Curtea Constituțională

Decizia nr. 223/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2) și ale art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 154/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 185/2013

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 16 august 2018

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Bianca Drăghici - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2) și ale art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, excepție ridicată de Societatea DEFI România - S.R.L., cu sediul în București, în Dosarul nr. 6.418/271/2016 al Judecătoriei Oradea - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.874D/2016.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27 martie 2018, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi, și a reprezentantului autorului excepției, avocat Alexandru Ion Grigoriu, cu delegație depusă la dosarul cauzei, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările ulterioare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 17 aprilie 2018, când a pronunțat prezenta decizie.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3. Prin Încheierea din 19 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 6.418/271/2016, Judecătoria Oradea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2) și ale art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate. Excepția a fost ridicată de Societatea DEFI România - S. R. L., cu sediul în București, într-o cauză având ca obiect plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenție prin care autoarea a fost sancționată contravențional întrucât s-a constatat amplasarea de mijloace de publicitate fără aviz de publicitate temporară, cu acoperirea suprafețelor vitrate ale unui imobil.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că, din modul de formulare a art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013, care impune o dată- limită până la care mijloacele de publicitate autorizate conform dispozițiilor legale precedente pot fi menținute, rezultă că noile norme se aplică retroactiv actelor și/sau faptelor juridice născute în mod valabil și în conformitate cu prevederile legale vechi, determinând o încălcare a principiilor neretroactivității legii, securității juridice și încrederii legitime consacrate, deopotrivă, la nivel constituțional și convențional.

5. Autoarea excepției apreciază că aplicarea legii noi raportului juridic guvernat de legea veche, care are la bază o autorizație de construire emisă de autoritatea competentă și un contract încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, în temeiul căruia părțile au înțeles să își asume drepturi și obligații, conduce inevitabil la desființarea atât a autorizației de construire, cât și a contractului, cu consecințe negative asupra stabilității activității economice desfășurate în mod legal.

6. Se arată că, deși sintagma "dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2012" a fost sancționată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013 reia aceeași formulare și, implicit, aceeași esență, modificând doar limita temporală, astfel încât criticile de neconstituționalitate reținute de instanța de contencios constituțional subzistă, întrucât nu data de 1 ianuarie 2012 a fost considerată neconstituțională, ci limitarea în timp a producerii efectelor juridice determinate de existența unor raporturi juridice valabile, prin desființarea acestora.

7. Cu privire la critica de neconstituționalitate a art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013, raportată la art. 44 din Constituție, autoarea consideră că aplicarea noilor dispoziții legale încalcă dreptul de proprietate asupra unui bun în sensul îngrădirii dreptului titularului de a folosi și dispune de mijloacele de publicitate autorizate în scopul obținerii unor beneficii economice.

8. În continuare, autoarea excepției apreciază că art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013, prin raportare la art. 56 alin. (2) și (4) din aceeași lege, contravine art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece instituie un tratament juridic diferențiat pentru aceeași categorie de subiecte de drept aflate în situații analoage, respectiv aflate în raporturi juridice având ca obiect amplasarea de mijloace de publicitate autorizate pe amplasamente autorizate în baza unor contracte valabil încheiate, anterior intrării în vigoare a legii noi.

9. Autoarea excepției susține că art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013 creează un cadru discriminatoriu pentru proprietarii de imobile, întrucât mesh-ul este singurul mijloc publicitar care poate fi amplasat pe suprafețele fațadelor cu ferestre ale imobilelor. Astfel, vor putea instala reclame numai proprietarii care dețin imobile care au fațade fără ferestre, suficient de largi pentru a se monta reclame pe acestea, în timp ce proprietarii din celelalte imobile nu vor mai putea monta reclame pe fațadele acestora, fiind astfel defavorizați față de prima categorie de proprietari.

10. Se apreciază că dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013 îngrădesc dreptul de proprietate privată al proprietarilor imobilelor respective, întrucât impun o limitare a dreptului de folosință al proprietarilor clădirilor cu suprafețe vitrate, drept de folosință ce reprezintă un atribut al dreptului de proprietate.

11. De asemenea, se menționează faptul că măsura interzicerii amplasării de reclame publicitare pe suprafețele vitrate ale clădirilor este contrară prevederilor constituționale ale art. 45 și art. 135 privind libertatea economică și economia și totodată nu respectă exigențele constituționale ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

12. În final, autoarea excepției susține că dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013 nu sunt în concordanță cu interesul public și au ca efect încetarea raporturilor contractuale dintre societățile de publicitate care au amplasat suporturile publicitare tip mesh și asociațiile de proprietari din imobilele respective, asociațiile fiind lipsite de venituri importante pe care le aveau asigurate din aceste contracte.

