Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 125/2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 134 pct. 2 și ale art. 135 alin. (1) și (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011

Modificări (...)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 435 din 22 mai 2020.

În vigoare de la 22 mai 2020

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Valer Dorneanu - președinte
Cristian Deliorga - judecător
Marian Enache - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Gheorghe Stan - judecător
Livia-Doina Stanciu - judecător
Elena-Simina Tănăsescu - judecător
Varga Attila - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 134 pct. 2 și ale art. 135 alin. (1) și (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepție ridicată de Sindicatul Liber "Educația" în Dosarul nr. 3.451/121/2017 al Tribunalului Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 593D/2018.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Potrivit dispozițiilor Constituției, se garantează posibilitatea nelimitată a angajaților de a se asocia în sindicate, dar nu se prevede posibilitatea nelimitată a sindicatelor de a participa în orice condiții la negocierile contractelor colective de muncă.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentința civilă nr. 487 din 16 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.451/121/2017, Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 134 pct. 2 și art. 135 alin. (1) și (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamantul Sindicatul Liber "Educația" în cadrul soluționării unei acțiuni de contencios administrativ având ca obiect "obligația de a face".

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece, în situația în care într-o unitate există două sau mai multe sindicate, dar numai unul este reprezentativ, chiar cu jumătate plus unu din numărul de salariați, este exclus de la negocierea contractului colectiv de muncă orice alt sindicat legal constituit, chiar dacă are jumătate minus unu din numărul de salariați, chiar dacă este afiliat la o federație sindicală reprezentativă. Astfel, prevederile de lege criticate exclud de la negocierea contractului colectiv de muncă salariații nesindicaliști, dacă în unitate există un sindicat reprezentativ cu 50% plus unu din numărul de salariați, chiar dacă salariații nesindicaliști reprezintă jumătate minus unu din numărul de salariați. Așadar, dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile art. 41 alin. (5) din Constituție, prin care sunt garantate dreptul la negocieri colective și caracterul obligatoriu al convențiilor colective. Garantarea unui astfel de drept în relațiile de muncă implică faptul că accesul la acest drept este asigurat salariaților în mod nediscriminatoriu, necondiționat, nerestrictiv; în cazul de față, garantarea dreptului la negocieri colective în materie de muncă implică faptul că participarea la negocierea contractului colectiv de muncă nu poate fi discriminatorie, restrictivă și condiționată de apartenența la un sindicat reprezentativ din unitate, nici în cazul prevederilor de lege potrivit cărora reprezentativitatea se obține cu 50% plus unu din numărul de salariați din unitate, nici măcar în situația în care legea ar permite obținerea reprezentativității cu un procent mai mic de 50%. Condiționarea prevăzută de dispozițiile de lege criticate vizează cel puțin două aspecte: 1) pentru a-și exercita dreptul constituțional de participare la negocierile colective în materie de muncă, drept garantat de art. 41 alin. (5) din Constituție, salariatul este condiționat de aderarea sa la un sindicat reprezentativ din unitate, încălcându-se astfel și prevederile art. 40 alin. (1) din Constituție; 2) prevederile de lege criticate limitează și restricționează dreptul sindicatelor nereprezentative, dar legal constituite la nivel de unitate, de a promova interesele profesionale, economice și sociale ale membrilor săi, încălcându-se astfel art. 9 din Constituție.

6. Se mai susține că dispozițiile de lege criticate încalcă și alte prevederi legale, cum este art. 1 lit. u) din Legea nr. 62/2011, care definește noțiunea de "organizație sindicală", iar, prin încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1) și ale art. 41 alin. (5) din Constituție, precum și a celor ale art. 1 lit. u) din Legea nr. 62/2011 se încalcă și art. 1 alin. (5) din Constituție. În acest caz, legiuitorul a afectat două principii ale legiferării și ale legislației, și anume principiul coerenței și principiul predictibilității. Astfel, salariații se pot afla în situația în care au aderat liber la un sindicat legal constituit, au avut convingerea că li se vor promova interesele profesionale, economice și sociale, așa cum prevede art. 9 din Constituție, dar constată că sunt excluși de la dreptul garantat, tot constituțional, de a participa prin reprezentantul legal la negocierile colective în materie de muncă.

