice și declarate structurii teritoriale din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură poate fi:

a) depozit, înființat pe o perioadă nedeterminată; depozitele au regimul punctelor de lucru și se înființează, se organizează și funcționează la fel ca acestea;

b) depozit temporar, înființat pe o perioadă determinată; procedura de înființare și funcționare a acestora se reglementează prin ordinul prevăzut la art. 5 alin. (10);

c) pentru platformele primare ca spații de depozitare a materialelor lemnoase este obligatorie determinarea coordonatelor geografice ale acestora și înregistrarea în SUMAL 2.0.

(2) Centrele de sortare și prelucrare a materialelor lemnoase/produselor din lemn, centrele comerciale care comercializează materiale lemnoase/produse din lemn, precum și instalațiile de transformat lemn rotund au același regim în ceea ce privește proveniența, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase/produselor din lemn cu cel al depozitelor de materiale lemnoase/produse din lemn.

(3) Piețele, târgurile, oboarele, bursele de mărfuri în care se comercializează materiale lemnoase vândute de persoanele fizice au același regim în ceea ce privește proveniența, depozitarea și comercializarea materialelor lemnoase cu cel al depozitelor de materiale lemnoase.

(4) Comercializarea materialelor lemnoase în piețe, târguri, oboare, burse de mărfuri este permisă numai dacă acestea sunt autorizate în vederea depozitării și comercializării materialelor lemnoase de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin structurile teritoriale ale acesteia, în condițiile legii. Comercializarea materialelor lemnoase în alte spații decât cele prevăzute la alin. (3) nu este permisă.

(5) Regulamentul de autorizare al spațiilor prevăzute la alin. (3) se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme.

Art. 19. -

Deținătorii spațiilor prevăzute la art. 18 alin. (1) - (3) din prezentele norme au următoarele obligații:

a) să împrejmuiască incintele punctelor de lucru, ale depozitelor de materiale lemnoase/produse din lemn și ale celorlalte perimetre pe care le dețin și pe care le folosesc în procesul tehnologic;

b) să permită controlul activităților reglementate în prezentele norme și să prezinte autorităților de control documentele solicitate;

c) să utilizeze aplicațiile SUMAL 2.0 prin asigurarea unei conexiuni permanente la internet.

Art. 20. -

(1) Se interzice primirea, depozitarea, prelucrarea, sortarea, expedierea sau comercializarea materialelor lemnoase/produselor din lemn de către deținătorii depozitelor, ai altor spații destinate depozitării temporare și/sau a instalațiilor de prelucrare a materialelor lemnoase/produselor din lemn fără proveniență, așa cum sunt definite la art. 12 alin. (1).

(2) Deținătorii prevăzuți la alin. (1) care primesc, depozitează, prelucrează, sortează, expediază sau comercializează materiale lemnoase/produse din lemn au obligația de a verifica datele de identificare ale furnizorilor de materiale lemnoase/produse din lemn și numărul de înmatriculare al mijloacelor de transport, înscrise pe avizul de însoțire.

Art. 21. -

(1) Punctele de lucru ale operatorilor economici în care se realizează primirea, depozitarea, prelucrarea, sortarea sau comercializarea materialelor lemnoase/produselor din lemn au regimul depozitelor de materiale lemnoase/produse din lemn.

(2) Operatorii portuari sau feroviari cu care exportatorii au încheiat contracte de prestări de servicii privind depozitarea în custodie, manipularea și expedierea materialelor lemnoase/produselor din lemn au obligația de a pune la dispoziția autorităților de control documentele specifice cu caracter tehnico-operativ care să permită calcularea stocurilor scriptice de materiale lemnoase/produse din lemn pentru fiecare exportator în parte, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 22. -

(1) Achiziția de materiale lemnoase de către operatori economici de la persoane fizice proprietari de pădure sau de vegetație forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier național se face pe baza borderoului de achiziție material lemnos, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 7.

