Guvernul României

Ordonanța nr. 128/1998 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului

Modificări (6), Puneri în aplicare (1), Referințe (5), Derogări (1), Referințe în jurisprudență

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 328 din 29 august 1998.

În vigoare de la 29 august 1998 până la 02 mai 2007, fiind înlocuit prin Ordonanță 128/1998(r1);
Publicare aplicabilă de la 29 august 1998 până la 04 august 2004, fiind înlocuită prin republicarea (r1) din Monitorul Oficial, Partea I nr. 707 din 05 august 2004

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României, precum și ale art. 1 pct. 15 lit. d) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României emite următoarea ordonanță:

CAPITOLUL I Dispoziții generale

Art. 1. - Modificări (4), Referințe (1)

Bunurile legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se valorifică în condițiile stabilite de prezenta ordonanță. Modificări (1)

Art. 2. - Modificări (4)

Bunurile confiscate care constituie corp delict sau mijloace de probă în procedura judiciară nu pot trece în proprietatea privată a statului decât după încheierea procesului în cauza respectivă.

CAPITOLUL II Declararea și preluarea bunurilor trecute în
proprietatea privată a statului

Art. 3. -

(1) Declararea bunurilor trecute în proprietatea privată a statului, precum și predarea acestora se fac la direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București, în termen de 10 zile de la data primirii de către destinatar a documentului care constituie titlu de proprietate a statului asupra acestora. Modificări (1)

(2) Bunurile confiscate, devenite proprietatea privată a statului, se declară și se predau organelor de valorificare, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a actului de confiscare.

(3) În situația în care actul de confiscare este atacat în termenul prevăzut de lege, bunurile confiscate trec în proprietatea privată a statului începând cu data la care hotărârea judecătorească rămâne definitivă.

Art. 4. -

(1) Deținătorii bunurilor care au trecut în proprietatea privată a statului, persoane fizice sau juridice, după caz, au obligația să inventarieze bunurile respective, luând în același timp și măsurile de păstrare și de conservare corespunzătoare, până la predarea lor efectivă spre valorificare direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București.

(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele categorii de bunuri: Modificări (2)

a) medicamente și aparatură medicală, substanțe toxice, materiale radioactive, bunuri culturale din patrimoniu, timbre filatelice, hârtii de valoare, documente istorice, materiale de arhivă, care se pun de îndată la dispoziție organelor de specialitate ale statului care au competența de a gestiona astfel de bunuri, conform prevederilor legale;

b) metale, pietre prețioase și semiprețioase, bijuterii din aceste materiale, mijloacele de plată în valută liber convertibilă care se depun la Banca Națională a României și mijloacele de plată în lei care se depun la trezoreriile statului sau la unitățile Băncii Comerciale Române - S.A., după caz, în contul bugetului de stat;

c) arme de foc, muniții, materii explozive și diferite bunuri cu specific militar, care se predau imediat, cu titlu gratuit, inspectoratelor de poliție județene sau Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau, după caz, Ministerului Apărării Naționale.

(3) Bunurile menționate la alin. (2) se vor evalua, utiliza, valorifica, distruge sau se vor casa de către organele specializate care le-au preluat, dispunând de acestea conform atribuțiilor legale ce le revin.

(4) Sumele obținute ca urmare a valorificării bunurilor prevăzute la alin. (2) vor fi virate la bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor efectuate cu acestea în vederea valorificării sau distrugerii. Modificări (2)

(5) Prin deținător de bunuri se înțelege persoana fizică sau juridică care are în posesie temporară bunuri de natura celor prevăzute la art. 1.

CAPITOLUL III Evaluarea și valorificarea bunurilor intrate în proprietatea
privată a statului

Art. 5. - Modificări (1)

(1) Bunurile menționate la art. 1, cu excepția celor de la art. 4 alin. (2), care au trecut în proprietatea privată a statului, se valorifică de către Ministerul Finanțelor prin organele sale teritoriale - direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București -, denumite în continuare organe de valorificare.