13. Judecătoria Oradea - Secția civilă, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate, prin raportare la art. 16, art. 44, art. 45 și art. 53 din Constituție, este neîntemeiată, iar în raport cu art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea urmează să se pronunțe. Astfel, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 56 alin. (1), prin raportare la principiul neretroactivității, invocă considerentele Deciziei nr. 26 din 18 ianuarie 2012, prin care Curtea a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2012" cuprinsă în art. 56 alin. (1) din Legea privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate este neconstituțională. Referitor la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013, se susține că interdicția reglementată de textul de lege criticat reprezintă o opțiune a legiuitorului, justificată de anumite considerente explicate la momentul legiferării.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost precizat în încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 15 alin. (2) și ale art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 5 iulie 2013, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins:

- Art. 15 alin. (2): "Se interzice acoperirea cu orice mijloc de publicitate a suprafețelor vitrate ale clădirilor. ";

- Art. 56 alin. (1): "Mijloacele de publicitate autorizate până la data intrării în vigoare a prezentei legi pot fi menținute pe amplasamentele autorizate până la data expirării contractelor de publicitate în curs, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2014."

19. Curtea reține că, prin dispozițiile articolului unic din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 793 din 17 decembrie 2013, termenul prevăzut la alin. (1) al art. 56 din Legea nr. 185/2013 s-a prorogat până la data de 1 octombrie 2015, textul stabilind că "Termenul prevăzut la alin. (1) al art. 56 din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 5 iulie 2013, se prorogă până la data de 1 octombrie 2015".

20. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, art. 56 din Legea nr. 185/2013 a fost abrogat, prin art. I pct. 52 din Legea nr. 154/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 3 iulie 2017.

21. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

22. Astfel, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013, în forma în vigoare la data încheierii procesului-verbal de contravenție, își produc în continuare efectele juridice în cauză și vor fi supuse controlului de constituționalitate. Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 15 alin. (2) și ale art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 154/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 185/2013.

23. În opinia autoarei excepției, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 135 privind economia.

24. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 365 din 14 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 3 august 2015, paragraful 12, a statuat că "scopul Legii nr. 185/2013 este acela de a asigura condițiile pentru un cadru construit coerent, armonios, sigur și sănătos, pentru protecția valorilor mediului natural și antropic, pentru prezervarea calității peisajului și a cerințelor privind asigurarea calității în construcții". De asemenea, prin aceeași decizie, potrivit art. 3 lit. j) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 185/2013, Curtea a reținut că mijloacele de publicitate reprezintă ansamblul de elemente constructive folosite în scopul prezentării unei activități comerciale, industriale, artizanale sau liber-profesioniste ori a unui eveniment și că publicitatea este permisă atât pe domeniul public sau privat al statului și al unității administrativ-teritoriale, cât și pe proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare (paragraful 15).

25. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013, raportată la prevederile constituționale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, prin Decizia nr. 365 din 14 mai 2015, precitată, paragrafele 16-20, Curtea a statuat că normele constituționale, în deplin acord cu cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, permit posibilitatea instituirii unor limite legale de exercitare a dreptului de proprietate, pentru protejarea unor interese publice: în interes economic general sau fiscal, în interes edilitar, în interes de salubritate și sănătate publică, în interes social, cultural istoric, urbanistic și arhitectural, în interesul siguranței și apărării naționale etc., cu condiția ca aceste limitări legale să nu atingă însăși substanța dreptului de proprietate. Ca atare, Curtea nu a putut reține critica potrivit căreia art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013 încalcă dreptul de proprietate privată, având în vedere că reglementarea supusă controlului de constituționalitate se circumscrie scopului legii, astfel cum acesta este enunțat în art. 1. Jurisprudența constantă a Curții Constituționale a statuat că legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. În consecință, Curtea a constatat că, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale, textul de lege criticat nefiind în contradicție cu prevederile art. 44 din Legea fundamentală.

26. Cu privire la susținerea potrivit căreia art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2013 creează un cadru discriminatoriu pentru proprietarii de imobile, întrucât vor putea instala reclame numai proprietarii care dețin imobile care au fațade fără ferestre, suficient de largi pentru a se monta reclame pe acestea, în timp ce proprietarii din celelalte imobile nu vor mai putea monta reclame pe fațadele acestora, fiind astfel defavorizați față de prima categorie de proprietari, aceasta nu își găsește temei. Conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale, încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, se constată că principiul egalității în drepturi nu a fost încălcat, având în vedere că dispozițiile de lege potrivit cărora se interzice acoperirea cu orice mijloc de publicitate a suprafețelor vitrate ale clădirilor se aplică tuturor destinatarilor săi, fără ca între aceștia să existe privilegii sau discriminări.

27. În continuare, Curtea constată că nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia măsura interzicerii amplasării de reclame publicitare pe suprafețele vitrate ale clădirilor este contrară prevederilor constituționale ale art. 45 și art. 135 privind libertatea economică și economia.

