Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 595/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 294 alin. (4), ale art. 301 alin. (1) și (2) și ale art. 362 alin. (2)-(8) din Legea educației naționale nr. 1/2011

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 21 ianuarie 2020

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Valer Dorneanu - președinte
Cristian Deliorga - judecător
Marian Enache - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Gheorghe Stan - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Elena-Simina Tănăsescu - judecător
Varga Attila - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 362 alin. (2) - (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011, excepție ridicată de Maria Ramayana Nesvadba în Dosarul nr. 7.475/99/2016 al Tribunalului Iași - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.883D/2017.

2. La apelul nominal răspunde autoarea excepției de neconstituționalitate. Lipsește partea Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că s-a depus la dosar un document intitulat "Amicus Curiae", prin care se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

3. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 209D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 294 alin. (4), ale art. 301 alin. (1) și (2) și ale art. 362 alin. (2) - (8) din Legea educației naționale nr. 1/2011, ridicată de aceeași autoare în același dosar al Tribunalului Iași - Secția I civilă.

4. La apelul nominal răspunde autoarea excepției de neconstituționalitate. Lipsește partea Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Autoarea excepției de neconstituționalitate și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 209D/2018 la Dosarul nr. 1.883D/2017, care a fost primul înregistrat.

6. Având cuvântul, autoarea excepției de neconstituționalitate susține, în esență, că textele de lege criticate instituie o prezumție de vinovăție a doctorandului în situația neobținerii titlului de doctor, situație care, potrivit textelor de lege criticate, conduce la încetarea contractului individual de muncă. Or, la instanța judecătorească s-a făcut dovada că îndrumătorul de doctorat a refuzat să stabilească tema și procedura de doctorat, ceea ce nu i se poate imputa doctorandului. Astfel, se arată că la Dosarul Curții Constituționale nr. 209D/2018 este atașată toată corespondența cu îndrumătorul de doctorat, precum și excepția de neconstituționalitate completă, astfel cum a fost invocată în Dosarul nr. 7.475/99/2016 în fața Tribunalului Iași - Secția I civilă. Culpa neobținerii titlului de doctor nu aparține doctorandului, ci îndrumătorului de doctorat. Mai susține că Decizia Curții Constituționale nr. 86 din 13 februarie 2019 privește doar critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție. Or, contractul său individual de muncă a fost încheiat sub imperiul Legii nr. 84/1995, pe durată nedeterminată, deci, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011, trebuia schimbat în contract pe durată determinată, până la obținerea titlului de doctor. La momentul încheierii contractului individual de muncă, legea nu prevedea, pentru desfășurarea activității de asistent universitar, condiția obținerii titlului de doctor. Prin urmare, dispozițiile criticate încalcă principiul neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 din Constituție și de Codul civil. Astfel, în speță, nu sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 86 din 13 februarie 2019, ci ale deciziilor nr. 755 din 16 decembrie 2014, nr. 745 din 3 noiembrie 2015 și nr. 623 din 25 octombrie 2016, referitoare la neretroactivitatea legii, așa cum au reținut și instanțele judecătorești care au sesizat Curtea Constituțională. De asemenea, se aplică și teoria dreptului dobândit, din moment ce contractul individual de muncă fusese încheiat pe durată nedeterminată și nu a fost modificat prin acte adiționale. Se mai arată că, în speță, conduita conducătorului de doctorat era imposibil de cenzurat, întrucât acesta cumula o serie de funcții. Se susține că se încalcă și dispozițiile art. 16 din Constituție. În concluzie, autoarea solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost invocată.

7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 86 din 13 februarie 2019. Celelalte critici invocate de autoarea excepției țin de fondul litigiului sau se referă la interpretarea textelor de lege criticate, fiind astfel inadmisibile.