(2) Sunt considerate organe de valorificare și direcțiile regionale vamale din cadrul autorității vamale, pentru bunurile deținute de către birourile vamale din subordinea lor. Valorificarea acestor bunuri se va efectua, în acest caz, prin magazine proprii, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe și ale metodologiei privind introducerea în circuitul economic a bunurilor și mărfurilor care îndeplinesc condițiile de valorificare, conform legii, aprobată prin hotărâre a Guvernului. Modificări (1), Jurisprudență

Art. 6. -

(1) Bunurile menționate la art. 1 vor fi predate de către deținători organelor de valorificare, pe bază de proces-verbal de predare-preluare, în termen de 10 zile de la data primirii de către deținător a documentului care constituie titlul de proprietate a statului asupra acestora. Modificări (1)

(2) După preluarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, o comisie de evaluare va proceda la evaluarea acestora în maximum 15 zile de la preluare. Modificări (3), Jurisprudență

(3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) bunurile de consum alimentar, cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate sau din valoare, inclusiv animalele și păsările vii, care se vând de către organele de valorificare de îndată și numai după obținerea avizului de calitate persoanelor juridice specializate sau persoanelor fizice autorizate în comercializarea acestor bunuri către populație la prețuri cu ridicata, practicate în zonă, fără efectuarea procedurilor de evaluare. Modificări (1), Jurisprudență

(4) Prin exceptare de la prevederile art. 3 alin. (2), la solicitarea deținătorului, același termen și aceeași procedură de valorificare prevăzute la alin. (3) se aplică și bunurilor al căror termen de garanție expiră înainte de data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în litigiu, al cărui obiect îl constituie legalitatea procesului-verbal de confiscare. Jurisprudență

(5) În cazul în care prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă se dispune restituirea bunurilor prevăzute la alin. (3) și (4), sumele obținute din valorificarea acestora se achită persoanei de la care au fost preluate bunurile respective, la nivelul actualizat al prețurilor. Modificări (1), Jurisprudență

(6) Instituțiile abilitate prin lege să ateste calitatea mărfurilor în vederea comercializării sunt obligate să emită certificatul constatator în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării acestuia de către organul de valorificare. Modificări (2)

(7) Pentru bunurile prevăzute la alin. (3) avizul constatator se va emite de îndată, astfel încât în momentul vânzării acestea să îndeplinească condițiile de comercializare.

Art. 7. - Modificări (1)

(1) În situația în care bunurile intrate în proprietatea privată a statului nu îndeplinesc condițiile legale de comercializare, vor fi distruse sub supravegherea unei comisii de distrugere.

(2) Comisia de distrugere se constituie în baza deciziei directorului general al direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București și este formată din reprezentanți ai următoarelor instituții: Modificări (1)

- direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat județeană sau a municipiului București, 2 membri;

- inspectoratul județean de poliție sau Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, 1 membru;

- agenția pentru protecția mediului, 1 membru;

- un reprezentant al deținătorului bunurilor ce urmează a fi distruse.

(3) Comisia de distrugere stabilește locul unde urmează a fi distruse bunurile, putându-se apela și la serviciile unor unități specializate în acest gen de activitate.

Art. 8. - Modificări (1)

(1) Cheltuielile de deplasare și de cazare vor fi plătite membrilor comisiei de distrugere de către instituția publică care i-a desemnat, urmând a fi recuperate de aceasta prin deducerea sumelor din cele obținute de direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București din valorificarea bunurilor confiscate, înainte de predarea sumelor la bugetul de stat.

(2) În vederea asigurării eficienței activității comisiei de distrugere, membrii acesteia vor primi o indemnizație fixă, a cărei valoare va fi stabilită de Ministerul Finanțelor.

Art. 9. - Jurisprudență

(1) Valorificarea bunurilor trecute în proprietatea privată a statului se face de către organele de valorificare, prin magazine proprii, licitație publică sau în regim de consignație. Modificări (3)

(2) Produsele de natura celor supuse marcării potrivit legii, nemarcate sau cu marcaje false, devenite proprietatea privată a statului prin confiscare, vor purta marcaje speciale, conform reglementărilor legale în materie.

Art. 10. -

(1) În vederea creșterii eficienței activității de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, autoritățile administrației publice locale vor asigura cu prioritate, în limitele disponibilităților existente sau create ulterior, la solicitarea scrisă a direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București, spațiile necesare depozitării și valorificării.

