Înalta Curte de Casație și Justiție - ÎCCJ

Decizia nr. 38/2019 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 331/33/2019

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 08 noiembrie 2019

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Dosar nr. 1.794/1/2019

Ionel Barbă - președintele delegat al Secției de contencios administrativ și fiscal - președintele completului
Denisa Angelica Stănișor - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Florentina Dinu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Gheorghe Daniel Severin - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Horațiu Pătrașcu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Iuliana Măiereanu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Virginia Filipescu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Claudia Marcela Canacheu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Adrian Remus Ghiculescu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Gheza Attila Farmathy - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Nicolae Gabriel Ionaș - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Gabriel Viziru - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Veronica Năstasie - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul sesizării este constituit potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă, în conformitate cu prevederile art. XIX alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare.

Ședința este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, președintele delegat al Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secțiile Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.).

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 331/33/2019, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

"Care este interpretarea care trebuie să se dea noțiunilor de «valoare estimată a contractului», respectiv «valoare stabilită a contractului», în sensul dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare?"

Magistratul-asistent prezintă referatul, arătând că, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele de judecată au transmis puncte de vedere sau simple opinii referitoare la problema de drept supusă dezlegării, unele însoțite de jurisprudență, iar răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este în sensul că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la respectiva problemă de drept; se arată, de asemenea, că raportul întocmit în cauză a fost comunicat, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părților, care nu și-au exprimat punctul de vedere. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 20 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 331/33/2019, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea problemă de drept:

"Care este interpretarea care trebuie să se dea noțiunilor de «valoare estimată a contractului», respectiv «valoare stabilită a contractului», în sensul dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare?"

II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanței care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

A. Contestația formulată pe cale administrativ-jurisdicțională

2. Prin Contestația nr. 345/26.03.2019, depusă la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C.), contestatoarea - societate comercială - a solicitat anularea Adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 1.492/22.03.2019 și a Raportului procedurii nr. 1.490/22.03.2019, împreună cu actele subsecvente, în ceea ce privește oferta contestatoarei, și a solicitat obligarea autorității contractante, comuna Josenii Bârgăului, la reluarea procedurii, prin reevaluarea ofertei depuse de contestatoare.

3. În motivarea contestației, în esență, contestatoarea a criticat respingerea ofertei sale ca inacceptabilă, fără ca autoritatea contractantă să solicite clarificări; contestația a fost formulată împotriva rezultatului final al procedurii, respectiv a deciziei autorității contractante de respingere a ofertei contestatoarei și de stabilire a ofertantului câștigător.

4. Prin Adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 11.407/27.04.2019, contestatoarea a depus recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 205.340.185/1/25.03.2019, pentru suma de 35.000 lei, iar prin Adresa nr. 11.545/516/C5/28.03.2019 C.N.S.C. a pus în vedere contestatoarei să completeze cuantumul cauțiunii cu suma de 51.654,33 lei, având în vedere dispozițiile art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 101/2016), și valoarea ofertei desemnate câștigătoare.

5. Întrucât contestatoarea nu a dat curs acestei notificări, prin Decizia C.N.S.C. nr. 514/C5/516 din 3.04.2019, contestația a fost respinsă, ca inadmisibilă, reținându-se, în esență, că, odată desemnat câștigătorul procedurii, valoarea contractului nu mai poate fi considerată "estimată", ci "stabilită", astfel că ar fi trebuit achitată cauțiunea în cuantumul prevăzut de art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016.

B. Plângerea formulată împotriva deciziei C.N.S.C.

6. Împotriva Deciziei C.N.S.C. nr. 514/C5/516 din 3.04.2019 a formulat plângere contestatoarea, arătând, în esență, că și-a îndeplinit obligația de plată a cauțiunii și că, în speță, nu se poate vorbi despre o valoare "stabilită" a contractului, deoarece acesta nu a fost încă încheiat.

III. Dispozițiile legale supuse interpretării

7. Legea nr. 101/2016:

"

Art. 611. -

(1) Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sau art. 49, sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauțiune stabilită după cum urmează:

a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei;

b) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 88.000 lei;

c) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei;

d) 2% din valoarea stabilită a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 880.000 lei."

