Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 667/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ale Hotărârii Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, ale Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 06 februarie 2020

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Valer Dorneanu - președinte
Cristian Deliorga - judecător
Marian Enache - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Gheorghe Stan - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Elena-Simina Tănăsescu - judecător
Varga Attila - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, raportate la dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, ale Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite. Excepția a fost ridicată de Mihaela Albu și alții în Dosarul nr. 381/111/2016* al Tribunalului Bihor - Secția I civilă și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 73D/2018.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.354D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 și ale art. 29 din Legea nr. 263/2010, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Ghiulai-Pop în Dosarul nr. 2.218/100/2018 al Tribunalului Maramureș - Secția I civilă.

4. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției. Lipsește partea Societatea Urbis - S.A. din Baia Mare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 73D/2018 și nr. 1.354D/2019, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Autorul excepției nu se opune conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.354D/2019 la Dosarul nr. 73D/2018, care este primul înregistrat

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul domnului Gheorghe Ghiulai-Pop care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 19/2000 dau dreptul Guvernului să emită normele de aplicare a legii, dar prin aceste norme a fost limitat dreptul constituțional prevăzut la art. 41 alin. (2). Potrivit acestora, până la 31 decembrie 2002, angajatorul a fost obligat să facă acele demersuri necesare reavizării grupelor de muncă. Ulterior, nu s-a mai regăsit obligativitatea respectării acelui drept constituțional. Apoi, în anul 2007, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, care a acordat dreptul de reavizare a grupei de muncă doar acelor angajatori care au deținut avizul până în 2007, nemaiexistând posibilitatea altor angajatori să solicite reavizarea grupei de muncă sau încadrarea în grupa de muncă. Aceleași aspecte discriminatorii se regăsesc în toate celelalte hotărâri ale Guvernului criticate. Acțiunile deschise în instanțe pentru redobândirea grupelor de muncă de către acei muncitori aflați în pragul pensionării au fost respinse în baza Deciziei nr. 12 din 23 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Autorul excepției consideră că este încălcat și art. 16 alin. (2) din Constituție.

7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

8. Prin Încheierea din 12 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 381/111/2016*, Tribunalul Bihor - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, raportate la dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, ale Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite. Excepția a fost ridicată de Mihaela Albu și alții în cadrul unui litigiu de muncă.

9. Prin Încheierea din 10 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.218/100/2018, Tribunalul Maramureș - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 și ale art. 29 din Legea nr. 263/2010, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Ghiulai-Pop cu prilejul soluționării unei acțiuni în care a solicitat încadrarea activității desfășurate în condiții deosebite de muncă.

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată, în esență, că dispozițiile de lege criticate au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 în sensul că "nu este deschisă calea unei acțiuni în constatare de drept comun a condițiilor deosebite de muncă în care angajații și-au desfășurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 și nici a acțiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții, atunci când aceștia din urmă nu au obținut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții". Prin această interpretare, dispozițiile de lege criticate au devenit neconstituționale, aducând atingere atât dreptului de acces la justiție, cât și dreptului la ocrotirea sănătății. Astfel, angajații nu mai dețin nicio pârghie legală de a sancționa un angajator care refuză să își înnoiască avizele privitoare la încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite și/sau speciale, deși lucrează în continuare în aceleași condiții cu risc. Blocând accesul lucrătorilor la o procedură care să permită încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale/deosebite de muncă, angajatorilor li se asigură practic și degrevarea de obligațiile ce le revin de a îmbunătăți continuu condițiile de la locul de muncă în raport cu noile standarde ce definesc normele de securitate și sănătate în muncă, întrucât sunt asigurați că toate locurile de muncă ce au fost excluse de la procedura administrativă nu vor mai putea fi niciodată reevaluate pentru a fi reîncadrate în condiții deosebite de muncă, fapt ce contravine art. 41 alin. (2) din Constituție. În același timp, se creează o discriminare ce contravine art. 16 și art. 20 alin. (1) din Constituție.

11. Autorii excepției consideră că prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție s-a substituit legiuitorului, încălcând principiul separației puterilor în stat și principiile statului de drept, întrucât a instituit un nou criteriu discriminatoriu și injust, îngrădind salariaților accesul la justiție și exonerând angajatorii de răspunderea civilă și penală pentru încălcarea unor drepturi fundamentale.

12. Tribunalul Bihor - Secția I civilă se pronunță doar cu privire la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, fără a-și exprima opinia cu privire la temeinicia acesteia.

