Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 123/2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției

Modificări (...)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 427 din 21 mai 2020.

În vigoare de la 21 mai 2020

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Valer Dorneanu - președinte
Cristian Deliorga - judecător
Marian Enache - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Gheorghe Stan - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Elena-Simina Tănăsescu - judecător
Varga Attila - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, excepție ridicată de Tiberiu Gheorghe Troia și de Lăstuna Troia în Dosarul nr. 36.902/3/2016 (nr. 1.714/2017) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 278D/2018.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii excepției au depus la dosar note scrise, prin care solicită judecata în lipsă și admiterea excepției de neconstituționalitate.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că persoanele care au ales să divorțeze renunță, practic, la traiul comun. Or, având în vedere că adopția se realizează în interesul copilului, este evident că persoanele divorțate nu pot adopta împreună.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 983A din 21 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 36.902/3/2016 (nr. 1.714/2017), Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de apelanții-reclamanți Tiberiu Gheorghe Troia și Lăstuna Troia în cadrul soluționării apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 1.401 din 3 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, prin care s-a respins cererea privind încuviințarea adopției ca neîntemeiată, deoarece nu a fost îndeplinită o condiție de fond, și anume aceea ca adoptatorii să fie soț și soție.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată, în esență, că dispozițiile criticate sunt neconstituționale "în măsura în care se interpretează în sensul că nu se permite încuviințarea adopției unui major decât în situația în care, la momentul judecării cererii, familia adoptatoare are calitatea de soț și soție". Autorii excepției arată că erau căsătoriți la momentul la care majora le-a fost dată în grijă, respectiv în timpul minorității acesteia, și la momentul formulării cererii de încuviințare a adopției majorei, iar relațiile dintre ei și majoră nu au avut de suferit ca urmare a desfacerii căsătoriei lor prin divorț. Or, a se face abstracție de faptul că au crescut împreună copilul încă din anul 2004, l-au educat, i-au oferit toate condițiile unei creșteri armonioase, l-au susținut moral și material și a se raporta exclusiv la calitatea de soț și soție la momentul soluționării cererii de încuviințare a adopției este contrar dispozițiilor constituționale. Pentru aceste motive, se susține că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, raportate la dispozițiile art. 455 alin. (2) din Codul civil sunt constituționale "în măsura în care se interpretează în sensul că au calitatea de familie adoptatoare și cei care în timpul minorității celui ce se dorește a fi adoptat aveau calitatea de soț și soție, dar la momentul judecării cererii de adopție nu mai au această calitate, cu îndeplinirea celorlalte condiții legale".

6. Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și-a exprimat opinia în sensul că dispozițiile criticate nu contravin prevederilor invocate din Constituție. Reglementările în materia adopției care sunt cuprinse în noul Cod civil sunt doar cele cu caracter fundamental, fiind preluate, în majoritatea lor, din Legea nr. 273/2004, cu precizarea că unele texte au fost reformulate sau nu se mai găsesc în integralitatea lor, cu consecințe asupra felului în care funcționează instituția juridică a adopției după intrarea în vigoare a codului. Scopul pentru care legiuitorul a instituit o astfel de interdicție a fost acela de a nu permite persoanelor care nu sunt unite prin căsătorie să adopte un copil, cu precizarea că normele legale nu fac nicio distincție între situația particulară a acestora, în sensul că în aceeași categorie sunt integrați atât concubinii, cei care sunt divorțați la momentul pronunțării hotărârii de încuviințare a adopției, precum și cei care din orice alt motiv nu sunt căsătoriți sau nu pot dobândi acest statut civil, potrivit legii. În egală măsură, trebuie observat că legiuitorul a instituit această interdicție fără a face vreo distincție în raport cu vârsta adoptatului, fie că e un copil fără capacitate de exercițiu sau cu capacitate restrânsă, fie că e o persoană cu capacitate de exercițiu deplină, menirea unei astfel de condiții restrictive fiind aceea de a nu se ajunge la relații de familie multiplicate sau multiplicabile în mod nelimitat sau la disiparea periculoasă a responsabilităților legate de ocrotirea părintească ce s-ar realiza într-o formulă incompatibilă cu principiul creșterii și educării copilului într-un mediu familial. Intenția legiuitorului este aceea de a da posibilitatea ca, prin intermediul adopției, persoana lipsită de ocrotirea părintească specifică unei familii normale să beneficieze de această ocrotire în cadrul familiei adoptive, accentul căzând pe crearea unui mediu familial autentic, propice pentru dezvoltarea relațiilor de afecțiune, susținere și responsabilitate absolut necesare pentru dezvoltarea armonioasă din toate punctele de vedere a adoptatului. Acest principiu este definitoriu pentru realizarea adopției și are valoare fundamentală în așezarea acestei instituții juridice pe făgașul social și moral al unei vieți trăite într-un cadru de normalitate și nu poate fi înfrânt în nicio situație, cu excepția cazurilor limitativ prevăzute de lege, în care nu se dovedește îndeplinirea condițiilor legale. Faptul că în unele situații, cum este și cea din cauza pendinte, adopția se cere a fi încuviințată pentru a consfinți, din punct de vedere juridic, existența unor relații de familie de facto care au existat în trecut și care pot continua să existe și în prezent nu constituie un temei suficient pentru a înfrânge principiul anterior expus, atât timp cât situația premisă pentru crearea și consolidarea unei familii, constituită din adoptatori și adoptat, nu mai subzistă actualmente, în sensul că a intervenit divorțul adoptatorilor.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Încuviințarea adopției se înfăptuiește atât în considerarea interesului superior al copilului, cât și pentru respectarea drepturilor sale fundamentale (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 299 din 23 mai 2013). Norme juridice privitoare la condițiile de fond ale adopției se regăsesc, explicit sau implicit, și în alte acte normative interne sau internaționale (Legea nr. 273/2004, Convenția europeană în materia adopției de copii, Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale sau Convenția cu privire la drepturile copilului). În cuprinsul Convenției europene din 24 aprilie 1967 în materia adopției de copii, la art. 6 se regăsește prevederea potrivit căreia "Legislația nu poate permite adopția unui copil decât de către două persoane unite prin căsătorie, fie că adoptă simultan, fie succesiv, sau de către un singur adoptator". Mai mult, în preambulul Convenției cu privire la drepturile copilului se prevede faptul că acesta trebuie să beneficieze de protecția familiei, ca unitate de bază a societății și ca mediu natural destinat creșterii și bunăstării tuturor membrilor săi, pentru a-și putea asuma pe deplin responsabilitățile în cadru societății. Prin urmare, scopul pentru care legiuitorul a instituit o astfel de interdicție a fost acela de a da posibilitatea ca, prin intermediul adopției, persoana lipsită de ocrotirea părintească specifică unei familii normale să beneficieze de un mediu familial autentic, într-o atmosferă de fericire, dragoste și înțelegere, pentru dezvoltarea plenară și armonioasă a personalității copilului. Însă autorii excepției critică de fapt omisiuni de reglementare, în sensul în care legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea de a avea calitatea de familii adoptatoare și familiile care în timpul minorității copilului ce se dorea a fi adoptat aveau calitatea de soț și soție, însă la momentul judecării cererii de adopție nu mai au această calitate. Or, sub acest aspect, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea funcționarea Curții Constituționale, Curtea se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de către autorii excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 23 septembrie 2016, având următorul cuprins: "Două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan și nici succesiv, cu excepția cazului în care sunt soț și soție."

12. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 privind dreptul la apărare.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textul de lege criticat - art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 - face parte din capitolul II: Condiții de fond și condiții vizând exprimarea consimțământului la adopție și instituie o condiție de fond negativă a adopției, referitoare la persoanele care pot adopta, și anume: două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan și nici succesiv, cu excepția cazului în care sunt soț și soție. Acest text are un conținut normativ identic cu cel al art. 462 alin. (2) - cu denumirea marginală Adopția simultană sau succesivă - din Codul civil și care face parte din paragraful 2 - Persoanele care pot adopta din secțiunea a 2-a - Condițiile de fond ale adopției a capitolului III - Adopția al titlului III - Rudenia. Condițiile de fond ale adopției vizează, pe de-o parte, persoanele care pot adopta, iar, pe de altă parte, persoanele care pot fi adoptate. Referitor la persoana care poate fi adoptată, Curtea reține că, potrivit art. 455 (Vârsta adoptatului) alin. (1) din Codul civil, copilul poate fi adoptat până la dobândirea capacității depline de exercițiu, iar, în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol, "poate fi adoptată, în condițiile legii, și persoana care a dobândit capacitate deplină de exercițiu, dacă a fost crescută în timpul minorității de către cel care dorește să o adopte".

14. Din analiza motivării excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii acesteia sunt nemulțumiți de condiția impusă de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, aceea de a avea calitatea de soț și soție la momentul judecării cererii de adopție, invocând ca argument, pe lângă dispozițiile constituționale, și dispozițiile art. 455 alin. (2) din Codul civil, care permit adopția unei persoane care a dobândit capacitate deplină de exercițiu, dacă a fost crescută în timpul minorității de către cel care dorește să o adopte. Prin urmare, ceea ce se critică, în cauză, este condiția de fond negativă a adopției, referitoare la persoanele care pot adopta (două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan și nici succesiv, cu excepția cazului în care sunt soț și soție), neavând relevanță - pentru analiza constituționalității acestui text - dispozițiile art. 455 alin. (2) din Codul civil (care permit adopția unei persoane care a dobândit capacitate deplină de exercițiu, dacă a fost crescută în timpul minorității de către cel care dorește să o adopte), dispoziții privind tot o condiție de fond a adopției, însă referitoare la persoana care poate fi adoptată.

15. Cu privire la reglementările internaționale privind condițiile de fond ale adopției, referitoare la persoanele care pot adopta, Curtea reține că, potrivit art. 7 (Condiții pentru adopție) alin. (1) din Convenția europeană revizuită în materia adopției de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008, ratificată de România prin Legea nr. 138/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 21 iulie 2011,

"

(1) Legislația permite adopția unui copil:

a) de către două persoane de sex diferit

(i) care sunt căsătorite una cu cealaltă, sau

(ii) atunci când există o astfel de instituție, care au încheiat un parteneriat înregistrat;

b) de către o singură persoană."

16. Curtea observă, în primul rând, că art. 7 face parte din titlul II al Convenției, intitulat Principiile generale, iar, în al doilea rând, că, potrivit art. 2 din Legea nr. 138/2011, "Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, România formulează următoarea rezervă: «Potrivit art. 27 alin. (1) din convenție, România declară că nu va aplica dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. a) pct. (ii) potrivit cărora este permisă adopția unui copil de către două persoane de sex diferit care au încheiat un parteneriat înregistrat»". Având în vedere aceste reglementări, Curtea constată că legea română (atât Codul civil, cât și Legea nr. 273/2004), în acord cu reglementările internaționale, permite două ipoteze referitoare la persoanele care pot adopta: 1. adopția de către două persoane de sex diferit care sunt căsătorite una cu cealaltă [denumite "familia adoptatoare", potrivit art. 2 lit. i) din Legea nr. 273/2004]; 2. adopția de către o singură persoană [denumită "adoptator", potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 273/2004]. Pentru ipoteza adopției de către două persoane de sex diferit, textul de lege criticat instituie, în acord cu prevederile internaționale, o condiție de fond a adopției, și anume aceea ca cele două persoane să fie căsătorite una cu cealaltă.

