Guvernul României

Ordonanța de urgență nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare

Modificări (2), Puneri în aplicare (3), Referințe (3), Reviste (9)

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 230 din 21 martie 2020.

În vigoare de la 21 martie 2020

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

În contextul actual, răspândirea virusului COVID-19 este o urgență severă de sănătate publică pentru cetățeni și entitățile economice, cu infecții în toate statele membre ale Uniunii. Este, de asemenea, un șoc major atât pentru economiile globale, cât și pentru economia națională. Creșterea reală a PIB în 2020 ar putea înregistra o evoluție negativă, ca urmare a izbucnirii COVID-19, iar adoptarea unor măsuri de natură economică de către statele membre ale Uniunii Europene reprezintă acțiuni esențiale pentru a atenua aceste repercusiuni negative asupra economiei.

În circumstanțele excepționale create de focarul COVID-19, întreprinderile de toate tipurile se pot confrunta cu o lipsă severă de lichiditate. De asemenea, întreprinderile solvabile sau mai puțin solvabile se pot confrunta cu o lipsă bruscă sau chiar indisponibilitate de lichiditate. Acest lucru este valabil, în special, pentru IMM-uri, ceea ce pe termen scurt și mediu poate afecta grav situația economică a multor întreprinderi sănătoase și situația angajaților acestora, cu posibile consecințe chiar și pe termen lung, periclitând supraviețuirea acestora.

Luând în considerare cele menționate anterior se impune o acțiune decisivă și cu un impact ridicat pentru asigurarea lichidității IMM-urilor pe perioada în care se manifestă efectele COVID-19.

Având în vedere impactul major asupra mediului economic generat deja și care se preconizează a fi generat de măsurile excepționale de primă urgență, cu caracter temporar - pe durata stării de urgență, ce se vor impune, gradual, de autoritățile publice, pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice,

în considerarea faptului că măsurile instituite de autoritățile publice în contextul pandemiei COVID-19 sunt de natură a restrânge, pe perioada pentru care a fost instituită starea de urgență, unele drepturi și libertăți fundamentale, între care se regăsesc și dreptul la liberă circulație și libertatea economică,

având în atenție necesitatea adoptării unor instrumente care să protejeze mediul de afaceri și sistemul economic și prin care să se injecteze în economie nu doar bani, ci și încredere și spirit mobilizator, loialitate contractuală și disponibilitate de adaptare a raporturilor de afaceri la provocările și dificultățile severe pe care întreaga națiune le traversează,

în contextul în care prin măsurile impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor unele dintre categoriile afectate vor fi întreprinderile mici și mijlocii - persoane fizice întreprinzători și societăți de dimensiuni reduse -, care reprezintă coloana vertebrală nu doar a economiei românești, ci și a pieței unice europene, în condițiile în care este imperios necesar ca micile afaceri să beneficieze de sprijin suplimentar, de o perioadă de moratoriu (legal), în special în privința serviciilor esențiale care le condiționează continuarea activității,

având în vedere că prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență au fost luate unele măsuri inclusiv în domeniul justiției, care vizează reducerea, cu caracter temporar - pe perioada instituirii stării de urgență, a activității desfășurate de organele judiciare, fapt de natură a afecta, pentru aceeași perioadă, și activitatea desfășurată de profesiile din domeniul justiției,

luând în considerare, pe de altă parte, că activitatea acestor profesii reprezintă servicii publice esențiale, fiind necesară stabilirea unor măsuri pentru asigurarea continuității îndeplinirii acestor activități,

având în vedere că măsuri similare de sprijin se regăsesc și în programele care se preconizează a fi luate, au fost dezvoltate deja și la nivelul altor alte state membre ale Uniunii Europene programe încurajate și asistate, în bună măsură, și de instituțiile europene,

întrucât protecția cea mai bună pentru întregul sistem economic este, totuși, continuarea producției și a consumului în noile condiții determinate de situația gravă generată de pandemia COVID-19, fiind absolut necesar ca, în acest context modificat substanțial și sever, măsurile excepționale pentru situațiile, firești în contextul dat, în care obligațiile contractuale nu mai pot fi executate să vizeze nu abandonarea raporturilor contractuale, ci renegocierea și adaptarea la aceste condiții vitrege,

