Controlul administrativ și financiar | Codul administrativ

Acesta este un fragment din Codul administrativ din 03.07.2019. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Administrația publică locală - Regimul general al autonomiei locale -
ARTICOLUL 93
Controlul administrativ și financiar Jurisprudență

(1) Controlul administrativ și financiar al activității autorităților administrației publice locale se exercită în limitele și în condițiile prevăzute de lege. Jurisprudență

(2) Autoritățile și instituțiile publice cu atribuții de control/audit asupra activității administrației publice locale au obligația să asigure îndrumare, din oficiu sau la cererea autorităților administrației publice locale, cu privire la aplicarea prevederilor legale din sfera lor de competență.

(3) Autoritățile administrației publice centrale cu atribuții de control, constatare și sancționare a contravențiilor au obligația, corespunzător domeniilor aflate în responsabilitatea acestora, să elaboreze și să difuzeze materiale documentare și ghiduri și/sau să aloce pe pagina de internet secțiuni special dedicate informării publice.

Acesta este un fragment din Codul administrativ din 03.07.2019. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Codul administrativ:
Monitorizarea stadiului procesului de descentralizare
Dispoziții generale aplicabile autonomiei locale
Raporturile dintre autoritățile administrației publice locale
Structurile asociative ale autorităților administrației publice locale
Resursele financiare ale autorităților administrației publice locale
Bugetul local al unității/subdiviziunii administrativ teritoriale
Formele de asociere a unităților administrativ teritoriale
Finanțarea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară
Organizarea și funcționarea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară
Participarea cu capital sau cu bunuri
Controlul administrativ și financiar
Folosirea limbii minorităților naționale
Tipurile de unități administrativ teritoriale
Personalitatea juridică a unităților administrativ teritoriale
Capitala României
Comuna
Orașul
Municipiul
Județul
Limitele teritoriale ale unităților administrativ teritoriale
Lista unităților administrativ teritoriale
;
se încarcă...