Guvernul României

Ordonanța de urgență nr. 103/2020 pentru prorogarea termenului de aplicare a măsurilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2018 privind adoptarea unor măsuri pentru siguranța alimentării cu energie electrică

Modificări (...)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 565 din 29 iunie 2020.

În vigoare de la 29 iunie 2020

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Ținând cont de condițiile deosebite în care se realizează producția de energie electrică în perioada de pandemie cu COVID-19, perioadă în care un aport important în asigurarea continuității în aprovizionare îl au și producătorii de energie pe bază de combustibil fosil - cărbune,

luând în considerare necesitatea asigurării securității aprovizionării cu energie electrică produsă prin utilizarea cărbunelui superior din Valea Jiului,

ținând cont de faptul că măsurile prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2018 privind adoptarea unor măsuri pentru siguranța alimentării cu energie electrică, aprobată prin Legea nr. 240/2018, se aplică până la data de 30 iunie 2020,

luând în considerare că, în contextul intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (5) din regulament, autoritățile române au transmis Comisiei Europene un raport în care informează cu privire la eliminarea etapizată a unor neconcordanțe dintre prevederile Regulamentului (UE) 2019/943 și cele ale Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere că în raportul menționat anterior autoritățile române au precizat că, luând în considerare situația specială de pe piața de echilibrare a energiei electrice din România, pentru care diverse rapoarte de analiză indică existența unor indicatori de concentrare ridicați, și având în vedere intenția de a modifica regulile de funcționare ale acestei piețe, se estimează o perioadă de tranziție pe această piață de circa 1 an,

întrucât consecințele negative care pot apărea în situația neadoptării măsurilor propuse pot afecta siguranța alimentării Sistemului electroenergetic național și chiar securitatea energetică a țării, ceea ce justifică existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public general și constituie o situație de urgență și extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articol unic. -

Termenul de aplicare a măsurilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2018 privind adoptarea unor măsuri pentru siguranța alimentării cu energie electrică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 10 aprilie 2018, aprobată prin Legea nr. 240/2018, se prorogă până la data de 31 decembrie 2020.

PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN

Contrasemnează:
Ministrul economiei, energiei
și mediului de afaceri,
Virgil-Daniel Popescu

București, 25 iunie 2020.

Nr. 103.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...