Universul Juridic nr. 9/2019

Răspunderea contravențională pentru încălcarea obligațiilor prevăzute în Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului
de Mihai Adrian Hotca

04 septembrie 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Precizări prealabile

La data de 18 iulie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, care a abrogat Legea nr. 656/2002, act normativ ce reglementa această materie.

Conform art. 42 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, încălcarea prevederilor acestei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, disciplinară, contravențională, administrativă sau penală.

2. Derogare criticabilă privind prescripția răspunderii contravenționale

Potrivit art. 42 alin. (2) din Legea nr. 129/2019. prin derogare de la prevederile art. 13 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 5 ani de la data săvârșirii faptei.

Art. 42 alin. (2) din Legea nr. 129/2019 prevede o derogare importantă de la dreptul comun, în ceea ce privește prescripția aplicării sancțiunii contravenționale, stabilind un termen de 5 ani, comparativ cu termenul comun, care este de 6 luni.

Într-adevăr, conform art. 13 din OG nr. 2/2001: "Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei".

Această derogare ridică problema dacă este sau nu respectat principiul proporționalității protecției contravenționale, în raport cu prevederile art. 53 din Legea fundamentală.

În conformitate cu art. 53 din Constituție: " (1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății" (s.n.).

Conform art. 1 din O.G. nr. 2/2001: "Legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală (s.n.). Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București".

Prevederile art. 1 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora "legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală" trebuie înțelese în sensul că legea contravențională nu poate stabili și sancționa fapte care sunt deja prevăzute și pedepsite de legea penală, întrucât cele două legi nu pot reglementa, în același timp, fapte cu același conținut - adică nu pot viza aceleași aspecte ale valorilor sociale. În schimb, ele pot reglementa aspecte diferite, în funcție de gravitatea lezării valorilor sociale în discuție. Cu alte cuvinte, prin intermediul art. 1 din O.G. nr. 2/2001, legiuitorul a dorit să sublinieze corelațiile existente între cele două categorii de legi - legile penale și legile contravenționale - în sensul că una și aceeași faptă nu poate fi considerată atât infracțiune, cât și contravenție. De fapt, prevederea legală analizată nu poate fi interpretată decât în sensul că legea contravențională protejează anumite relații de apărare socială, care nu formează în același timp și obiect al ocrotirii dreptului penal, întrucât nu necesită intervenția acestei ramuri de drept. Dreptul penal este necesar atunci când valoarea socială este lezată prin fapte care relevă gravitate ridicată, caz în care aspectele valorilor sociale care intră în obiectul de reglementare al dreptului penal nu pot forma obiect al reglementării contravenționale.

Dacă, totuși, o anumită faptă ar întruni atât elementele unei norme contravenționale, cât și pe cele ale unei norme penale, fapta va fi considerată numai infracțiune, iar făptuitorul va fi sancționat exclusiv penalmente.

Din perspectiva gradului de pericol social diferit pe care, teoretic, îl prezintă cele două forme de ilicit - infracțiunea și contravenția -, deosebirile dintre acestea nu pot fi decât de ordin cantitativ(1). Fără îndoială, contravențiile sunt fapte antisociale care prezintă un grad de pericol social mai redus decât infracțiunile. Dar aceste două forme de ilicit au aceeași structură generică, din punct de vedere obiectiv sau subiectiv. Nu există, spre exemplu, nicio deosebire calitativă în ceea ce privește conținutul vinovăției făptuitorului.

Chiar dacă se poate spune că infracțiunea și contravenția apără valorile sociale împotriva celor mai periculoase comportamente care le aduc atingere, nu se poate afirma totuși că dreptul contravențional ocrotește valorile sociale care nu sunt protejate de legea penală, deoarece una și aceeași valoare socială se poate bucura, dar sub aspecte diferite, de o dublă (sau chiar multiplă, de pildă și civilă) ocrotire, penală și contravențională.

În acest context, precizăm că, dacă este validă teza conform căreia o faptă ilicită nu poate fi simultan atât contravenție, cât și infracțiune, ea poate fi considerată, în același timp, infracțiune sau contravenție și orice altă specie de faptă ilicită. De pildă, fapta unui conducător auto profesionist constând în depășirea limitei de viteză admise, constituie atât contravenție, cât și abatere disciplinară, care poate fi sancționată de patron. De asemenea, săvârșirea contravenției de concurență neloială prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991 (oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte) poate fi considerată și abatere disciplinară sau delict civil.

O valoare socială poate fi, simultan, atât obiect al protecției penale, cât și al celei contravenționale, dar sub aspecte diferite. De fapt, dispoziția legală care se referă la scopul legii contravenționale trebuia să prevadă că legea contravențională protejează relațiile de apărare socială care nu sunt ocrotite de legea penală.

În doctrină se arată că dreptul contravențional are caracter subsidiar față de dreptul penal, deoarece incriminările de natură contravențională intervin numai în măsura în care aceeași faptă nu este incriminată de legea penală(2). De altfel, CEDO consideră că cele mai multe contravenții au natură penală(3).

Lipsa diferențelor de natură calitativă, dintre infracțiuni și contravenții, determină anumite consecințe juridice, respectiv:

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...