(2) În funcție de localizarea materialelor lemnoase care se achiziționează, achiziția de materiale lemnoase în condițiile alin. (1) se face după cum urmează:

a) în situația în care achiziția se face de la locul de recoltare, avizul de însoțire se emite de ocolul silvic emitent al autorizației de exploatare, în baza actului de punere în valoare;

b) în situația în care achiziția se face din alt loc decât cel prevăzut la lit. a), avizul de însoțire se emite de către ocolul silvic nominalizat, în baza avizului de însoțire care atestă proveniența materialelor lemnoase/produselor din lemn.

Art. 23. -

Pierderea, furtul sau distrugerea avizelor de însoțire/dispozitivelor mobile se declară imediat la unitatea de poliție cea mai apropiată sau/și la structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 24. -

Orice greșeală care vizează informațiile introduse în SUMAL 2.0 se notifică la structura de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură competentă teritorial, care analizează, și în funcție de competența stabilită poate dispune corecția sau poate informa autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, în situația în care aceasta are competența de corectare.

Art. 25. -

Informațiile aferente fiecărui utilizator vor fi puse la dispoziție în mod automat.

Art. 26. -

Informațiile introduse și generate în aplicațiile SUMAL 2.0 se utilizează de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, respectiv de către structurile teritoriale de specialitate în scop de analiză în vederea fundamentării politicilor din silvicultură, pentru control și pentru obținerea de informații statistice și de sinteză.

Art. 27. -

Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezentele norme.

ANEXA Nr. 1 la norme

TERMENI ȘI EXPRESII UTILIZATE

I. Pentru aplicarea normelor, termenii și expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:

a) achizitor de materiale lemnoase - operatorul economic care cumpără, în baza unui borderou de achiziție, materiale lemnoase care sunt deținute cu titlu legal de persoane fizice și care provin din:

(i) păduri proprietate a persoanelor fizice;

(ii) păduri proprietate a formelor asociative prevăzute la art. 92 și 95 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

(iii) vegetație forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier;

b) atelaj - ansamblu format din animalele de tracțiune, harnașamentul acestor animale, împreună cu vehiculul pe care îl trag;

c) cherestele - piese de lemn obținute prin tăierea longitudinală ori așchierea buștenilor sau lemnului brut și, eventual, o retezare și/sau prelucrări ulterioare pentru o anumită exactitate. În categoria cherestelelor sunt cuprinse și: scânduri, dulapi, bulzi, șipci, rigle, frize, grinzi și lăturoaie; lăturoaiele sunt cherestele netivite rezultate din flancurile bușteanului, cu fața interioară complet ferăstruită, iar cealaltă față ferăstruită pe cel mult jumătate din lungime, cu lungimea de minimum 1 m, iar grosimea de maximum 6,0 cm;

d) circulația materialelor lemnoase/produselor din lemn - acțiunea de transport al materialelor lemnoase/produselor din lemn pe orice cale posibilă, cu sau fără transmiterea proprietății asupra materialelor lemnoase/produselor din lemn, de la locul unde au fost recoltate, obținute, depozitate, deținute sau prelucrate, folosindu-se în acest scop orice mijloc de transport;

e) controlul provenienței materialelor lemnoase/produselor din lemn, circulației materialelor lemnoase/produselor din lemn, depozitelor de materiale lemnoase/produse din lemn, instalațiilor de prelucrare a lemnului rotund - acțiunile întreprinse de structurile de control, conform competențelor stabilite prin prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare, pentru stabilirea provenienței materialelor lemnoase recoltate, a celor comercializate, a celor transportate pe orice fel de căi de transport și/sau care sunt supuse proceselor de prelucrare ori depozitare;

f) cubaj tehnic - metoda de stabilire a volumului real al materialelor lemnoase/produselor din lemn așezate în figuri geometrice, prin utilizarea unor indici de transformare a volumului aparent al figurilor;

g) custodia - deținerea și păstrarea neschimbată a materialelor lemnoase/produselor din lemn de către operatorul economic/deținătorul/transportatorul/persoana fizică/entitatea în posesia căreia au fost identificate materialele lemnoase pentru care agentul constatator a dispus, în baza unui proces-verbal, reținerea și predarea în custodie; custodia este obligatorie pentru operatorul economic/deținătorul/ transportatorul/persoana fizică/entitatea la care au fost identificate materialele lemnoase/produsele din lemn cu privire la care normele prevăd reținerea în vederea stabilirii provenienței ori cu privire la care există suspiciunea că provin din săvârșirea de contravenții sau infracțiuni;