(2) În cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București vor funcționa servicii sau birouri specializate pentru desfășurarea activității de valorificare. Cheltuielile necesare pentru depozitarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului vor fi acoperite de către direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București din valorificarea respectivelor bunuri, potrivit art. 5. Modificări (1)

(3) Pentru asigurarea activității de valorificare, personalul Ministerului Finanțelor va fi suplimentat, după caz, cu numărul necesar care va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Art. 11. - Modificări (2)

(1) În vederea valorificării bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, se va face evaluarea acestora de către o comisie de evaluare, stabilită prin decizia directorului general al direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București, care va avea următoarea componență: Modificări (2)

a) directorul general adjunct al direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București - șeful comisiei;

b) șeful serviciului urmărire a încasării impozitelor, taxelor și a altor venituri din cadrul direcției impozite și taxe - adjunct al șefului comisiei;

c) șeful serviciului (biroului) pentru evidența și valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului din cadrul direcției impozite și taxe - secretarul comisiei;

d) șeful serviciului control investigări, valorificare acțiuni sau o persoană desemnată de acesta din cadrul inspectoratului de concurență județeană sau al municipiului București.

e) reprezentantul instituției publice, agentului economic sau persoana care deține bunurile respective, după caz.

(2) Membrii comisiei de evaluare vor primi o indemnizație fixă, care va fi stabilită de Ministerul Finanțelor. Jurisprudență

Art. 12. - Modificări (2)

În cazul bunurilor care nu s-au putut valorifica în decurs de 60 de zile de la data punerii în vânzare, comisia de evaluare va proceda la o nouă evaluare. Dacă bunurile respective nu sunt vândute în termen de 30 de zile de la data noii evaluări, se va proceda la atribuirea gratuită, valorificarea prin unitățile de colectare și de valorificare a deșeurilor sau la distrugerea acestora. Modificări (1)

CAPITOLUL IV Atribuirea, cu titlu gratuit, a unor categorii de bunuri
intrate în proprietatea privată a statului

Art. 13. -

(1) Ministerul Finanțelor poate transmite cu titlu gratuit unele bunuri intrate în proprietatea privată a statului unor persoane fizice sau juridice, astfel: Modificări (1)

a) Secretariatului General al Guvernului - autovehicule, ambarcațiuni și motoare atașabile acestora, care vor fi repartizate în administrarea ministerelor, autorităților publice centrale și locale, în limita normativelor de dotare a acestora, cu respectarea procedurilor de declarare și de evaluare; Modificări (1)

b) creșelor, grădinițelor, căminelor de copii, de bătrâni, azilurilor, spitalelor, școlilor sau persoanelor cu handicap, în funcție de natura bunurilor, la propunerea direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București, după consultarea organelor administrației publice locale sau județene ori a serviciilor ministeriale descentralizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, după caz; Modificări (5)

c) persoanelor juridice care pot face dovada că au calitatea de destinatar al materialelor cu caracter documentar, informațional, educativ, științific etc., la solicitarea acestora. Modificări (1)

(2) Repartizarea bunurilor prevăzute la lit. a) se face de către o comisie interministerială care va funcționa pe lângă Secretariatul General al Guvernului, constituită prin decizie a primului-ministru, formată din reprezentanți ai Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Finanțelor, Ministerului Industriei și Comerțului, Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Justiției, Ministerului Transporturilor, Direcției Generale a Vămilor și ai Departamentului pentru Administrație Publică Locală. Modificări (1)

CAPITOLUL V Dispoziții finale și tranzitorii

Art. 14. - Modificări (2), Jurisprudență

(1) Cheltuielile efectuate în vederea valorificării bunurilor intrate în proprietatea privată a statului în condițiile prezentei ordonanțe, de la preluarea acestora și până la valorificare, atribuirea gratuită sau distrugerea lor, se acoperă din bugetul Ministerului Finanțelor. Modificări (1)

(2) Veniturile încasate din valorificarea bunurilor prevăzute la art. 1 se fac venit la bugetul de stat.

Art. 15. -

(1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute de prezenta ordonanță atrage după sine răspunderea disciplinară, contravențională, materială sau, după caz, penală, potrivit legii.

(2) Contravențiile și sancțiunile aplicabile se stabilesc prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.

Art. 16. -

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Ministerul de Interne, Ministerul Finanțelor și Banca Națională a României vor elabora norme de aplicare a acesteia, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Art. 17. -

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă:

- Decretul nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, publicat în Buletinul Oficial nr. 81 din 27 iulie 1951;

- Hotărârea Guvernului nr. 662/1991 privind modul de valorificare a bunurilor care au devenit proprietate de stat potrivit legii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 17 decembrie 1997, precum și orice alte dispoziții contrare.

PRIM-MINISTRU
RADU VASILE

Contrasemnează:
Ministru de interne,
Gavril Dejeu
Ministrul finanțelor,
Daniel Dăianu
Ministru de stat, ministrul justiției,
Valeriu Stoica
Secretar de stat,
șeful Departamentului
pentru Administrație Publică Locală,
Vlad Roșca

București, 29 august 1998.

Nr. 128.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...