8. Având cuvântul, în replică, autoarea excepției de neconstituționalitate susține că, în cauza sa, nu este aplicabilă Decizia Curții Constituționale nr. 86 din 13 februarie 2019, ci sunt aplicabile celelalte decizii ale Curții Constituționale menționate anterior.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin Sentința civilă nr. 794 din 24 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 7.475/99/2016, Tribunalul Iași - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 362 alin. (2)-(7) din Legea educației naționale nr. 1/2011. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de contestatoarea Maria Ramayana Nesvadba în cadrul soluționării contestației formulate împotriva deciziei de încetare de drept a contractului individual de muncă.

10. Prin Decizia civilă nr. 489 din 21 septembrie 2017, pronunțată în același dosar, Curtea de Apel Iași a admis apelul declarant de contestatoare, a anulat Sentința civilă nr. 794 din 24 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași - Secția I civilă, și a reținut cauza spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării cauzei, prin Decizia civilă nr. 766 din 14 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 7.475/99/2016, Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins contestația formulată și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 294 alin. (4), ale art. 301 alin. (1) și (2) și ale art. 362 alin. (2)-(8) din Legea educației naționale nr. 1/2011. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de contestatoarea Maria Ramayana Nesvadba în cadrul soluționării aceleiași contestații formulate împotriva deciziei de încetare de drept a contractului individual de muncă.

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că normele criticate încalcă principiul neretroactivității legii pentru contractele de muncă încheiate pe durată nedeterminată, sub imperiul Legii nr. 84/1995, care ajung să fie afectate retroactiv de îngrădiri aduse de Legea nr. 1/2011. Pretinzând îndeplinirea altor condiții decât cele instituite de legea în vigoare la momentul ocupării funcției didactice, prevederea legală nouă încalcă principiul neretroactivității, sens în care invocă doctrina în materie. Se mai arată că încetarea de drept a contractului de muncă într-o ipoteză diferită de cele enumerate în art. 56 din Codul muncii este inadmisibilă, iar orice abatere de la litera legii va duce la nelegalitatea măsurii.

12. Autoarea excepției de neconstituționalitate mai susține că sunt încălcate principiul egalității în fața legii și dreptul la exercitarea neîngrădită a muncii, deoarece statul sistează un raport contractual inițiat pe durată nedeterminată, peste voința părților, în mod retroactiv.

13. De asemenea, se susține că textele de lege criticate instituie o prezumție de vinovăție pentru acei studenți doctoranzi care, din motive neimputabile, nu-și desăvârșesc parcursul doctoral în termenele impuse de textele de lege criticate. Or, neobținerea titlului de doctor nu îi este imputabilă doctorandului, deoarece instituția organizatoare de doctorat nu și-a îndeplinit obligațiile (nu a stabilit tema de cercetare, nu a stabilit datele de susținere a referatelor, a fixat programul de pregătire pentru doctorand la 7 ani de la debutul studiilor), a încălcat legea și, prin aceasta, l-a împiedicat pe doctorand să-și finalizeze parcursul doctoral.

14. Totodată, se susține că textele de lege criticate limitează exercitarea drepturilor garantate cetățeanului de art. 52, 53 și 57 din Constituție, îndeosebi atunci când nedefinitivarea parcursului doctoral intervine ca urmare a "abuzului de poziție dominantă" (nu în sensul regulilor de nonmonopol) al Instituției Organizatoare a Studiilor Doctorale (IOSUD).

15. În final, autoarea excepției mai susține că dispozițiile de lege criticate contravin și prevederilor constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. n), coroborat cu art. 76 alin. (1), cu art. 114, art. 115 alin. (4) și (5), sub aspectul nerespectării normelor de tehnică legislativă, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009.

