Departamentul pentru Situații de Urgență

Ordinul nr. 74527/2020 privind instituirea unor masuri necesare pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS - Cov-2 la nivelul unităților sanitare publice și private

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 23 martie 2020

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Având în vedere evoluția situației epidemiologice și evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, inclusiv la nivelul unităților sanitare publice și private, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (3) coroborate cu prevederile pct. 8 Anexa nr. 2 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României,

Prin raportare la prevederile art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 557/2016 privind managemenmtul tipurilor de risc,

Secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență emite următorul ordin:

Art. 1. - Se suspendă, începând cu data de 24.03.2020, pe o perioadă de 14 zile, internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești care nu reprezintă urgență și pot fi reprogramate, precum și consultațiile programate/programabile în structurile ambulatorii ale acestora, în toate unitățile spitalicești publice și private.

Art. 2. - În termen de 48 de ore, se externează toți pacienții care nu reprezintă urgențe și care nu necesită obigatoriu acordarea îngrijirilor medicale în regim spitalicesc.

Art. 3. - Conducerile unităților spitalicești pot decide reorganizarea programului și a permanenței personalului prin introducerea activității medicale, în regim de ture și gărzi, fără afectarea salarizării personalului.

Art. 4. - Prezentul ordin se comunică Centrului Național de Coodonare și Conducere Integrată, Instituțiilor Prefectului la nivel județean și a Municipiului București, Ministerului Sănătății, în vederea diseminării către unitățile sanitare publice și private.

COMANDANTUL ACȚIUNII
SECRETAR DE STAT,
ȘEF AL DEPARTAMENTULUI PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ
dr. RAED ARAFAT

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...