Revista Romana de Drept Privat nr. 2/2019

Reprezentarea între soți – repere istorice/La représentation entre les époux – des repères historiques/Spousal representation – historical waypoints
de Marius Floare

01 septembrie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Asist. univ. dr. MARIUS FLOARE

Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Avocat, Baroul Cluj

Și a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup.

Matei 19:5

RÉSUMÉ

La représentation entre les époux ne peut pas être réduite à l’image spécifique du mandat tacite et réciproque de l’ancien Code de la famille de l’année 1953. L’analyse de cette institution de la perspective historique nous montre que les possibilités ou l’obligation de la représentation entre les époux « sublimaient » des problèmes plus profonds liés du statut de la femme en société, les rapports de « pouvoir » en droit privé entre les époux, les régimes matrimoniaux et les effets du mariage en général, la conception sur les contrats.

La présente étude, en employant la méthode historique et celle comparative, récapitulera, dans l’espace civilisationnel du droit privé continental européen, les aspects les plus pertinents de la représentation entre les époux, de antiquité romaine et jusqu’à la date d’entrée en vigueur du Code civil roumain adopté en 2009.

Mots-clés: représentation; époux; pouvoir marital; régimes matrimoniaux.

ABSTRACT

Spousal representation can not be reduced to the mere image of the tacit power of attorney between spouses, which had existed in the ancient Family Code of 1953. A historical perspective of this institution can reveal that the possibility or the compulsory character of spousal representation had been synthesising deeper issues in relation to the woman’s place in society, the power dynamic between spouse in the area of private law, matrimonial property regimes and the general effects of marriage, the perspective on contracts.

The present study will use the historical and comparative research methods to analyze the most relevant aspects of spousal representation in continental European private law, from the Roman antiquity up until the Romanian Civil Code adopted in 2009.

Keywords: representation; spouses; marital authority; matrimonial property regime.

Pentru un jurist român, format sub imperiul Codul familiei din 1953, aflat în vigoare timp de peste 57 de ani, până în 1 octombrie 2011, noțiunea de reprezentare între soți trimite în mod necesar la conceptul sui-generis al mandatului tacit reciproc, consacrat de această legiuire. Folosind metoda istorică și pe cea comparativă, prin acest studiu vom încerca să arătăm că noțiunea este și a fost una mult mai complexă, care nu se poate reduce la această inovație a Codului familiei, reprezentarea între soți reflectând de-a lungul timpului, ca o oglindă, de la probleme filosofico-morale privind concepția asupra contractelor și natura căsătoriei, la aspecte de natură socio-legală privind statutul femeii în societate.

Problema reprezentării între soți nu se poate reduce la studierea contractului de mandat în cazul particular în care mandantul și mandatarul sunt căsătoriți între ei, ci înseamnă, până la urmă, studierea unor raporturi de "putere" de drept privat între bărbatul și femeia, căsătoriți între ei, totul sub auspiciile intervenției mai brutale sau mai discrete a reglementării statale. Conceptul de reprezentare între soți nu se reduce, în mod evident, la reprezentarea convențională propriu-zisă în baza unui contract de mandat, în diverse etape istorice sau în anumite sisteme de drept apărând frecvent situații pe care astăzi le-am numi de reprezentare legală între soți, deși în epoca res­pectivă ar fi fost mai degrabă considerate situații în care soțul acționa singur, și în numele sau pentru reprezentarea intereselor soției, chiar dacă acest lucru era subînțeles din subordonarea sau contopirea intereselor patrimoniale ale soției față de ale sale.

Antichitatea romană

În epoca romană timpurie, existența puterii părintești (patria potestas) a capului de familie excludea orice posibilitate de reprezentare propriu-zisă între soți, fie aceștia fiind amândoi alieni iuris, sub puterea aceluiași cap de familie, astfel că nu puteau încheia acte juridice în nume propriu și nu aveau un patrimoniu propriu[1], fie soțul însuși fiind pater familias, neputându-se pune problema ca soția să îl reprezinte vreodată la asumarea de obligații ori ca el să reprezinte o soție care nu avea un patrimoniu propriu sau o personalitate distinctă juridic[2]. În cazul căsătoriei cum manu, femeia nu mai avea un patrimoniu propriu, toate bunurile sale confundându-se cu patrimoniul soțului, ea păstrând doar un drept de moștenire; în cazul femeii căsătorite sine manu, dacă ea era alieni iuris, se afla în continuare sub autoritatea vechiului său cap de familie și tot ce dobândea era pentru acesta și, chiar dacă era sui iuris, ea se putea obliga numai cu încuviințarea tutorelui său[3]. Din cele mai vechi timpuri se admitea însă că pater familias putea deveni creditor prin persoanele aflate sub putere, astfel că un soț care era pater familias putea dobândi drepturi prin soția sa aflată sub putere (cum manu) datorită statutului său, fără a putea vorbi de o reprezentare propriu-zisă[4].

Capacitatea civilă diminuată a femeii, după pubertate, chiar dacă era sui iuris, făcea necesară în dreptul clasic instituirea unei cvasi-tutele numite tutela mulierum[5], căzută treptat în desuetudine în dreptul postclasic și inexistentă în Codul Theodosian sau în epoca lui Iustinian[6].

Instituția reprezentării propriu-zise la încheierea de acte juridice care implicau și asumarea de obligații a fost cu dificultate admisă în dreptul roman din cauza caracte­rului intuitu personae al ritualurilor implicate de asumarea de obligații[7]. Abia la sfârșitul Republicii (sec. I î.H.) au apărut acțiunile cu "calitate adăugată" (adiecticiae qualitatis), prin care capul de familie putea să devină debitor, în anumite cazuri (dacă l-a autorizat expres sau dacă fiul fusese desemnat drept administrator al unui fond de comerț), prin actele încheiate de fiul de familie aflat sub puterea sa[8], ulterior apărând și posibilitatea de a încheia acte juridice printr-un reprezentant convențional (procurator)[9]. Existența tutela mulierum chiar și pentru femeile sui iuris și dispariția aproape totală a căsătoriilor cum manu încă din sec. I d.H. fac însă mai greu de imaginat ipoteze în care soția să își reprezinte soțul la încheierea unor acte juridice prin care să asume obligații pentru acesta[10].

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...