Universul Juridic nr. 12/2019

Dreptul - expresie a unității de neam și de credință. Procesul civil și executarea silită românescă, parte integrantă a valorificării identității culturale naționale în procesele globale (II)
de Stelian-Valentin Bădescu

02 decembrie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

7. Profesiile juridice în tranziție de la clasic la modern

În acest context complex al culturii și justiției de tranziție, al apartenenței noastre la structurile euro atlantice profesiile juridice trebuie să-și găsească identitatea specifică și traseul de la clasic spre modern, de la totalitarism spre democrație contribuind esențial la consolidarea statului de drept în România, mai ales acum când, din nou, istoria a demonstrat că, pentru a merge mai departe, pentru a ști ce vrem, trebuie să conștientizăm identitatea noastră ca națiune. Suntem datori să depunem toate eforturile pentru a realiza consens și coeziune națională, bazate pe principii și valori reale, prin dialog permanent, multidisciplinar și transparență totală a oricărui demers. Desigur, toate acestea trebuie să se bazeze în primul rând pe elita acestei țări, pe corpul de experți și specialiști din fiecare domeniu în parte, dar și pe opiniile și necesitățile invocate de societatea civilă. Pentru a putea controla viitorul, pentru a ști ce avem de făcut, trebuie să știm ce suntem în primul rând; cum ne poziționăm în lumea profesiilor juridice și a profesiilor juridice conexe, din triplă perspectivă: socială, culturală și economică. În istorie există momente-cheie de care depind în mod fundamental perspectivele unei profesii. Unirea din 1918 a creat bazele consolidării și dezvoltării statului român de drept, reprezentând fundamentul evoluției vieții juridice românești. România a cunoscut puternice transformări socio-economice în care se exercită profesiile juridice. Lungul și - de cele mai multe ori - și complexul drum al reformării sistemului de justiție a presupus, în funcție de etape, mutarea responsabilității de la Ministerul Justiției, angajat în elaborarea legislativă, către unele profesii juridice conexe actului de justiție, moment care poate fi asimilat cu o reformă instituțională a acestor profesii, care, prin modul de organizare și funcționare, au devenit liberale, dar responsabile cu punerea efectivă în aplicare a cadrului normativ. Tabloul economiei contemporane prezintă o mare diversitate de întreprinderi și structuri ale acestora, cu dimensiuni, roluri și caracteristici mult diferite, între acestea înscriindu-se și profesiile juridice liberale, inclusiv executarea silită.

Rolul jucat de profesiile juridice, cât și de comunitatea academică, în cei 100 de ani de la Marea Unire, a fost covârșitor pentru dezvoltarea și consolidarea statului de drept. Exercitarea profesiilor juridice se circumscrie interacțiunii dintre factori de natură socială, financiară, normativă, politică și globală. În acest context, profesiile juridice sunt datoare să țină pasul cu evoluțiile socio-economice ale României, și nu numai, dat fiind locul și rolul acestora în mecanismul economiei de piață și în statul de drept. Pornind de la importanța în plan socio-economic a profesiilor juridice liberale, cadrul legal din România cuprinde reglementări specifice fiecăreia dintre acestea, scopul primordial al reglementărilor fiind garantarea și apărarea libertăților fundamentale ale cetățenilor, precum și crearea unor mecanisme de organizare și funcționare ale acestor profesii. Iată de ce se poate susține, cu totul întemeiat, că este necesar ca profesiile juridice să fie așezate pe criterii de competență, competitivitate și etică profesională, să fie organizate pe baze moderne, proprii unei societăți libere și democratice. În considerarea acestor implicații, Ministerul Justiției, în activitatea desfășurată la nivel legislativ, cu ocazia exercitării rolului său instituțional, a urmărit permanent, cu maximă preocupare, perfecționarea cadrului legal în materia tuturor profesiilor juridice. Participarea la viața juridică implică cu necesitate respectarea ordinii de drept și a valorilor ocrotite de aceasta. În realizarea acestui scop, profesiile juridice liberale din sfera de competență a Ministerului Justiției îndeplinesc un rol-cheie, prin asigurarea securității circuitului civil - în cazul notarilor publici, prin executarea promptă și efectivă de către executorii judecătorești a titlurilor executorii obținute în cadrul procesului civil și prin valorificarea în actul de justiție a raportului de expertiză judiciară întocmit de către experții judiciari, tehnici sau criminaliști. Cu siguranță că în aceste mecanisme instituționale care duc la consolidarea statului de drept se regăsesc, în funcție de competențe, și celelalte profesii juridice, și anume magistrații, avocații și consilierii juridici. Toți acești actori au un rol foarte bine determinat în angrenajul de înfăptuire a actului de justiție. Trebuie subliniat rolul instituțional al Ministerului Justiției, în perfecționarea permanentă a legislației, ca rezultat firesc a preocupării continue pentru sporirea calității activității profesiilor juridice. Ministerul Justiției să-și asume cu mai multă responsabilitate, rolul său de vector guvernamental, în inițierea și promovarea cadrului legal în materia profesiilor juridice din sfera proprie de competență.

