Universul Juridic nr. 2/2020

Specificitatea publicității în dreptul familiei
de Ioan Dorel Romoșan

05 februarie 2020

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Referințe articol: Știri juridice, Articole, Drept Civil și Procesual Civil, Premium, RRDP, Ioan Dorel Romosan

I. Publicitatea căsătoriei

Căsătoria, ca instituție juridică, este în prezent reglementată în Titlul II din Cartea a II-a Codului civil - Despre familie. Înainte de intrarea în vigoare a actualului Cod civil normele juridice privind căsătoria erau reglementate în Codul familiei.

Atât actuala reglementare, cât și Codul familiei cuprind norme privitoare la formalitățile pentru încheierea căsătoriei, care sunt premergătoare, concomitente și ulterioare încheierii acesteia. De asemenea, legislația reglementează proceduri de publicitate pentru încetarea căsătoriei cu efecte între soți și față de terți.

A. FORMALITĂȚILE DE PUBLICITATE PREMERGĂTOARE ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI. Importanța social-juridică a căsătoriei impune derularea unor formalități ale unor acte și fapte juridice care trebuie cunoscute de viitorii soți și de către terți. Astfel, în declarația de căsătorie viitorii soți trebuie să precizeze că și-au comunicat reciproc starea de sănătate. Rațiunea legii este în sensul că, pe de o parte, aceasta interzice căsătoria unor persoane care suferă de anumite boli, iar, pe de altă parte, soții trebuie să cunoască reciproc starea sănătății celuilalt pentru a se evita în viitor posibilitatea invocării unor vicii de consimțământ, în special a dolului, care să conducă la anularea căsătoriei.

Necesitatea comunicării stării de sănătate este reglementată expres de art. 278 C. civ.

Conform art. 283 C. civ., în aceeași zi cu primirea declarației de căsătorie, ofițerul de stare civilă dispune publicarea acesteia, prin afișarea în extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei și pe pagina de internet a acesteia unde urmează să se încheie căsătoria și, după caz, la sediul primăriei unde celălalt soț își are domiciliul sau reședința. Extrasul din declarația de căsătorie cuprinde, în mod obligatoriu: data afișării, datele de stare civilă ale viitorilor soți și, după caz, încuviințarea părinților sau a tutorelui, precum și înștiințarea că orice persoană poate face opoziție la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afișării. Căsătoria se încheie după 10 zile de la afișarea declarației de căsătorie, termen în care se cuprind atât data afișării, cât și data încheierii căsătoriei. Primarul municipiului, al sectorului municipiului București, al orașului sau al comunei unde urmează a se încheia căsătoria poate să încuviințeze, pentru motive temeinice, încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (3). În cazul în care căsătoria nu s-a încheiat în termen de 30 de zile de la data afișării declarației de căsătorie sau dacă viitorii soți doresc să modifice declarația inițială, trebuie să se facă o nouă declarație de căsătorie și să se dispună publicarea acesteia (art. 284 C. civ.). Orice persoană poate face opoziție la căsătorie, dacă există un impediment legal sau dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite. Opoziția la căsătorie se face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază (art. 285 C. civ.).

B. FORMALITĂȚILE CONCOMITENTE ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI. Legiuitorul se preocupă foarte atent de asigurarea publicității căsătoriei la momentul încheierii actului căsătoriei(1). Sub sancțiunea nulității absolute, Codul civil reglementează în art. 287 procedura celebrării căsătoriei, care presupune prezența concomitentă la sediul primăriei a viitorilor soți, pentru a-și da consimțământul la căsătorie în mod public, în prezența a doi martori, în fața ofițerului de stare civilă. Conform art. 287 alin. (2) C. civ., în cazurile prevăzute de lege, ofițerul de stare civilă poate celebra căsătoria și în afara sediului serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor, cu respectarea celorlalte condiții.

Persoanele care aparțin minorităților naționale pot solicita celebrarea căsătoriei în limba lor maternă, cu condiția ca ofițerul de stare civilă sau cel care oficiază căsătoria să cunoască această limbă.

Prezența celor doi martori este suficientă pentru asigurarea publicității căsătoriei, iar rațiunea instituției martorilor la căsătorie este aceea de a atesta faptul că soții și-au exprimat consimțământul potrivit art. 287 C. civ. În doctrină(2) s-a susținut că prin cei doi martori este asigurată publicitatea efectivă a căsătoriei.

Există și o publicitate virtuală, care se realizează prin dreptul oricărei persoane de a participa la oficierea încheierii căsătoriei.

Momentul încheierii căsătoriei este momentul în care, după ce ia consimțământul fiecărui viitor soț, ofițerul de stare civilă îi declară căsătoriți.

Așa cum rezultă din examinarea acestor prevederi legale, căsătoria este un act juridic solemn, însă solemnitatea ei nu se referă la întocmirea actului de căsătorie în registrul de stare civilă și nici la eliberarea certificatului de căsătorie. Solemnitatea actului de căsătorie se referă la: exprimarea consimțământului de către viitorii soți la momentul celebrării căsătoriei; exprimarea consimțământului în fața ofițerului de stare civilă; exprimarea consimțământului într-un anumit loc, ca regulă, la sediul primăriei; exprimarea consimțământului în mod direct și personal; constatarea de către ofițerul de stare civilă a exprimării consimțământului și declararea de către el a viitorilor soți ca fiind căsătoriți. Se impune sublinierea că neîndeplinirea acestor formalități atrage nulitatea absolută, conform art. 287 alin. (1) și art. 293 C. civ., însă neîntocmirea înscrisului în registrul actelor de stare civilă sau a certificatului de căsătorie nu afectează valabilitatea căsătoriei.

Întocmirea actului de căsătorie și a certificatului de căsătorie sunt doar mijloace de dovadă a căsătoriei, conform art. 292 C. civ. Acestea sunt principalele modalități de probă a căsătoriei, căsătoria însă putând fi dovedită, în situațiile prevăzute de lege, cu orice mijloc de probă.

Trebuie menționate și prevederile art. 102 C. civ. privitoare la actele întocmite de un ofițer de stare civilă necompetent. Potrivit textului legal, actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atribuțiile de ofițer de stare civilă, cu respectarea tuturor prevederilor legale, sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu avea această calitate, afară de cazul în care beneficiarii acestor acte au cunoscut, la momentul întocmirii lor, lipsa acestei calități.

Textul art. 102 C. civ. este o aplicație a principiului efectului constitutiv de drepturi subiective al aparenței în drept (error communis facit ius).

Precizăm însă că, în cazul în care celebrarea căsătoriei s-a realizat fără asigurarea publicității căsătoriei, chiar dacă ofițerul de stare civilă este competent (ratione materiae, ratione loci, ratione personae), intervine tot sancțiunea nulității căsătoriei, căsătoria fiind clandestină(3)[3].

C. FORMALITĂȚILE ULTERIOARE ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI. Conform art. 290 C. civ., după încheierea căsătoriei, ofițerul de stare civilă întocmește, de îndată, în registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie, care se semnează de către soți, de cei doi martori și de către ofițerul de stare civilă.

Conform art. 291 C. civ., ofițerul de stare civilă face mențiune pe actul de căsătorie despre regimul matrimonial ales. El are obligația ca, din oficiu și de îndată, să comunice la Registrul național notarial al regimurilor matrimoniale, precum și, după caz, notarului public care a autentificat convenția matrimonială o copie de pe actul de căsătorie.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...