Universul Juridic nr. 11/2019

O nouă perspectivă asupra mandatului în reglementarea actualului Cod civil
de Lacrima Rodica Boilă

22 noiembrie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

I. Mandat. Considerații generale. Definiție. Reglementare. Caractere juridice

1. Preliminarii

Contractul de mandat este unul din cele mai importante și complexe contracte civile, de a cărui valabilitate depind producerea efectele juridice a actelor încheiate de mandatar. Mandatul ia naștere și se execută în condițiile stabilite de părți prin contract, dar și prin aplicarea unor dispoziții legale.

Elementele definitorii ale mandatului sunt reprezentarea și actele juridice. Unii autori(1) au considerat că regulile aplicabile mandatului reprezintă dreptul comun în materie de reprezentare, deoarece sunt incidente chiar și în lipsa unui contract de mandat, dar numai în cazurile prevăzute de lege. Asemenea cazuri sunt mandatul dintre soți, reglementarea raportului juridic dintre persoana juridică și organele sale de administrare, raportul juridic dintre societatea comercială simplă sau cu personalitate juridică și administratorii săi. Regulile mandatului sunt aplicabile și atunci când în cuprinsul unui contract este cuprinsă și împuternicirea de a încheia anumite acte juridice, ca accesoriu al contractului principal, cum ar fi împuternicirea dată de beneficiar, antreprenorului, de a obține avize și autorizații, împuternicirea dată de locator, locatarului, de a face anumite lucrări de reparații etc.

Obiectul mandatului este foarte divers, de la simpla reprezentare a unei persoane în instanță sau la încheierea unui act juridic, până la activități complexe privind administrarea unui fond de comerț, a unui patrimoniu etc. Dintre manifestările mandatului(2), cele mai utilizate sunt:

- actul cu sine însuși, fiind mandatul încheiat de mandatar, ca reprezentant al mandantului și persoana sa, în nume propriu;

- dubla reprezentare în care actul este încheiat de mandatar, ca reprezentant la mandantului, cu el însuși, ca reprezentant al terțului;

- mandatul în interes comun când mandatarul încheie un contract cu un terț, atât ca reprezentat al mandantului, dar și în interesul său.

După cum în mod just s-a remarcat în literatura juridică(3) , în pofida unor reglementări distincte în Codul civil consacrate instituției reprezentării și contractului de mandat, o serie de instituții juridice au fost construite pe ideea tradițională potrivit căreia "mandatul este formula juridică tipică și predilectă a reprezentării" cum este raportul juridic dintre fiduciar și beneficiar și raportul juridic dintre administratorul bunurilor și proprietarul acestora.

În realitate, însă, reprezentarea ține de natura mandatului, iar nu de esența acestuia având în vedere faptul că mandatul poate fi cu sau fără reprezentare. Tocmai de aceea, s-a precizat faptul că mandatul cu reprezentare, iar nu mandatul în general, reprezintă dreptul comun în materia reprezentării.

2. Definiția mandatului. Reglementare

Potrivit art. 2009 C. civ., "Mandatul este contractul prin care o parte, numita mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți, numită mandant".

Izvoarele de inspirație ale actualei reglementări sunt dispozițiile art. 1703 C. civ. italian și art. 1230 alin. (1) C. civ. Québec. Prin art. 142 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil, s-a stabilit că pentru contractele de mandat încheiate anterior intrării în vigoare a actualei reglementări, dacă nu a fost menționat un termen, sunt incidente vechile dispoziții legale.

Părțile contractului sunt mandantul, titularul actului juridic, și mandatarul, care pe seama acestuia, se obligă la încheierea actului juridic. Obiectul mandatului îl constituie încheierea de către mandatar de acte juridice pe seama mandantului. După cum s-a subliniat în doctrină(4), esențial pentru contractul de mandat este faptul că actele juridice încheiate de mandatar afectează patrimoniul mandantului, întrucât aceste acte sunt încheiate pe seama mandantului.

De menționat faptul că prin adoptarea concepției moniste în actualul Cod civil, mandatul definit prin art. 2009 este dreptul comun în raporturile dintre persoane fizice, atunci când încheie ocazional acte juridice, dar și pentru profesioniști care folosesc această formă de reprezentare la încheierea contractelor, dar și pentru activitățile de administrare a persoanei juridice.

Contractul de mandat este reglementat în Codul civil, în Cartea a V-a "Despre obligații", Titlul IX denumit "Diferite contracte speciale", Capitolul IX, art. 2009-2042. Au fost incluse dispoziții aplicabile "Contractului de comision" - art. 2054-2053, "Contractului de consignație" art. 2054-2063 și "Contractului de expediție" art. 2064-2071.

Felurile mandatului au fost menționate în art. 2011 C. civ., mandatul cu reprezentare când actul juridic se încheie pe seama și în numele mandantului și mandatul fără reprezentare, când actul juridic se încheie de mandatar în numele său propriu, dar pe seama mandantului. În acest ultim caz, terțele persoane încheie contractul cu mandatarul, astfel că nu intră în raporturi juridice cu mandantul. Mandatul cu reprezentare este considerat a fi dreptul comun pentru contractual de mandat, pe când mandatul fără reprezentare doar o specie a acestuia.

Puterea de reprezentare a mandantului de către mandatar se raportează la încheierea actelor juridice pentru care a fost împuternicit, potrivit alin. (1) al art. 2012 C. civ. Aceasta înseamnă că prin încheierea unui contract de mandat cu reprezentare, mandatarul are puterea de a încheia acte juridice în numele și pe seama mandantului, dând naștere la obligații direct în sarcina acestuia. În schimb, în cazul unui contract de mandat fără reprezentare, mandatarul încheie acte juridice în numele său, dar pe seama mandantului, fără a avea putere de a da naștere unor obligații în patrimoniul altei persoane.

Prin alin. (2) al art. 2012 C. civ. se precizează faptul că "Împuternicirea pentru reprezentare sau, dacă este cazul, înscrisul care o constată se numește procură". În mod curent, pentru încheierea actelor juridice mandantul dă o procură care ca "negotium" este un act juridic unilateral, o ofertă de mandat prin care mandantul desemnează mandatarul și indică obiectul mandatului. În măsura în care mandatarul acceptă oferta în mod expres sau trece direct la executarea mandatului, ia naștere contractul de mandat. Înscrisul care consemnează mandatul folosit ca "instrumentum probationem" este denumit procură.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...