17. În analiza rațiunii instituirii de către legiuitor a acestei condiții sine qua non pentru adopția de către două persoane de sex diferit, Curtea reține că trebuie avută în vedere finalitatea adopției, și anume aceea de a integra în familia adoptatoare un copil lipsit de ocrotire părintească. Această finalitate reiese din reglementarea principiilor adopției, printre care, potrivit art. 1 lit. a)-c) din Legea nr. 273/2004 și art. 452 lit. a)-c) din Codul civil, sunt: principiul interesului superior al copilului, principiul creșterii și educării copilului într-un mediu familial și principiul continuității creșterii și educării copilului, ținându-se seama de originea sa etnică, lingvistică, religioasă și culturală. Totodată, potrivit art. 48 alin. (1) din Constituție, "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți [...]". De asemenea, în preambulul Convenției cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, se reține "convingerea că familia, ca unitate de bază a societății și ca mediu natural destinat creșterii și bunăstării tuturor membrilor săi și, în special, a copiilor, trebuie să beneficieze de protecția și de asistența de care are nevoie pentru a-și putea asuma pe deplin responsabilitățile în cadrul societății, recunoscând că pentru dezvoltarea plenară și armonioasă a personalității sale copilul trebuie să crească într-un mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste și înțelegere".

18. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în mod constant, că instituția căsătoriei conferă un statut special celor care se angajează în ea. Exercitarea dreptului la căsătorie este protejată de art. 12 din Convenție și relevă consecințe de ordin social, personal și legal (Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, paragraful 63, sau Hotărârea din 15 martie 2012, pronunțată în Cauza Gas și Dubois împotriva Franței, paragraful 68). Referitor la finalitatea adopției, prin Hotărârea din 22 iunie 2004, pronunțată în Cauza Pini și Bertani și Manera și Atripaldi împotriva României, paragraful 156, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că importanța de a privilegia interesele copilului față de cele ale părinților este sporită în cazul unei relații care are la bază adopția, întrucât, după cum a statuat în jurisprudența sa, adopția înseamnă "găsirea unei familii pentru un copil, iar nu a unui copil pentru o familie". De asemenea, prin Hotărârea din 26 mai 2002, pronunțată în Cauza Frette împotriva Franței, paragraful 42, Curtea a subliniat că statul trebuie să se asigure că persoanele care vor să adopte sunt cele care-i pot oferi copilului cea mai potrivită familie, din toate perspectivele, pentru a se asigura respectarea principiului interesului superior a copilului.

19. În concluzie, Curtea constată că reglementarea interdicției prevăzute de textul de lege criticat - potrivit căreia două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan și nici succesiv, cu excepția cazului în care sunt soț și soție - are ca scop asigurarea cadrului afectiv și educativ necesar dezvoltării copilului, prin creșterea lui într-un mediu familial autentic, în vederea respectării unuia dintre principiile adopției, și anume "creșterea și educarea copilului într-un mediu familial". De asemenea, aceeași interdicție este prevăzută și de actele internaționale în materie, și anume de art. 7 alin. (1) lit. a) pct. (i) din Convenția europeană revizuită în materia adopției de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008, ratificată de România prin Legea nr. 138/2011.

20. Principala critică a autorilor excepției - foști soți, divorțați la momentul judecării cererii de încuviințare a adopției - este aceea că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale "în măsura în care se interpretează în sensul că nu se permite încuviințarea adopției unui major decât în situația în care, la momentul judecării cererii, familia adoptatoare are calitatea de soț și soție".

21. Referitor la critica privind încălcarea art. 16 din Constituție, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014).

22. Totodată, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, ca să apară o problemă în legătură cu art. 14 privind interzicerea discriminării, trebuie să existe o diferență de tratament al persoanelor în situații vădit similare. O asemenea diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Prin urmare, statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele dintre situații altminteri similare justifică o diferență de tratament (a se vedea Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, paragraful 60), inclusiv un tratament juridic diferit (a se vedea Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 38).

