Universul Juridic nr. 8/2018

Capcanele ambiguității terminologiei juridice românești
de Sache Neculaescu

10 august 2018

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

I. Către un drept european printr-o terminologie unitară

Piața comună pe care o presupune Uniunea Europeană presupune reguli și principii comune aplicabile contractelor transfrontaliere, ceea ce face ca tot mai insistent să fie invocat un drept european al contractelor și chiar unificarea întregului drept privat european. Până la construirea unui viitor Cod civil european, care ar presupune reglementări unice în domenii diverse, precum dreptul civil, dreptul comercial, dreptul muncii și securității sociale, dreptul internațional privat și dreptul procesual civil, proiect temerar, privit cu rezerve explicabile de eurosceptici(1), obiectivul Uniunii europene îl constituie apropierea legislațiilor europene. Pentru realizarea acestuia au fost emise o serie de directive în domenii speciale, transpuse în ordinea internă care au influențat dreptul contractelor. Concomitent, au fost elaborate o serie de proiecte de codificare a dreptului contractelor, începând cu Principiile Unidroit aplicabile contractelor comerciale internaționale, continuând cu "Principiile dreptului european al contractelor" elaborate de o echipă de universitari condusă de profesorul Ole Lando, propunerile Academiei privativiștilor de la Pavia conduși de profesorul italian Giuseppe Gandolfi, intitulate "Codul European al contractelor".

După mai mult de două veacuri în care Codul civil Napoleon a inspirat și influențat decisiv dreptul contractelor în spațiul juridic european, prin Ordonanța din 10 feburarie 2016 privind reforma dreptului contractelor și regimul general al obligațiilor, au fost adaptate și revigorate reglementările obligațiilor civile. într-o perioadă în care piața codificărilor europene este asaltată de propuneri de inspirație anglo-saxonă.

O dificultate majoră a realizării acestor proiecte o constituie terminologia juridică, domeniu în care a fost gândit Cadrul Comun de Referință redactat, într-o primă variantă, de o echipă condusă de profesorul german Christian von Bar.

Comunicarea Comisiei Europene din 12 aprilie 2003, intitulată "Un drept european al contractelor mai coerent. Un plan de acțiune", a mobilizat și mai mult gândirea juridică europeană.

Deși există o convergență a principiilor și o apropiere între sistemul de drept continental și cel insular, ceea ce lipsește este un limbaj neutru care să exprime o gândire juridică tot mai omogenă, într-un context plurilingvistic, în care fiecare limbă a statelor membre UE, este egală cu celelalte. Din păcate, limba latină, atât de expresivă și de concisă, sursa ultimă a ceea ce numim ius commune în Europa, ține de istoria dreptului, iar principiile dreptului roman fixate în adagii care dau culoare discursului juridic, sunt tot mai rar utilizate, lăsând loc limbii engleze care invadează spațiul juridic european, propulsată, printre altele, de generalizarea informației prin Internet, cel care a creat, mai rapid ca oricând, un limbaj propriu al comunicării.

Circulația termenilor de la un sistem juridic la altul, întâmpină dificultățile majore ale traducerii dintr-o limbă în alta, prin ceea ce este numită astăzi neologia traductivă(2).

Apărut în această perioadă de efervescență a propunerilor de codificare a dreptului european al contractelor, în care cele două mari sisteme de drept (romano-germanic și common law) își dispută întâietatea pe piața codificării europene, Codul nostru civil importă din plin, atât reglementări juridice ale altor coduri, precum Codul civil din Quebec, Codul civil italian, Codul civil elvețian, cât și soluții adoptate de Principiile Unidroit, Principiile dreptului european al contractelor.

O particularitate a noilor reglementări o constituie faptul că ele au fost supuse unor modificări succesive și, prin forța împrejurărilor, doar secvențiale, afectându-se atât plenitudinea logică a acestora, cât și omogenitatea lor terminologică.

În cele ce urmează, voi pune în discuție doar câteva aspecte, care, deși țin de limbajul juridic al actualului Cod civil în materii importante, impun și anumite luări de poziție în domenii controversate supuse reglementării.

II. Câteva inadvertențe terminologice ale Codului civil

1. "Act unilateral", precum și "orice alt act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații", ca izvoare de obligații.

Potrivit art. 1165 C. civ., "obligațiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum și din orice al act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații".

S-a afirmat de către inițiator, în cadrul Expunerii de motive la actualul Cod civil, că noua reglementare "a ținut seama de necesitatea sistematizarii, simplificării și clarificării dispozițiilor actuale...".

Avem însă a constata că actuala reglementare a izvoarelor de obligații nu-și propune sistematizarea acestora, ci doar inventarierea lor. Una dintre regulile care guvernează clasificarea ca operație logică, este ca suma claselor componente rezultate să acopere întregul domeniu al clasificării. Explicația nesistematizării izvoarelor de obligații, nu stă în "diversitatea împrejurărilor care generează raporturi juridice", cum se afirmă în aceeași expunere de motive, ci, mai degrabă, în lipsa unei concepții proprii a Codului nostru civil în materia mult discutată a izvoarelor de obligații. După două secole de discuții pe acest subiect, se impunea o luare de poziție într-o chestiune de principiu, prin avansarea unui criteriu funcțional de clasificare, și nu doar o inventariere a acestora, și aceea incompletă.

Pe de altă parte, nici proiectele europene de codificare a dreptului obligațiilor nu se situează în afara oricărei critici. Prin urmare, suntem departe de a avea o unanimitate în clasificarea izvoarelor de obligații civile, în timp ce doctrina noastră relevantă de drept civil consideră că "noul Cod civil a operat o enumerare lipsită de echivoc, izvoarele obligațiilor fiind enumerate cuprinzător"(3).

Îmi voi îngădui să nu fiu de acord cu această ultimă apreciere, și să-mi exprim următoarele rezerve:

- atât contractul, izvorul principal de obligații, cât și actul juridic unilateral sunt specii ale aceluiași gen, actul juridic, motiv pentru care ele n-ar trebui separate. Un exemplu în acest sens îl constituie Ordonanța franceză de reformă a dreptului contractelor din 10 februarie 2016, potrivit căreia "obligațiile se nasc din acte juridice, fapte juridice și din simpla autoritate a legii". La alin. (2) al aceluiași text, se adaugă "executarea voluntară sau promisiunea de executare a unei îndatoriri de conștiință către altul";

- apoi, distincția "act juridic-fapt juridic", nu este unitar rezolvată în doctrina și legislația comparată;

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...