Universul Juridic nr. 8/2019

Individualizarea pedepselor aplicabile persoanelor juridice (I)
de George-Alexandru Lazăr

19 august 2019

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Despre individualizare

Importanța procesului de individualizare a pedepsei este crucială și se află într-o legătură de cauzalitate directă cu "reușita procesului de resocializare a condamnatului"(1). Aceasta presupune evaluarea gravității infracțiunii și a periculozității infractorului(2), adică determinarea elementelor obiective și subiective privind impactul social al faptei săvârșite, pentru ca în final acestea să reflecte pedeapsa și forma de executare a acesteia(3). Așa cum s-a arătat în doctrină, preocuparea pentru individualizarea pedepselor este una recentă în știința dreptului penal, instituția individualizării fiind "înființată" în 1869 și fiind popularizată prin lucrarea juristului francez Raymond Saleilles, apărută în 1898(4).

Odată ce instituția a intrat în conceptul general al științelor penale, atât școala pozitivistă, cât și doctrinele noii apărări sociale s-au aplecat asupra impactului acesteia în legislațiile moderne(5) și a rămas o preocupare constantă atât a literaturii de specialitate, cât și a legiuitorului.

Importanța individualizării a fost ridicată de doctrină la rangul de principiu fundamental al dreptului penal(6), care dă naștere unor obligații în sarcina legiuitorului, pentru individualizarea legală a pedepselor, organelor judiciare, pentru individualizarea judiciară, precum și organelor administrative în etapa executării pedepselor(7). În același timp, acest principiu al dreptului penal aproape că a dobândit valență constituțională(8), fiind utilizat pentru a fundamenta soluții ale Curții Constituționale asupra unor excepții de actualitate invocate.

În acest context, urmează să ne aplecăm atenția asupra individualizării pedepselor în cazul persoanelor juridice, începând cu individualizarea legală, prin analizarea textelor de lege și dezvoltarea unei critici aplicate a acestora, precum și comparativ, prin prisma evoluțiilor însemnate realizate de Codul penal din 2014 în privința individualizării sancțiunilor aplicabile persoanei fizice. În același timp, ne vom limita atenția asupra pedepsei principale, întrucât analiza pedepselor complementare a făcut obiectul unei lucrări anterioare(9).

I. Principiul individualizării: aplicații în jurisprudența Curții Constituționale, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Principiul individualizării este recunoscut în mod expres în doctrină, importanța sa fiind apreciată ca fundamentală pentru realizarea actului de justiție penală, așa cum am arătat anterior. Dincolo de aprecierile doctrinare, însă impulsionat de acestea, principiul a fost preluat în jurisprudența celor mai importante instanțe a căror jurisprudență se reflectă în sistemului juridic român: Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Constituțională și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Este adevărat că jurisprudența instanței de control constituțional se întemeiază în mare măsură pe principiile directoare ale Curții de la Strasbourg în materia drepturilor fundamentale, iar soluțiile pronunțate de aceste două instanțe devin obligatorii pentru Înalta Curte de Casație și Justiție. Cu toate acestea, dimensiunea principiului diferă în funcție de specificul fiecărei instanțe, creându-se un sistem oximoronic: deși la vârful "piramidei" forței juridice se află Curtea Europeană a Drepturilor Omului, urmată de Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție, libertatea cea mai mare de aplicare a principiului enunțat revine instanței noastre supreme, care are competența deplină de a judeca fondul cauzelor penale, cu aplicarea regulilor impuse de celelalte curți, însă fără a fi limitată la acestea.

Având în vedere specificitatea acestor jurisdicții, vom formula scurte considerații asupra fiecăreia dintre ele, pentru a ilustra modalitatea în care principiul individualizării se reflectă în jurisprudența celor trei instanțe.

A. Considerații de drept constituțional privind individualizarea pedepselor

Chiar dacă nu a condus până în prezent la pronunțarea unei soluții de neconstituționalitate, principiul individualizării a servit drept fundament pentru anumite decizii pronunțate de Curtea Constituțională, existând posibilitatea ca, în viitor, Curtea să ridice și acest principiu la rang constituțional. Consecința va fi limitarea libertății legiuitorului în reglementarea pedepselor, Curtea putând să sancționeze disproporția între sancțiunile prevăzute de legiuitor și lezarea unor drepturi prevăzute de Constituție. Procesul este unul previzibil, având în vedere constituționalizarea semnificativă a dreptului penal din ultimii ani, prin numeroasele decizii de neconstituționalitate pronunțate în materie penală și procesual-penală.

Prin Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015(10) , Curtea Constituțională a analizat excepția de neconstituționalitate privind art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., pentru a stabili dacă tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni contravine dispozițiilor Constituției. În motivarea soluției de respingere a excepției invocate, Curtea a subliniat "importanța individualizării legale a sancțiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări și aplicări arbitrare a pedepsei. Pe de altă parte, Curtea [a reținut] că, în reglementarea sancțiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental, care face obiectul limitării impuse de sancțiune, și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea"(11) .

"Totodată, legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate - minimul și maximul special al pedepsei, dar, totodată, îi oferă aceluiași judecător instrumentele care îi permit alegerea și determinarea unei sancțiuni concrete, în raport cu particularitățile faptei și cu persoana infractorului"(12).

Fără a imprima valență constituțională principiului individualizării, Curtea subliniază importanța acestuia și rolul esențial al celor două puteri constituționale care au obligații în temeiul acestui principiu: legiuitorul și instanțele de judecată, primul fiind obligat să creeze instrumente adecvate pentru ca procesul de individualizare să permită instanțelor de judecată să aplice pedepse care respectă echilibrul fundamental între dreptul limitat prin sancțiunea penală și valoarea socială protejată prin norma de incriminare.

B. Considerații convenționale privind principiul individualizării

Utilizând același criteriul al proporționalității și necesității ingerințelor în cazul drepturilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărâri de referință în privința principiului individualizării pedepselor. Într-o celebră decizie pronunțată împotriva Regatului Unit, Curtea Europeană a stabilit că detențiunea pe viață fără posibilitatea liberării condiționate a condamnatului reprezintă un tratament inuman, contrar art. 3 din Convenție(13).

Printr-o altă hotărâre pronunțată împotriva Regatului Unit, Curtea Europeană a constatat contrarietatea față de dispozițiile Convenției a interdicției automate de a vota, impusă persoanelor aflate în detenție, constatând că dreptul de vot nu poate fi prohibit de plano ca urmare a unei condamnări penale, ci se impune aplicarea testului de necesitate și proporționalitate pentru a stabili dacă această pedeapsă se impune a fi aplicată. Curtea a constatat că aplicarea automată a unor pedepse ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni contravine exigențelor Convenției, fiind necesară parcurgerea etapei individualizării pedepsei pentru a stabili dacă această interdicție este justificată(14).

O jurisprudență similară a condus la condamnarea României pentru aplicarea automată a decăderii din drepturile părintești, ca pedeapsă accesorie, fără ca instanțele de judecată să aibă o apreciere asupra tipului de infracțiune săvârșită ori asupra interesului minorilor. În absența unor motive pentru care această interdicție a exercitării dreptului la viață de familie să fie justificată, Curtea a reținut că sunt încălcate dispozițiile art. 8 din Convenție(15).

Inclusiv în materie contravențională, Curtea a arătat că aplicarea unei sancțiuni complementare constând în aplicarea unor puncte de penalizare(16), atunci când este automată și nu permite o individualizare prin raportare la criteriul proporționalității și al necesității, contravine art. 6 din Convenție(17)

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...