Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 174/2013 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 31 mai 2013

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, excepție ridicată de Marius Enache în Dosarul nr. 8.399/302/2012 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 1.340D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.

Acesta solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, susținând în acest sens că inexistența unei căi de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care judecătoria soluționează plângerea contravențională echivalează cu imposibilitatea exercitării controlului judecătoresc garantat de art. 129 din Constituției și golește de conținut principiul liberului acces la justiție și al dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Legea fundamentală.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 8.399/302/2012, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, excepție ridicată de Marius Enache într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții prevăzute de Legea nr. 61/1991.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate, prin care este eliminată singura cale de atac în materia contravențiilor, aduc atingere principiului liberului acces la justiție, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicității, imparțialității și egalității justiției, golindu-se astfel de conținut și principiul exercitării căilor de atac. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudența sa că limitările aduse accesului liber la justiție nu trebuie să atingă substanța dreptului, legiuitorul având obligația de a garanta caracterul efectiv al acestuia.

Autorul excepției mai precizează că, în practică, unele instanțe de judecată, în lipsa unei căi de atac împotriva propriilor hotărâri, absolutizează prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, nu își mai exercită rolul activ în ceea ce privește administrarea tuturor probelor utile, pertinente și concludente în cauză, respingând astfel plângerile contravenționale fără a intra în cercetarea fondului. Această conduită procesuală diferită a instanțelor de judecată nesocotește prezumția de nevinovăție, văzută, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, ca una dintre garanțiile fundamentale ale dreptului la un proces echitabil, și afectează principiul unicității, imparțialității și al egalității justiției.

Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, având în vedere Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 a Curții Constituționale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 nu îngrădesc accesul liber la justiție al persoanelor interesate, nu contravin dreptului la un proces echitabil și nici dreptului la un recurs efectiv la o instanță națională, dar împiedică prelungirea excesivă a duratei procesului și contribuie prin aceasta la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătorești prin care a fost soluționată în primă instanță plângerea contravențională nu înfrânge prevederile constituționale ale art. 11 și art. 20, dispozițiile convenționale invocate consacrând posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție, care a și fost exercitat de autorul excepției. Totodată, instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție. În considerarea unor situații deosebite, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul în toate cazurile la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 sunt neconstituționale, în sensul celor constatate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2011. Textul de lege criticat are următorul cuprins:

- Art. 8 alin. (2):

"

(2) Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluționează plângerea este definitivă și irevocabilă."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine normelor constituționale ale art. 21 alin. (1) - (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 53 alin. (2) teza finală, potrivit cărora restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți este permisă numai dacă nu aduce atingere existenței dreptului sau a libertății, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

Din economia prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Curtea reține că că împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor reglementate de acest act normativ se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia, soluționarea sa fiind de competența materială a judecătoriei. Potrivit dispozițiilor legale criticate, hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluționează plângerea este definitivă și irevocabilă.

Curtea observă că prevederile actuale ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 au fost introduse inițial la art. 9 alin. (2) din lege, în forma în care aceasta a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000, prin art. XI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Legea nr. 61/1991 a fost republicată în temeiul art. II din Legea nr. 153/2010, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2011, dându-se textelor o nouă numerotare, astfel că art. 9 alin. (2) a devenit art. 8 alin. (2), care face obiectul excepției de neconstituționalitate. Anterior modificării legislative menționate, Legea nr. 61/1991 prevedea, pentru contestarea hotărârii pronunțate de judecătorie pentru soluționarea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, în complet format dintr-un singur judecător, posibilitatea formulării unei cereri de reexaminare soluționate în termen de 3 zile de aceeași instanță, în complet format din 2 judecători, această hotărâre fiind definitivă (art. 9, 13 și 14).

În examinarea excepției de neconstituționalitate, Curtea are în vedere faptul că prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, instanța de contencios constituțional a constatat, printre altele, neconstituționalitatea dispozițiilor art. 118 alin. (31) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care aveau următorul conținut: "Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluționează plângerea este definitivă și irevocabilă." Pentru a ajunge la această soluție, care a reconsiderat jurisprudența sa în materie, Curtea a pornit de la constatarea că "în practică, unele instanțe de judecată, în lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor pe care le pronunță, absolutizează prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în materia circulației pe drumurile publice. Aceste instanțe nu își mai exercită astfel rolul activ în ceea ce privește administrarea tuturor probelor utile, pertinente și concludente în cauză, respingând astfel plângerile contravenționale fără a intra în cercetarea fondului." Curtea a apreciat că această conduită poate constitui premisa unor viitoare condamnări ale statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere jurisprudența acestei instanțe.

Curtea a reținut în continuare că, "în exercitarea prerogativelor sale privind reglementarea căilor de atac sau exceptarea de la exercitarea lor, legiuitorul trebuie să aibă în vedere și respectarea celorlalte principii și texte constituționale de referință. Or, în materia contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice, prin eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunțate de judecătorie se aduce atingere principiului accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicității, imparțialității și egalității justiției, golindu-se astfel de conținut principiul exercitării căilor de atac."

Dispozițiile legale ce constituie obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate se referă la hotărârea judecătorească prin care este soluționată plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor reglementate de art. 3 din Legea nr. 61/1991. Chiar dacă, în cazul de față, obiectul de reglementare al actului normativ examinat îl constituie incriminarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice - clasificate în infracțiuni și contravenții - și stabilirea sancțiunilor corespunzătoare, Curtea constată existența unei similitudini în privința normelor de procedură criticate, referitoare la modalitatea de contestare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, cu cele analizate prin decizia mai sus indicată, referitoare la contestarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice. În acest sens, Curtea observă și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 61/1991, potrivit cărora prevederile acestei legi se întregesc cu cele din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dispozițiilor privind plata a jumătate din minimul amenzii.

Totodată, atât dispozițiile art. 118 alin. (31) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 - constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 - cât și cele ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 (având, de altfel, conținut identic), au fost introduse prin dispozițiile art. X, respectiv art. XI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.

Prin urmare, fiind vorba de același domeniu al dreptului - dreptul contravențional - Curtea constată că argumentele de principiu reținute prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 sunt valabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză.

Curtea constată, așadar, că eliminarea controlului judiciar al hotărârii pronunțate de judecătorie în materia contravențiilor ce constituie fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice aduce atingere art. 129 din Constituție, raportat la dreptul de acces liber la justiție și la dreptul la apărare, reprezentând în același timp o încălcare a cerințelor unui proces echitabil. În plus, prin conduita procesuală diferită a instanțelor de judecată, în sensul în care unele administrează probatoriul în cauze, pe când altele nu intră în cercetarea fondului, se aduce atingere și art. 124 alin. (2) din Constituție privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției. Totodată, prin prisma argumentelor anterior reținute, Curtea reține că sunt încălcate și prevederile art. 53 alin. (2) teza finală din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Marius Enache în Dosarul nr. 8.399/302/2012 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, sunt neconstituționale.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 martie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...