Universul Juridic nr. 11/2019

Despre (in)suficiența reglementării dreptului la demnitate în muncă
de Septimiu Panainte

29 noiembrie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Considerații introductive

În acest studiu ne propunem un examen critic al reglementărilor privind demnitatea în muncă din perspectivă sincronică, de lege lata. Vizăm atât o evaluare cantitativă - în ce măsură reglementările acoperă comportamentele considerate încălcări directe sau indirecte ale dreptului la demnitate în muncă - cât și o dimensiune calitativă - în ce măsură sunt exprimate exigențele impuse de necesitatea respectării demnității ființei umane.

Problematica demnității/dreptului la demnitate, în general, și a demnității în muncă, în special, a reținut din ce în ce mai mult atenția doctrinei în ultimii ani(1).

Jurisprudența națională în care se face apel la demnitatea în muncă este însă destul de redusă, iar acțiunile întemeiate în principal pe încălcarea acestui drept sunt chiar foarte puține(2) în raport cu rezultatele statistice disponibile(3). Această situație poate avea cauze multiple.

Conceptul de demnitate semnifică, dincolo de formele de substanțializare în plan normativ, o valoare intrinsecă ființei umane și, pe cale de consecință, abordările filosofice, psihologice și sociologice nu pot fi neglijate. Însă, sub aspect conceptual și axiologic, valențele pluridisciplinare ale demnității par a genera un sentiment de volatilitate și incertitudine.

Dacă normele în vigoare nu sunt suficiente și îndeajuns de precise, ar putea părea explicabile reticența de a se apela la instanțe atunci când este încălcată demnitatea în muncă și caracterul secundar al considerentelor care se referă explicit la acest drept.

Dar conținutul noțional al demnității în muncă poate fi identificat și prin apel la alte instituții juridice, aparent distincte (de exemplu, principiul egalității), care au cunoscut o dezvoltare doctrinară și jurisprudențială notabilă. Din această perspectivă, aserțiunea privind faptul că jurisprudența națională este săracă poate fi revizuită, considerându-se că acest concept nu este autonom, suficient de bine individualizat în raport cu componentele sale pregnante.

În mod evident, apărarea demnității umane nu se poate rezuma doar la consacrarea acestui principiu, ci trebuie să se concretizeze în drepturi și obligații reglementate clar. Astfel, comportamentele care constituie încălcări ale demnității în muncă trebuie să fie bine definite normativ și să atragă aplicarea de sancțiuni eficiente de către autoritățile publice competente (Inspecția Muncii, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării). Restabilirea drepturilor salariatului ar trebui să se realizeze cu celeritate, în principal ca efect al unei decizii administrative și, subsecvent, ca urmare a eventualului apel la instanțele judecătorești.

În acest context, se pune întrebarea dacă normele privind dreptul la demnitate în muncă sunt acoperitoare și utile pentru a se asigura o protecție eficientă.

2. Dispozițiile Codului muncii privind demnitatea în muncă

Codul muncii nu definește demnitatea în muncă, dar o reglementează la nivel general, mai întâi, în Capitolul II, "Principii fundamentale", din Titlul I, "Dispoziții generale",art. 6 alin. (1) : "Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nicio discriminare".

Observăm că respectarea demnității salariatului este afirmată la nivel de principiu fundamental ca un drept garantat oricărui salariat, fără discriminare.

De asemenea, prin art. 39 alin. (1) lit. e) este consacrat, ca atare, dreptul salariaților la demnitate în muncă(4).

Tot cu valoare de principiu, demnitatea în muncă este reglementată și de dispozițiile art. 242: "Regulamentul intern cuprinde cel puțin următoarele categorii de dispoziții: (...) b) reguli privind respectarea principiului nediscriminării și al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnității". În acest text, principiul înlăturării oricărei forme de încălcare a demnității este prevăzut alăturat principiului nediscriminării.

Textul este relevant și prin faptul că impune angajatorului să se preocupe de încălcarea demnității și să consacre, cu valoare normativă, în regulamentul intern, reguli precise și adaptate specificului activităților sale.

În orice caz, se observă strânsa legătură pe care legiuitorul o face între demnitatea în muncă și principiul nediscriminării. Vom regăsi această legătură, dezvoltată și concretizată, în legislația dedicată egalității de tratament și de șanse aplicabilă raporturilor de muncă.

3. Dreptul comun în materie. Dispozițiile Codului civil privind demnitatea persoanei

O importanță specială o au prevederile în materie ale Codului civil, deoarece art. 278 alin. (1) C. mun. prevede că dispozițiile acestuia din urmă "se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile".

Prin urmare, în completarea legislației care reglementează demnitatea în muncă, se vor avea în vedere, în mod necesar, și dispozițiile complementare ale Codului civil.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...