Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 425/2019 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 25 septembrie 2019

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Valer Dorneanu - președinte
Cristian Deliorga - judecător
Marian Enache - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Gheorghe Stan - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simina Elena Tănăsescu - judecător
Varga Attila - judecător
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, excepție ridicată de Luciana Andreea Marin în Dosarul nr. 1.183/100/2016/a2 al Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.554D/2017.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că persoana fizică autorizată este un operator economic a cărui activitate este reglementată, în vreme ce salariatul este parte a unui contract de muncă încheiat cu angajatorul, regimul juridic aplicabil celor două categorii cu privire la înscrierea la masa credală a debitorului fiind în mod evident diferit.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 18 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.183/100/2016/a2, Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale. Excepția a fost ridicată de Luciana Andreea Marin, apelantă într-o cauză care are ca obiect apelul împotriva unei sentințe civile prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva tabelului preliminar al debitorului.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea arată că textul de lege criticat creează premisele unei discriminări între persoane care au desfășurat aceeași activitate în beneficiul aceleiași persoane, dar sunt tratate în mod diferit atunci când se pune problema recuperării unor creanțe în cadrul procedurii insolvenței. Autoarea excepției a încheiat un contract de prestări servicii, în calitate de persoană fizică autorizată, cu clubul sportiv Handbal Club Municipal Baia Mare. Ulterior intrării clubului în insolvență a formulat o cerere de admitere la masa credală, în categoria creanțelor salariale, cerere refuzată de administratorul judiciar și, ulterior, de judecătorul-sindic. Legea nr. 85/2014 permite înscrierea creditorilor salariali într-o categorie ce are preferință, vulnerabilitatea acestor creditori fiind generată de relația lor de dependență cu angajatorii. Prin urmare, ori de câte ori se identifică un raport de subordonare, de dependență, specific raporturilor de dreptul muncii, persoanele care se află în postura celor care desfășoară o activitate dependentă ar trebui să beneficieze de protecția corespunzătoare în cadrul procedurii insolvenței. Or, autoarea excepției este considerată creditor chirografar, alături de alte persoane fizice autorizate, deși a prestat aceeași activitate precum creditorii incluși în categoria creanțelor salariale, întrucât dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 nu permit judecătorului să dea calificarea juridică exactă actului juridic încheiat între părți.

6. Pe de altă parte, în condițiile în care prin înregistrarea sa ca persoană fizică autorizată contribuabilul este transparent față de organele fiscale în ceea ce privește veniturile sale, organele fiscale pot recalifica o activitate independentă într-una dependentă, în pofida art. 17 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, în ipoteza în care angajatorul de facto nu poate să plătească contribuțiile stabilite de stat. Or, dreptul de proprietate, inclusiv în cazul sumelor de bani pe care lucrătorii ar trebui să le încaseze ca urmare a prestării unei munci dependente, este protejat de Constituție și ar trebui să primeze față de orice dispoziții care anihilează posibilitatea exercitării sale. Dispozițiile art. 17 alin. (3) sunt suficient de neclare pentru a crea confuzii în practică. Acest text prevede că persoana fizică autorizată nu este considerată angajată a unor terțe persoane cu care colaborează, chiar dacă colaborarea este exclusivă. Or, noțiunea de colaborare ar trebui în mod normal să sugereze faptul că există o legătură juridică echilibrată între cele două părți și niciuna dintre acestea nu se află în subordinea celeilalte. Cu toate acestea, alin. (3) al art. 17 debutează prin fixarea cadrului de aplicabilitate a normei juridice, și anume situația în care persoana fizică autorizată s-ar afla într-un raport juridic în care ar putea fi considerată angajată, pentru ca apoi să specifice faptul că această persoană de fapt colaborează cu angajatorul său. În mod evident, în fapt, o persoană nu poate fi atât într-o relație de subordonare, cât și într-o poziție de egalitate cu cealaltă parte. Dacă s-ar admite că acest text instituie, de fapt, o excepție de la regulile de dreptul muncii, ar însemna că "el sfidează ordinea juridică firească", ceea ce determină un alt motiv de neconstituționalitate, respectiv încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează materia dreptului muncii. Mai mult, prin instituirea unei asemenea excepții de la regulile Codului muncii sunt nesocotite prevederile art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituție. Astfel, o ordonanță de urgență aprobată printr-o lege ordinară extinde sau restrânge sfera de aplicabilitate a unei legi organice, încălcându-se ierarhia normelor juridice. Într-o astfel de situație, "interpretarea chestiunilor ce țin de raporturile juridice de dreptul muncii trebuie să rămână apanajul exclusiv al normelor de dreptul muncii".

7. Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu își exprimă opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate cu care a sesizat Curtea Constituțională.

8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul apreciază că textele legale îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate și respectă regulile prevăzute de Legea nr. 24/2000. Pe fond, aspectele statuate în jurisprudența Curții Constituționale în materie sunt aplicabile și în speța de față, astfel că dispozițiile art. 17 alin. (3) coroborat cu art. 16 nu sunt neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 44 și ale art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituție.

10. Avocatul Poporului arată că ar fi contrar principiului egalității în fața legii să se pretindă uniformitate acolo unde există diferențe clare și obiective de situație sau, după caz, de regim juridic aplicabil. Or, în cazul de față, persoana fizică autorizată nu este în aceeași situație juridică cu un salariat. În timp ce persoana fizică autorizată este un operator economic de sine stătător care desfășoară activitate economică cu autorizarea oficiului registrului comerțului, salariatul își duce la îndeplinire atribuțiile în baza unui contract de muncă. Textul de lege criticat permite unei persoane fizice autorizate să colaboreze cu o singură entitate economică, fără a fi considerată angajat, fiind o normă de protecție a acesteia. Chiar dacă activitatea desfășurată poate fi asemănătoare din punctul de vedere al regimului juridic, persoana fizică autorizată și angajatul beneficiază de tratament legal diferit sub aspectul drepturilor și obligațiilor legale față de angajator și față de stat, al modalității de încetare a colaborării, precum și în cazul insolvenței colaboratorului/angajatorului. Prin urmare, situațiile juridice diferite justifică soluții legislative diferite.

11. Cu privire la criticile autoarei excepției sub aspectul lipsei de claritate a textului legal, Avocatul Poporului apreciază că acesta este suficient de clar și previzibil pentru a permite persoanei destinatare să-i înțeleagă semnificația, și anume că persoana fizică autorizată care are o singură colaborare nu va fi considerată angajată. În ceea ce privește afectarea dreptului de proprietate, regimul juridic diferit aplicabil celor două categorii justifică un tratament juridic distinct și din punctul de vedere al înscrierii la masa credală, iar dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituție nu sunt incidente în speță.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 17 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, care au următorul cuprins: "(3) PFA nu va fi considerată un angajat al unor terțe persoane cu care colaborează potrivit art. 16, chiar dacă colaborarea este exclusivă."

15. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalității, ale art. 16 alin. (1) referitor la principiul egalității în drepturi, ale art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate privată, precum și ale art. 73 alin. (3) lit. p) referitor la domeniul de reglementare a legii organice.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în temeiul art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, în aplicarea dreptului la liberă inițiativă, a dreptului la liberă asociere și a dreptului de stabilire, orice persoană fizică, cetățean român sau cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European, poate desfășura activități economice pe teritoriul României, în condițiile prevăzute de lege. Persoanele fizice pot desfășura activitățile economice în mod individual și independent, ca persoane fizice autorizate. Potrivit art. 6 alin. (1) din ordonanța de urgență, orice activitate economică desfășurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate "trebuie să fie înregistrată și autorizată, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență". Așa fiind, înainte de începerea activității economice, persoanele fizice au obligația să solicite oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal înregistrarea și autorizarea funcționării ca persoană fizică autorizată (PFA). Certificatul de înregistrare, conținând codul unic de înregistrare, este documentul care atestă înregistrarea în registrul comerțului, autorizarea funcționării, precum și luarea în evidență de către autoritatea fiscală competentă. În temeiul art. 15 din ordonanța de urgență, PFA va ține contabilitatea în partidă simplă, potrivit reglementărilor privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

