Revista Dreptul (Uniunea Juristilor) nr. 10/2018

Răspunderea miniștrilor în constituțiile române: relația dintre răspunderea politică și răspunderea juridică
de Ștefan Deaconu

17 septembrie 2018

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Dr. Prof. univ.** – Facultatea de Drept,

Universitatea din București

Președinte al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României

Academia de Științe Juridice din România

ABSTRACT

Throughout more than 150 years of constitutional history in Romania, the Romanian constitutions have provided the modality of engaging the liability of the ministers for their activity. This article aims to make a brief analysis of how it was regulated the liability of ministers in the various constitutions which Romania has adopted over time and of the relation between the political and legal liability of ministers in the Romanian law, starting from the practical realities of recent years.

Although, traditionally, in the constitutional law it is made a clear distinction between the political and legal liability, in practice, the boundary between the two types of liability is questionable, especially from the perspective of the legal classification of these types of liability.

If the political liability is considered to be that liability of ministers before the Parliament for their political activity which may result in the loss of confidence and the removal from the office of minister, the legal liability has in view how a minister should bear the consequences of the law, by his prosecution and indictment.

Key words: minister; political liability of ministers; legal liability of ministers; constitution; the law on ministerial liability.

De-a lungul celor peste 150 de ani de istorie constituțională în România, constituțiile române au prevăzut modalitatea de răspundere a miniștrilor pentru activitatea lor. Prezentul articol își propune să facă o succintă analiză a modului în care a fost reglementată răspunderea miniștrilor în diferitele constituții pe care România le-a adoptat de-a lungul timpului și a relației dintre răspunderea politică și cea juridică a miniștrilor în dreptul românesc, plecând de la realitățile practice ale ultimilor ani.

Deși, în mod tradițional, în dreptul constituțional se face o distincție clară între răspunderea politică și cea juridică, în practică, granița dintre cele două tipuri de răspundere este discutabilă, mai ales din perspectiva încadrării juridice a acestor moduri de răspundere.

Dacă răspunderea politică este considerată a fi acea răspundere a miniștrilor în fața Parlamentului pentru activitatea lor politică ce poate avea consecință pierderea încrederii și demiterea din funcția de ministru, răspunderea juridică are în vedere suportarea consecințelor legii de către un ministru, prin urmărirea și trimiterea lui în judecată.

Reglementare juridică. Constituția din 1866 stabilea că "Fiecare din ambele Adunări, precum și Regele au dreptul de a acuza pe miniștri și a-i trimite dinaintea Înaltei Curți de Casațiune și Justiție, care singură în secțiuni unite este în drept a-i judeca, afără de cele ce se vor statua prin legi în ceea ce privește exercițiul acțiunii civile și delictele comise de miniștrii, afără de exercițiul funcțiunii lor. Punerea sub acuzațiune a miniștrilor nu se poate rosti decât prin majoritate de două treimi a membrilor de față. O lege, prezentată la cea dintâi sesiune, va determina cazurile de responsabilitate, pedepsele aplicabile miniștrilor și modul de urmărire în contra lor, atât în privirea acuzației admisă de Reprezentațiunea națională, cât și în privirea urmăririi din partea părților lezate. Acuzația pornită de Reprezentațiunea națională contra miniștrilor, se va susține de ea însăși. Urmărirea pornită de Rege, se va face prin ministerul public."1

O reglementare oarecum similară întâlnim și în Constituția din 1923 care prevedea că "Fiecare din ambele Adunări, precum și Regele au dreptul de a cere urmărirea miniștrilor și a-i trimite înaintea înaltei Curți de casație și justiție, care singură, în secțiuni-unite, este în drept a-i judeca, afară de cele ce se vor statornici prin legi în ceea ce privește exercițiul acțiunii civile a părții vătămate și în ceea ce privește crimele și delictele comise de miniștri afară de exercițiul funcțiunii lor. Punerea sub urmărire a miniștrilor de către Corpurile legiuitoare nu se poate rosti decât prin majoritate de două treimi a membrilor de față. Instrucțiunea se va face de o comisiune a înaltei Curți de casație, compusă din cinci membri trași la sorți în secțiuni-unite. Această comisiune are și puterea de a califica faptele și de a decide sau nu urmărirea. Acuzarea, înaintea înaltei Curți de casație și justiție, se va susține prin ministerul public. Legea responsabilității ministeriale determină cazurile de răspundere și pedepsele aplicabile miniștrilor."2

