Revista Dreptul (Uniunea Juristilor) nr. 3/2014

Veniturile soților din muncă și cele asimilate acestora potrivit Codului civil
de Teodor Bodoașcă, Aurelia Drăghici

27 februarie 2014

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

dr. TEODOR BODOAȘCĂ*

Prof. univ. – Universitatea "Dimitrie Cantemir", Târgu-Mureș

dr. AURELIA DRĂGHICI**

Lect. univ. – Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu", Sibiu

ABSTRACT

This study has as object the logical and legal analysis of the conditions in which, according to Article 341 of the Civil Code, the incomes from work, the sums of money payable as pension within the social insurance system and others similar, as well as the incomes payable under an intellectual property right are considered common assets jointly owned by spouses.

The study also includes analyses relating to the categories of incomes and sums that, under Article 341 of the Civil Code, are considered common assets jointly owned by spouses.

Key words: marriage; matrimonial regime; common assets jointly owned; incomes from work.

1. Precizări prealabile. Cu titlu de noutate, art. 341 C. civ., în cadrul regimului matrimonial al comunității legale, instituie unele dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, referitoare la "veniturile din muncă și cele asimilate acestora".

În opinia noastră, acest demers normativ are menirea de a acoperi o lacună legislativă care, sub imperiul Codului familiei, a generat o amplă dispută doctrinară1.

Astfel, într-o opinie2, s-a susținut că salariul, principalul venit obținut din muncă, este "bun comun" al soților. În motivarea acestei teze au fost aduse argumente deduse din interpretarea dispozițiilor art. 30 și art. 31 din Codul familiei, fiind ignorate normele legislației speciale consacrate raporturilor de muncă. În concret, s-a considerat că prevederile art. 30 și art. 31 din Codul familiei au avut prioritate în aplicare în raport cu cele referitoare la raporturile de muncă. Deci salariul, nefiind inclus de art. 31 din Codul familiei printre categoriile de bunuri proprii, a fost considerat bun comun, conform art. 30 alin. (1) din același cod.

De asemenea, s-a mai susținut că, în situația în care salariul ar fi fost considerat "bun propriu", acesta ar fi intrat sub incidența subrogației reale cu titlu particular, reglementată anterior de art. 31 lit. f) din Codul familiei. Practic, astfel, salariul putea fi folosit numai pentru dobândirea altor bunuri proprii soțului titular. Evident, într-o perioadă de timp în care salariul a fost principala sursă de venituri pentru majoritatea familiilor de români, o asemenea soluție juridică era inacceptabilă, întrucât ar fi golit de conținut regimul comunității legale pe care persoanele căsătorite erau constrânse să-l accepte3.

Într-o altă opinie4, salariul a fost considerat "bun propriu". Astfel, s-a susținut că neincluderea salariului printre bunurile proprii, prevăzute de art. 31 din Codul familiei, nu înseamnă că acesta ar fi bun comun. Dimpotrivă, s-a observat că, potrivit legislației din domeniul muncii, salariul putea fi urmărit numai pentru datoriile personale ale soțului angajat, ceea ce echivala cu faptul că este bun propriu. În schimb, bunurile comune puteau fi urmărite de creditorii personali ai soțului debitor doar după partajul lor și urmărirea bunurilor proprii ale acestuia, conform art. 33 din Codul familiei.

Au existat și opinii dualiste5, în cadrul cărora s-a făcut distincție între "salariul neîncasat", ca drept de creanță, propriu soțului salariat, și "salariul încasat", ca bun comun de afectațiune, cu care puteau fi achiziționate atât bunuri comune, cât și bunuri proprii. În cadrul acestor teze, salariul nu devenea ipso facto bun comun, păstrându-și caracterul de bun propriu până în momentul în care din el erau achiziționate bunuri care puteau fi comune sau proprii. De asemenea, în cadrul acestor concepții, s-a considerat că dispozițiile Codului familiei și cele ale legislației muncii nu puteau fi aplicate concomitent, ci doar succesiv6.

Tranșând această dispută doctrinară, în prezent, în temeiul art. 341 C. civ., veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale și altele asemenea, precum și veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, cu condiția ca scadența creanței privind încasarea lor să fie plasată în timpul comunității.

De principiu, se pune problema dacă veniturile și sumele prevăzute de art. 341 C. civ. sunt bunuri comune în devălmășie ope legis și în cadrul regimului matrimonial al comunității convenționale. Răspunsul este afirmativ, întrucât art. 366–368 C. civ., consacrate acestui regim matrimonial, nu instituie vreo derogare în acest sens. Evident, viitorii soți ori soții au posibilitatea ca, în temeiul art. 367 lit. b) C. civ., prin convenție matrimonială, să excludă din comunitate orice bun comun, inclusiv veniturile și sumele prevăzute de art. 341 C. civ.

2. Condițiile pentru ca veniturile și sumele prevăzute de art. 341 C. civ. să fie considerate bunuri comune. A) Aspecte generale. Ab initio, semnalăm că art. 341 C. civ. se referă generic la "bunuri comune", împrejurare care ar putea conduce la concluzia că veniturile și sumele respective pot fi comune în devălmășie sau comune pe cote-părți. În realitate, în cadrul regimului matrimonial al comunității legale, bunurile comune ale soților pot fi numai "comune în devălmășie". Într-adevăr, art. 339 C. civ., sub denumirea marginală "Bunurile comune", dispune fără alternativă că bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților7.

Pentru ca veniturile și sumele enumerate de art. 341 C. civ. să devină bunuri comune în devălmășie, se impune întrunirea cumulativă a trei cerințe, și anume: dobânditorul să fie unul dintre viitorii sau actualii soți; încasarea veniturilor sau sumelor să devină scadentă în timpul regimului matrimonial al comunității legale; veniturile sau sumele să nu fie considerate de lege proprii soțului dobânditor.

B) Dobânditorul să fie unul dintre viitorii sau actualii soți. Această cerință se deduce din împrejurarea că art. 341 C. civ. califică veniturile și sumele respective bunuri comune "indiferent de data dobândirii lor".

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...