Revista de Drept social (Rosetti) nr. 2/2019

Hărțuire la locul de muncă; hărțuirea psihologică; mobbing; interdicția instrumentalizării persoanei salariatului; nulitatea actului juridic privind încetarea raporturilor de muncă prin acord; răspunderea angajatorului
de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale

27 august 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Art. 1216 din Codul civil reprezintă doar norma generală în materie de consimțământ, iar violenta morală capătă valențe particulare și imperative în materia dreptului muncii. Astfel, potrivit art. 3 alin. 2 din Directiva 2000/78/CE hărțuirea este considerată o formă de discriminare, iar legea română prin prevederile art. 4 lit. d ind. 1 din Legea nr. 202/2002 oferă un standard de protecție foarte ridicat, prin generalitatea reglementării. Or, pe tarâmul discriminării, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut "regimul de sancțiuni instituit pentru transpunerea art. 17 din Directiva 2000/78 în ordinea juridică a unui stat membru trebuie în special să asigure, în paralel cu măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a art. 9 din aceeași Directivă, o protecție juridică efectivă și eficientă a drepturilor pe care aceasta le prevede (Cauza C-81/2012, Hotărârea Curții (Camera a treia) din 25 aprilie 2013, Asociația

ACCEPT împotriva Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, parag. 63). În condițiile în care interzicerea hărțuirii morale are ca scop legal protecția demnității persoanei la locul de muncă, în baza art. 1247 alin. (1) C.civ, aplicabil în temeiul art. 278 C.muncii, sancțiunea juridică ce intervine este nulitatea absolută

a actelor juridice încheiate cu încălcarea interdicției. În acest sens, hărțuirea morală nu reprezintă un simplu viciu de consimțământ, ci reprezintă încălcarea unei dispoziții instituite pentru ocrotirea unei valori fundamentale a statului(demnitatea persoanei).

(Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, decizia civilă nr. 338 din 15 mai 2018)

Cuvinte cheie: mobbing, hărțuire la locul de muncă, încetarea contractului de muncă prin acordul părților, codul muncii, codul muncii - art. 38, codul muncii - 253, legea nr. 202/2002

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, la data de 15.12.2016 și precizată în procedura regularizării A.D a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 100/02/01/42480 din 31.10.2016 emisă de pârâta T.R.C.SA. solicitând:

1. Anularea Dispoziției nr. 100/02/01/42480 din 31.10.2016

2. Reintegrarea contestatorului pe funcția avută anterior emiterii acestei dispoziții, cea de reprezentant vânzări.

3. Plata drepturilor salariale de la data de 1.11.2016 și până la data reintegrării efective, salarii indexate, majorate și reactualizate precum și acordarea celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul

4. Obligarea la plata daunelor morale în cuantum de 90000 lei

5. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată

Prin sentința civilă nr. 1859/23.10.2017 Tribunalul Iași a admis în parte contestația formulată de contestatorul A.D, în contradictoriu cu intimata S.C. T.R.C.SA.

S-a constatat nulitatea absolută a Dispoziției nr. 100/02/01/4.2480 din data de 31.10.2016, emisă de intimată.

A fost obligata intimata să-l reintegreze pe contestator pe postul ocupat anterior emiterii acestei dispoziții și să-i plătească o despăgubire egală cu drepturile salariale actualizate, majorate și indexate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data de 01.11.2016 și până la data reintegrării efective.

A admis cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei.

A fost obligata intimata la plata către contestator a sumei de 2000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanța a reținut următoarele:

Contestatorul A.D a fost salariatul pârâtei în baza contractului individual de muncă nr. 100/02/01/1.129/BC din data de 14.09.2009, fiind angajat în funcția de reprezentant vânzări.

În luna mai 2014 contestatorul a promovat în funcția de reprezentant vânzări, poziție pe care a ocupat-o până la data de 1.11. 2016 când au încetat raporturile de munca cu societatea angajatoare.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...