28. Potrivit jurisprudenței Curții, principiul libertății economice, garantat la nivel constituțional în anul 2003, odată cu revizuirea Constituției, constituie, împreună cu libera inițiativă, fundamentul economiei de piață, având un conținut normativ complex, care privește atât începerea unei activități economice, cât și desfășurarea acesteia într-un mediu concurențial nedistorsionat de bariere legale discriminatorii și practici anticoncurențiale, abuzive sau neloiale. În considerarea specificului economiei de piață, rolul statului este limitat la crearea cadrului general, economic, social și politic, necesar pentru derularea activității operatorilor economici, ceea ce implică adoptarea unor reglementări restrictive, dar în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor, reglementări care nu pot afecta substanța drepturilor. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertății economice, prin interzicerea faptelor ilicite, prejudiciabile pentru societate sau pentru alte persoane. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 768 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 4 martie 2015, și Decizia nr. 214 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 18 iulie 2017. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 45 din Constituție, atât accesul liber al persoanei la o activitate economică, cât și exercitarea acestuia se desfășoară "în condițiile legii", așa cum a reținut Curtea în jurisprudența sa. Ca atare, libertatea economică nu apare ca un drept absolut al persoanei, ci este condiționată de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale. Altfel spus, libertatea economică nu se poate manifesta decât în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor. Prin urmare, măsura interzicerii amplasării de reclame publicitare pe suprafețele vitrate ale clădirilor asigură protejarea interesului general și condițiile pentru un cadru construit coerent, armonios, sigur și sănătos, pentru protecția valorilor mediului natural și antropic, pentru prezervarea calității peisajului și a cerințelor privind asigurarea calității în construcții.

29. Cu privire la critica de neconstituționalitate a art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013, Curtea reține că, în esență, aceasta vizează încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2). Astfel, autoarea susține că din modul de formulare a art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013, care impune o dată-limită până la care mijloacele de publicitate autorizate, conform dispozițiilor legale precedente, pot fi menținute pe amplasamentele autorizate, rezultă că noile norme se aplică retroactiv actelor și/sau faptelor juridice născute în mod valabil și în conformitate cu prevederile legale aplicabile sub imperiul legii vechi, determinând o încălcare a principiilor neretroactivității legii, securității juridice și încrederii legitime consacrate, deopotrivă, la nivel constituțional și convențional.

30. Față de această susținere, Curtea reține că, prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2), art. 49 alin. (2), art. 54 și art. 56 din Legea privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2012" cuprinsă în art. 56 alin. (1) din Legea privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate este neconstituțională. Astfel, Curtea a reținut că "impunerea de reguli și obligații noi în sarcina operatorilor de publicitate nu reprezintă în sine o încălcare a prevederilor constituționale. Cu toate acestea, impunerea de reguli și obligații noi fără reglementarea unui termen adecvat care să permită subiectului de drept să răspundă noilor cerințe legislative reprezintă o încălcare a exigențelor constituționale sub aspectul principiului securității juridice și a principiului încrederii legitime care impune limitarea posibilităților de modificare a normelor juridice și stabilitatea regulilor instituite prin acestea".

31. Curtea observă că, după pronunțarea Deciziei nr. 26 din 18 ianuarie 2012 în cadrul controlului a priori, art. 56 din legea privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate a fost completat cu un nou alineat în sensul că: (2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), pot fi menținute pe amplasamentele autorizate, până la data expirării contractelor de publicitate în curs, acele mijloace de publicitate care respectă prevederile prezentei legi, iar prin amplasament și caracteristici se încadrează în categoria de mijloace de publicitate admise de regulamentul local de publicitate. Confirmarea îndeplinirii tuturor condițiilor menționate se realizează de către autoritățile administrației publice locale.

32. Astfel, după admiterea obiecției de neconstituționalitate și constatarea ca neconstituțională a sintagmei "dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2012" din cuprinsul art. 56 alin. (1) din legea privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, legiuitorul a stabilit un nou termen pentru expirarea contractelor de publicitate în curs, la data de 1 ianuarie 2014, termen prorogat ulterior, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/2013, la 1 octombrie 2015.

33. Așadar, prin dispoziția de lege criticată, legiuitorul a reglement un termen adecvat, stabilit inițial la data de 1 ianuarie 2014 și prorogat ulterior la 1 octombrie 2015, în care subiectul de drept să răspundă noilor cerințe legislative. Ca atare, critica de neconstituționalitate a art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 154/2017, este neîntemeiată.

34. În final, Curtea constată că susținerile privind încălcarea prevederilor art. 53 din Constituție nu subzistă, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, norma constituțională invocată nu are aplicabilitate în cauza de față.

35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea DEFI România - S.R.L., cu sediul în București, în Dosarul nr. 6.418/271/2016 al Judecătoriei Oradea - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 15 alin. (2) și ale art. 56 alin. (1) din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 154/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 185/2013, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 aprilie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Bianca Drăghici

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...