Revista Romana de Drept Privat (Universul Juridic) nr. 4/2019

Dreptul muncii. Izvoare - axe multiple de reglementare
de MONICA Gheorghe

31 decembrie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Conf. univ. dr. Monica GHEORGHE

Facultatea de Drept, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu

LE DROIT DU TRAVAIL. DES SOURCES - DE PLUSIEURS AXES DE RÉGLEMENTATION

RÉSUMÉ

L’étude présente les particularités de l’un des critères généraux sur la base desquels les branches du droit sont groupées - la méthode de réglementation en matière de droit du travail. La législation du travail est formée pratiquement d’un ensemble de règles classifiées à des niveaux différents : un niveau international et européen, un niveau national et un niveau de base, formé des actes spécifiques du droit du travail. Suite une présentation d’ensemble de la spécificité de la réglementation pour chaque catégorie de règles accessoires dans les relations de travail, la finalité de l’étude consiste à surprendre les éléments essentiels et les arguments sur lesquels l’affirmation que le droit du travail est un droit autonome ayant un caractère mixte privé-public repose entièrement.

Mots-clés: branches de droit; droit du travail; droit autonome; actes spécifiques du droit du travail; règles internationales et européennes; le Traité sur l’Union européenne; le Traité sur le fonctionnement de l’Union européenne; les conventions de l’Organisation Internationale du Travail; le Code du travail; la Loi du dialogue social; actes unilatéraux de l’employeur.

LABOUR LAW. SOURCES - MULTIPLE REGULATION AXES

ABSTRACT

The study describes the particularities of one of the general criteria based on which the areas of law are grouped - the regulation method in the labour law. The labour legislation is actually made up of a set of rules at different tiers: an international and European tier, a national tier and a basic one, made up of the labour law specific acts. After an overview of the specificity of the regulation for each category of related rules in the employment relationships, the purpose of the study shall consist in capturing the essential elements and arguments fully underpinning the statement that the labour law is an autonomous law of mixed private and public nature.

Keywords: areas of law; labour law; autonomous law; labour law specific acts; international and European rules; Treaty of European Union; Treaty on the Functioning of the European Union; conventions of the Labour International Organization; Labour Code; Law on social dialogue; unilateral actions of the employer.

Studiul prezintă particularitățile unuia dintre criteriile generale pe baza cărora sunt grupate ramurile de drept - metoda de reglementare în dreptul muncii. Legislația muncii este formată practic dintr-un ansamblu de norme așezate pe straturi diferite: un strat internațional și european, unul național și unul de bază, format din actele specifice de drept al muncii. După o prezentare de ansamblu a specificului reglementării pentru fiecare categorie de norme incidente în raporturile de muncă, scopul studiului este de a surprinde elementele esențiale și argumentele care întemeiază întru totul afirmația că dreptul muncii este un drept autonom care are un caracter mixt privat-public.

Autonomia dreptului muncii a fost dezbătută în doctrina de drept privat și a încorporat o multitudine de argumente care califică dreptul muncii ca o ramură auto­nomă a dreptului privat ce are un caracter mixt privat-public[1].

Criteriile, general admise, pe baza cărora se structurează ramurile de drept sunt: obiectul reglementării juridice, metoda reglementării și principiile comune ramurii respective. Dintre aceste elemente, ne vom referi exclusiv la particularitățile metodei de reglementare în dreptul muncii. Sub acest aspect, este unanim recunoscut că prin metodă de reglementare se înțelege modalitatea de influențare a subiectelor de drept aparținătoare unui grup de relații sociale; modul în care statul acționează pentru a canaliza o anumită categorie de relații[2].

Raporturile de muncă sunt relații sociale guvernate de o diversitate de reguli având origine normativă (legală), convențională, unilaterală sau, uneori, chiar cutumiară. În mod tradițional, pornindu-se de la premisa că "munca nu este o marfă"[3], în normarea acestor relații s-a urmărit, pe de o parte, instituirea unor măsuri de protecție a omului care prestează o muncă, iar pe de altă parte, realizarea unui echilibru contractual între angajator și angajați, având în vedere dezechilibrul care se naște cu ocazia încheierii contractului de muncă și subzistă pe toată durata executării acestuia. Recent, prin Declarația Organizației Internaționale a Muncii, adoptată cu ocazia centenarului, cu privire la viitorul muncii, a fost reiterat principiul că munca, prin valoare ei, nu este o marfă[4]. Potrivit Constituției Organizației Internaționale a Muncii, munca nu este o marfă, deoarece este inseparabilă de persoana umană, imposibil de păstrat, imposibil să fie obiectul unui contract de schimb cu un bun, imposibil să fie sporită cantitativ, relativ greu deplasabilă[5].