IV. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

8. Contestatoarea a apreciat că dispozițiile legale ce fac obiectul sesizării trebuie interpretate în sensul că valoarea contractului de achiziție este estimată până la momentul finalizării procedurii de atribuire prin încheierea contractului.

9. Autoritatea contractantă nu și-a exprimat punctul de vedere.

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

10. Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru declanșarea acestei proceduri.

11. S-a arătat astfel că textul de lege în discuție poate primi interpretări diferite, întrucât nu conține o soluție legislativă clară, iar problema de drept s-a ivit în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unui complet de judecată al Curții de Apel Cluj, care este învestit cu soluționarea în ultimă instanță a plângerii formulate împotriva unei decizii a C.N.S.C.

12. În ceea ce privește caracterul esențial al problemei de drept, instanța de trimitere precizează că obiectul judecății îl constituie o hotărâre a C.N.S.C. prin care contestația formulată de către petentă a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât, deși a fost achitată cauțiunea în cuantumul prevăzut de 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, C.N.S.C. a apreciat că ar fi trebuit achitată o cauțiune în cuantumul prevăzut de lit. b) a aceluiași text de lege. În opinia instanței de trimitere, chestiunea de drept invocată are un rol hotărâtor în soluționarea cauzei, deoarece de dezlegarea acesteia depinde în mod direct soluția pe care curtea de apel o va pronunța în legătură cu decizia atacată.

13. Referitor la noutatea chestiunii de drept, se arată că textul legal supus interpretării a fost introdus în Legea nr. 101/2016 prin art. IV pct. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018) și că ar fi vorba despre un text normativ nou, iar, ca urmare a cercetărilor efectuate din oficiu de către instanța de trimitere, nu a fost identificată o jurisprudență care să prezinte caracterul unei practici judiciare conturate și constante în materie; în fine, se arată că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra problemei de drept ridicate și aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

14. Instanța de trimitere arată că problema de drept a cărei dezlegare o solicită prezintă o importanță deosebită, având în vedere diferența mare între plafonul sumei care trebuie achitată cu titlu de cauțiune în situația în care se consideră că este vorba de valoarea estimată a contractului (35.000 lei, respectiv 220.000 lei) și plafonul sumei care trebuie achitată cu titlu de cauțiune în situația în care se consideră că se poate vorbi deja despre o valoare stabilită a contractului (88.000 lei, respectiv 880.000 lei).

15. Se susține că interpretarea dispozițiilor legale în discuție trebuie să țină cont de împrejurarea că este vorba despre o condiție de admisibilitate a unei cereri în justiție, deci o condiție cu privire la dreptul de acces la o instanță, materie în care orice ambiguitate legislativă ar trebui interpretată în favoarea părții care dorește să se prevaleze de acest drept, iar nu în defavoarea sa.

16. Se arată că, pornind de la sensul termenilor de "valoare estimată" și "valoare stabilită", ar fi firesc să se considere că valoarea unui contract este estimată pe tot parcursul procedurii de atribuire, inclusiv după momentul desemnării ofertantului câștigător, având în vedere că nici măcar la acel moment încheierea contractului cu respectivul ofertant și, pe cale de consecință, valoarea acestuia nu sunt încă certe.

17. De asemenea, apreciază instanța de trimitere, nu este mai puțin adevărat - și aici rezidă dificultatea de interpretare a dispozițiilor legale în discuție - că art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 face referire la soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sau 49, texte de lege care reglementează contestația împotriva unui act al autorității contractante. Prin urmare, obiectul unei asemenea contestații va fi întotdeauna un act din cadrul procedurii de atribuire, ceea ce înseamnă, prin ipoteză, că ea va fi întotdeauna formulată înainte de încheierea contractului de achiziție. Prin urmare, dacă s-ar merge pe interpretarea propusă mai sus, art. 611 alin. (1) lit. b) și d) din Legea nr. 101/2016 ar rămâne fără aplicabilitate practică. S-ar putea imagina, probabil, și situația în care o contestație împotriva unui act al autorității contractante ar fi formulată după încheierea contractului, dar cu siguranță acest lucru s-ar putea întâmpla foarte rar în practică, având în vedere termenele scurte în care asemenea acte trebuie contestate. În fine, art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 nu vizează și ipoteza în care se solicită anularea contractului de achiziție, astfel că lit. b) și d) ale acestui text de lege nu ar putea fi aplicabile nici în această situație.