Într-adevăr, în contextul actual în care justiția se află sub asalt, cum n-a mai fost niciodată, e bine să ne reamintim, să medităm la ce rol are fiecare profesie juridică, dar mai ales la ce rol au împreună într-un stat de drept care încearcă să supraviețuiască într-o lume din ce în ce mai dezbinată. Fără să subestimăm valoarea și importanța altor profesii, credem profesiile juridice au un rol esențial într-un stat de drept, că nu există profesii juridice care au un rol "mai esențial" decât altele, așa cum se lasă impresia. Practic, justiția nu s-ar putea înfăptui fără vreuna dintre ele. Acest lucru cred că îl recunoaștem cu toții! Avocații au statut legal de parteneri indispensabili ai justiției. Ceea ce este într-adevăr esențial acum este să conștientizăm că trebuie să fim uniți în fața unui scop comun, și anume apărarea statului de drept prin apărarea justiției, în contextul în care aceasta este atacată constant din toate părțile. Trebuie să fim conștienți că beneficiarul final al tuturor transformărilor prin care trece justiția este în final cetățeanul. Fie că suntem executori judecătorești, avocați, judecători, procurori, consilieri juridici, practicieni în insolvență, avem un scop comun: asigurarea respectării drepturilor fundamentale pentru cetățean. Or, acest lucru e greu de realizat atâta vreme cât justiția se află în centrul scandalurilor mediatice de atâta vreme și fiecare profesie juridică este arătată cu degetul și stigmatizată într-un fel sau altul. Să ne amintim prin ce au trecut magistrații, avocații dar și notarii și executorii judecătorești, cum am fost acuzați total nedrept, chiar și de unii membri ai profesiilor juridice, că-și doresc "superimunitate". Rezultatul acestor atacuri permanente asupra profesioniștilor dreptului, de dragul scandalului mediatic, este evident: decredibilizarea justiției, slăbirea ei ca putere în stat. Noi avem un scop comun: apărarea statului de drept. Trebuie înțeles și de către publicul larg care este rolul fiecărui profesionist al dreptului în sistemul judiciar, pentru că, în mod greșit, suntem priviți în opoziție. Avocatul nu apără infractorii, ci cetățenii care beneficiază de prezumția de nevinovăție, judecătorii înfăptuiesc justiția, notarii întocmesc acte cu marea valoare patrimonială, iar executorii judecătorești asigură punerea în executare a hotărârilor judecătorești. Când vorbește despre dreptul la apărare și solicită garanții (cum ar fi confidențialitatea și secretul profesional) avocatul le cere pentru justițiabil, pentru cetățeanul pe care îl apară și nu pentru el însuși. Avocatul nu are dreptul să mintă instanța pentru a-și scoate "basma curată" clientul, iar procurorul nu este dator numai să acuze, ci să aducă și probele în apărare, dacă este cazul. Scopul final al tuturor este a face dreptate, înfăptuirea justiției și a statului de drept, nu a câștiga o competiție. Contradictorialitatea trebuie exersată cu bună-credință, în interesul cetățeanului. Dar cum să recâștigăm încrederea acestuia când ori de câte ori apare un comunicat de presă de la unele autorități judiciare, profesiile de avocat, judecător, procuror, executor, notar etc. sunt scoase în titluri, de parcă am fi cu toții niște infractori. În era spectacolului judiciar, toate profesiile juridice au avut de suferit. Doresc să punctez și faptul că nu trebuie să ne lăsăm pradă unor orgolii profesionale care ne pun în opoziție, pentru că acestea servesc tentativelor de dezbinare în interiorul sistemului judiciar, întrucât pun în opoziție membrii diferitelor profesii care au rol în înfăptuirea justiției cu consecința diminuării încrederii în justiție.

