Curtea Constituțională

Decizia nr. 171/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 alin. (4) din Codul de procedură civilă

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 17 august 2018

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mihaela Dragu în Dosarul nr. 29.716/215/2014 al Judecătoriei Craiova - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.246D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că instanța constituțională s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate din perspectiva unor critici similare și apreciază că nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții în această materie.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 24 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 29.716/215/2014, Judecătoria Craiova - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Mihaela Dragu, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de chemare în judecată prin care se solicită obligarea autoarei excepției de neconstituționalitate la plata unei sume de bani ce reprezintă drepturi bănești încasate în plus și necuvenite.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, spre deosebire de vechea reglementare procesual civilă, respectiv art. 119 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, dispozițiile legale din prezenta cauză instituie sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cerere reconvențională, dacă aceasta nu se depune odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată.

6. Se mai arată că prin dispozițiile legale criticate se condiționează dreptul de a formula cerere reconvențională într-o cauză civilă de obligația de a o depune odată cu întâmpinarea, în caz contrar pronunțându-se decăderea. Susține că se instituie un privilegiu pentru reclamant, iar, pentru pârât, legea impune ca pretențiile derivate din același raport juridic să fie formulate odată cu niște simple apărări, astfel încât procesul nu mai este echitabil, deoarece pârâtul are doar opțiunea de a se adresa cu acțiune separată.

7. Prin urmare, dispozițiile legale criticate încalcă echilibrul procesual al părților, pârâtul neavând posibilitatea de a-și valorifica probele utilizate în susținerea pretențiilor sale.

8. Judecătoria Craiova - Secția civilă apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Stabilirea de către legiuitor a unui termen până la care poate fi depusă cererea reconvențională este necesară pentru a asigura soluționarea procesului într-un termen rezonabil și asigură, totodată, echilibrul procesual al părților în litigiu, reclamantul având posibilitatea de a cunoaște pretențiile pârâtului și probele pe care se sprijină, posibilitate de care pârâtul beneficiază prin luarea la cunoștință a cererii principale formulate de reclamant.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

11. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 209 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Cererea reconvențională se depune, sub sancțiunea decăderii, odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată."

15. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 211 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 29 mai 2014, a răspuns unor critici similare celor formulate în prezenta cauză și a constatat constituționalitatea dispozițiilor legale criticate. Curtea a reținut că față de vechea reglementare procesual civilă, dispozițiile art. 209 alin. (4) din Codul de procedură civilă instituie sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cerere reconvențională, dacă aceasta nu se depune odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată.

17. În continuare, Curtea a statuat că cererea reconvențională este o cerere incidentală, prin care pot fi formulate pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de aceasta, care trebuie să îndeplinească toate cerințele cererii de chemare în judecată. Formularea acesteia nu este obligatorie, pârâtul putându-și valorifica pretențiile sale printr-o acțiune separată. Nerespectarea termenului pentru depunerea cererii reconvenționale se sancționează cu decăderea din dreptul de a o mai formula. Decăderea afectează numai mijlocul procedural, nu și dreptul subiectiv. Instituirea obligativității depunerii cererii reconvenționale odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel târziu la primul termen de judecată, asigură echilibrul procesual al părților în litigiu, reclamantul având posibilitatea de a cunoaște apărările pârâtului, precum și probele utilizate în susținerea lor, posibilitate de care pârâtul beneficiază prin luarea la cunoștință a acțiunii introductive a reclamantului. De asemenea, Curtea a reținut că prin soluționarea cererii reconvenționale în cursul aceluiași proces, de către aceeași instanță, se realizează o mai bună administrare a justiției și se înlătură posibilitatea unor hotărâri contradictorii sau greu de conciliat.

18. Totodată, Curtea a constatat că dispozițiile criticate nu contravin prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție. Stabilirea unui termen până la care poate fi depusă cererea reconvențională este o măsură necesară pentru a se asigura soluționarea proceselor într-un termen rezonabil.

19. Consacrând dreptul fundamental de acces liber la justiție, Constituția nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiții sau reguli de procedură în privința exercitării acestui drept, ci - dimpotrivă - statuează că "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Așadar, nu se poate susține că normele procedurale criticate, sancționând lipsa de interes a pârâților în valorificarea pretențiilor proprii, contravin dispozițiilor privind dreptul la un proces echitabil. Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

20. În ceea ce privește instituirea anumitor termene pentru exercitarea unui drept, în jurisprudența sa, instanța constituțională a statuat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Așa fiind, Curtea a constatat că, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură. Totodată, Curtea a reținut că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), astfel că, pentru situații deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiție să nu fie afectat.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba jurisprudența Curții, soluția și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihaela Dragu în Dosarul nr. 29.716/215/2014 al Judecătoriei Craiova - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 209 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Craiova - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 martie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Andreea Costin

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...