7. Cu privire la încălcarea art. 16 din Constituție se arată că salariații nu mai sunt egali în fața legii, ci sunt discriminați dacă au ales liber să adere la un sindicat nereprezentativ sau dacă au ales, tot liber, să nu adere la niciun sindicat, nemaiputând beneficia de dreptul garantat constituțional de a participa la negocierea contractului colectiv de muncă. În concluzie, se susține că, pentru a se respecta drepturile constituționale invocate, la negocierea contractelor colective de muncă trebuie să participe toate sindicatele legal constituite din unitate, precum și salariații nesindicaliști printr-un reprezentant ales special în acest scop.

8. Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt contrare dispozițiilor Constituției.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul- raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 134 pct. 2 și ale art. 135 alin. (1) și (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, cu modificările și completările ulterioare, având următorul conținut:

- Art. 134 pct. 2:

"

Părțile contractului colectiv de muncă sunt angajatorul sau organizația patronală și angajații, prin organizațiile sindicale, reprezentați după cum urmează:

[...]

2. Angajații:

a) la nivel de unitate, de către sindicatele legal constituite și reprezentative. În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ, reprezentarea se face de către federația la care este afiliat sindicatul, dacă federația este reprezentativă la nivelul sectorului din care face parte unitatea; acolo unde nu sunt constituite sindicate, de către reprezentanții aleși ai angajaților;

b) la nivelul grupurilor de unități și al sectoarelor de activitate, de către organizațiile sindicale legal constituite și reprezentative potrivit legii;

c) la nivelul instituțiilor bugetare și al autorităților și instituțiilor publice care au în subordine sau în coordonare alte persoane juridice care angajează forță de muncă, de către organizațiile sindicale reprezentative potrivit legii.";

- Art. 135 alin. (1) și (2):

"

(1) În unitățile în care nu există sindicate reprezentative negocierea contractului colectiv de muncă se face după cum urmează:

a) dacă există un sindicat constituit la nivel de unitate, afiliat la o federație sindicală reprezentativă în sectorul de activitate din care face parte unitatea, negocierea se face de către reprezentanții federației sindicale, la solicitarea și în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanții aleși ai angajaților;

b) dacă există un sindicat neafiliat la o federație sindicală reprezentativă în sectorul de activitate din care face parte unitatea sau nu există niciun sindicat, negocierea se face numai de către reprezentanții angajaților.

(2) În cazul în care la nivelul grupului de unități nu există organizații sindicale reprezentative care să reprezinte cel puțin jumătate din numărul total de angajați ai grupului de unități, la negocierea contractului colectiv de muncă salariații sunt reprezentați după cum urmează:

a) de către reprezentanții mandatați de organizațiile sindicale reprezentative din cadrul fiecărei unități care au decis constituirea grupului;

b) pentru unitățile membre ale grupului în care nu există sindicate reprezentative, dar există sindicate afiliate la federații sindicale reprezentative în sectorul de activitate în care s-a constituit grupul, angajații sunt reprezentați de către federațiile sindicale respective, în baza solicitării și mandatului sindicatelor, și de reprezentanții angajaților din respectivele unități."

13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5), potrivit căruia "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie", ale art. 9 privind sindicatele, patronatele și asociațiilor profesionale, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere și ale art. 41 alin. (5) privind dreptul la negocieri colective și caracterul obligatoriu al convențiilor colective.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate fac parte din capitolul III: Părțile și reprezentarea acestora la negocierea colectivă al Legii nr. 62/2011 și reglementează reprezentarea angajaților la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă. Autorul excepției susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece numai sindicatele reprezentative (care au jumătate plus unu din numărul de salariați) au dreptul să participe la negocierea contractului colectiv de muncă, restricționând dreptul sindicatelor nereprezentative de a promova interesele profesionale, economice și sociale ale membrilor săi. Cu privire la susțineri similare, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 92 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 8 aprilie 2013, prin Decizia nr. 24 din 24 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 7 februarie 2013, sau prin Decizia nr. 62 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 15 mai 2019.