Atunci când se află în instanță, cetățeanul trebuie să aibă convingerea că apărarea este la fel de puternică precum acuzarea. Altfel nu putem vorbi de încrederea cetățenilor în justiție. Să nu uităm de deciziile "în lanț" ale Curții Constituționale prin care au fost desființate dispozițiile din Codul de procedură penală care încalcă dreptul la un proces echitabil în componentele sale privind contradictorialitatea, oralitatea și egalitatea armelor. Suntem cu toții conștienți că acest principiu trebuie întărit pentru că altfel nu poate să iasă bine. Ar putea părea paradoxal faptul că independența profesiilor juridice se află în prim planul controverselor mediatice, în contextul scandalurilor protocoalelor unor instituții judiciare cu serviciile secrete. Dar nu e! Cred că este o reacție firească a profesiilor juridice, formate din oameni cinstiți care nu au nicio legătură cu aceste protocoale și poate nici n-au auzit de ele, să dorească să-și confirme și să-și întărească independența. Toate profesiile juridice sunt independente potrivit legilor lor de organizare și procedează potrivit propriei conștiințe în dosarele la care lucrează, nu pot fi influențați de nimeni să procedeze altfel. Faptul că există o reglementare a organizării ședinței de judecată, a procedurilor, nu se poate confunda cu subordonările ierarhice. Rolul nostru comun este de a lucra împreună pentru înfăptuirea unui scop comun: dreptatea. Și pentru asta trebuie să recâștigăm încrederea cetățenilor. Este necesar mai mult decât oricând să fim uniți pentru a apăra justiția de toate atacurile nejustificate care subminează încrederea. Avem o cartă interprofesională a judecătorilor, procurorilor și avocaților români. Primul capitol este "Statul de drept și justiția". La punctul 7 scrie foarte clar care este rolul acestor profesii juridice în înfăptuirea statului de drept: "Rolurile judecătorilor, procurorilor și avocaților români în cadrul procedurii judiciare sunt diferite, dar dialogul interprofesional al acestora în exercitarea atribuțiilor specifice în cadrul procedurii judiciare este necesar să aibă loc în scopul protecției drepturilor omului și să asigure garanția că sistemul judiciar român funcționează transparent și eficient". O astfel de Cartă ar trebui sa fie extinsă la toate profesiile juridice pentru că dialogul interprofesional este esențial în zilele noastre. Mai întâi pentru a apăra justiția și apoi pentru că avem de făcut foarte multe lucruri împreună. Mi-aș dori ca acest dialog să devină unul viu, real, aplicat, să nu rămână un document pe care îl evocăm în ocazii festive, pe care lăsăm să se așeze praful și de care uităm complet când realitățile profesionale ne reașează, procedural, pe fiecare la locul sau. Doar într-o astfel de ipoteza dialogul interprofesional va fi, cu adevărat, cheia salvării justiției, cheia salvării societății printr-o justiție adevărată și dreaptă. Acest aspect îl constat cu mare bucurie în cadrul materialelor prezentate și al dezbaterilor pe marginea lor, la care participă cvazi-majoritatea reprezentanților profesiilor juridice. Este o încântare să particip la conferințele de la Târgu-Mureș! Felicitări organizatorilor și să mergeți înainte tot așa. Spiritul dreptății și al adevărului să ne călăuzească. Numai aflarea adevărului și restabilirea spiritului justițiar presupune adoptarea unui cadru legal privind lustrația sistemul juridic românesc.

8. Lustrația în sistemul juridic românesc - panaceul justiției noastre

Reforma sistemului juridic românesc presupune cu necesitate schimbarea unei stări de lucruri învechite cu o alta nouă, mai bună, în folosul întregii societăți. După decembrie 1989, când speranțele de mai bine au căpătat o înflăcărare unanimă, la scurt timp instalarea programatică a haosului, cultivată și azi, în activitățile publice și nepublice a devenit politică ocultă de stat. Ceea ce a implicat tolerarea și încurajarea unei corupții fără precedent, inimaginabile(1). Această vindecare a justiției noastre presupune implacabil lustrația întregului sistem juridic românesc. Lustrația poate fi analizată în cheia genului proxim și a diferenței specifice și ar trebui privită ca parte intrinsecă a lustrației generale a societății românești. Procesul este mult mai amplu, în sensul extinderii lui asupra tuturor acelor persoane care au deținut funcții publice după anul 1990, pentru că doar astfel ar rămâne în memoria colectivă dimensiunile statului totalitar comunist, a cărui nefaste efecte au continuat și în lunga perioadă de tranziție. Lustrația nu înseamnă epurare sau răzbunarea învingătorilor pentru alegeri ideologice greșite ori accidente biografice, ci încercarea de regăsire a demnității, încrederii și autorității instituțiilor fundamentale ale statului. Prin lustrație societatea poate să-și găsească atât împăcarea cu propriile ei erori, cât mai ales poate recupera și construi instituții întărite și credibile, capabile să conducă Romania într-o Europă a valorilor democratice. O definiție a lustrației accentuează mai ales principiul responsabilității în exercitarea demnităților publice: "Lustrația administrativă este instrumentul juridic/politic pe care îl avem la dispoziție pentru punerea în practică și/sau salvgardarea principiului potrivit căruia democrația reprezentativă se construiește cu și trăiește prin demnitari responsabili și integri, care dau socoteală, în mod transparent, de acțiunile lor, înfăptuite în exercitarea cu bună credință a puterii publice, în folosul cetățenilor.

