Revista Romana de Drept Privat nr. 2/2019

O foarte scurtă introducere în tematica reprezentării
de Ionuț-Florin Popa

01 septembrie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Frecvența relațiilor contractuale de astăzi ne obligă să nu le mai putem concepe fără participarea intermediarilor. Doctrina subliniază de câteva secole relevanța eco­no­mică a reprezentării. Această tehnică are abilitatea interesantă de a comprima spa­țiul și timpul acolo unde reprezentații nu pot fi prezenți, de a profesionaliza interme­dierea relațiilor contractuale, de a simplifica magistral încheierea contractelor prin utilizarea reprezentanților experimentați sau de a oferi asistență celor care nu pot acționa în nume propriu din pricina lipsei capacității. Mai mult, epoca industriei a adus după sine chiar obligativitatea utilizării reprezentării acolo unde parte a unui act juridic este o persoană juridică.

Ficțiunea juridică a reprezentării, văzută de Ernst Rabel ca un "miracol juridic" prin care reprezentatul este legat în mod direct de actele încheiate de reprezentant, constituie o instituție fundamentală a dreptului privat. De aceea, nimic mai firesc decât să-i acordăm importanța cuvenită! Pentru început, un volum dedicat reprezen­tării în dreptul privat reunește câteva studii care urmează unele dintre temele cen­trale ale acestei instituții juridice. Departe de pretențiile unei hărți complete a insti­tuției, volumul semnalează câteva dintre punctele de interes ale amplei reforme a dreptului reprezentării oferite de Codul civil din 2011.

Vechiul Cod civil român, intrat în vigoare în anul 1865 și aplicat timp de aproape 150 de ani, împărtășea, în materie de reprezentare, concepția franceză. La nivelul teh­nicii legislative, Codul civil 1864 cuprindea o singură reglementare unitară a repre­zentării voluntare, care era cuprinsă în aria contractelor civile sub titlul "Despre mandat". Contractul de mandat era considerat arhetipul reprezentării și de aceea, în dreptul care a urmat intrării în vigoare a Codului, formula contractuală reglementată de art. 1532-1559 a servit ca drept comun în materie de reprezentare (textele consti­tuiau o copie a formei inițiale a art. 1984-2010 din Codul civil francez, cu câteva ajus­tări inspirate de versiunea italiană a proiectului art. 1737-1738 din vechiul Cod civil italian, adoptat și el în anul 1865 și abrogat în anul 1942, odată cu adoptarea actua­lului Cod civil italian). Reprezentarea legală a persoanelor incapabile (art. 343 și urm. din Codul civil 1864), făcând parte din cartea dedicată persoanelor, a fost abrogată în anul 1954 și reglementată separat de Codul familiei.

În consecință, vechiul cod menit să deservească dreptul comun nu cuprindea nicio reglementare cu valoare generală a reprezentării voluntare sau legale, adică nicio reunire legală a principiilor generale ale acestei instituții, ci doar una a contrac­tului de mandat, care a fost adoptat ca arhetip juridic pentru orice aspect neregle­mentat de legislația specială ce implica orice formă de reprezentare. Mai mult, în­treaga reglementare a mandatului, cu câteva excepții (e.g., art. 1554, 1557, 1559), nu cuprindea dispoziții cu valoare generală legate de efectele mandatului în relația dintre mandant și terțul contractant. Efectele reprezentării față de terți în numeroasele ipoteze- limită în care raportul dintre reprezentant și reprezentat încetează sau este modificat rămăseseră practic ipoteze pe care trebuia să le soluționeze jurisprudența chemată să extragă principii ale reprezentării din săracele texte existente. Anumite rudimente ale acestor principii sau, mai degrabă, niște pretexte de interpretare gene­ra­lizatoare se regăseau și în texte (de pildă, art. 1558 putea fi văzut ca o sursă de regle­mentare a teoriei reprezentării aparente prin aceea că afirma că "sunt valide contractările mandatarului cu al treilea persoane care sunt de bună-credință"; de asemenea, art. 1554, care prevedea că nu poate fi opusă terțului care a contractat cu reprezentantul o revocare care nu i-a fost notificată, putea fi utilizat ca temei juridic comun pentru teoria reprezentării aparente sau pentru cea a inopozabilității revocării neaduse la cunoștința terților, a raportului de reprezentare etc.).

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...