Universul Juridic nr. 10/2017

Plângerea contravențională. Cale de atac împotriva procesului-verbal de contravenție rutieră
de Robert-Adrian Deliu

31 octombrie 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Sediul materiei

1.1. Ordonanța nr. 2/2001, actualizată 2017, privind regimul juridic al contravențiilor. Actualizată prin O.U.G. nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative (publicată în M. Of. nr. 490 din 30 iunie 2016). Ordonanța nr. 2/2001 are drept scop definirea, stabilirea regimului juridic, identificarea, clasificarea, modalitatea de constatare, aplicarea, executarea și căile de atac împotriva stabilirii și aplicării contravențiilor rutiere și nu numai.

Art. 32 alin. (1) plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1).

1.2. Codul de procedură civilă, Legea nr. 134/2010. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) dispun că legea procesual civilă, "Codul de procedură civilă", denumit în continuare codul, stabilește regulile de competență și de judecare a cauzelor civile, precum și cele de executare a hotărârilor instanțelor și a altor titluri executorii, în scopul înfăptuirii justiției în materie civilă.

De asemenea, art. 2. alin. (1) prevede că dispozițiile prezentului cod - Cod de procedură civilă - constituie procedura de drept comun în materie civilă, iar alin. (2) de asemenea, dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.

Așa fiind Codul de procedură civilă reprezintă norma procesual aplicabilă căii de atac deschisă de legiuitor împotriva procesului verbal de contravenție, având în vedere norma specială respectiv, art. 32 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001.

2. Definiții

2.1. Noțiunea de contravenție

Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanța, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean, ori a Consiliului General al Municipiului București(1).

In abstracto, contravenția poate fi privită în raport cu alte forme de ilicit sau pentru delimitarea, între ele, a diferitelor specii de ilicit contravențional. Văzută lato sensu și abstract, contravenția este o faptă prevăzută de legea contravențională săvârșită cu vinovăție.

Tot general, dar stricto sensu, contravenția este o faptă prevăzută (descrisă) de legea contravențională. Normele care stabilesc contravențiile au ca rațiune supoziția că fapta interzisă s-ar putea repeta, contravenția fiind din această perspectivă, la fel ca infracțiunea, o specie de ilicit ipotetic.

In concreto, contravenția este o faptă a unei persoane, săvârșită cu vinovăție, prin care se încalcă o normă ce o interzice, calificând-o contravenție. În această accepțiune, contravenția este un comportament desfășurat în lumea înconjurătoare, care nu constituie faptă penală, întrucât gravitatea normei juridice încălcate nu este ocrotită de legea penală generală sau specială, ori pericolul social al faptei nu este ridicat la rangul ilicitului penal.

Diferența contravenției ca faptă antisocială se deosebește de fapta penală numită infracțiune prin gradul de pericol social pe care persoana o imprimă faptei sale, iar legiuitorul a înțeles să o prevadă și sancționeze mai blând în raport de obiectul pericolul social creat prin încălcarea normei.

În Codul penal din 1968, infracțiunea este considerată a fi o faptă care prezintă pericol social, este săvârșită cu vinovăție și este prevăzută de legea penală, iar potrivit noului Cod penal în art. 15 alin. (1) infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o.

Astfel, Codul penal anterior avea meritul de a formula o definiție mai cuprinzătoare asupra noțiunii de infracțiune. Ceea ce Codul anterior prevedea expres consta în includerea ca trăsătură esențială a infracțiuni a pericolului social. Pericol social care se stabilește în funcție de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă (sau care s-ar fi putut produce), dar și în funcție de persoana și conduita făptuitorului (dacă este cunoscut).

Așa fiind, dacă ne este permis a spune, contravenția reprezintă o faptă penală ușoară, în cel mai strict sens.

3. Contravenții rutiere

Contravențiile rutiere reprezintă fapta persoanei fizice sau juridice contrară normelor cuprinse dispozițiile privitoare la circulația pe drumurile publice a vehiculelor și pietonilor.

Art. 99 din O.U.G. nr. 195/2002

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...