Universul Juridic nr. 11/2019

Desfacerea căsătoriei potrivit dreptului internațional privat
de Lucia Ștefania Avram

05 noiembrie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Introducere

Codul civil definește căsătoria ca uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii, prin care se formează o familie, în sensul art. 258 C. civ.

Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți, prin divorț sau prin anulare. Instituția "separației de corp" reprezintă acea situație juridică în care cei doi soți sunt exonerați de judecător de a mai conviețui și în unele țări înlocuiește complet divorțul, iar în altele acționează în paralel cu acesta.

Desfacerea căsătoriei este reglementata în noul Cod civil la art. 373-404, dispoziții aplicabile fără a deosebi între căsătoriile încheiate înainte sau după intrarea sa în vigoare, la data de 1 octombrie 2011(1) . În vechiul Cod civil, de la 1864, după desfacerea căsătoriei a fost reglementată și despărțenia, la art. 249 si 250, dar acestea au fost abrogate implicit prin Legea nr. 18 din 12 februarie 1948, pentru modificarea Codului de procedură civilă - drept urmare a modificării art. 613 C. pr. civ. - și abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31 ianuarie 1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice.

Divorțul reprezintă modalitatea juridică prin care o căsătorie încetează și reglementează cazurile, procedurile și efectele desfacerii căsătoriei cu privire la relațiile dintre soți în timpul și după momentul desfacerii căsătoriei(2).

Din 1954 și până la intrarea în vigoarea a noului Cod civil, în 2011, divorțul a fost reglementat în Codul familiei la Capitolul 4 și în vechiul Cod civil între 1864 și 2011, la Capitolul 6. În prezent, desfacerea căsătoriei este reglementată la Capitolul 5 al Codului civil și in cartea a VI-a din Codul de procedură civilă, unde este analizată mai clar și mai complet decât în vechile coduri. De astfel, divorțul pronunțat anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil produce efectele stabilite de legea în vigoare la momentul pronunțării hotărârii rămăse irevocabilă(3) .

Viziunea socială și legală asupra divorțului s-a schimbat odată cu vremurile și a variat în diferite sisteme de drept, de la respingere, justificată prin principiul încheierii căsătoriei pe viața, până la facilitarea divorțului pe cale electronică, fără a fi necesară prezența părților, atunci când există acordul ambilor soți și când sunt îndeplinite anumite condiții, cum ar fi, conform art. 375 C. civ., ca soții să nu aibă copii minori, iar dacă au, să convină asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care sa îl poarte după divorț, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, precum și stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătura și pregătire profesionala a copiilor. Motivele de divorț sunt ulterioare momentului încheierii căsătoriei, spre deosebire de nulitate, ale cărei cauze sunt anterioare sau cel mult concomitente cu momentul încheierii căsătoriei.

În România(4) divorțul poate fi de trei feluri: divorțul-sancțiune, divorțul-eșec și divorțul convențional și se bazează pe următoarele motive, conform art. 373 C. civ.:

a) prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț;

b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;

c) la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani. Situație intermediară între căsătorie și divorț, separația de corp (de facto) este reglementată în majoritatea țărilor, dar nu în România. Pentru a se pronunța divorțul din culpa datorită separării în fapt a soților sunt necesare anumite condiții, respectiv: soții să nu mai locuiască împreună; durata separării in fapt sa fie de minim 2 ani neinteresând împrejurările în care a avut loc separarea faptica a celor doi soți, cauzele care au dus în final la aceasta, ci au relevanta doar existenta sa si durata in timp; să existe voința soților de a pune capăt comunității de viată(5).

Numită și "anticamera divorțului", separația de corp constă în aceea că, dacă soții nu se împacă, poate avea loc, după un anumit timp, conversiunea separației în divorț. Dar separația de corp se poate converti nu numai în divorț ci, și în reluarea vieții conjugale. De esența convertibilității este tocmai acordul de voință al soților de a continua relațiile de familie;

d) divorțul la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.

Conform statisticilor, cei mai mulți români divorțează de comun acord. Violențele fizice reprezintă 2,3% din motivele invocate, alcoolismul 2,5% iar infidelitatea 3,3%(6).

Drept comparat

În doctrina italiană(7), divorțul este considerat ca un remediu împotriva falimentului conjugal și este admis doar atunci când comuniunea spirituală și materială dintre soți nu mai poate fi menținută sau reconstruită. Art. 3 din Legea privind desfacerea căsătoriei prevede motivele posibile: atunci când, după încheierea căsătoriei, unul dintre soți este condamnat la închisoare și pentru fapte comise înainte de căsătoriei; pentru probleme psihologice, atunci când se demonstrează că persoana nu mai este capabilă să mențină o conviețuire în familie; pentru a fi acceptată, separarea trebuie să fie de cel puțin un an(8), dacă a fost făcută doar din dorința unei părți, sau de șase luni, dacă s-a făcut de comun acord sau înainte, în cazul în care căsătoria nu este consumată sau soțul străin este deja căsătorit în alta țară sau dacă în țară lui căsătoria nu este acceptată. Acest ultim caz ar putea fi valabil în România dacă, de exemplu, căsătoria s-ar face în Franța, între două persoane de același sex, dintre care cel puțin unul dintre soți este cetățean român.

Desfacerea căsătoriei de-a lungul timpului

Datele cu privire la căsătorii și divorțuri la nivel național sunt bazate pe o colectare anuală de către Eurostat(9), de către organismul Comisiei Europene care se ocupă cu statistica, în colaborare cu Divizia de Statistică a Națiunilor Unite (UNSD) și date primite de la Institutele Naționale de Statistică ale fiecărei țări.

Căsătoria reprezintă o legătură de familie, dar conceptul s-a schimbat de-a lungul timpului, iar alternativele acestora, cum ar fi parteneriatele înregistrate sau concubinajul, au devenit din ce în ce mai utilizate și de aceea legislațiile anumitor țări au trebuit să fie modificate pentru a acorda cât mai multe drepturi cuplurilor, cum ar fi în Elveția, unde parteneriatul este recunoscut în locul căsătoriei între persoanele de același sex. În România nicio altă formă alternativă nu este recunoscută, iar în cazul în care cetățenii români încheie astfel de acte în străinătate, odată întorși în țară, acestea sunt considerate nule.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...