De asemenea, Constituția din 1938 avea o prevedere în linia constituțiilor anterioare, stabilind că "Regele și fiecare din Adunări poate cere urmărirea Miniștrilor și trimiterea lor în judecata Înaltei Curți de Casație și Justiție care, singură, în secțiuni unite, este în drept a-i judeca. În ceea ce privește exercițiul acțiunii civile a părții vătămate și în ceea ce privește crimele și delictele comise de ei afară de exercițiul funcțiunii lor, sunt supuși regulelor de drept comun. Punerea sub urmărire a Miniștrilor de către Corpurile Legiuitoare se va rosti prin majoritate de două treimi a membrilor de față. Instrucțiunea se va face de o comisie a Înaltei Curți de Casație și Justiție compusă din cinci membri trași la sorți în secțiuni unite. Această comisiune are și puterea de a califica faptele și de a decide sau nu urmărirea. Acuzarea înaintea Înaltei Curți de Casație și Justiție se va susține de Ministerul Public. Legea responsabilității Ministeriale determină cazurile de răspundere și pedepsele aplicabile Miniștrilor. Miniștrii de Justiție ieșiți din funcțiune nu pot exercita profesiunea de avocat timp de un an de la data ieșirii. Miniștrii ieșiți din funcțiune nu pot face parte din consiliile de administrație ale întreprinderii cu care au încheiat contracte în cei trei ani următori."3

Dacă aceste trei constituții monarhice aveau un conținut cvasisimilar în privința răspunderii miniștrilor, constituțiile din perioada socialistă nu mai conțin prevederi atât de detaliate cu privire la răspunderea miniștrilor. Astfel, Constituția din 1948 stabilea că "Miniștrii sunt răspunzători de faptele lor penale săvârșite în exercițiul funcțiunii. O lege specială va statornici modul de urmărire și judecare a miniștrilor."4; Constituția din 1952 prevedea că întreg "Consiliul de Miniștri este răspunzător și dă socoteală de activitatea sa în fața Marii Adunări Naționale, iar în intervalul dintre sesiunile Marii Adunări Naționale – în fața Prezidiului Marii Adunări Naționale."5; iar Constituția din 1965 instituia același principiu conform căruia "Consiliul de Miniștri, în întregul său, și fiecare din membrii acestuia sunt răspunzători în fața Marii Adunări Naționale, iar în intervalul dintre sesiuni, în fața Consiliului de Stat. Fiecare membru al Consiliului de Miniștri este răspunzător atât pentru propria sa activitate, cât și pentru întreaga activitate a Consiliului de Miniștri."6

Mai mult, cele trei Constituții socialiste din 1948, 1952 și 1965 instituie și un alt principiu: acela al supravegherii respectării legilor de către miniștri. Așa se face că în Constituția din 1952 întâlnim o reglementare conform căreia "Procurorul General al Republicii Populare Române exercită supravegherea superioară a respectării legilor de către Ministere și celelalte organe centrale, de către organele locale ale puterii și administrației de stat, precum și de către funcționari și ceilalți cetățeni."7, iar Procurorul General "... răspunde față de Marea Adunare Națională a Republicii Populare Române, și – în intervalul dintre sesiuni – față de Prezidiul Marii Adunări Naționale și față de Consiliul de Miniștri"8. De asemenea, Constituția din 1965 stabilește în același sens că Marea Adunare Națională controlează activitatea Consiliului de Miniștri, a ministerelor și a celorlalte organe centrale ale administrației de stat, Consiliul de Stat exercitând, în intervalul dintre sesiunile Marii Adunări Naționale, controlul aplicării legilor și hotărârilor Marii Adunări Naționale, activitatea Consiliului de Miniștri, a ministerelor și a celorlalte organe centrale ale administrației de stat, precum și activitatea Procuraturii9.

Actuala Constituție a României reglementează răspunderea miniștrilor în art. 109 stabilind că "(1) Guvernul răspunde politic numai în fața Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalți membri pentru activitatea Guvernului și pentru actele acestuia.

(2) Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Președintele României poate dispune suspendarea acestora din funcție. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcție. Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...