15. Pronunțându-se asupra constituționalității dispozițiilor art. 51 alin. (1) lit. C.c) din Legea nr. 62/2011, care definește reprezentativitatea sindicală, prin Decizia nr. 24 din 24 ianuarie 2013, precitată, Curtea a statuat că faptul că reprezentativitatea la nivel de unitate se dobândește doar dacă numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității ține exclusiv de opțiunea și politica legiuitorului. Acesta are posibilitatea de a opta între un anumit număr sau altul cu condiția să nu afecteze dreptul de asociere în sindicate și să nu atingă rolul constituțional al sindicatelor. Constituția garantează posibilitatea nelimitată a angajaților de a se asocia în sindicate și rolul sindicatelor de apărare a drepturilor și de promovare a intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor săi, fără a prevedea posibilitatea nelimitată a sindicatelor de a participa în orice condiții la negocierile ce privesc contractele colective de muncă. Acest din urmă drept este garantat, însă exercitarea sa se face în condițiile legii, ceea ce înseamnă că legiuitorul este competent să stabilească proceduri, condiții și exigențe în ceea ce privește activitatea sindicală, cu condiția să nu afecteze substanța prevederilor art. 9 și ale art. 40 alin. (1) din Constituție.

16. Referitor la dreptul la asociere în sindicate, prin Decizia nr. 62 din 22 ianuarie 2019, precitată, paragrafele 20 și 21, Curtea a reținut că, așa cum rezultă atât din perspectiva prevederilor art. 8, art. 9 și ale art. 40 din Constituție, cât și a jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, dreptul de asociere este garantat, însă nu este absolut, deoarece orice formă de asociere (partid politic, sindicat, patronat, asociație profesională sau alte forme de asociere), ca expresie concretă de manifestare a acestui drept, trebui să respecte condițiile legii referitoare la modalitatea de constituire și la desfășurarea activității specifice. Cu privire la libertatea de asociere, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că nu este absolută, art. 11 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale permițând statelor să intervină pentru protejarea instituțiilor de drept și a drepturilor și libertăților altora dacă sunt amenințate prin activitățile sau intențiile unei asociații cu caracter politic. Cu toate acestea, marja de apreciere a statului este una limitată, fiind necesar ca excepțiile de la regula respectării dreptului de asociere să fie interpretate strict și impuse numai cu motive convingătoare și imperative, de natură a justifica restricționarea dreptului. Marja limitată de apreciere a statului face obiectul supravegherii europene riguroase atât asupra legii, dar și asupra deciziilor de aplicare a acesteia, inclusiv asupra deciziilor judiciare (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 17 februarie 2004, pronunțată în Cauza Gorzelik și alții împotriva Poloniei, paragrafele 94 și 95, Hotărârea din 10 iulie 1998, pronunțată în Cauza Sidiropoulos și alții împotriva Greciei, paragrafele 40, Hotărârea din 2 octombrie 2001, pronunțată în Cauza Stankov și Organizația Macedoneană Unită Ilinden împotriva Bulgariei, paragraful 84).