17. În scopul exercitării activității/activităților pentru care a fost autorizată, în baza art. 16 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, PFA poate stabili relații contractuale cu orice persoane fizice și juridice, cu alte PFA, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale, pentru efectuarea unei activități economice, "fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secțiuni". Relațiile contractuale sunt detaliate în cuprinsul art. 17 din ordonanța de urgență care prevede că PFA poate desfășura activitățile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult 3 persoane, angajate de aceasta, în calitate de angajator, cu contract individual de muncă, încheiat și înregistrat în condițiile legii [alin. (1)], calitatea de persoană fizică autorizată poate fi cumulată cu cea de salariat al unei terțe persoane care funcționează atât în același domeniu, cât și într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată [alin. (2)], PFA nu va fi considerată un angajat al unor terțe persoane cu care colaborează, chiar dacă colaborarea este exclusivă [alin. (3)].

18. Din examinarea textelor legale rezultă că PFA poate avea calitatea de angajator, încheind contracte individuale de muncă cu alte persoane fizice. De asemenea, o persoană fizică poate avea concomitent relații contractuale cu terțe persoane fizice sau juridice, cu alte PFA, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale, în calitate de persoană fizică autorizată sau în calitate de salariat. Coroborând normele legale, Curtea constată că acestea permit ca o persoană fizică ce desfășoară activitățile pentru care este autorizată să poată cumula calitatea de angajator (PFA), de colaborator (PFA), respectiv de salariat (persoană fizică), în funcție de relațiile contractuale pe care le încheie cu terțele persoane.

19. Singura limită cu privire la relațiile contractuale pe care legea o impune este aceea că o PFA nu va fi considerată angajat al terțelor persoane cu care colaborează, chiar dacă colaborarea este exclusivă. Limita impusă de lege este firească, întrucât numai o persoană fizică, iar nu o PFA, poate intra în raporturi contractuale de muncă cu o terță persoană, prin încheierea unui contract individual de muncă. Interpretarea potrivit căreia limita legală vizează persoana fizică, iar nu PFA pe care aceasta o înființează, interpretare pe care formula redacțională a textului o exclude, dar care este invocată de autoarea excepției de neconstituționalitate, nu are susținere nici în interpretarea teleologică, rezultată din coroborarea cu celelalte norme incidente, de vreme ce legea prevede în mod expres posibilitatea ca între două părți să se stabilească atât raporturi de colaborare (terță persoană - PFA), cât și raporturi de muncă (terță persoană - persoana fizică). Cu alte cuvinte, norma legală permite unei persoane fizice să poată cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu calitatea de salariat, iar acest cumul să poată fi realizat în relația cu aceeași terță persoană. Această distincție operează în virtutea faptului că, admițând posibilitatea cumulului între cele două calități în anumite condiții, legea recunoaște natura juridică distinctă a celor două raporturi contractuale și de aici regimul juridic distinct aplicabil părților contractuale. Prin urmare, nimic nu împiedică părțile contractuale ca, în considerarea elementelor concrete ale activității economice prestate, să încheie un contract de colaborare sau/și un contract de muncă, fiecare dintre aceste raporturi contractuale păstrându-și identitatea proprie și producând efectele juridice distincte.