dat fiind că, în considerarea acestei situații extraordinare, se impune o acțiune decisivă cu un impact ridicat pentru asigurarea lichidității IMM-urilor pe perioada în care se manifestă efectele COVID-19 și sunt imperios necesare măsuri care să protejeze afacerile și sistemul economic, care să încurajeze solidaritatea mediului de afaceri, loialitatea contractuală și disponibilitatea de adaptare a raporturilor de afaceri la provocările ridicate de această criză sanitară fără precedent în istoria modernă, fiind vitală continuarea serviciilor de interes public, în condiții de siguranță pentru cetățeni,

necesitatea adoptării măsurilor stabilite prin hotărârile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, inclusiv prevederile Hotărârii Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență nr. 7/11.03.2020 privind aprobarea Hotărârii nr. 9 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, care instituie măsuri privind decalarea programului de lucru al instituțiilor publice și private în vederea evitării aglomerației, precum și alte măsuri menite să restricționeze activitățile care presupun participarea unui număr mare de persoane,

având în vedere caracterul înalt contagios al COVID-19, numeroasele cazuri de infectare în state din Uniunea Europeană, inclusiv în România, precum și necesitatea prevenirii răspândirii infecțiilor respiratorii cauzate de acest virus,

ținând cont de faptul că Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevede termene pentru plata impozitului pe clădiri și teren, respectiv a impozitului pe mijloacele de transport până la data de 31 martie a fiecărui an, pentru a evita aglomerările de la sediile organelor fiscale locale care pot genera răspândirea COVID-19, este necesară prorogarea termenului de plată până la data de 30 iunie 2020.

Având în vedere măsurile stabilite în sarcina autorităților administrației publice centrale prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, emis în contextul evoluției situației epidemiologice internaționale determinate de răspândirea infecției COVID-19, se impune realizarea posibilității promovării de rectificări bugetare pentru alocarea sumelor necesare combaterii efectelor negative ale acestui virus în primul semestru al anului și adoptarea unor măsuri de flexibilizare a execuției bugetare care să vină în sprijinul ordonatorilor principali de credite care se confruntă cu o serie de cheltuieli neprevăzute a căror finanțare comportă urgență.

Întrucât statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice a cetățenilor și întrucât elementele mai sus prezentate vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Art. I. -

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii - IMM INVEST ROMÂNIA, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 27 decembrie 2017, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 209/2018, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatele (3) și (31) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"

(3) Programul constă în acordarea de garanții de stat în favoarea fiecărui beneficiar participant în program pentru una dintre următoarele categorii de credite, după cum urmează:

a) unul sau mai multe credite pentru realizarea de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, în procent de maximum 80% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele bancare aferente creditului garantat. Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilități este de 10.000.000 lei. Valoarea maximă a creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru acordate unui beneficiar nu poate depăși media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii 2 ani fiscali, în limita a 5.000.000 lei. Pentru creditele de investiții, valoarea maximă a finanțării este de 10.000.000 lei. Pentru IMM-urile care nu au depus situații financiare la data solicitării creditului garantat, valoarea maximă a finanțării pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru va fi calculată ca dublul mediei cheltuielilor aferente capitalului de lucru din balanțele lunare,

sau

b) una sau mai multe garanții pentru credite/linii de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, exclusiv dobânzile, comisioanele și speze bancare aferente creditului garantat de stat în procent de maximum 90% acordat unei microîntreprinderi sau întreprindere mică, în valoare maximă de 500.000 lei pentru microîntreprinderi, respectiv maximum 1.000.000 lei pentru întreprinderile mici. Valoarea maximă a fiecărei finanțări acordate unui beneficiar nu poate depăși media cheltuielilor aferente capitalului de lucru din ultimii 2 ani fiscali, în limita pragurilor prevăzute anterior. Pentru microîntreprinderi sau întreprinderile mici care nu au depus situații financiare la data solicitării creditului garantat, valoarea maximă a finanțării pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru va fi calculată ca dublul mediei cheltuielilor aferente capitalului de lucru din balanțele lunare.

(31) Pentru creditele prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. a), Ministerul Finanțelor Publice subvenționează dobânzile aferente creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru și a creditelor pentru investiții în procent de 100% din bugetul Ministerul Finanțelor Publice - Acțiuni Generale, de la titlul 55 «Alte transferuri», alineatul 55.01.46 «Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat», în cadrul unei scheme de ajutor de stat/de minimis asociate acestui program."

2. La articolul 1, după alineatul (31) se introduc două noi alineate, alineatele (32) și (33), cu următorul cuprins:

"

(32) Pentru creditele prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. b), Ministerul Finanțelor Publice subvenționează dobânzile aferente creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru și a creditelor pentru investiții în procent de 100% din bugetul Ministerul Finanțelor Publice - Acțiuni Generale, de la titlul 55 «Alte transferuri», alineatul 55.01.46 «Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat», în cadrul unei scheme de ajutor de stat/de minimis asociate acestui program.