13. Tribunalul Maramureș - Secția I civilă consideră că modul de interpretare dat de Înalta Curte de Casație și Justiție respectă prevederile constituționale invocate. Intervenția instanței supreme a fost determinată de practica neunitară constatată în privința unor litigii de natura celor care sunt soluționate în cauza în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

14. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

15. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul- raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, autorii excepției critică și dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 martie 2001, cu modificările și completările ulterioare, cele ale Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 9 martie 2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale Hotărârii Guvernului nr. 1.014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 31 decembrie 2015. Curtea constată că autorii excepției critică dispozițiile acestor acte normative în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016. Totodată, Curtea observă că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, însă, având în vedere cele reținute prin Decizia din 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora "sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare", urmează să analizeze constituționalitatea acestui text de lege, aplicabil în cauzele în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. Dispozițiile art. 19 din Legea nr. 19/2000 și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 au următorul conținut:

- Art. 19 din Legea nr. 19/2000:

"

(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc.

(2) Criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a Ministerului Sănătății.

(3) Hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (2) se va adopta în termen de 3 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Locurile de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, în cazul în care nu se încheie contracte colective de muncă, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor și metodologiei de încadrare prevăzute la alin. (2).

(5) Avizul inspectoratului teritorial de muncă este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite."

- Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010:

"

(1) Sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora."

19. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituție: art. 1 alin. (3), (4) și (5) privind statul de drept, separația puterilor în stat și obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 11 alin. (1) privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 34 referitor la ocrotirea sănătății, art. 57 referitor la exercitarea drepturilor și libertăților cu bună-credință, art. 148 alin. (4) privind integrarea în Uniunea Europeană și art. 149 privind aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține mai întâi că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile hotărârilor Guvernului nr. 261/2001, nr. 246/2007 și nr. 1.014/2015 nu pot constitui obiect al controlului de constituționalitate, astfel că, în ceea ce privește dispozițiile acestor acte normative, excepția este inadmisibilă.

21. Cât privește critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, Curtea constată că autorii excepției au în vedere interpretarea dată acestor texte de lege de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii dispozițiilor prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016. Autorii excepției consideră că, drept urmare a acestei interpretări, salariații nu mai dețin nicio pârghie legală de a sancționa un angajator care refuză să-și reînnoiască avizele privitoare la încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite și/sau speciale.

22. Față de această critică, Curtea reține că, prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, paragrafele 53-60, instanța supremă a decis că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2), art. 3, 4, 11, 12, 15, 16 și 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 1-4, art. 7-9, art. 13 alin. (4) și art. 131 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, nu este deschisă calea unei acțiuni în constatare de drept comun a condițiilor deosebite de muncă în care angajații și-au desfășurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 și nici a acțiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții, atunci când aceștia din urmă nu au obținut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții".

23. Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a avut în vedere că preluarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale care, anterior datei de 1 aprilie 2001, erau încadrate în grupele I și a II-a de muncă în noua categorie de activități desfășurate în condiții deosebite nu s-a realizat automat, ope legis, ci, potrivit art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, a fost necesar ca angajatorii care aveau locuri de muncă, activități și categorii profesionale încadrate în fostele grupe superioare de muncă să le reevalueze în noua procedură în vederea încadrării în condiții deosebite, respectând dispozițiile acestei hotărâri, până la data de 31 decembrie 2002. Ulterior, prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, s-a prevăzut posibilitatea de reînnoire a avizelor de încadrare, acordate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 261/2001, în urma parcurgerii metodologiei stabilite prin noua reglementare. În sfera de reglementare a acestui act normativ intrau, potrivit art. 1 alin. (2), numai angajatorii care dețineau avize valabile de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite și care nu au realizat, prin măsurile adoptate până la acea dată, normalizarea condițiilor de muncă. Totodată, după data de 9 martie 2007, când a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, nu mai este posibilă emiterea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, ci doar reînnoirea etapizată a avizelor deja acordate. La data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010, care a abrogat Legea nr. 19/2000. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, sunt considerate încadrate în condiții deosebite doar locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora. Prin articolul unic al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 65/2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobată prin Legea nr. 108/2016, în cuprinsul art. 29 din Legea nr. 263/2010 au fost introduse noi alineate, alin. (11) și (12), potrivit cărora locurile de muncă pot fi menținute în condiții deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen în care angajatorii au obligația de a normaliza condițiile de muncă. Aceste dispoziții confirmă prioritatea legiuitorului pentru normalizarea condițiilor de muncă, încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite fiind tratată legislativ ca o alternativă subsidiară și temporară, supusă unor condiții de recunoaștere și menținere strict reglementate la nivel infralegislativ. În aplicarea prevederilor art. 29 alin. (11) din Legea nr. 263/2010, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.014/2015, în vigoare din data de 1 ianuarie 2016, care, în esență, instituie aceleași etape anterior prevăzute prin Hotărârea Guvernului nr. 246/2007. Din sfera sa de aplicare, expres și limitativ determinată prin art. 1 alin. (2), fac parte doar angajatorii care dețineau la data de 31 decembrie 2015 avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite reînnoit și care nu au realizat până la această dată măsurile necesare în vederea normalizării condițiilor de muncă pentru locurile de muncă în condiții deosebite.

