Situațiile de dizolvare a consiliului local | Codul administrativ

Acesta este un fragment din Codul administrativ din 03.07.2019. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Consiliul local - Dizolvarea consiliului local -
ARTICOLUL 143
Situațiile de dizolvare a consiliului local Referințe (1)

(1) Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul local se dizolvă de drept:

a) în cazul în care acesta nu se întrunește cel puțin într-o ședință ordinară sau extraordinară, pe durata a patru luni calendaristice consecutive, deși a fost convocat conform prevederilor legale;

b) în cazul în care nu a adoptat nicio hotărâre în 3 ședințe ordinare sau extraordinare ținute pe durata a patru luni calendaristice consecutive;

c) în cazul în care numărul consilierilor locali în funcție este mai mic decât jumătatea numărului membrilor consiliului local și nu a putut fi completat cu supleanți în condițiile art. 122.

(2) Primarul, viceprimarul, secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, prefectul sau orice altă persoană interesată sesizează instanța de contencios administrativ cu privire la cazurile prevăzute la alin. (1). Instanța analizează situația de fapt și se pronunță cu privire la dizolvarea consiliului local. Hotărârea instanței este definitivă și se comunică prefectului.

Acesta este un fragment din Codul administrativ din 03.07.2019. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Codul administrativ:
Tipurile de ședințe ale consiliului local
Convocarea ședințelor consiliului local
Ordinea de zi
Proiectele de hotărâri ale consiliului local
Cvorumul ședințelor consiliului local
Desfășurarea ședințelor consiliului local
Adoptarea hotărârilor consiliului local
Semnarea și contrasemnarea hotărârilor consiliului local
Funcționarea comisiilor de specialitate
Delegatul sătesc
Situațiile de dizolvare a consiliului local
Referendumul local
Organizarea referendumului local
Organizarea alegerilor după dizolvarea consiliului local sau după validarea rezultatului referendumului
Rezolvarea treburilor publice curente în cazul dizolvării consiliului local
Primarul și viceprimarul
Validarea alegerii primarului
Depunerea jurământului și intrarea în exercițiul de drept al mandatului
Mandatul primarului
Rolul, numirea și eliberarea din funcție a viceprimarului
Indemnizația primarului și a viceprimarului
;
se încarcă...