(33) Perioada de subvenționare a dobânzii este de la momentul acordării creditelor/liniilor de credit contractate după intrarea în vigoare a prezente ordonanțe de urgență și poate dura până la 31 martie 2021. Subvenționarea dobânzii se aprobă anual printr-un act normativ cu putere de lege pentru primul an și pentru următorii 2 ani doar în condițiile în care creșterea economică estimată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză pentru această perioadă se situează sub nivelul celei înregistrate în anul 2020. Subvenționarea dobânzii se realizează în condițiile respectării prevederilor legislației din domeniul ajutorului de stat în vigoare."

3. La articolul 2, litera b) se abrogă.

4. La articolul 2, literele k) și l) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"

k) comisionul de administrare - sumă cuvenită FNGCIMM pentru remunerarea activității de analiză, acordare, monitorizare și administrare a garanțiilor, al cărei nivel se stabilește anual prin actul normativ cu putere de lege de aprobare a schemei de ajutor de stat/de minimis pentru întreaga perioadă de derulare a schemelor de ajutor de stat/de minimis și se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Finanțelor Publice - Acțiuni Generale în cadrul schemei de ajutor de stat/de minimis asociate acestui program. După încetarea schemei de ajutor de stat/de minimis, comisionul de administrare se datorează FNGCIMM de către beneficiarul programului;"

l) procentul de garantare - partea din credit care este acoperită de garanția de stat din valoarea creditului acordat beneficiarilor eligibili, exprimată în valoare procentuală; procentul de garantare este de maximum 80%, cu excepția creditelor acordate microîntreprinderilor și întreprinderilor mici în valoare de până la 500.000 lei, respectiv 1.000.000 lei, pentru care procentul de garantare este de maximum 90%;".

5. La articolul 3 alineatul (1), litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:

"

h) nu înregistrează obligații fiscale restante și alte creanțe bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art. 1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care înregistrează astfel de obligații restante, beneficiarul se obligă să le achite din creditul/linia de credit pentru capitalul de lucru acordată în cadrul programului."

6. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Art. 5. -

(1) Mecanismul de acordare a garanțiilor prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. a) se derulează cu respectarea pct. 3.5 din Comunicarea Comisiei cu privire la aplicarea articolelor 87 și 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanții 2008/C 155/02, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 155 din 20 iunie 2008.

(2) Garanțiile pentru creditele prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. b) se acordă cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.

(3) Schema de ajutor de stat/de minimis prevăzută la art. 1 alin. (31) și (32) se implementează de către Ministerul Finanțelor Publice în calitate de furnizor și administrator al acestei scheme, prin intermediul FNGCIMM, în conformitate cu atribuțiile ce îi revin prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, și în conformitate cu legislația în materie de ajutor de stat."

7. La articolul 6, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

"

(2) Durata maximă a finanțărilor este de 120 de luni în cazul creditelor pentru investiții și de 36 de luni în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru. Creditele/liniile de credit pentru capitalul de lucru pot fi prelungite cu maximum 36 de luni, urmând ca, în ultimul an de prelungire, să fie rambursate în condițiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență."

8. Articolul 7 se abrogă.

Art. II. - Puneri în aplicare (1)

(1) Plata ratelor și dobânzilor aferente împrumuturilor acordate de Ministerul Finanțelor Publice din venituri rezultate din privatizare unităților/subdiviziunilor administrativ teritoriale se poate amâna, la cererea acestora, pe o perioadă de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Pentru această perioadă Ministerul Finanțelor Publice nu calculează dobânzi și dobânzi de întârziere. Această facilitate nu este acordată împrumuturilor care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență înregistrează restanțe la plată.

(2) Pentru împrumuturile prevăzute la alin.

(1) Ministerul Finanțelor Publice prelungește perioada creditului cu trei luni, prin mutarea corespunzătoare a datelor de scadență.

