Dispoziții tranzitorii | Ordonanță 2/2018

Acesta este un fragment din Ordonanța nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum și pentru modificarea unor acte normative. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Dispoziții tranzitorii și finale -
ARTICOLUL 28
Dispoziții tranzitorii

(1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se aprobă, prin ordin al ministrului turismului, procedurile de garantare și despăgubire, în conformitate cu legislația în vigoare. Puneri în aplicare (1)

(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se aprobă, prin ordin al ministrului turismului, conținutul, termenul și procedura de transmitere a informațiilor prevăzute la art. 19.

(3) Operatorii economici titulari ai licențelor de turism au obligația reînnoirii acestora la momentul expirării poliței de asigurare încheiate anterior intrării în vigoare a ordinului prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2018.

Acesta este un fragment din Ordonanța nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum și pentru modificarea unor acte normative. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță 2/2018:
Eficacitatea și domeniul de aplicare al protecției în caz de insolvență
Raportarea informațiilor cu privire la pachetele de călătorie
Licențierea agențiilor de turism organizatoare
Recunoașterea reciprocă a protecției în caz de insolvență și cooperarea administrativă
Protecția în caz de insolvență și cerințele în materie de informare în ceea ce privește serviciile de călătorie asociate
Răspunderea pentru erorile de rezervare
Dreptul la despăgubiri
Dispoziții imperative
Organele de specialitate abilitate cu supravegherea și controlul activității comercianților
Contravenții și sancțiuni
Dispoziții tranzitorii
Modificarea unor acte normative
Abrogarea unor acte normative
Anexe
Intrarea în vigoare
;
se încarcă...