17. Cu privire la stabilirea prin lege a unui prag de reprezentativitate, prin Decizia nr. 62 din 22 ianuarie 2019, paragrafele 24 și 25, Curtea a amintit jurisprudența sa, începând cu Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, potrivit căreia "aprecierea oportunității unui anumit prag de reprezentativitate nu este însă o problemă de constituționalitate, cât timp pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitării dreptului" și că "acest criteriu ar putea fi neconstituțional, dacă prin efectele sale ar duce la suprimarea dreptului la asociere sau ar fi sinonim cu o asemenea suprimare". Prin urmare, Curtea a reținut, de principiu, că legiuitorul, în cadrul marjei sale de apreciere, are libertatea de a aprecia asupra numărului concret ce constituie, într-o materie sau alta, pragul de reprezentativitate, cu condiția de a nu afecta, de a nu suprima însăși posibilitatea reală și efectivă de exercitare a dreptului sau a libertății fundamentale garantate. Prin aceeași decizie, paragrafele 27-29, Curtea a reținut că, potrivit art. 51 din Legea nr. 62/2011, reprezentativitatea unei organizații sindicale este asigurată, la unitatea de bază, dacă numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul total al angajaților unității. Curtea a mai reținut că, în privința acestui prag de reprezentativitate, Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social a reluat un amendament formulat încă din anul 2015, prin care se propunea scăderea de la 50% plus unu la 35% din numărul de angajați membri ai sindicatului drept condiție a reprezentativității sale la nivelul unității angajatoare. Față de această propunere, prin Memorandumul comentariilor tehnice privind amendamentele propuse la Legea dialogului social nr. 62/2011, elaborat în aprilie 2018, Biroul Internațional al Muncii, în calitate de reprezentant al Organizației Internaționale a Muncii - agenție a Organizației Națiunilor Unite, specializată în standardele internaționale de muncă recomandă (Recomandarea nr. 8) reconsiderarea scăderii pragului de reprezentativitate astfel încât să reflecte cel mai bine realitatea din majoritatea întreprinderilor din țară; consultarea cu cele mai reprezentative organizații sindicale în această privință, cu luarea în considerare a cerinței privind numărul minim de salariați ce pot constitui un sindicat; luarea măsurilor prin care să se asigure, în cazul în care nicio uniune nu îndeplinește cerințele de reprezentativitate, că negocierile colective sunt garantate tuturor organizațiilor dintr-o unitate, cel puțin din partea membrilor proprii; din motive de claritate, asigurarea coerenței prin lege cu privire la existența unui nivel de "grup de unități" ca un posibil nivel ce poate purta negocieri colective de muncă și, corelativ, să participe la soluționarea conflictelor colective de muncă.

18. Referitor la rolul sindicatului reprezentativ, Curtea a reținut prin Decizia nr. 62 din 22 ianuarie 2019, la paragraful 31, că mecanismul legal prin care este asigurată atingerea scopului pentru care se înființează un sindicat constă, în principal, în dialogul social, respectiv accesul la negocierile colective de muncă și participarea la soluționarea conflictelor colective de muncă. Este unanim acceptat în materie faptul că participarea la aceste negocieri colective de muncă este condiționată de un anumit nivel de reprezentativitate al unei organizații sindicale, condiție firească, impusă de faptul că obiectul acestor negocieri îl reprezintă problemele de interes comun ale angajaților, pe de o parte, și ale angajatorilor/patronilor, pe de altă parte. În acest sens, la paragrafele 35-41 ale Deciziei nr. 62 din 22 ianuarie 2019, Curtea a observat că Legea nr. 62/2011 nu menționează doar organizația sindicală în calitate de partener în cadrul mecanismului complex al dialogului social, ci și pe reprezentanții aleși ai angajaților. Prin urmare, orice formă de dialog social, indiferent că implică negocieri colective legate strict de încheierea contractului colectiv de muncă sau negocieri având alt obiect, poate fi purtată de către orice unitate de bază, fie prin sindicatul reprezentativ sau afilierea la o federație reprezentativă la nivelul sectorului din care face parte unitatea, fie direct, prin reprezentanții aleși ai angajaților, dacă nu există un sindicat legal constituit. Concluzia este aceea că, indiferent de mărimea unității de bază - adică numărul concret al angajaților, la un moment dat - Legea nr. 62/2011 conține suficiente garanții astfel ca, printr-un reprezentant ales, aceștia să poată fi informați și să își poată susține drepturile și interesele profesionale rezultate din relația cu angajatorul.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

20. Referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată. Astfel, textele de lege criticate prevăd că sindicatele reprezentative (ai căror membri, potrivit art. 51 din Legea nr. 62/2011, reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității) reprezintă angajații la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă, ceea ce instituie o condiție firească, impusă de faptul că obiectul acestor negocieri îl constituie problemele de interes comun ale angajaților și ale angajatorilor/patronilor. Așadar, nu se poate susține că este încălcat dreptul la negocieri colective, dacă angajații sunt reprezentați de sindicatul reprezentativ, adică de cel ai cărui membri sunt cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților.