h) deținător de materiale lemnoase/produse din lemn - orice persoană fizică sau juridică în posesia căreia au identificate materiale lemnoase/produse din lemn dobândite în mod legal sau ilegal;

i) dimensiune efectivă - dimensiunea unei piese de cherestea în momentul măsurării;

j) lemn ecarisat - lemn obținut prin cioplirea sau ferăstruirea pe cel puțin o față a lemnului rotund;

k) lemn prelucrat sau semifabricat - sortiment obținut prin operații de retezare și/sau spintecare a lemnului rotund, a buștenilor, a lemnului ecarisat, a lemnului cioplit ori a cherestelei;

l) mijloc de transport - orice vehicul în care se încarcă și cu care se transportă materiale lemnoase/produse din lemn, respectiv lemn și produse din lemn, autovehicul rutier, inclusiv parte a autovehiculului rutier distinct înmatriculată/înregistrată, vagon sau grup de vagoane de cale ferată, șlepul, barja, nava, containerul pentru transportul terestru sau naval și atelajele;

m) operator - orice persoană fizică sau juridică ori entitate cu/fără personalitate juridică care desfășoară, cu sau fără respectarea condițiilor prevăzute de lege, operațiuni de orice tip cu masă lemnoasă sau materiale lemnoase/produse din lemn;

n) produse din lemn - produse sub formă de așchii sau particule, rumeguș, deșeuri și resturi de lemn. În această categorie nu sunt incluse așchiile sau particulele, rumegușul, deșeurile și resturile de lemn rezultate din fabricarea produselor finite, cele din ambalaje de lemn, din deșeuri municipale de lemn și cele din deșeuri rezultate din demolări;

o) reținerea - măsura de oprire, în faza comercială sau de producție în care au fost identificate, a materialelor lemnoase/produselor din lemn cu privire la care normele legale prevăd reținerea în vederea stabilirii provenienței, fiind obligatorie pentru operatorul economic/deținătorul/transportatorul materialelor lemnoase/ produselor din lemn; reținerea se aplică de agentul constatator și în cazul materialelor lemnoase/produselor din lemn abandonate cu respectarea prevederilor legale în vigoare;

p) stare offline - informațiile standardizate generate pe dispozitivele mobile ale utilizatorilor, dar care nu au fost transmise în baza de date SUMAL 2.0; verificarea stării offline se face prin verificarea dispozitivului mobil al utilizatorului;

q) stare online - informațiile standardizate generate pe dispozitivele mobile ale utilizatorilor, care au fost transmise în baza de date SUMAL 2.0; verificarea stării online se face prin interogarea bazei de date SUMAL 2.0;

r) transbordare - operațiunea de trecere a materialelor lemnoase/produselor din lemn care se transportă cu un mijloc de transport în alt mijloc de transport;

s) transportator - orice persoană fizică sau juridică ce efectuează transport de materiale lemnoase, respectiv lemn și produse din lemn;

t) transportator profesionist - orice persoană care transportă într-o perioadă de 12 luni consecutive un volum de materiale lemnoase/produse din lemn mai mare de 20 mc; calitatea de transportator profesionist obligă la înregistrarea în SUMAL 2.0.

II. Termenii și expresiile privitoare la lemn și produse din lemn care nu se regăsesc la pct. I se definesc în conformitate cu standardele aplicabile materialelor lemnoase sau produselor din lemn.

ANEXA Nr. 2 la norme

Element identificare SUMAL 2.0

AVIZ DE ÎNSOȚIRE ÎN FORMAT LETRIC
Data emiterii . . . . . . . . . . /. . . . . . . . . . . /. . . . . . . . . . .
Ora . . . . . . . . . . Minutul . . . . . . . . . .