(3) Modalitatea de amânare la plată se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Art. III. -

(1) În contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României, aprobarea operațiunilor acordate de către Eximbank - S.A. în numele și contul statului care conduc la o expunere cumulată pe același debitor sau grup de debitori de peste 50 mil. euro echivalent se poate realiza și prin următorul mecanism:

a) în cazul în care Eximbank pune la dispoziția operatorilor economici fonduri din împrumuturile acordate în numele și contul statului înainte de aprobarea prin Memorandum de către Guvern, Eximbank transmite Ministerului Finanțelor Publice în vederea supunerii analizei și aprobării Guvernului Memorandumul de aprobare a acestor operațiuni în termen de 15 zile de la acordarea fondurilor;

b) în cazul în care operațiunea prezentată la lit. a) nu se aprobă în termenul stabilit, Eximbank are obligația reconstituirii fondurilor statului, diminuate cu sumele acordate operatorilor economici, din sursele proprii ale Eximbank.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică de către Eximbank pentru toate operațiunile efectuate începând de la declararea stării de urgență.

Art. IV. -

(1) Ministerul Finanțelor Publice poate acorda, la solicitarea Companiei Naționale UNIFARM - S.A., un împrumut, din venituri rezultate din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 1.150.000 mii lei, pe o perioadă de 6 luni de la momentul acordării acestuia, respectiv data creditării contului prevăzut la alin. (5).

(2) Suma se asigură de Ministerul Finanțelor Publice din venituri rezultate din privatizare înregistrate în contul curent în valută deschis la Banca Națională a României, prin efectuarea operațiunii de schimb valutar al echivalentului în euro al sumei de 1.150.000 mii lei, determinat pe baza cursului Băncii Naționale a României valabil la data efectuării. Echivalentul în lei al acestor sume se înregistrează în contul curent general al Trezoreriei Statului la disponibil din venituri rezultate din privatizare.

(3) Suma prevăzută la alin. (1) va fi utilizată pentru rambursarea primei tranșe din împrumutul acordat de Eximbank în numele și contul statului, iar diferența se va utiliza pentru achiziția de urgență de material și echipament sanitar în contextul epidemiei cu coronavirus în România. Responsabilitatea privind utilizarea sumelor din împrumut revine Companiei Naționale UNIFARM - S.A.

(4) În termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Finanțelor Publice încheie o convenție cu Compania Națională UNIFARM - S.A., în care vor fi precizate drepturile și obligațiile părților, precum și termenii și condițiile de acordare și derulare a împrumutului.

(5) După semnarea convenției, Ministerul Finanțelor Publice efectuează transferul integral al sumei prevăzute la alin. (1) în maximum 3 zile lucrătoare de la data solicitării formulate într-un cont distinct de disponibil cu afectațiune specială deschis la Trezoreria Statului pe numele Companiei Naționale UNIFARM - S.A. Aceasta va întreprinde demersurile necesare în vederea deschiderii acestui cont la Trezoreria Statului.

(6) Împrumutul prevăzut la alin. (1) se acordă cu o rată de dobândă, care rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului, respectiv ROBOR la 3 luni, comunicată de Banca Națională a României, în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare acordării împrumutului, respectiv semnării convenției de împrumut, plus o marjă de 1,9% pe an, și se rambursează integral la termenul prevăzut la alin. (1), cu posibilitatea rambursării anticipate, pe măsura constituirii veniturilor.

(7) Dobânda reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului și se calculează prin aplicarea ratei dobânzii prevăzute la alin. (6) la soldul împrumutului. Dobânda astfel calculată se plătește la scadența împrumutului prevăzut la alin. (1).

(8) Pentru neplata la termen a împrumutului și a dobânzilor aferente se calculează o dobândă de întârziere, la nivelul dobânzii prevăzute la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pe zi de întârziere, până la data stingerii obligației. Dobânda de întârziere reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului.

(9) Compania Națională UNIFARM - S.A. restituie împrumutul și dobânzile aferente, din veniturile proprii și sume legal constituite, în contul distinct deschis la Trezoreria Operativă Centrală, codificat cu codul de identificare fiscală al acesteia. În termen de 3 zile lucrătoare de la alimentarea acestui cont, obligațiile de plată se sting în următoarea ordine: dobânzile de întârziere, dobânzile și ratele de capital.

(10) Creanțele rezultate din gestionarea împrumutului se urmăresc și se execută în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea creanțelor fiscale și se recuperează conform legislației în vigoare privind colectarea creanțelor fiscale de către organul fiscal central competent în administrarea creanțelor fiscale ale împrumutatului, pe baza înscrisurilor întocmite de direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin care se individualizează la data scadenței sumele de recuperat și care constituie titluri executorii. În cazul în care instanțele judecătorești s-au pronunțat asupra acestor sume, executarea silită se efectuează în temeiul hotărârii judecătorești definitive care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Art. V. -

(1) În anul 2020, termenul de 31 martie inclusiv, prevăzut la art. 462 alin. (1), art. 467 alin. (1) și la art. 472 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 30 iunie inclusiv.