Din nefericire, noi românii, am ratat un moment istoric, vizionar, probabil din cauza inerției colective dar, mai ales, a unui sentiment de culpabilitate ascuns cu grijă în subconștientul colectiv, pentru că, la urma urmei, îndelunga existență a regimului comunist s-a datorat și imobilismului românilor față de regimul dictatorial. Este vorba de celebrul punct 8 al Proclamației de la Timișoara care prevedea: "Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea naționala, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, după modelul multor țări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al României ar putea candida și personalități marcante ale vieții culturale și științifice, fără o experiență politică deosebită. Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poziției ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoștință de cauză, cu cărțile pe față"(2).

* Este extras din volumul Conferinței internaționale "Procesul civil și executarea silită. De la clasic la modern", Târgu-Mureș, Ed. Universul Juridic, 2019.

(1) M. Deceanu, Lustrația în justiție, publicat în cotidianul România Liberă, nr. 2706/20 februarie 1999, poate fi accesat și pe: http:// www.mihaildecean.ro/Pagini/LustratiaInJustitie.html.

(2) Adoptată la 11 martie 1990.

Or, se prezumă în mod logic că cei care au servit, în modul descris mai sus, fostul regim comunist român au împărtășit și încă mai împărtășesc valorile fostului regim comunist, așa cum sunt ele enumerate de punctul 1 al Rezoluției 1096 (1996) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. O simplă lectură a Titlului I din Constituția comunistă a României din 1965, în special a celor înscrise în art. 1 ["România este republică socialistă (...) "], art. 3 ("În Republica Socialistă România forța politică conducătoare a întregii societăți este Partidul Comunist Român"), art. 5 alin. (1) ("Economia națională a României este o economie socialistă, bazată pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție") și art. 6 ("Proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție este fie proprietate de stat - asupra bunurilor aparținând întregului popor, fie proprietate cooperatistă - asupra bunurilor aparținând fiecărei organizații cooperatiste"), duce la concluzia că cei care au avut funcții de conducere în aparatul de partid și de stat au lucrat pentru prezervarea valorilor fostului regim comunist instituite clar și fără echivoc în dispozițiile constituționale. Regimul comunist s-a instaurat și s-a menținut printr-o politică sistematică a terorii și abuzurilor, prin încălcarea brutală a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, în pofida recunoașterii formale a acestor drepturi chiar de către constituțiile statului comunist. Credibilitatea, prestigiul și autoritatea sistemului judiciar pot cunoaște o relansare prin asumarea unor principii morale de responsabilizare pentru erorile și abuzurile lui. Revelator în acest sens sunt observațiile pe care le face Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei prin Rezoluția 1096 (1996) privind măsurile înlăturării moștenirii fostelor sisteme comuniste totalitare, și anume că moștenirea sistemului totalitar comunist include militarizarea instituțiilor civile, birocratizarea, monopolizarea economiei și hiper-reglementarea, iar la nivel societal impunerea colectivismului și a conformismului în a urma neabătut regulile impuse totalitar (punctul 1 al Rezoluției). În mod contrar, procesul tranziției al societăților foste comuniste presupune crearea unei democrații plurale bazată pe statul de drept și respectul drepturilor omului, precum și pe diversitate (punctul 2 al Rezoluției)(3) .

În plan global și în țările est-europene foste comuniste, au fost adoptate cu multe dificultăți legi ale lustrației, iar punerea lor în practică, cu excepția Cehiei și a țărilor baltice, a fost împiedicată fie politic (accederea la putere a partidelor foste comuniste), fie judiciar (neconstituționalități constatate de curțile constituționale ale acestor state(4). Există și excepția notabilă a Germaniei de est, unde procesul lustrației a fost unul declanșat imediat după reunificarea din 1989 și aproape total, mai ales în justiție. Căile urmate în ce privește metodele concrete de lustrație au fost diferite, atât în ce privește sancțiunile pe care aceasta le atrage după sine, cât și categoriile sociale vizate pentru înlăturare. Serviciile secrete, judecătorii și procurorii au reprezentat categoriile profesionale cel mai comod și avantajos pentru clasa politică de verificat. Doar în unele țări procesul de lustrație a dus la curățirea elitelor postcomuniste de activiștii de partid comunist și de agenții și colaboratorii polițiilor politice secrete. România nu a făcut notă discordantă în raport cu celelalte state foste comuniste. Mai mult, se poate spune căprocesul lustrației s-a limitat în a deconspira doar acele persoane ce dețin funcții publice sau intenționează să acceadă la funcții publice care au fost agenți sau colaboratori ai organelor de securitate, ca poliție politică.