Punct de încărcare*
Ocolul silvic/Operatorul economic (denumire, CUI)
Punct de descărcare Județul . . . . . . . . . .
Localitatea . . . . . . . . . . Strada . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . .
Stare aviz de însoțire** Online
Offline
Transportator (nume, prenume)
Mijloc de transport *** Nr. mijloc de transport
Atelaj
Volum (mc)
APV - număr

* Se va preciza locul de recoltare/locul de depozitare.

** Se va bifa starea avizului de însoțire.

*** Se va înscrie, după caz, numărul mijlocului de transport, iar la atelaje, numărul de înregistrare.

Numele și prenumele emitentului
Semnătura emitentului
. . . . . . . . . . .

ANEXA Nr. 3 la norme

Ocolul silvic . . . . . . . . . .
Nr. . . . . . . . . . . / . . . . . . . . . .
Avizat
Inspector-șef . . . . . . . . . .

PROCES-VERBAL DE INVENTARIERE
a materialelor lemnoase utilizate la construcții pentru care se face dovada deținerii acestora cu aviz de însoțire/a materialelor lemnoase rezultate din demolări/a materialelor lemnoase aflate în proprietatea persoanelor fizice pentru care nu dețin avize de însoțire
Încheiat astăzi . . . . . . . . . .

Subsemnatul, . . . . . . . . . ., în calitate de deținător al materialelor lemnoase și . . . . . . . . . ., reprezentant al Ocolului Silvic . . . . . . . . . . în a cărui rază teritorială se află depozitate materialele lemnoase, azi, data de mai sus, am procedat la inventarierea materialelor lemnoase utilizate la construcții pentru care se face dovada deținerii acestora cu aviz de însoțire a materialelor lemnoase rezultate din demolări/a materialelor lemnoase aflate în proprietatea persoanelor fizice pentru care nu dețin avize de însoțire, rezultând următoarele cantități:

Specia Sortimentul Elemente dimensionale Cantitate
Lungime (m/cm) Lățime (cm) Grosime (cm) Diametru (cm) Număr (buc.) Volum (mc)

Deținătorul materialelor lemnoase declară pe propria răspundere că acestea provin din . . . . . . . . . .

Prezentul proces-verbal de inventariere s-a întocmit în două exemplare; după semnarea și înregistrarea lor la ocolul silvic în a cărui rază teritorială se află depozitate materialele lemnoase, câte un exemplar se înmânează fiecărei persoane semnatare.

Prezentul proces-verbal de inventariere reprezintă documentul de proveniență a materialelor lemnoase inventariate.

Deținător materiale lemnoase,
. . . . . . . . . . .
Reprezentant ocol silvic
. . . . . . . . . .

ANEXA Nr. 4 la norme

Garda forestieră. . . . . . . . . . .
Nr . . . . . . . . . . / . . . . . . . . . .
Ocolul silvic . . . . . . . . . .
Nr . . . . . . . . . . /. . . . . . . . . . .
Avizat,
Inspector-șef,
. . . . . . . . . . .

PROCES-VERBAL DE INVENTARIERE
a volumului de lemn care depășește volumul actului de punere în valoare
nr. . . . . . . . . . . din data de . . . . . . . . . .

Subsemnații

- . . . . . . . . . . . din partea Ocolului silvic . . . . . . . . . . ;

- . . . . . . . . . . ., în calitatea de împuternicit al titularului autorizației de exploatare nr. . . . . . . . . . . / . . . . . . . . . .,, emisă de Ocolul silvic . . . . . . . . . ., azi, data de mai sus, am procedat la inventarierea volumului de lemn care depășește volumul actului de punere în valoare nr. . . . . . . . . . ., întocmit de Ocolul silvic . . . . . . . . . ., după cum urmează:

Specia Sortimentul Elemente dimensionale Cantitate
Lungime (m/cm) Lățime (cm) Grosime (cm) Diametru (cm) Număr (buc.) Volum (mc)

Deținătorul materialelor lemnoase declară pe propria răspundere că acestea provin din parchetul de exploatare aferent partizii nr. . . . . . . . . . ., de la Ocolul silvic . . . . . . . . . .

Prezentul proces-verbal s-a întocmit în două exemplare, care după semnarea și înregistrarea la ocolul silvic reprezintă documentul de proveniență a materialelor lemnoase inventariate.