21. Totodată, Curtea observă că textele de lege criticate [art. 135 alin. (1) din Legea nr. 62/2011] prevăd suficiente garanții ale exercitării dreptului la negocieri colective, în situația în care în unitate nu există sindicate reprezentative, după cum urmează: (i) dacă sindicatul constituit la nivel de unitate este afiliat la o federație reprezentativă la nivelul sectorului din care face parte unitatea, negocierea contractului colectiv de muncă se face de reprezentanții federației sindicale - la solicitarea și în baza mandatului sindicatului - împreună cu reprezentanții aleși ai angajaților; (ii) dacă sindicatul constituit la nivel de unitate nu este afiliat la o federație reprezentativă la nivelul sectorului din care face parte unitatea, negocierea contractului colectiv de muncă se face numai de reprezentanții angajaților; (iii) dacă nu există niciun sindicat, negocierea contractului colectiv de muncă se face numai de reprezentanții angajaților. Așadar, Curtea reține că în anumite situații [ipoteza (i) de mai sus] legiuitorul recunoaște sindicatului nereprezentativ posibilitatea de a desemna reprezentanții federației, la care este afiliat, federație reprezentativă la nivelul sectorului din care face parte unitatea, reprezentanți care vor participa la negocierile colective numai împreună cu reprezentanții aleși ai angajaților. În concluzie, Legea nr. 62/2011 conține suficiente garanții astfel ca, printr-un reprezentant ales, angajații să poată fi informați și să își poată susține drepturile și interesele profesionale rezultate din relația cu angajatorul (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 62 din 22 ianuarie 2019, paragraful 42).

22. În ceea ce privește critica raportată la art. 1 alin. (5) din Constituție, prin încălcarea a două principii ale legiferării, și anume principiul coerenței și principiul predictibilității, prin faptul că salariații care au aderat liber la un sindicat legal constituit au avut convingerea că li se vor promova interesele profesionale, economice și sociale, dar constată că sunt excluși de la dreptul constituțional de a participa prin reprezentantul legal la negocierile colective în materie de muncă, Curtea constată că aceasta nu este o veritabilă critică de neconstituționalitate. În realitate, autorul excepției invocă necunoașterea legii de către salariați cu privire la rolul și atribuțiile sindicatului nereprezentativ. Or, potrivit principiului nemo ignorare legem censetur, nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii.

23. Cu privire la încălcarea art. 16 din Constituție, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate nu contravin principiului egalității în fața legii, deoarece, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, acest principiu constituțional presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În acest sens este Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Or, din perspectiva vocației de a reprezenta interesele tuturor angajaților, situația juridică a angajaților membri ai unui sindicat nereprezentativ nu este similară cu cea a membrilor sindicatului reprezentativ, care reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității. Având în vedere obiectul negocierilor colective de muncă - problemele de interes comun ale angajaților în relația cu angajatorii - legiuitorul a prevăzut, în mod firesc, că, în situația în care există sindicat reprezentativ, acesta este reprezentant al angajaților la negocierea și încheierea contractului colectiv de muncă, reglementând, totodată, o serie de garanții pentru respectarea dreptului la negocierea contractului colectiv de muncă, în situația în care nu există un sindicat reprezentativ.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Liber "Educația" în Dosarul nr. 3.451/121/2017 al Tribunalului Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 134 pct. 2 și ale art. 135 alin. (1) și (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 martie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...