Revista Romana de Drept Privat (Universul Juridic) nr. 2/2019

Oglinzi paralele: Este puterea de reprezentare o veritabilă putere?/Miroirs parallèles: Le pouvoir de représentation est-il un vrai pouvoir?/Parallel mirrors: Is the power of agency a true power?
de Radu Rizoiu

01 septembrie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Conf. univ. dr. RADU RIZOIU

Facultatea de Drept, Universitatea din București

Motto: I’ve got the power to fly into the wind

The power to be free to die and live again

This power’s like fire, fire loves to burn

(…)

This power’s greater than love and of hate

This is the power of will and of fate[1]

RÉSUMÉ

Vues les dispositions (apparemment) claires de l’article 1295, la question contenue dans le titre semble superflue. Quand-même, la présente recherche a mis en évidence toute une série de zones d’ombre dans la théorie juridique du pouvoir, des ombres qui assurent une image nuancée du pouvoir de représentation. En fonction du sens que l’on attribue au terme « pouvoir » dans le contexte juridique, il est possible que certaines formes de représentation ne se concrétisent pas dans un véritable pouvoir. Il parait que seulement la représentation légale de la personne morale (par le biais de ses organes d’administration) remplie les critères pour être qualifiée comme un pouvoir au vrai sens du mot.

En analysant la représentation de la personne morale sous l’angle du pouvoir (dans une approche hohfeldienne), nous avons essayé de relever une série de particularités destinées à offrir une image plus claire du rôle des administrateurs de la personne morale. Cette qualification donne des réponses aux problèmes qui apparaissent fréquemment dans la pratique judiciaire et pour lesquels les mécanismes d’unification de la jurisprudence n’ont pas (encore) réussi d’offrir une solution.

La conclusion de l’étude va dans le sens qu’il faut faire une distinction claire entre le principe de la protection du tiers de bonne-foi (qui fait que la représentation agisse comme un pouvoir) et l’éventuelle responsabilité du représentant pour les actes ainsi conclus (valablement). La zone de dépassement du pouvoir de représentation semble être justement l’espace où la représentation relève vraiment sa nature juridique de véritable pouvoir !

Mots-clés: pouvoir juridique; représentation; administrateur; personne morale; mandat.

ABSTRACT

Under art. 1295 of the Romanian Civil Code, the entitlement of a representative is qualified as a power. Under these circumstances, the title seems to be a mere rhetorical question. However, the paper tries to demonstrate that is not a black and white issue, but rather there are some shades of grey involved. Depending on the meaning of what "power" should mean in legal terms, not all cases of agency could meet the test of a true power. It appears that only the position of a director of a legal entity justifies the qualification of power.

By analyzing the position of a legal representative of a legal entity (in a hohfeldian paradigm), we emphasized several peculiar issues that shed a new light on the role of the director as agent. By using this theory, frequent questions posed to the judiciary could be answered in a simpler manner and conflicting case law could be reduced (a task that was not successful up to now through the efforts of interpretive decisions).

The main thesis is that protection of bona fide third party (that enables the agency to act as a true power) should be distinguished from the (potential) liability of the agent caused by concluding an (valid) act. The area where the limits of the power are trespassed is exactly where agency truly shows itself as a real power!

Keywords: legal power; agency; director; legal entity; power of attorney.

INTRODUCERE. Puterea este un concept[2] pe care dreptul privat încearcă să-l oculteze. Încă din definiția raporturilor de drept privat ca având la bază egalitatea (juridică) dintre subiecte[3], pare că dreptul privat este ostil ierarhiilor[4]. Or, puterea este un factor de ierarhizare, de așezare a subiectelor după o ordine a subordonării. Această viziune este însă înșelătoare[5]. De exemplu, izvoarele dreptului civil sunt ierarhizate (lege, uzanțe, principii) în chiar primul articol al Codului civil[6]. În ceea ce privește persoanele, după ce art. 30 C. civ. exprimă principiul egalității (ca o reflectare în planul dreptului privat a principiului fundamental exprimat de art. 16 din Constituție[7]), se grăbește să adauge (cu titlu de principiu general) interesul superior al copilului [art. 263 C. civ.][8] sau, la modul general, primatul interesului persoanei ocrotite [art. 104 C. civ.][9]. Putem afirma, așadar, parafrazându-l pe Orwell, că "toate persoanele sunt egale, dar per­soanele ocrotite sunt mai egale decât celelalte…"[10].

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...