(2) În anul 2020, termenul de 31 martie inclusiv, prevăzut la art. 462 alin. (2), art. 467 alin. (2) și art. 472 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru acordarea bonificației stabilite de consiliul local, se prorogă până la data de 30 iunie inclusiv.

Art. VI. -

Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 5 august 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 3, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Art. 3. -

(1) Debitorul care dorește să își restructureze obligațiile bugetare, potrivit prezentului capitol, are obligația de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenția sa în perioada 8 august - 31 octombrie 2019, precum și în perioada 1 februarie - 31 iulie 2020, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, și se adresează unui expert independent în vederea întocmirii unui plan de restructurare și a testului creditorului privat prudent."

2. La articolul 22, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Art. 22. -

(1) Solicitarea de restructurare prevăzută la art. 5 se poate depune până la 30 octombrie 2020, sub sancțiunea decăderii."

Art. VII. - Referințe (1), Reviste (3)

(1) Pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și neachitate până la încetarea, potrivit alin. (4), a măsurilor prevăzute de prezentul articol nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform Codului de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 157 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, obligațiile fiscale prevăzute la alin. (1) nu sunt considerate obligații fiscale restante.

(3) Se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești se aplică, prin efectul legii, de către instituțiile de credit sau terții popriți, fără alte formalități din partea organelor fiscale. Modificări (1)

(4) Măsurile fiscale prevăzute la alin. (1) - (3) încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență. Modificări (2), Reviste (1)

Art. VIII. -

(1) Prin derogare de la prevederile art. 41 alin. (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial, pot efectua plățile anticipate trimestriale pentru anul 2020, la nivelul sumei rezultate din calculul impozitului pe profit trimestrial curent. Modul de calcul se păstrează pentru toate trimestrele anului fiscal 2020.

(2) Pentru contribuabilii prevăzuți la art. 16 alin. (5) din Codul fiscal, prevederile alin. (1) se aplică pentru plățile anticipate datorate pentru trimestrele rămase din anul modificat care se încheie în anul 2020, precum și pentru calculul celor care sunt aferente trimestrelor din anul fiscal modificat care începe în anul 2020 și sunt cuprinse în anul calendaristic 2020.

Art. IX. -

(1) Prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (1) și (2) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2020 se pot promova rectificări bugetare în primul semestru al anului.

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada stării de urgență instituite pe teritoriul României, prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de la prevederile art. 44 alin. (4), art. 47 alin. (4) și (8) - (11) și art. 471 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile art. 49. alin. (7) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze virări de credite bugetare și credite de angajament neutilizate, după caz, astfel încât să asigure fondurile necesare pentru aplicarea măsurilor de combatere și prevenire a răspândirii infectării cu coronavirusul COVID-19, cu încadrarea în prevederile bugetare anuale aprobate.

(3) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice ca pe baza comunicărilor transmise de ordonatorii principali de credite a virărilor efectuate la alin. (2) în termen de 5 zile lucrătoare de la data efectuării, să aprobe repartizarea pe trimestre a virărilor de credite bugetare și credite de angajament.

Art. X. - Reviste (1)

(1) Pe durata stării de urgență, întreprinderile mici și mijlocii, astfel cum sunt definite de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, care și-au întrerupt activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate și care dețin certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilități - electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social și de sedii secundare.

(2) Prin derogare de la alte dispoziții legale, în contractele în derulare, altele decât cele prevăzute la alin. (1), încheiate de întreprinderile mici sau mijlocii prevăzute la alin. (1), poate fi invocată forța majoră împotriva acestora numai după încercarea, dovedită cu înscrisuri comunicate între părți prin orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice, de renegociere a contractului, pentru adaptarea clauzelor acestora cu luarea în considerare a condițiilor excepționale generate de starea de urgență.

(3) Se prezumă a constitui caz de forță majoră, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, împrejurarea imprevizibilă, absolut invincibilă și inevitabilă la care se referă art. 1.351 alin. (2) din Codul civil, care rezultă dintr-o acțiune a autorităților în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19, care a afectat activitatea întreprinderii mici și mijlocii, afectare atestată prin certificatul de situație de urgență. Prezumția poate fi răsturnată de partea interesată prin orice mijloc de probă. Caracterul imprevizibil se raportează la momentul nașterii raportului juridic afectat. Nu vor fi imprevizibile măsurile luate de autorități în conformitate cu actul normativ care a instituit starea de urgență. Reviste (1)

(4) Penalitățile stipulate pentru întârzieri în executarea obligațiilor decurgând din contractele încheiate cu autoritățile publice de către întreprinderile mici și mijlocii prevăzute la alin. (1) nu se datorează pentru durata stării de urgență.