16. Tribunalul Iași - Secția I civilă și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Astfel, prin dispozițiile criticate se impun condiții noi ce trebuie să fie îndeplinite pentru ocuparea funcției didactice, diferite de cele în vigoare la momentul încheierii contractului individual de muncă, iar neîndeplinirea condiției, în termenul prevăzut de lege, are ca efect încetarea de drept a contractului încheiat. Altfel spus, prin Legea nr. 1/2011 se instituie un caz de încetare de drept a contractului individual de muncă ce nu exista la momentul încheierii acestuia și care produce efecte asupra contractului în curs de derulare. Contractul încheiat între părți se supune dispozițiilor legii în vigoare la data când acesta a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Doar respectând această regulă este îndeplinită condiția de previzibilitate a normei legale, părțile putând în mod rezonabil să își conformeze conduita doar în raport cu o dispoziție legală existentă la momentul încheierii contractului. Se invocă în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 755 din 16 decembrie 2014, nr. 745 din 3 noiembrie 2015 și nr. 623 din 25 octombrie 2016.

17. Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este întemeiată doar în privința art. 362 alin. (2)-(8) din Legea nr. 1/2011, prin raportare la principiul neretroactivității legii. Astfel, prin dispozițiile criticate se impun condiții noi ce trebuie să fie îndeplinite pentru ocuparea funcției didactice, diferite de cele în vigoare la momentul încheierii contractului individual de muncă, iar neîndeplinirea condiției în termenul prevăzut de lege are ca efect încetarea de drept a contractului încheiat. Altfel spus, prin Legea nr. 1/2011 se instituie un caz de încetare de drept a contractului individual de muncă ce nu exista la momentul încheierii acestuia și care produce efecte asupra contractului în curs de derulare. Contractul încheiat între părți se supune dispozițiilor legii în vigoare la data când acesta a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Doar respectând această regulă este îndeplinită condiția de previzibilitate a normei legale, părțile putând în mod rezonabil să își conformeze conduita doar în raport cu o dispoziție legală existentă la momentul încheierii contractului. Se invocă în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 755 din 16 decembrie 2014, nr. 745 din 3 noiembrie 2015 și nr. 623 din 25 octombrie 2016.

18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

19. Guvernul, exprimându-și punctul de vedere în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.883D/2017, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Din analiza conținutului normativ al dispozițiilor legale criticate se reține că aceste prevederi au avut un caracter temporar, ele fiind aplicabile până la data de 30 septembrie 2015. În mod excepțional, în baza alin. (8) al art. 362 din Legea nr. 1/2011, senatele universitare puteau aproba continuarea raporturilor juridice de muncă exclusiv în anul universitar 2015-2016. În consecință, aceste dispoziții nu mai sunt în prezent în vigoare. Însă, potrivit celor statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, "sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare". Referitor la susținerea autoarei excepției de neconstituționalitate privind încălcarea principiului neretroactivității legii, consideră că aceasta este neîntemeiată, deoarece, din conținutul normativ al prevederilor legale criticate, nu rezultă niciun element care să fundamenteze pretinsa neconstituționalitate a acestora în raport cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție. Semnificația principiului fundamental al neretroactivității legii este aceea că un act normativ poate reglementa și raporturi sau situații juridice care nu și-au epuizat efectele la data intrării sale în vigoare (facta pendentia). Invocă în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 330 din 27 noiembrie 2001. Indubitabil, prin Legea nr. 1/2011 s-au instituit reguli și obligații noi în raport cu reglementarea anterioară, respectiv Legea nr. 128/1997, însă legiuitorul a pus la dispoziția destinatarilor actului normativ un termen adecvat pentru conformarea la noile cerințe legislative. Astfel, Legea nr. 1/2011 a intrat în vigoare la 9 februarie 2011, iar încetarea de drept a raporturilor de muncă ale asistenților universitari care nu au obținut titlul de doctor s-a produs abia la 30 septembrie 2015, iar, în ipotezele vizate de art. 362 alin. (8) din lege, chiar la data de 30 septembrie 2016. Astfel, dispozițiile legale criticate îndeplinesc cerințele de accesibilitate și previzibilitate, astfel cum aceste exigențe au fost cristalizate în timp în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituție, Guvernul invocă jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. De aceea nu sunt excluse, ci, dimpotrivă, sunt admise soluții legislative diferite pentru situații diferite. De altfel, prevederile legale criticate se aplică tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.

20. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, situațiile juridice în curs pot primi ca aplicare legea nouă fără ca aceasta să retroactiveze. Contractul de muncă pe durată nedeterminată a fost încheiat de către autoarea excepției sub imperiul legii vechi, când nu erau instituite condiții pentru ocuparea acestei funcții. Însă, odată cu apariția Legii nr. 1/2011, pentru persoanele care ocupă funcția de asistent universitar sau asistent de cercetare și care nu sunt studenți-doctoranzi sau nu au obținut diploma de doctor, contractul de muncă încetează de drept. Cu alte cuvinte, dispozițiile legale criticate, respectând principiul neretroactivității legii, se aplică începând cu data intrării în vigoare a legii, pentru viitor. În plus, în unele cazuri reglementate prin dispoziții legale speciale, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă pentru anumite posturi sau funcții este condiționată de îndeplinirea anumitor cerințe de ocupare a acestora, care nu pot fi considerate îngrădiri legale. Faptul că autoarea excepției a avut încheiat un contract de muncă pe durată nedeterminată nu înseamnă că poate pretinde stabilitate sau inamovibilitate într-o funcție, fără îndeplinirea criteriilor și condițiilor legale. Totodată, consideră că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere principiului constituțional privind egalitatea în drepturi, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Principiul egalității nu presupune uniformitate, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal. În virtutea principiului tempus regit actum și a principiului aplicării imediate a legii noi, este firesc ca ocuparea posturilor pentru anul universitar următor să se supună cerințelor legale impuse de legislația în vigoare, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 44 din 24 aprilie 1996, nr. 241 din 21 noiembrie 2000 și nr. 724 din 16 decembrie 2014.

21. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse la dosar, susținerile din ședința publică ale autoarei excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

22. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

23. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 294 alin. (4), ale art. 301 alin. (1) și (2) și ale art. 362 alin. (2)-(8) din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins:

- Art. 294 alin. (4):

"

Prin excepție, studenții-doctoranzi pot fi angajați pe o perioadă determinată de maximum 5 ani.";

- Art. 301 alin. (1) și (2):

"

(1) Pentru ocuparea funcției didactice de asistent universitar sunt necesare obținerea statutului de student-doctorand sau deținerea diplomei de doctor, precum și îndeplinirea standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcției, aprobate de senatul universitar, fără impunerea unor condiții de vechime, conform legii.

(2) O persoană care nu a obținut o diplomă de doctor nu poate ocupa funcția de asistent universitar într-o anumită instituție de învățământ superior pentru o perioadă cumulată mai mare de 5 ani. La împlinirea acestui termen, contractul de muncă al persoanei în cauză încetează de drept.";

- Art. 362 alin. (2)-(8):

(2) La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă funcția de preparator universitar încetează de drept.

(3) La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă funcția de asistent universitar sau asistent de cercetare și nu sunt studenți-doctoranzi sau nu au obținut diploma de doctor încetează de drept.

(4) Prin excepție de la prevederile art. 301 alin. (2), persoanelor care ocupă la momentul intrării în vigoare a prezentei legi funcția de asistent universitar într-o instituție de învățământ superior nu li se aplică respectivele prevederi. La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale respectivelor persoane, care nu au obținut diploma de doctor, încetează de drept.

(5) La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă funcția de lector universitar/șef de lucrări sau o funcție didactică universitară superioară și nu au obținut diploma de doctor încetează de drept.

(6) La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă, în instituții de învățământ superior, funcția de cercetător științific sau o funcție de cercetare superioară și nu au obținut diploma de doctor încetează de drept.

(7) Termenele prevăzute la alin. (1)-(6) se prorogă până la încheierea anului universitar 2014-2015, respectiv 30 septembrie 2015.

(8) Prin excepție de la termenul prevăzut la alin. (7), senatele universitare ale instituțiilor de învățământ pot aproba, la propunerea consiliului de administrație, în anul universitar 2015-2016, continuarea raporturilor juridice de muncă, pentru persoanele aflate sub incidența prevederilor alin. (1)-(6), în funcție de gradul de îndeplinire de către acestea a obligațiilor aferente programelor de studii doctorale."

24. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii civile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (1) privind munca și protecția socială a muncii, art. 42 referitor la interzicerea muncii forțate, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 57 privind exercitarea drepturilor și a libertăților, art. 73 alin. (3) lit. n) privind categoriile de legi, art. 76 alin. (1) privind adoptarea legilor, art. 114 privind angajarea răspunderii Guvernului și art. 115 privind delegarea legislativă.

25. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 362 fac parte din titlul VII "Dispoziții tranzitorii și finale" al Legii educației naționale nr. 1/2011, iar principala critică a autoarei excepției de neconstituționalitate constă în aceea că dispozițiile de lege invocate - criticate în ansamblu, iar nu separat - instituie încetarea de drept a contractelor individuale de muncă ale asistenților universitari care nu au obținut diploma de doctor în termenul prevăzut de lege, respectiv 4 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011. Cu privire la dispozițiile art. 301 alin. (2) și ale art. 362 alin. (3) și (4) coroborate cu cele ale alin. (7) și (8) ale aceluiași articol din Legea educației naționale nr. 1/2011, criticate din aceleași perspective ca în cauza de față, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 86 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 20 mai 2019. La paragrafele 32 și 33 ale deciziei sus-menționate, Curtea a reținut că dispozițiile art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 au fost introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 septembrie 2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 112/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 30 mai 2016. Potrivit notei de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2015, adoptarea reglementării criticate a fost justificată prin faptul că "Încetarea de drept a contractelor individuale de muncă ale asistenților universitari conduce la imposibilitatea desfășurării în bune condiții a procesului de învățământ din cadrul instituției de învățământ superior. Pentru a evita eventuale blocaje în sistem, cu impact negativ atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere al calității actului didactic și al posibilității îndeplinirii obligațiilor legale ale instituțiilor de învățământ superior de stat, datorate aplicării prevederilor art. 362 din lege, se impune ca, prin excepție de la termenul prevăzut la alin. (7) din lege, senatele universitare ale instituțiilor de învățământ să poată aproba, la propunerea consiliului de administrație, continuarea raporturilor juridice de muncă pentru persoanele aflate sub incidența prevederilor alin. (1)-(6) ale art. 362, pentru anul universitar 2015-2016." Astfel, Curtea a constatat că dispozițiile art. 362 alin. (3) și (4) raportate la cele ale art. 362 alin. (7) din Legea nr. 1/2011 instituie un caz de încetare de drept a contractelor individuale de muncă, justificat de neobținerea diplomei de doctor până la data de 30 septembrie 2015 de către asistenții universitari care ocupau această funcție la data intrării în vigoare a legii educației naționale, în timp ce dispozițiile art. 362 alin. (8) din același act normativ instituie o excepție de la această regulă, prin care senatele universitare ale instituțiilor de învățământ pot aproba, la propunerea consiliului de administrație, în anul universitar 2015-2016, continuarea raporturilor juridice de muncă pentru persoanele vizate de ipoteza normei.

26. Referitor la critica privind încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea a reținut, la paragrafele 34 și 35 ale Deciziei nr. 86 din 13 februarie 2019, că dispozițiile de lege criticate nu conțin elemente contrare principiului neretroactivității legii civile, invocând jurisprudența sa în această materie. Astfel, chiar dacă Legea educației naționale nr. 1/2011, față de reglementarea anterioară în baza căreia a fost încheiat contractul individual de muncă, instituie condiția obținerii diplomei de doctor pentru ocuparea funcției didactice de asistent universitar, aceasta pune la dispoziția destinatarilor normei un termen rezonabil de 4 ani pentru conformarea la noile cerințe legislative, așa încât, respectând principiul neretroactivității legii civile, dispozițiile de lege criticate se aplică începând cu data intrării în vigoare a legii, pentru viitor. Astfel, Legea nr. 1/2011 a intrat în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, respectiv la data de 9 februarie 2011, iar încetarea de drept a raporturilor juridice de muncă ale asistenților universitari care nu au obținut diploma de doctor s-a produs, ca urmare a prorogării termenelor, abia la încheierea anului universitar 2014-2015, respectiv la 30 septembrie 2015, iar în ipotezele reglementate de alin. (8) al art. 362 din lege chiar la încheierea anului universitar 2015-2016, respectiv la 30 septembrie 2016.