20. În cazul de față, relația contractuală dintre cele două părți se întemeiază pe un contract de colaborare încheiat între o persoană juridică și o PFA, astfel că raportul contractual născut este guvernat de regimul juridic aplicabil PFA, cu toate consecințele juridice care decurg sub aspectul recuperării creanțelor izvorâte dintr-un atare contract în procedura judiciară a insolvenței persoanei juridice. PFA, având un statut propriu și un cadru normativ special în care își desfășoară activitatea, nu este în aceeași situație juridică cu persoana fizică salariată, care beneficiază de un statut juridic propriu, distinct de cel al PFA. În timp ce PFA este un operator economic de sine stătător, înregistrat în registrul comerțului, care desfășoară o anumită activitate economică cu autorizarea și luarea în evidență de către autoritatea fiscală competentă, salariatul își duce la îndeplinire atribuțiile în baza unui contract individual de muncă, guvernat de normele dreptului comun în materie, respectiv Codul muncii. Alegerea modalității de desfășurare a raporturilor contractuale, contract de colaborare (terță persoană - PFA) sau contract de muncă (terță persoană - persoana fizică), rămâne la libera apreciere a părților, opțiunea acestora determinând regimul juridic aplicabil tuturor drepturilor și obligațiilor născute din respectivul contract. Așadar, ceea ce este esențial în determinarea regimul juridic incident este natura contractului încheiat între părți, iar nu modul exclusiv în care se derulează colaborarea. Astfel, textul de lege criticat prevede expres că o PFA poate colabora cu o singură entitate economică, fără că această colaborare exclusivă să convertească persoana fizică autorizată într-o persoană angajată și, implicit, contractul de colaborare într-un contract individual de muncă. Chiar dacă activitatea desfășurată de o persoană fizică autorizată și cea desfășurată de o persoană fizică salarială pot fi asemănătoare din punctul de vedere al locului, felului, duratei, remunerației muncii, cele două categorii de persoane rămân beneficiarele unui tratament legal diferit sub aspectul exercitării drepturilor și obligațiilor legale față de colaborator/angajator și față de stat, al modalității de încetare a raporturilor contractuale, precum și sub aspectul recuperării creanțelor în cadrul procedurii insolvenței colaboratorului/angajatorului. Astfel, în ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul legal criticat, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că, în jurisprudența sa, a statuat că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe criterii obiective și raționale. Această soluție este în concordanță și cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferență de tratament, făcută de stat între indivizi aflați în situații analoage, trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă. Or, în prezenta cauză, persoanele la care se face referire nu se găsesc în situații juridice identice, astfel că se justifică în mod obiectiv și rezonabil tratamentul juridic diferit, principiul egalității în fața legii presupunând instituirea unui tratament egal doar pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, paragraful 30, Decizia nr. 33 din 19 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 4 mai 2017, paragraful 35).

21. Având în vedere aceste argumente, Curtea apreciază că norma criticată este suficient de clară și de previzibilă, astfel că respectă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta referitoare la calitatea legii, operând o distincție între persoane care nu se află în aceeași situație juridică, împrejurare care nu este de natură a determina încălcarea principiului egalității în drepturi între cetățeni, consacrat de art. 16 din Constituție.

22. Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, consacrat de art. 44 din Constituție, Curtea reține că diferența de tratament juridic pe care o presupune existența unor situații juridice distincte se răsfrânge și asupra condițiilor de recuperare a creanțelor rezultate din contractele încheiate de persoana juridică aflată în procedură de insolvență cu salariații, respectiv colaboratorii săi. Înscrierea acestora din urmă în categoria creditorilor privilegiați, respectiv în cea a creditorilor chirografari este inerentă calității pe care aceștia o dețin în raporturile cu debitorul, ca urmare a tipului de contract încheiat, contract de muncă, respectiv contract de colaborare. Așa fiind, natura juridică a relațiilor contractuale dintre cele două părți determină regimul juridic aplicabil creanțelor născute din acestea, astfel că nu se poate susține în mod întemeiat că norma legală criticată încalcă dreptul de proprietate al PFA.

23. În fine, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia norma criticată instituie o excepție de la regulile Codului muncii, astfel încât sunt nesocotite prevederile art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituție referitoare la reglementarea regimului general privind raporturile de muncă doar prin lege organică, Curtea constată că textul de lege supus controlului reglementează regimul juridic al PFA, menționând expres că aceasta "nu va fi considerată un angajat al unor terțe persoane cu care colaborează". Norma nu completează dispozițiile Codului muncii și nici nu instituie vreo excepție de la acestea, ci doar delimitează sfera proprie de incidență a statutului PFA de normele Codului muncii. Prin urmare, nereglementând în domeniul legilor organice, aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 printr-o lege cu caracter ordinar nu încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. p).

24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Luciana Andreea Marin în Dosarul nr. 1.183/100/2016/a2 al Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă și constată că prevederile art. 17 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 iulie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent-șef,
Mihaela Senia Costinescu

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...