18. Referindu-se la propria jurisprudență în materia supusă dezbaterii, instanța de trimitere menționează Decizia civilă nr. 424 din 22 martie 2019 a Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pe care o atașează sesizării, prin care s-au reținut următoarele: "(...) art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 face o distincție cu privire la cuantumul maxim al cauțiunii ce trebuie constituită în funcție de «valoarea estimată» și «valoarea stabilită» a contractului. Din nou, curtea constată că acest text pune probleme de interpretare, deoarece, deși conceptul de valoare estimată a contractului este folosit de legiuitor, nu același lucru se poate spune și despre cel de valoare stabilită. În acest context, făcând trimitere și la cele arătate mai sus, se constată că obligația de plată a cauțiunii, ca un obstacol în calea liberului acces la justiție, trebuie, atunci când nu este reglementată în mod clar, să fie interpretată în favoarea persoanei care este obligată să o achite, pentru ca neclaritatea textului de lege să nu îi producă acesteia prejudicii".

VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

19. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele de judecată au transmis puncte de vedere sau simple opinii referitoare la problema de drept supusă dezlegării, unele însoțite de jurisprudență; din analiza acestora rezultă că nu există divergențe de opinie sau jurisprudență cu privire la soluția dată problemei de drept supuse dezlegării, punctele de vedere exprimate de instanțele de judecată și, acolo unde este cazul, jurisprudența acestora fiind unanime, în sensul că valoarea estimată a contractului este valoarea anterioară încheierii contractelor și inițierii procedurii de atribuire, iar valoarea stabilită a contractului este valoarea contractului rezultată din finalizarea procedurii de atribuire.

20. Și-au exprimat opinia, respectiv s-au pronunțat în acest sens următoarele instanțe:

- curțile de apel București (Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr. 6.386 din 19 noiembrie 2018), Alba Iulia (Încheierea din Camera de consiliu de la 22 august 2018, pronunțată în Dosarul nr. 458/57/2018), Galați (Secția de contencios administrativ și fiscal), Timișoara (Secția de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr. 904 din 2 iulie 2019) și Suceava (Secția de contencios administrativ și fiscal);

- tribunalele Sibiu, Hunedoara, Neamț, București și Ialomița.

21. În sprijinul acestei soluții s-a arătat că, până la încheierea contractului, în cazul cererilor formulate în cursul procedurii de atribuire, se are în vedere valoarea estimată a contractului sau valoarea estimată a fiecărui lot contestat, deoarece toate prevederile fac referire la valoarea estimată.

22. S-a susținut că, deși art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 face referire atât la valoarea estimată, cât și la valoarea stabilită a contractului, dispozițiile acestui articol trebuie interpretate în coroborare cu cele ale art. 56 din aceeași lege, care au în vedere valoarea estimată a contractului.

23. În plus, trebuie să se țină seama că, în cadrul procedurii de atribuire, conform datelor publicate de autoritatea contractantă în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP), contractul de achiziție publică ce urmează a fi încheiat are doar o valoare estimată, care nu este corespunzătoare valorii finale consemnate în contractul ce urmează a fi încheiat după finalizarea procedurii de atribuire.

24. Așadar, se apreciază că, în interpretarea art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, raportat și la dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, sintagma "valoarea estimată a contractului" se referă la valoarea contractului care urmează a se atribui, fiind deci cea publicată în SEAP, în timp ce "valoarea stabilită a contractului" se referă la valoarea contractului care a fost încheiat, fiind valoarea înscrisă în cuprinsul contractului.

25. Sintagma "valoare estimată a contractului" se referă la evaluarea cu aproximație a prețului contractului și este precizată clar în documentația de atribuire, iar sintagma "valoare stabilită a contractului" semnifică faptul că prețul contractului a fost decis, hotărât, fixat, nemaiexistând posibilitatea modificării prețului contractului; or, prețul contractului dobândește un astfel de caracter cert doar în momentul în care se încheie contractul între părți și când părțile stabilesc prețul contractului.