23. Aplicând considerentele de principiu ale Curții Constituționale referitoare la interpretarea art. 16 din Constituție la conținutul normativ al art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, Curtea constată că scopul pentru care legiuitorul a instituit interdicția prevăzută de textul de lege criticat - potrivit căreia două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan și nici succesiv, cu excepția cazului în care sunt soț și soție - a fost acela de a da posibilitatea persoanei lipsite de ocrotirea părintească specifică unei familii să beneficieze, după adopția de către două persoane împreună, de un mediu familial autentic, creat prin uniunea prin căsătorie a celor doi adoptatori. În lipsa reglementării acestei condiții se poate ajunge, reductio ad absurdum, la situația în care două persoane adoptă împreună un copil, fără ca între cei doi adoptatori să existe vreo legătură specifică vieții de familie.

24. Analizând comparativ situația a două persoane căsătorite una cu cealaltă cu cea a două persoane care au divorțat - din perspectiva posibilității de a adopta împreună - Curtea reține că acestea nu sunt în aceeași situație juridică sau într-o situație juridică similară, astfel că și tratamentul juridic aplicabil este diferit. Diferența de tratament juridic între persoane căsătorite una cu cealaltă și persoane care au fost căsătorite una cu cealaltă, dar au divorțat - sub aspectul vocației de a adopta împreună - are o justificare obiectivă și rațională, deoarece urmărește un scop legitim, acela al necesității de a asigura creșterea și educarea copilului într-un mediu familial, în vederea asigurării finalității adopției. Or, ca efect al desfacerii căsătoriei prin divorț, acest mediu familial nu mai subzistă. De asemenea, Curtea reține că există un raport rezonabil de proporționalitate între norma criticată și scopul urmărit de legiuitor, având în vedere că, deși persoanele divorțate (care au fost căsătorite una cu cealaltă) nu pot adopta împreună, nici simultan, nici succesiv, totuși, poate adopta oricare dintre foștii soți, ca persoană singură.

25. Situația particulară a persoanelor căsătorite care doreau să adopte împreună un copil (neavând relevanță că acesta a devenit major până la data judecării cererii de încuviințare a adopției, atâta vreme cât a fost crescut în timpul minorității de către aceștia), dar care au divorțat până la momentul pronunțării hotărârii de încuviințare a adopției - cum este și cea din cauza de față - nu poate conduce la neconstituționalitatea textului de lege criticat "în măsura în care se interpretează în sensul că nu se permite încuviințarea adopției unui major decât în situația în care, la momentul judecării cererii, familia adoptatoare are calitatea de soț și soție", așa cum solicită autorii excepției. Având în vedere efectele divorțului, situația premisă pentru creșterea și educarea copilului într-un mediul familial nu mai subzistă prin desfacerea căsătoriei persoanelor care doreau să adopte. Astfel, prin admiterea excepției de neconstituționalitate în sensul solicitat de autorii excepției ar fi negată însăși finalitatea adopției, aceea de integrare în familia adoptatoare a unei persoane lipsite de ocrotirea părintească. În această situație particulară, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții privind încuviințarea adopției, soluția permisă de lege este ca adopția să se realizeze de către oricare dintre foștii soți.

26. Cât privește criticile de neconstituționalitate referitoare la art. 21 și 24 din Constituție, Curtea reține că aceste dispoziții referitoare la accesul liber la justiție, la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la apărare vizează un proces și nu au incidență în analiza constituționalității textului de lege criticat, care instituie o condiție de fond a adopției, referitoare la persoanele care pot adopta, nereferindu-se astfel la un proces în cadrul căruia s-ar putea pune în discuție respectarea garanțiilor dreptului la un proces echitabil.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Tiberiu Gheorghe Troia și Lăstuna Troia în Dosarul nr. 36.902/3/2016 (nr. 1.714/2017) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 martie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...