Legislația muncii este formată, practic, dintr-un ansamblu de norme așezate pe stra­turi diferite: un strat internațional și european, unul național și unul de bază, format din actele specifice de drept al muncii.

1. Normele internaționale și europene

A. Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevăd printre obiectivele Uniunii Europene și domeniul social. Titlul X din TFUE este consacrat politicii sociale a Uniunii Europene și armonizării drepturilor naționale, normele din acest Tratat având o însemnătate mai mare pentru domeniul social[6]. Printre obiectivele cu caracter social declarate prin tratate se află și cel de a promova un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și de coeziune economică, socială și teritorială[7]. Uniunea are misiunea de a "combate excluziunea socială și discri­minările și promovează justiția și protecția sociale, egalitatea între femei și bărbați, soli­daritatea între generații și protecția drepturilor copilului. Aceasta promovează coezi­unea economică, socială și teritorială, precum și solidaritatea între statele membre". Obiectivele sociale ale Uniunii Europene cuprind inclusiv libertatea de circulație a lucrătorilor[8].

Ideile esențiale cuprinse în TFUE vizează: promovarea egalității de tratament între femei și bărbați[9], garantarea unei protecții sociale corespunzătoare[10], nediscriminarea[11]. În ansamblu, puține aspecte referitoare la dreptul muncii nu presupun implicarea UE, însă este adevărat că rolul UE rămâne unul limitat. Dreptul european al muncii este concentrat pe sănătatea și securitatea la locul de muncă, nediscriminare, informarea și consultarea lucrătorilor, drepturile sociale, libera circulație a lucrătorilor, iar rolul său este limitat în ceea ce privește anumite aspecte ale relațiilor de muncă, cum ar fi înche­ierea contractului de muncă, clauzele contractuale, salariul, modificarea contractului, concedierea lucrătorilor etc. Aspecte esențiale, cruciale ale dreptului muncii, precum salarizarea, statutul sindicatelor, al reprezentanților lucrătorilor, negocierile colective, greva, rămân aspecte de drept național. Modalitățile prin care UE intervine în reglemen­tarea relațiilor de muncă iau forme diferite. Acestea pot fi măsuri inserate în cadrul regulamentelor, care sunt obligatorii atât pentru statele membre, cât și pentru per­soa­nele fizice și persoanele juridice din cadrul fiecărui stat, fiind direct aplicabile în ordinea juridică a statelor membre. În consecință, reglementările naționale care sunt contrare dispozițiilor unui regulament nu se mai pot aplica, fiind înlocuite de reglementarea europeană. Statele membre pot adopta numai acele măsuri prevăzute de regulament. În materie socială, regulamentul a fost utilizat ca instrument juridic pentru adoptarea normelor în domeniul libertății de circulație a lucrătorilor[12], al coordonării regimurilor naționale de securitate socială[13] sau cu privire la Fondul Social European[14].

Mai des întâlnite la nivelul UE cu privire la reglementarea relațiilor de muncă sunt directivele europene. Acestea conțin norme obligatorii pentru fiecare stat membru desti­natar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele de încorporare în dreptul intern (art. 288 din TFUE). În raport cu regulamentul, directiva este un instrument mai flexibil, care lasă autorităților competente dreptul de a o transpune în ordinea juridică internă. Însă, dacă directivele conțin norme obligatorii clare, ele au efect direct, obligatoriu și pot fi invocate de particulari în fața judecătorului național împotriva statelor membre care nu s‐au conformat prin adoptarea măsurilor necesare[15]. Statele membre au obligația de a informa Comisia cu privire la măsurile luate pentru respectarea prevederilor directi­velor până la data fixată în cadrul acestora. Practic, directiva reprezintă un instrument de armonizare a legislațiilor statelor membre. În materia politicii sociale, directiva reprezintă principalul instrument utilizat de UE pentru adoptarea normelor obligatorii. Mai mult, directiva este singurul act juridic la care TFUE face trimitere pentru realizarea obiectivelor în domeniul politicii sociale. Art. 153 alin. (2) din TFUE se referă, în acest sens, doar la directivă. Directivele nu afectează dreptul statelor membre de a adopta dispoziții care sunt mai favorabile angajaților. În prezent, în domeniul liberei circulații a lucrătorilor și al politicii sociale sunt în vigoare 77 de directive.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...