Titularul autorizației de exploatare,
. . . . . . . . . . .
Reprezentant ocol silvic
. . . . . . . . . .

ANEXA Nr. 5 la norme

Element identificare SUMAL 2.0

AVIZ DE ÎNSOȚIRE
materiale lemnoase/produse din lemn

Cod unic aviz
Data și ora emiterii codului unic . . . . . . . . . . Valabil până la data/ora . . . . . . . . . .
1. Emitent SC/OS . . . . . . . . . . Nr. registrul comerțului/CUI Sediul/Domiciliul (localitatea, str. nr. , județul) 4. Destinatar . . . . . . . . . . Nr. registrul comerțului/CUI . . . . . . . . . . Sediul/Domiciliul (localitatea, str. nr. , județul) . . . . . . . . . .
2. Punct de încărcare . . . . . . . . . .,, (denumire, locul încărcării) 5. Punct de descărcare . . . . . . . . . . (denumire, locul descărcării)
3. Doc. Proveniența . . . . . . . . . . (nr. APV, denumire depozit/DVI /FLEGT/cod unic aviz/PV confiscare nr. /data/doc. justificativ nr. /data) 6. Transport întrerupt din cauza
Perioada întreruperii transportului
Data și ora întreruperii transportului
Data și ora reluării transportului
7. Specificația
Nr. crt. Grupa de specii Specie Sortiment Subsortiment* Nr. buc. Lungime (m) Lățime (m) Înălțime (m) Diametru** (cm) Volum (mc)
(0) (1) (2) (3) (4) (5) (6) (7) (8) (9) (10)

8. Recapitulație aviz
Grupa de specii Rășinoase Fag Quercinee Diverse tari Diverse moi Total general
Volum (mc)
9. Date privind expediția Mijlocul de transport Cap tractor Remorca
10. Starea avizului de însoțire

* Se înscrie numai dacă există.

** Se înscrie numai dacă cerințele art. 15 o impun.

ANEXA Nr. 6 la norme

FACTORI DE CUBAJ MEDII

Sortiment/Grupă de specii Factor de cubaj mediu - metru ster/metru cub -
Lemn de foc foioase (piese amestecate ca diametru, cu diametrul sub 24 cm) 0,62
Lemn de foc rășinoase (piese amestecate ca diametru, cu diametrul sub 24 cm) 0,7
Lemn de foc (crăci - așezate în snopi, cu diametrul sub 24 cm) 0,43

Denumire sortiment Grupa de specii Stare Factor de cubaj mediu - metru ster/metru cub -
Material lemnos pentru plăci din așchii din lemn și plăci din fibre de lemn Foioase Stivuite 0,59
Vrac 0,40
Rășinoase Stivuite 0,65
Vrac 0,45
Așchii sau particule - - 0,35
Rumeguș - - 0,34
Deșeuri și resturi de lemn - Stivuite 0,58
- Vrac 0,36

ANEXA Nr. 7 la norme

ACHIZITOR: . . . . . . . . . .

Nr. registrul comerțului/CUI . . . . . . . . . .

Sediul (localitatea, str. , nr. , județul) . . . . . . . . . .

BORDEROU DE ACHIZIȚIE MA TERIAL LEMNOS
Nr. . . . . . . . . . . data . . . . . . . . . . . . . . .
(de la persoane fizice proprietare de păduri)

Nr. crt. Data achiziției Persoana fizică vânzătoare Sortiment și specie material lemnos achiziționat Cantitate (m3) Cod unic aviz de însoțire (de la pădurea aflată în proprietate) Preț unitar (lei/m3) Valoare (lei) Avans (lei) Suma plătită (lei) Semnătura de primire a sumei
Numele și prenumele Domiciliul CNP/CI
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Total lemn rotund achiziționat
Total alte sortimente achiziționate
Total lemn foc achiziționat
TOTAL GENERAL
Numele și prenumele persoanei fizice
. . . . . . . . . .
Semnătura
. . . . . . . . . .
Numele și prenumele reprezentantului achizitorului
. . . . . . . . . .
Semnătura
. . . . . . . . . .

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...