Universul Juridic nr. 12/2019

Despre acordarea de către angajatori a zilelor libere pentru sărbătorile religioase anuale
de Silviu-Dorin Șchiopu

20 decembrie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Considerații introductive

Potrivit art. 139 alin. (1) C. mun.(1), constituie zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, următoarele sărbători cu caracter religios: Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui(2); prima și a doua zi de Paști; prima și a doua zi de Rusalii(3); Adormirea Maicii Domnului(4); 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României(5); prima și a doua zi de Crăciun. De asemenea art. 143 precizează că se pot stabili și alte zile libere, deci inclusiv pentru alte sărbători religioase de peste an, prin contractul colectiv de muncă aplicabil.

Legiuitorul nu menționează expressis verbis data exactă a acestora, cu excepția zilei în care este celebrat Sfântul Andrei - Ocrotitorul României. Această modalitate de reglementare reflectă prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 489 din 28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor(6) potrivit cărora "în România nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee". La fel, art. 22 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene(7) prevede că "Uniunea respectă diversitatea culturală, religioasă și lingvistică" iar, potrivit art. 9 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor(8) .

În vechea reglementare nu se menționa prima și a doua zi de Crăciun, ci numai datele de 25 și 26 decembrie(9) potrivit calendarului gregorian, care însă nu corespund calendarului liturgic al Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi din România, cult ce sărbătorește Crăciunul la data de 25 decembrie potrivit calendarului iulian, adică la 7 ianuarie potrivit calendarului gregorian.

Cum în prezent, cu excepția sărbătoririi Sfântului Andrei, nu mai sunt indicate datele sărbătorilor creștine cu caracter religios, ci numai denumirea acestora, interpretarea art. 139 alin. (1) C. mun. se va face avându-se în vedere confesiunea salariatului(10) . Prin urmare fiecare angajat poate celebra Vinerea Mare, Paștele, Rusaliile, Adormirea Maicii Domnului, precum și Crăciunul potrivit calendarului liturgic urmat de cultul de care aparține, bucurându-se astfel de aceste zile ca nelucrătoare.

Persoanele aparținând cultelor religioase legale, altele decât cele creștine, beneficiază, în plus, de două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale(11) , declarate astfel de Federația Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic și Cultul Musulman(12) . Potrivit art. 139 alin. (3) din Codul muncii, aceste zile libere se acordă de către angajator în alte zile decât cele de sărbătoare legală stabilite potrivit legii sau de concediu de odihnă anual(13) . Introducerea acestei precizări a fost necesară tocmai pentru "clarificarea normei juridice în ceea ce privește acordarea acestor zile, ținând cont de faptul că unii angajatori, cu sau fără rea intenție, au acordat zilele libere în zile de sărbătoare legală sau chiar în concediul de odihnă"(14) .

2. Acordarea zilelor libere de către angajator

Potrivit unei interpretări jurisprudențiale, în cazul sărbătorilor legale salariații sunt liberi de drept, fără a fi obligați să formuleze o cerere în acest sens, spre deosebire de alte zile libere, precum concediul de odihnă, concediul fără plată, concediul pentru studii, învoiri, etc., pentru care sunt necesare solicitări din partea angajaților și aprobări din partea angajatorului, în prealabil. Astfel, o eventuală pretenție a angajatorului ca, anterior zilelor libere, salariatul să fi formulat o cerere în scopul acordării beneficiului zilelor de sărbătoare legală este nejustificată, în condițiile în care angajații sunt liberi de drept în ipoteza sărbătorilor legale. Prin urmare salariatul nu are obligația de a formula o cerere privind acordarea zilelor de sărbătoare legală, singura sa obligație fiind dovedirea apartenenței sale confesionale și a realității sărbătorii religioase(15).

Subliniem că art. 145 alin. (3) C. mun. prevede că sărbătorile legale în care nu se lucrează, ce includ și cele cu caracter confesional, precum și zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual. Cele două categorii de drepturi ale salariatului - dreptul la concediul de odihnă și dreptul la zile libere în zilele de sărbătoare legală - sunt distincte, nu se includ și nici nu se exclud, având regimuri juridice diferite(16) .

Având în vedere art. 139 alin. (2) C. mun. care prevede că acordarea zilelor libere se face de către angajator, la modul ideal - din rațiuni manageriale, precum delegarea temporară a sarcinilor ce revin beneficiarului zilelor libere unui alt salariat tocmai pentru a nu fi afectată capacitatea angajatorului de a planifica activitățile specifice - acesta din urmă ar trebui să țină o evidență a cultului căruia aparțin salariații tocmai pentru ca fiecare în parte să se poată bucura de praznicele religioase de peste an.

În practică, ulterior încheierii contractului de muncă, angajatorul ar putea să întrebe salariatul potrivit cărui calendar liturgic dorește a beneficia de zilele de sărbătoare legală prevăzute de art. 139 alin. (1) C. mun., cu atât mai mult cu cât eventuala pasivitate a salariatului în a-și declara confesiunea religioasă nu-l decade din dreptul de a beneficia de sărbătorile legale potrivit propriului calendar liturgic(17) .

Deși în principiu art. 6 alin. (6) din Legea nr. 489/2006 interzice obligarea persoanelor să își menționeze religia, în orice relație cu autoritățile publice sau cu persoanele juridice de drept privat, totuși prelucrarea acestor date este permisă de Regulamentul (UE) 2016/679(18) în domeniul ocupării forței de muncă atunci când este necesară în scopul îndeplinirii obligației angajatorului (operatorului) de a acorda zilele libere și al exercitării dreptului salariatului (persoanei vizate) de a beneficia de aceste zile ca nelucrătoare(19) .

Bineînțeles salariatul este liber să nu indice calendarul liturgic potrivit căruia dorește a beneficia de zilele de sărbătoare legală prevăzute de art. 139 alin. (1) C. mun., iar aceasta întrucât libertatea de a-și manifesta religia comportă în egală măsură un aspect negativ, și anume dreptul individului de a nu fi obligat să-și manifeste religia sau credința și de a nu fi obligat să acționeze astfel încât să se concluzioneze că are - sau nu - asemenea convingeri(20) .

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...