Universul Juridic nr. 10/2019

Norme conflictuale privind încheierea căsătoriei
de Lucia Ștefania Avram

03 octombrie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Introducere

Dreptul internațional privat are ca obiect de reglementare raporturile de drept internațional privat, adică raporturile civile, comerciale, precum și alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate(1) , acea împrejurare de fapt datorită căreia un raport juridic are legătură cu mai multe sisteme de drept. Dispozițiile Codului civil privind dreptul internațional privat sunt aplicabile în cazul în care nu există o altă reglementare în convențiile internaționale la care România este parte, dreptul Uniunii Europene sau dispozițiile din legile speciale(2) .

România este parte la unele convenții internaționale care instituie norme conflictuale în materie de căsătorie, printre care(3) Convenția internațională pentru reglementarea conflictului de lege în materie de căsătorie(4) , Convenția de drept internațional privat privitoare la conflictele de legi relative la efectele căsătoriei asupra drepturilor și datoriilor soților în raporturile lor personale și asupra averilor lor(5) , Convenția asupra cetățeniei femeii căsătorite(6) , Convenția privind consimțământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie și înregistrarea căsătoriilor(7) , Convenția nr. 166 a Comisiei Internaționale de Stare Civilă referitoare la eliberarea extraselor multilingve ale actelor de stare civilă(8) , Tratatul bilateral dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală(9) și Tratatul bilateral din România și Ucraina privind asistența juridică și relațiile juridice în cauzele civile(10) .

Despre familie

Căsătoria este definită în art. 259 C. civ. ca uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii, în scopul de a întemeia o familie. Aceasta reprezintă un act juridic bilateral, solemn, ale cărei condiții, încheiere și desfacere sunt reglementate în mod imperativ și minuțios.

Datorită mobilității pe care o au cetățenii români în ultimii ani, raporturile de familie cu element de extraneitate au o pondere semnificativă în instanțele judecătorești. Dispozițiile dreptului internațional privat privesc stabilirea competenței internaționale instanțelor românești, legea aplicabilă, recunoașterea și posibilitatea de a pune în aplicare hotărârile judecătorești ori a altor titluri executorii obținute pe teritoriul altor țări.

Existența unui element de extraneitate cere rezolvarea a două probleme de drept internațional privat: conflictul de legi, pentru a determina sistemul de drept al cărui stat este aplicabil în raportul juridic cu pricina și conflictul de jurisdicții, care determină instanța competentă în soluționarea cauzei și procedura aplicabilă. Elementul de extraneitate poate fi oricare element din structura unui raport juridic, ca subiectele, conținutul sau obiectul(11).

Logodna și căsătoria sunt reglementate în Codul civil(12) atât în Cartea a II-a (Despre familie, art. 258-534) și în Cartea a VII-a (Conflicte de legi - Dispoziții de drept internațional privat. Familia, art. 2585-2612), cât și în anumite dispoziții din Codul de procedură civilă.

Până la intrarea în vigoare a noului Cod civil, 1 octombrie 2011, materia familiei era reglementată în Codul familiei(13) . În Hotărârea nr. 277 din 11 martie 2009 pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului de lege - Codul civil(14) s-a menționat faptul că noua reglementare propune renunțarea la ideea unui cod distinct care să guverneze acest domeniu, introducând întărirea obligației statului de a sprijini, prin măsuri economice și sociale, încheierea căsătoriei, precum și dezvoltarea și consolidarea familiei, introducând stabilirea competenței privind aplicarea dispozițiilor în sarcina instanței tutelare, instituția logodnei, alegerea regimului matrimonial, efectele patrimoniale generale ale căsătoriei(15) și regimul separației de bunuri(16) .

Logodna

Primul pas spre încheierea căsătoriei este promisiunea, numită logodnă, care se poate încheia doar între bărbat și femeie, nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Aceasta este reglementată în art. 266-270 și 2585 C. civ.

Încheierea căsătoriei nu este condiționată de încheierea logodnei, deși condițiile de fond pentru încheierea logodnei sunt similare celor pentru căsătorie, cu excepția avizului medical și a autorizării instanței de tutelă(17).

Libertatea de a se căsători este garantată de art. 12 din Constituția României și de art. 12 din CEDO. Astfel, începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislației naționale ce reglementează exercitarea acestui drept. Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți și pe egalitatea acestora iar autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.

Vechile reglementari românești(18) defineau logodna ca un contract care obliga la încheierea căsătoriei și care nu putea fi desfăcut decât în cazurile comune prevăzute de lege(19).

În Codul civil de la 1864(20) logodna era considerată o simplă stare de fapt, un proiect de căsătorie.

Conform jurisprudenței(21) , logodna constituie o relație cu caracter social, moral și cultural cu posibile consecințe juridice în plan patrimonial, în cazul ruperii unilaterale a acesteia. Conform art. 1635 C. civ., ceea ce a fost prestat în temeiul unei cauze viitoare, care nu s-a înfăptuit, este supus restituirii. Astfel(22) , sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite. Darurile obișnuite pot fi considerate cele cu oferite cu ocazia zilei de naștere, de Crăciun sau de ziua îndrăgostiților, care au o valoare modică în raport cu nivelul de trai al donatorului.

Darurile se restituie în natură prin restabilirea situației anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparația în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul pârților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.

În cazul litigiilor cu elemente de extraneitate este aplicabilă legea națională a fiecăruia dintre viitorii soți la data încheierii promisiunii de căsătorie. Dacă persoana are mai multe cetățenii se aplică legea statului de care este cel mai strâns legată sau are reședința sa obișnuită, conform art. 2568 alin. (2) C. civ.

Potrivit dispozițiilor speciale și convențiilor internaționale la care România este parte, în cazul apatrizilor sau refugiaților, trimiterea la legea națională este înțeleasă ca fiind făcută la legea statului unde are reședința obișnuită.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...