26. Pornind de la sensul termenilor de "valoare estimată" și "valoare stabilită", se apreciază că ar fi cel mai firesc să se considere că valoarea unui contract este estimată pe tot parcursul procedurii de atribuire, inclusiv după momentul desemnării ofertantului câștigător, având în vedere că nici măcar la acel moment încheierea contractului cu respectivul ofertant și, pe cale de consecință, valoarea acestuia nu sunt încă certe. În consecință, valoarea contractului de achiziție este estimată până la momentul finalizării procedurii de atribuire prin încheierea contractului.

VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

27. Prin Adresa nr. 1.663/C/2297/III-5/2019 din 5 august 2019, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

28. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din același cod pentru declanșarea mecanismului privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, propunându-se soluția respingerii sesizării.

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

29. Examinând sesizarea, întrebarea ce face obiectul acesteia și raportul întocmit de judecătorul-raportor, constată următoarele:

30. Înainte de cercetarea în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

31. Conform prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă:

"Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

32. Din cuprinsul dispozițiilor legale citate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ:

- existența unei chestiuni de drept; problema pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite;

- chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;

- chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei; noțiunea de "soluționare pe fond" trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci și pe cele de drept procesual, cu condiția ca de rezolvarea acestora să depindă soluționarea pe fond a cauzei;

- chestiunea de drept să fie nouă;

- chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele.

33. Apreciind asupra elementelor sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar patru dintre cele cinci cerințe anterior enunțate sunt întrunite.

34. Așadar, sunt îndeplinite aspectele de admisibilitate legate de titularul sesizării, stadiul soluționării pricinii în care sesizarea a fost promovată, cel referitor la relația de dependență dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită și rezolvarea pe fond a litigiului, precum și cel referitor la nestatuarea anterioară de către instanța supremă în cadrul unui mecanism de unificare a practicii asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

35. Astfel, Curtea de Apel Cluj a fost legal învestită cu soluționarea plângerii formulate de petentă, în contradictoriu cu intimata - autoritate contractantă, cauza având ca obiect litigiu privind achizițiile publice - contestație atribuire - Decizia C.N.S.C. nr. 514/C5/516 din 3.04.2019, în temeiul normei de competență reglementate de art. 29 din Legea nr. 101/2016, astfel că instanța de judecată, învestită fiind cu soluționarea plângerii declarate de petentă, va soluționa cauza în ultimă instanță.

36. Se constată, de asemenea, că este îndeplinită și condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept, în sensul că instanța de trimitere a justificat aptitudinea acesteia de a conduce la rezolvarea pe fond a cauzei, iar legătura dintre chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și rezolvarea litigiului rezultă din observarea motivelor cuprinse în plângere de către petentă, care contestă tocmai modul de calcul al cauțiunii datorate de către aceasta în temeiul art. 611 din Legea nr. 101/2016, în condițiile în care textul legal precitat face referire la "valoarea estimată a contractului" și la "valoarea stabilită a contractului". În cauză, problema de drept în discuție vizează modalitatea de stabilire a cauțiunii la care este obligată petenta în cazul în care, inițial, contestă rezultatul procedurii de achiziție publică și, ulterior, formulează plângere împotriva modului de soluționare a contestației sale; astfel, chestiunea de drept invocată are un rol hotărâtor în soluționarea cauzei, deoarece de dezlegarea acesteia depinde în mod direct soluția pe care curtea de apel o va pronunța în legătură cu decizia atacată.

37. Referitor la cerința ca chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele, și aceasta este îndeplinită, întrucât nu au fost identificate decizii ale instanței supreme care să se fi pronunțat în acest sens.

38. În ce privește chestiunea de drept relevată, noutatea acesteia reprezintă o condiție distinctă de cea a lipsei statuării asupra chestiunii de drept cu dezlegarea căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată, iar în lipsa unei definiții a "noutății" și a unor criterii de determinare a acestei noțiuni în conținutul art. 519 din Codul de procedură civilă, evaluarea condiției noutății revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum s-a reținut constant în jurisprudența sa anterioară (Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015, și Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015).

39. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, după cum rezultă din textul legal precitat - art. 519 din Codul de procedură civilă -, prin intermediul instituției procesuale a hotărârii prealabile, ca mecanism de unificare a practicii judiciare, scopul urmărit de legiuitor este acela de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii, care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în practica instanțelor judecătorești (control a posteriori).

