Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 642/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 09 decembrie 2019

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Valer Dorneanu - președinte
Cristian Deliorga - judecător
Marian Enache - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Gheorghe Stan - judecător
Elena-Simina Tănăsescu - judecător
Varga Attila - judecător
Benke Karoly - magistrat-asistent-șef

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pent ru Vi t icu l tură ș i Vin i f ica ț ie d in B la j în Dosaru l nr. 890/191/2015 al Judecătoriei Blaj și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.277D/2017.

2. Dezbater i le au avut loc în ședința publ ică din 26 septembrie 2019, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul prevederilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, a amânat pronunțarea pentru data de 15 octombrie 2019, când a pronunțat prezenta decizie.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 1 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 890/191/2015, Judecătoria Blaj a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație din Blaj într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de validare a popririi.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se apreciază că textul criticat este neconstituțional, în măsura în care permite în faza de executare silită ca în privința instituțiilor publice să se urmeze procedura de drept comun prevăzută de Codul de procedură civilă din 1865, și nu procedura specială prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002. Se arată că sunt încălcate prevederile art. 16 din Constituție din moment ce alte instituții publice, spre deosebire de autoarea excepției de neconstituționalitate, beneficiază în mod corect și legal de legea specială. Se susține că este încălcat și dreptul la un proces echitabil al autoarei excepției de neconstituționalitate, întrucât procesul său a început sub o procedură care nu îi este aplicabilă.

5. Judecătoria Blaj apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Textul de lege criticat nu generează nicio situație discriminatorie și nici nu aduce vreo atingere dreptului la un proces echitabil al debitorului, care beneficiază de aceleași drepturi și garanții procesuale ca și celelalte părți implicate în această procedură. Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 reprezintă reglementarea specială în materia executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, care însă se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, ce reprezintă dreptul comun în materie. Art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 prevede că, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

7. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că textul criticat este menit să asigure eficiența procedurii popririi, urmărind îndeplinirea finalității acesteia, și anume satisfacerea creanței. Se apreciază că nu se încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât părțile beneficiază de aceleași drepturi și garanții procesuale. De asemenea, instanța judecătorească analizează dacă terțul poprit datorează debitorului sume de bani numai în contradictoriu cu părțile raportului juridic dedus judecății (creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit), cu respectarea pentru toate părțile a garanțiilor care caracterizează dreptul la un proces echitabil. Se susține că textul criticat nu încalcă egalitatea în drepturi, întrucât se aplică în mod egal, fără privilegii și discriminări, tuturor părților implicate în procedura popririi.

8. Se mai arată că aspectele referitoare la aplicarea unor dispoziții legale de către instanța judecătorească în procesul în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate excedează competențelor Curții Constituționale, întrucât cenzurarea aplicării legii de către instanțele judecătorești ține de controlul judecătoresc, care se realizează exclusiv prin sistemul căilor de atac prevăzut de lege (Decizia nr. 442 din 15 aprilie 2008).

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, care aveau următorul conținut: "Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi".

12. Dispozițiile legale criticate au fost abrogate prin art. 83 lit. a) din titlul V din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit cărora "Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispozițiile legale criticate.

13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 au mai format obiectul controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici de neconstituționalitate identice. Astfel, prin Decizia nr. 98 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 2 mai 2019, Curtea a reținut că dispozițiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 nu aduc nicio atingere dreptului la un proces echitabil al debitorului, care beneficiază de aceleași drepturi și garanții procesuale ca și celelalte părți implicate în această procedură. Astfel, potrivit art. 460 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, instanța de executare sesizată cu cererea de validare a popririi "va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și [...] va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului [...]". Ca urmare, numai în contradictoriu cu aceștia (creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit), ca părți ale raportului juridic dedus judecății, se analizează dacă terțul poprit datorează debitorului sume de bani, cu respectarea pentru toate părțile a garanțiilor care caracterizează dreptul la un proces echitabil (a se vedea și Decizia nr. 1.164 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 28 octombrie 2009, sau Decizia nr. 1.278 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 29 noiembrie 2011).

15. Totodată, Curtea a constatat netemeinicia susținerilor autorului excepției de neconstituționalitate potrivit cărora dispozițiile legale criticate ar fi neconstituționale în măsura în care privesc instituțiile publice, din moment ce acestora trebuie să li se aplice procedura specială reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002. Astfel, Curtea a reținut că prin Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 s-au reglementat condițiile în care se realizează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Referitor la acest act normativ, Curtea a statuat prin Decizia nr. 127 din 19 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 16 aprilie 2008, că acesta protejează atât dreptul de proprietate al instituțiilor publice, cât și pe cel al creditorilor acestora, în egală măsură, de vreme ce instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.

16. Art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 prevede că "În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2 [în termen de 6 luni de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului - s.n.], creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie". Așadar, dacă în urma aplicării procedurii speciale reglementate de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 instituția publică nu își îndeplinește obligațiile în 6 luni de la data la care a primit somația de plată, creditorul poate solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă.

17. Prin urmare, Curtea a reținut că aplicarea art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 în această situație nu este de natură a aduce atingere egalității în drepturi și nici dreptului la un proces echitabil, fiind o garanție a împiedicării întârzierii în mod excesiv a executării unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva statului. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în Hotărârea din 7 mai 2002, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, paragraful 35, că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

18. Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, argumentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

19. Având în vedere cele expuse, Curtea reține că art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 este aplicabil tuturor instituțiilor publice, astfel încât, de principiu, executările silite începute împotriva acestora sunt reglementate de acest act normativ, iar Codul de procedură civilă are o aplicabilitate subsidiară, respectiv în situația în care aceste instituții nu își îndeplinesc obligațiile de plată în termen de 6 luni de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Prin urmare, nu se poate reține existența vreunui tratament juridic diferit între diversele instituții publice, toate acestea intrând în sfera de incidență a art. 3 din ordonanța antereferită.

20. Aplicabilitatea subsidiară a prevederilor Codului de procedură civilă este menită să dea efectivitate executării silite a titlurilor executorii, indiferent de forma sub care acestea se prezintă. Mai mult, în măsura în care titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, executarea promptă a acestuia reprezintă, în realitate, o expresie a dreptului la un proces echitabil, dat fiind că faza executării silite este parte a procesului civil [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, și Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragraful 21, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Hotărârea din 19 martie 1997, pronunțată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40, Hotărârea din 12 iulie 2007, pronunțată în Cauza S.C. Ruxandra Trading - S.R.L. împotriva României, paragraful 52, sau Hotărârea din 7 ianuarie 2014, pronunțată în Cauza Fundația Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate și Stanomirescu împotriva României, paragraful 55]. Prin urmare, nu se poate reține nici încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituție.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția neconstituționalitate ridicată de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație din Blaj în Dosarul nr. 890/191/2015 al Judecătoriei Blaj și constată că dispozițiile art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Blaj și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent-șef,
Benke Karoly

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...