24. În concluzie, având în vedere această evoluție legislativă, instanța supremă, prin paragrafele 81-83 și 90 din decizia mai sus amintită, a reținut că instanța de judecată nu se poate substitui organelor administrative, eludând procedura ce intră în competența acestora, pentru a recunoaște apartenența unor locuri de muncă la categoria celor aflate în astfel de condiții. În acest sens, dacă avizele emise pentru angajator, ce nu includ locurile de muncă ale reclamanților, nu au fost contestate în procedura administrativă prevăzută de art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, iar ulterior, la instanța de contencios administrativ ori, după caz, în condițiile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, fie la Inspecția Muncii, fie direct la instanța de judecată competentă, acestea se bucură de prezumția de legalitate. Absența acestor acte administrative prezumă că activitatea se desfășoară în condiții normale. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că instanțele de judecată nu se pot substitui partenerilor sociali și autorităților administrative cu atribuții în aplicarea legii (inspectorate teritoriale de muncă, Inspecția Muncii și Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare), îndrituite să constate, în cadrul unei proceduri strict reglementate, condițiile concrete de muncă, situația medicală a lucrătorilor care au activat/activează în aceste locuri de muncă, să analizeze planul de prevenire și protecție întocmit de angajator pentru îmbunătățirea nivelului securității și al protecției sănătății lucrătorilor și să dispună, în final, încadrarea sau nu a unor locuri de muncă în condiții deosebite. Cu atât mai mult, la reînnoirea avizului nu au vocație decât unitățile care l-au obținut în etapa precedentă. Prin urmare, instanța supremă a reținut că încadrarea locurilor de muncă în condiții superioare de muncă era de competența autorităților administrative, competență ce se exercita prin emiterea și, după caz, refuzul de emitere a avizelor ori de reînnoire a celor deja acordate. Aceste acte administrative tipice ori asimilate, după caz, erau supuse controlului de plină jurisdicție din partea instanțelor de contencios administrativ, prin care se putea sancționa pasivitatea ori neglijența angajatorului și/sau a reprezentanților angajaților de a iniția și derula procedura pentru încadrarea locurilor de muncă ale angajaților în condiții deosebite.

25. Analizând considerentele Deciziei nr. 12 din 23 mai 2016, Curtea constată că acestea nu instituie o interdicție pentru salariați de a-și susține interesele în ceea ce privește încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, ci explică și circumscriu condițiile legale în care salariații își pot apăra drepturile lor, având în vedere legislația aplicabilă în materie. Această interpretare nu este contrară prevederilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție, de vreme ce, așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții Constituționale, acest drept fundamental nu este un drept absolut, iar stabilirea unor termene și condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a acestui drept fundamental. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, și Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006. În mod asemănător, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, din care poate fi amintită, cu titlu de exemplu, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci contra României, paragraful 36, a statuat că accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului.

26. De altfel, și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 806 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 14 martie 2019, paragrafele 26-28, a reținut că, având în vedere complexitatea și specificitatea expertizei necesare încadrării unor locuri de muncă în condiții deosebite sau speciale, legiuitorul a optat pentru o procedură în care inițiativa aparținea partenerilor sociali, respectiv angajatorilor împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, iar evaluările se realizau de către autoritățile administrative cu atribuții specifice în domeniu. Prin urmare, Curtea a constatat că legiuitorul nu a avut în vedere acordarea competenței de a evalua îndeplinirea condițiilor speciale ale unor locuri de muncă instanțelor de judecată, ci unor autorități administrative, specializate, dar a apreciat că această opțiune legislativă nu poate avea, per se, semnificația încălcării dreptului de acces la justiție, de vreme ce legiuitorul este liber să stabilească modalitatea cea mai adecvată în care evaluarea acestor condiții corespunde obiectivelor avute în vedere și organele cele mai competente să realizeze această evaluare.

27. În mod adițional celor reținute în jurisprudența sa anterioară, Curtea reține și faptul că dispozițiile de lege criticate, precum și Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu se referă la posibilitatea lucrătorilor de a solicita angajatorului respectarea legislației în vigoare referitoare la normalizarea condițiilor de muncă, ci doar la încadrarea unor locuri de muncă în condiții deosebite, astfel că este lipsită de temei susținerea potrivit căreia, prin textele de lege supuse analizei de constituționalitate, angajatorilor li s-ar asigura degrevarea de obligațiile ce le revin de a îmbunătăți continuu condițiile de la locul de muncă în raport cu noile standarde ce definesc normele de securitate și sănătate în muncă.

28. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, ale Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, excepție ridicată de Mihaela Albu și alții în Dosarul nr. 381/111/2016* al Tribunalului Bihor - Secția I civilă și de Gheorghe Ghiulai-Pop în Dosarul nr. 2.218/100/2018 al Tribunalului Maramureș - Secția I civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în aceleași dosare ale Tribunalului Bihor - Secția I civilă și Tribunalului Maramureș - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secția I civilă și Tribunalului Maramureș - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 octombrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...