40. Chiar dacă în cauză s-a solicitat instanței supreme să statueze asupra unor dispoziții dintr-un act normativ relativ recent adoptat (în cazul căruia probabilitatea de existență a unor probleme noi de drept susceptibile de a genera practică neunitară este mai mare decât în cazul unui act normativ intrat în vigoare de mai mult timp), caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor în urma unei interpretări a dispozițiilor legale incidente, în timp ce opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile.

41. Mai mult decât atât, orientarea instanțelor spre o anumită interpretare a normelor analizate face ca, pe de o parte, chestiunea de drept supusă dezbaterii să își piardă caracterul de noutate, iar, pe de altă parte, ca problema de drept să nu mai prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.

42. Altfel spus, deși nu este prevăzută expressis verbis de art. 519 din Codul de procedură civilă, o condiție a mecanismului de unificare a jurisprudenței este aceea referitoare la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție. Chiar dacă chestiunea de drept are legătură cu dezlegarea cauzei, ea nu îndeplinește cerința de a fi o veritabilă și reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, și nici cerința caracterului de noutate și, în concluzie, declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare, în această ipoteză, nu este necesară.

43. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant, în jurisprudența dezvoltată în legătură cu îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate, că, în declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă, care să necesite cu pregnanță a fi lămurită și care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (a se vedea în acest sens Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 41 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14 iulie 2017; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017, și Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014).

44. Or, asupra chestiunii de drept supuse dezbaterii - care este interpretarea ce trebuie să se dea noțiunilor de "valoare estimată a contractului", respectiv "valoare stabilită a contractului", în sensul dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 - instanța de trimitere a pronunțat deja o hotărâre, definitivă, apreciind că textul legal precitat ridică "probleme de interpretare deoarece, deși conceptul de valoare estimată a contractului este folosit de legiuitor, nu același lucru se poate spune și despre cel de valoare stabilită. În acest context, făcând trimitere și la cele arătate mai sus, se constată că obligația de plată a cauțiunii, ca un obstacol în calea liberului acces la justiție, trebuie, atunci când nu este reglementată în mod clar, să fie interpretată în favoarea persoanei care se obligă să o achite, pentru ca neclaritatea textului de lege să nu îi producă acesteia prejudicii." (Decizia civilă nr. 424 din 22 martie 2019 a Curții de Apel Cluj - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. 1.751/100/2018).

45. Pe de altă parte, orientarea unanimă a instanțelor spre o anumită interpretare a normei juridice pe care instanța de trimitere o reclamă este în sensul că, în interpretarea art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, raportat și la dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, sintagma "valoarea estimată a contractului" se referă la valoarea contractului care urmează a se atribui, fiind deci cea publicată în SEAP, în timp ce "valoarea stabilită a contractului" se referă la valoarea contractului care a fost încheiat, fiind valoarea înscrisă în cuprinsul contractului, ceea ce duce la concluzia că problema de drept, astfel cum este conținută în sesizare, nu este susceptibilă de interpretări diferite, în măsură să reclame intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, necesară a preîntâmpina o jurisprudență neunitară, potrivit scopului acestei proceduri.

46. În acest context, în considerarea finalității și a condițiilor de admisibilitate ale procedurii instituite de legiuitor pentru asigurarea jurisprudenței unitare, constând în exercitarea de către instanța supremă a unui control a priori, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu există în cauză premisele necesare declanșării unui astfel de mecanism de unificare și nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept cu care acest complet a fost învestit, întrucât opiniile exprimate de instanțele naționale și hotărârile pronunțate în asemenea cauze (comunicate la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție) converg, nefiind expusă vreo dezlegare contrară a acestei probleme de drept.

47. Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din același cod,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 331/33/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

"Care este interpretarea care trebuie să se dea noțiunilor de «valoare estimată a contractului», respectiv «valoare stabilită a contractului», în sensul dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare?"

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 septembrie 2019.

PREȘEDINTELE DELEGAT AL SECȚIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
IONEL BARBĂ
Magistrat-asistent,
Aurel Segărceanu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...