(5) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile, în mod corespunzător, și pentru următoarele profesii care îndeplinesc servicii de interes public: formele de exercitare a profesiei de notar public, formele de exercitare a profesiei de avocat și formele de organizare a activității profesiei de executor judecătoresc, a căror activitate este afectată direct prin măsurile dispuse de autoritățile publice, pentru prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19. Criteriile pe baza cărora sunt stabiliți beneficiarii acestei măsuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Puneri în aplicare (1), Reviste (2)

(6) Membrii profesiilor prevăzute la alin. (5) sunt obligați ca, pe perioada instituirii stării de urgență, să ia, cu observarea regulilor de disciplină sanitară și a celorlalte măsuri de protecție și prevenție stabilite de autoritățile competente ca urmare a instituirii stării de urgență, măsurile necesare în vederea asigurării continuității activității. Nerespectarea acestei obligații constituie abatere disciplinară care se sancționează cu excluderea din profesie, în condițiile și cu procedura stabilite de legislația în vigoare, aplicabile fiecărei profesii.

(7) Salariații formelor de exercitare a profesiilor menționate la alin. (5) care refuză îndeplinirea sarcinilor de serviciu asumate prin contractul individual de muncă și din acest motiv nu se poate asigura desfășurarea în condiții optime a activității, respectiv continuarea activității în cadrul formelor de exercitare a profesiilor menționate nu vor avea acces la beneficiile de asistență socială sau la alte facilități ce vor fi acordate pe durata stării de urgență.

(8) Organele de conducere ale profesiilor prevăzute la alin. (5) vor lua măsurile necesare în vederea coordonării activității membrilor profesiei pe perioada instituirii stării de urgență, vor verifica respectarea obligațiilor prevăzute la alin. (6) și vor dispune măsurile prevăzute de legislația în vigoare.

(9) De dispozițiile alin. (1) beneficiază cabinetele medicilor de familie și cabinetele stomatologice în care își desfășoară activitatea, în orice formă, cel mult 20 de persoane și a căror activitate este afectată direct prin măsurile dispuse de autoritățile publice, pentru prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19. Criteriile pe baza cărora sunt stabiliți beneficiarii acestei măsuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(10) De dispozițiile alin. (1) beneficiază federațiile sportive naționale și cluburile sportive care dețin certificat de identitate sportivă și a căror activitate este afectată direct prin măsurile dispuse de autoritățile publice pentru prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19. Criteriile pe baza cărora sunt stabiliți beneficiarii acestei măsuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Puneri în aplicare (1)

Art. XI. -

(1) Termenul de depunere a declarației privind beneficiarul real, prevăzut de art. 56 alin. (4) și 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, se prelungește cu 3 luni de la data încetării stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, iar pe durata stării de urgență se suspendă depunerea acestei declarații.

(2) Termenul de depunere a declarației privind beneficiarul real, prevăzut de art. 344 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, cu modificările și completările ulterioare, și termenul prevăzut de art. 63 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, pentru completarea documentelor conform cerințelor prevăzute la art. 6, 7, 16 și 17 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, se prelungește cu 3 luni de la data încetării stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, iar pe durata stării de urgență se suspendă depunerea declarației și completarea documentelor.

PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN

Contrasemnează:
Ministrul finanțelor publice,
Vasile-Florin Cîțu
Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri,
Virgil-Daniel Popescu
Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației,
Ion Ștefan

București, 18 martie 2020.

Nr. 29.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Reviste:
Corelația între art. VII din O.U.G. nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare și art. 78 din Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015)
Ordin ANAF privind emiterea deciziilor referitoare la obligații fiscale accesorii
Se prorogă până la 25 iunie scadența obligațiilor fiscale
Se prorogă termenul de declarare a impozitului specific pentru semestrul I 2020 până în data de 25 octombrie 2020 inclusiv
Prietenii Contabilității - Senior Expert nr. 19/2020
Prietenii Fiscalității nr. 14/2020
Cine va beneficia de amânare a platei utilităților și a chiriilor de sedii profesionale
LIVE: Ședința de guven - stimulent de risc pentru medici și alte proiecte pe agenda reuniunii
;
se încarcă...