Ordinea de zi | Codul administrativ

Acesta este un fragment din Codul administrativ din 03.07.2019. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Consiliul local - Funcționarea consiliului local -
ARTICOLUL 135
Ordinea de zi

(1) Proiectul ordinii de zi se redactează de către secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale și compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, ca anexă la documentul de convocare la propunerea primarului sau a consilierilor locali, după caz, în condițiile legii.

(2) Este obligatorie înscrierea pe proiectul ordinii de zi a proiectelor de hotărâri care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 136 alin. (8).

(3) Proiectul ordinii de zi a ședinței consiliului local poate cuprinde proiecte de hotărâri, cu menționarea titlului și a inițiatorului, rapoarte ale primarului, ale viceprimarului, ale consilierilor locali, ale comisiilor de specialitate, ale comisiilor speciale sau mixte, rapoarte sau informări ale conducătorilor organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică în unitățile administrativ-teritoriale, după caz, precum și orice alte probleme de interes local.

(4) Proiectul ordinii de zi a ședinței consiliului local se aduce la cunoștință locuitorilor comunei, ai orașului sau ai municipiului/subdiviziunii administrativ-teritoriale prin mass- media, prin afișarea pe pagina de internet a unității administrativ-teritoriale sau prin orice alt mijloc de publicitate.

(5) În comunele, în orașele sau în municipiile în care cetățenii aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, stabilit la ultimul recensământ, proiectul ordinii de zi se aduce la cunoștința publică și în limba minorității naționale respective. Reviste (1)

(6) Scoaterea unui proiect de hotărâre de pe proiectul ordinii de zi se face în situația în care acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 136 alin. (8) sau numai cu acordul inițiatorului, dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute la art. 136 alin. (8). Jurisprudență

(7) Ordinea de zi a ședinței se aprobă cu majoritate simplă, la propunerea celui/celor care a/au cerut convocarea consiliului local.

(8) Suplimentarea ordinii de zi se aprobă numai pentru probleme urgente cu majoritate simplă. Jurisprudență

(9) În cazul neaprobării proiectului ordinii de zi, în condițiile prevăzute la alin. (7), nu se acordă indemnizația cuvenită consilierilor locali pentru ședința respectivă. Jurisprudență

Acesta este un fragment din Codul administrativ din 03.07.2019. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Codul administrativ:
Atribuțiile comisiilor de specialitate
Președintele și secretarul comisiei de specialitate
Comisiile speciale și comisiile mixte
Mandatul consiliului local
Atribuțiile consiliului local
Instituțiile publice de interes local
Mandatarea consilierilor locali pentru reprezentarea intereselor unității administrativ teritoriale
Reprezentarea în asociațiile de dezvoltare intercomunitară și la nivelul operatorilor regionali
Tipurile de ședințe ale consiliului local
Convocarea ședințelor consiliului local
Ordinea de zi
Proiectele de hotărâri ale consiliului local
Cvorumul ședințelor consiliului local
Desfășurarea ședințelor consiliului local
Adoptarea hotărârilor consiliului local
Semnarea și contrasemnarea hotărârilor consiliului local
Funcționarea comisiilor de specialitate
Delegatul sătesc
Situațiile de dizolvare a consiliului local
Referendumul local
Organizarea referendumului local
Reviste:
Dreptul minorităților naționale de a-și utiliza limba maternă în administrație, potrivit Codului administrativ
;
se încarcă...