27. Mai mult, Curtea a constatat că dispozițiile art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 dau expresie principiului fundamental al autonomiei universitare, garantat de Constituție prin art. 32 alin. (6), având în vedere că, pe baza unui criteriu obiectiv pus la dispoziție de legiuitor, respectiv gradul de îndeplinire de către persoanele vizate de ipoteza normei a obligațiilor aferente programelor de studii doctorale, senatele universitare puteau decide menținerea sau, după caz, încetarea raportului juridic de muncă, în funcție de particularitățile fiecărei situații. Interpretate în raport cu ansamblul prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, dispozițiile de lege criticate au un conținut normativ clar și precis pentru a putea fi aplicate și oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestora - în cazul de față, asistentul universitar - să înțeleagă sensul lor și să își adapteze conduita.

28. În ceea ce privește invocarea art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a reținut, la paragraful 41 al Deciziei nr. 86 din 13 februarie 2019, că obținerea diplomei de doctor - ca o condiție legală pentru exercitarea funcției de asistent universitar - este aplicabilă în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare și are drept scop ocrotirea unui interes general, respectiv creșterea calității învățământului superior. Așadar, condiția este justificată prin calificarea superioară pe care o presupune deținerea diplomei de doctor și nu poate fi înțeleasă ca o încălcare a principiului egalității în drepturi.

29. Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la muncă, Curtea a reținut la paragraful 43 al Deciziei nr. 86 din 13 februarie 2019 că nu poate primi nici critica formulată din perspectiva termenului în care persoanele care ocupă funcția de asistenți universitari trebuie să obțină diploma de doctor, cu sancțiunea încetării de drept a contactului de muncă, raportată la art. 41 alin. (1) din Constituție privind dreptul la muncă, întrucât dispozițiile de lege supuse analizei nu interzic libertatea alegerii unui loc de muncă. Împrejurarea că aceste persoane trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru ocuparea funcției de asistent universitar nu reprezintă decât exigențe care țin de voința legiuitorului, care, în acord cu art. 73 alin. (3) lit. n) din Constituție, este suveran în ceea ce privește organizarea generală a învățământului. Totodată, dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o dorește, în anumite condiții stabilite de legiuitor, și nu vizează obligația statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile (a se vedea Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, paragraful 29, și Decizia nr. 55 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 5 mai 2015, paragraful 18). Totodată, Curtea nu a reținut nici susținerea potrivit căreia încetarea de drept a unui contract individual de muncă este limitată doar la situațiile prevăzute de art. 56 din Codul muncii, având în vedere că legiuitorul, în considerarea unor categorii socioprofesionale, poate institui, prin legi speciale, și alte cauze de încetare de drept a raporturilor juridice de muncă, altele decât cele prevăzute de cadrul general, respectiv Codul muncii.

30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

31. Referitor la invocarea art. 42 privind interzicerea muncii forțate, a art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei, a art. 57 privind exercitarea drepturilor și a libertăților constituționale cu bună-credință și a art. 115 privind condițiile de adoptare a ordonanțelor Guvernului, Curtea constată că aceste dispoziții constituționale nu au incidență în cauza de față. De asemenea, dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale.

32. Celelalte susțineri ale autoarei excepției - în sensul că textele de lege criticate instituie o prezumție de vinovăție pentru acei studenți doctoranzi care, din motive neimputabile, nu au obținut titlul de doctor, deoarece instituția organizatoare de doctorat nu și-a îndeplinit obligațiile (nu a stabilit tema de cercetare, nu a stabilit datele de susținere a referatelor, a fixat programul de pregătire pentru doctorand la 7 ani de la debutul studiilor), a încălcat legea și, prin aceasta, l-a împiedicat pe doctorand să își finalizeze parcursul doctoral - nu reprezintă chestiuni de constituționalitate, ci chestiuni de aplicare a legii, care intră în competența instanțelor judecătorești, iar nu a Curții Constituționale.

33. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 76 alin. (1) și ale art. 114, Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite. Este adevărat că, prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, Curtea a constatat că Legea educației naționale încalcă dispozițiile art. 114 din Constituție, reținând în acest sens că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege nu poate fi făcută oricând, oricum și în orice condiții, deoarece această modalitate de legiferare reprezintă, într-o ordine firească a mecanismelor statului de drept, o excepție. Ulterior, prin Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, a constatat că angajarea răspunderii de către Guvern în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în temeiul art. 114 alin. (1) din Constituție, asupra proiectului Legii educației naționale este neconstituțională și a declanșat un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, întrucât proiectul de lege se afla în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională. De asemenea, prin Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, Curtea Constituțională a constatat că există un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate moțiunea de cenzură, care, ținând seama de dispozițiile Constituției, odată declanșată, nu poate fi oprită. Curtea a reținut că Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010 nu poate fi invocată în sensul blocării procedurii de angajare a răspunderii Guvernului asupra Legii educației naționale și, în consecință, a constatat că există un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate moțiunea de cenzură depusă de opoziția parlamentară, dezbatere care, odată declanșată, ținând seama de prevederile Constituției, nu poate fi oprită. În sfârșit, prin Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 23 februarie 2011, pronunțându-se asupra criticii de neconstituționalitate ce vizează încălcarea de către Legea educației naționale a dispozițiilor art. 114 din Constituție, Curtea a reamintit "în acest context, creat printr-o succesiune de acte ale Guvernului, respectiv ale Parlamentului, precum și de conflicte juridice de natură constituțională între cele două autorități, în legătură cu angajarea răspunderii asupra proiectului Legii educației naționale, că rolul său este, potrivit art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, acela de «garant al supremației Constituției». Curtea Constituțională nu aparține niciuneia dintre puterile statului, însă, prin competențele conferite de Constituție și de legea sa de organizare și funcționare, sprijină buna funcționare a acestor puteri, în cadrul raporturilor constituționale de separație, echilibru, colaborare și control reciproc. Acest sprijin, concretizat în interpretarea și aplicarea textelor constituționale, texte care, reglementând principiul separației și echilibrului puterilor în stat, asigură, printr-un sistem complex de controale și îngrădiri, premisele legislative necesare funcționării democratice a statului, se exercită cu respectarea unor reguli de competență expres și limitativ prevăzute de Constituție și de Legea nr. 47/1992. Niciuna dintre aceste competențe nu poate fi interpretată în sensul conferirii posibilității Curții de a substitui vreuna dintre puteri și nici în sensul dobândirii de către aceasta a unui rol de decident în cadrul unor eventuale dispute politice dintre puterile statului sau autoritățile care le reprezintă. În materia conflictelor dintre autorități, Constituția prevede, prin dispozițiile art. 146 lit. e), o singură competență a Curții Constituționale, și anume aceea de a soluționa «conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice [. . . ]». Astfel fiind, celelalte aspecte invocate de autorul sesizării, care pun în discuție, cu raportare la dispozițiile art. 1 alin. (4), respectiv art. 114 din Constituție, situații conflictuale implicând Guvernul și Parlamentul, respectiv structuri parlamentare, în legătură cu adoptarea Legii educației naționale, excedează competenței Curții Constituționale, prevăzută de art. 146 lit. a) din Constituție."

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Maria Ramayana Nesvadba în Dosarul nr. 7.475/99/2016 al Tribunalului Iași - Secția I civilă și constată că prevederile art. 294 alin. (4), ale art. 301 alin. (1) și (2) și ale art. 362 alin. (2) - (8) din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iași - Secția I civilă și Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 octombrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...