Comparativ cu situația României alte state, pe lângă faptul că au adoptat relativ repede după căderea regimurilor comuniste cadrul legislativ privind lustrația, au prevăzut categorii mai largi de persoane ce urmau a face obiectul lustrației, respectiv au prevăzut nu numai acele persoane ce au colaborat sau au făcut parte din fostele organe de securitate ca poliție politică, ci și de exemplu, persoanele ce au făcut parte din structurile de conducere ale fostului partid comunist cehoslovac, din structurile de conducere ale fostei Miliții, ca și pe colaboratorii lor. Astfel, Adunarea Națională cehă și slovacă, a adoptat Legea lustrației la data de 4 octombrie 1991, iar după divizare (1 ianuarie 1993) Cehia a lustrat aproximativ 210. 000 persoane până în luna august 1993. La fel, Parlamentul albanez a adoptat în 1995 două legi, dintre care una a și fost denumită Legea lustrației, iar ca rezultat au fost lustrați un număr de 139 de candidați ce au participat în luna mai 1996 la alegerile parlamentare. Și această lege privea nu numai pe agenții sau colaboratorii serviciilor secrete în timpul regimului comunist, ci și pe membrii fostului organ de conducere al partidului comunist albanez ("Politburo") și comitetului central al aceluiași partid, pe deputații din fosta Adunare Națională și pe președintele fostei Curții Supreme de Justiție albaneze.

Sistemul juridic al unui stat democratic nu poate funcționa corect decât atât timp cât oamenii care îl compun își asumă cu adevărat valorile democratice, fie pentru că au crescut și s-au dezvoltat într-o societate liberă, fie pentru că indiferent de perioada istorică pe care au traversat-o, moralitatea, corectitudinea și conștiința lor n-au fost întinate. Justiția nu este o simplă meserie tehnică, care se poate exercita mecanic și echidistant, indiferent de profilul psihologic și fizionomia etică a celui ce o practică. Aderarea la valorile societății comuniste și înlesnirea funcționării sistemelor antidemocratice și represive constituie obstacole care împiedică societatea să creadă în asumarea reală a unor valori total opuse. Foarte evident imediat după 1990 dar, poate mai subtil, și în prezent, este vizibilă continuarea în justiție a structurilor mentale de baza ale sistemului de drept comunist - etatismul, insignifianța cetățeanului în fața autorității, arbitrariul și iresponsabilitatea. Atât timp cât se recunoaște că sistemul juridic comunist a avut și puternice aspecte represive, este firesc să se accepte că indivizi identificabili l-au făcut funcțional și eficient, într-un mod tragic pentru drepturile și libertățile fundamentale. Deși a trecut o perioadă relativ lungă de timp de la căderea regimului comunist în 1989, lustrația se poate constitui ca un reper moral, de rememorare a ororilor comuniste, dar și ca măsură temporară de excludere de la funcțiile de conducere a unor autorități și instituții publice a persoanelor care au lucrat pentru sau au colaborat cu regimul comunist.

Lustrația în România, și ne referim aici în primul rând la sistemul judiciar, este una mai mult decât modestă, din cel puțin trei motive: Legea prin care România a făcut pași mărunți în direcția lustrației a fost adoptată la aproape 10 ani după căderea sistemului comunist - este vorba de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică(5) . Ea nu se referă la deconspirarea celor care au colaborat sau au lucrat pentru fostul Partid Comunist Român sau fosta Uniune a Tinerilor Comuniști, ci are în vedere doar apartenența sau colaborarea cu serviciile secrete ca poliție politică, așa cum se va arăta mai jos. Astfel, legea are în vedere o categorie restrânsă a celor care au întreținut și profitat de regimul comunist (art. 5 alin. 2 din lege), și anume:

- agenții organelor de securitate, ca poliție politică: adică orice persoană care a îndeplinit calitatea de lucrător operativ, inclusiv acoperit, al organelor de securitate în perioada 1945-1989;

- colaboratorii organelor de securitate, ca poliție politică, adică acele persoane care:

a) au fost retribuite sau recompensate în alt mod pentru activitatea desfășurată în această calitate;

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...