Drept Public (C.H. BECK)

Drept constituțional și instituții politice, Vol II, ediția 15, Editura C. H. Beck, 2017, ISBN 978-606-18-0673-7
de Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu

20 martie 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Pagina 1 din 3

Cumpără forma completă
  •  

Curs universitar

Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu

Drept constituțional și instituții politice

Ediția 15 • Volumul II

Modalitatea de citare

Citarea surselor electronice se face astfel: NUMELE autorului, Titlul cărții, Volumul, Elemente specifice [grade titlu, de obicei capitole], Ediția, Editura, Localitatea, Anul apariției, Denumirea sursei, Data (data accesării: ziua/luna/anul).

Exemplificare:

Privind Scopul asocierii cetățenilor în partide politice. Funcțiile partidelor politice, a se vedea Ioan Muraru, Simina Elena Tănăsescu în Capitolul II, Secțiunea a II-a, Drept constituțional și instituții politice, Ediția 15, Volumul II, Ed. C.H. Beck, București, 2017, în Biblioteca juridică Legalis.ro (www.legalis.ro), accesat la data de 27 noiembrie 2017.

Capitolul I Organizarea statală a puterii

Puterea de stat este una din manifestările fenomenului mai larg de putere (autoritate), fenomen caracteristic oricărei societăți. O analiză completă a acestui fenomen, fie și numai din perspectiva dreptului constituțional, nu se poate limita doar la aspectele de ordin eminamente juridic (teoria raportului juridic de drept constituțional și specificul normei juridice de drept constituțional, teoria constituției, teoria drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor), ci trebuie să includă, cu necesitate, și aspectele prin care aceste instituții juridice se manifestă în concret, în viața de zi cu zi. Examinarea instituțiilor politice devine, astfel, un instrument util pentru înțelegerea noțiunilor și conceptelor de drept constituțional. În drept, în sens restrâns, prin «instituție» se înțelege un grup de norme juridice, unite pe criteriul unui obiect comun de reglementare, obiect care îi asigură unitatea și permanența. Prin «instituție politică» înțelegem organele de stat însărcinate să realizeze puterea politică și normele privitoare la această realizare. Trebuie precizat aici că noțiunea de instituție politică este utilizată în continuare într-un sens foarte larg, sens ce cuprinde nu numai formele organizatorice și normele, dar chiar și viața instituției politice și aplicarea acestor norme la activitățile desfășurate de respectiva instituție. Pentru disciplina noastră prezintă interes instituțiile referitoare la putere, dar nu cu privire la orice formă de putere, ci numai cele referitoare la puterea de stat. [ Mai mult... ]

Secțiunea I Popor, națiune, putere de stat, puteri publice

Pe baza acestei expuneri se pot formula cel puțin două constatări. Prima privește legătura obiectivă care se stabilește între categoriile și fenomenele popor, națiune, putere de stat, puteri publice. Cea de a doua vizează nuanțarea destul de mare pe care o conțin formulările cu care se operează în acest domeniu, precum «putere», «puteri publice», «suveranitate» sau «suveranitate națională» (care pe fond exprimă aceeași categorie) sau «rezidă în națiune», «aparține națiunii», «aparține poporului» (care identifică relația care se stabilește între popor și categoria de putere). [ Mai mult... ]

Secțiunea a II-a Relația putere politică – putere de stat

Funcția fundamentală a statului (puterii de stat) este de a exprima și realiza ca voință general obligatorie (voință de stat) voința poporului. Acesta este punctul de plecare în teoretizarea organizării statale a puterii poporului. De aici trebuie să pornim pentru a identifica funcțiile puterii, instituțiile și formele organizatorice necesare realizării acestor funcții, raporturile dintre autoritățile statale și popor, raporturile dintre autoritățile statale între ele. [ Mai mult... ]

Secțiunea a III-a Trăsăturile generale ale puterii organizate statal. Deosebirile de alte puteri

Este o altă trăsătură a puterii organizate statal, ea fiind supremația și independența puterii în exprimarea și realizarea voinței guvernanților ca voință de stat. Această trăsătură se analizează sub denumirea de suveranitate de stat pentru a fi deosebită de suveranitatea poporului și suveranitatea națională. Analiza detaliată a acestui concept va fi realizată cu prilejul aprofundării categoriei juridice stat, anume cu ocazia analizei elementelor statului. [ Mai mult... ]

Secțiunea a IV-a Separația puterilor, echilibrul puterilor, colaborarea puterilor

Astăzi se vorbește tot mai mult de un declin al puterii legislative în favoarea executivului, lucru ce-l vom explica pe larg în capitolul care tratează despre puterea executivă și raporturile sale cu celelalte «puteri». De altfel, separația și echilibrul își schimbă treptat parametrii, aceștia devenind majoritatea și opoziția. Iar această schimbare va avea mari efecte în configurarea sistemelor constituționale. [ Mai mult... ]

Secțiunea a V-a Consacrarea separației puterilor în stat în Constituția României

Structuri organizatorice statale cu rol de garanții, contrapondere și sprijinire a echilibrului puterilor și a echilibrului dintre autoritățile publice și cetățeni: CURTEA CONSTITUȚIONALĂ; AVOCATUL POPORULUI; CURTEA DE CONTURI; CONSILIUL LEGISLATIV. [ Mai mult... ]

Secțiunea a VI-a Sinteza considerațiilor expuse privind separația/echilibrul puterilor

22) Ștefan Deaconu, Instituții politice, C.H. Beck, București, 2012, p. 13-28. [ Mai mult... ]

Capitolul II Partidele politice

Secțiunea I Noțiunea de partid politic

Astfel văzute lucrurile, partidele politice pot fi definite drept asociații libere ale cetățenilor prin care se urmărește, pe baza unei platforme (program), definirea și exprimarea voinței politice a cetățenilor, asociații care au, și-și afirmă clar și deschis, vocația și aptitudinea guvernării. [ Mai mult... ]

Secțiunea a II-a Scopul asocierii cetățenilor în partide politice. Funcțiile partidelor politice

Așa cum am arătat deja, în România art. 8 din Constituție stabilește că partidele politice contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice acetățenilor. Această funcție esențială se dimensionează în raport de valorile democrației constituționale, astfel cum sunt ele definite, îndeosebi prin art. 1 și art. 8, precum și prin întreg titlul II al Constituției. [ Mai mult... ]

Secțiunea a III-a Categorii și variante de partide politice

Multipartidismul este forma frecvent folosită în democrațiile pluraliste și liberale. La nivelul alegătorilor oferă fiecăruia o alegere mai largă și mai bine adaptată la gama opiniilor ce pot exista într-o societate. La nivelul puterii are efecte diferite în funcție de modalitățile de practicare. Pentru constituirea echipei guvernamentale, de regulă, sunt necesare coalițiile de partide. Deseori însă multipartidismul antrenează instabilitate guvernamentală. [ Mai mult... ]

Secțiunea a IV-a Partidele politice în România

În atare condiții, este dificil de apreciat dacă platforma și mai ales acțiunea practică a unui partid reprezintă soluția, măcar rezonabilă, dacă nu perfectă, de realizare a pasului hotărâtor spre statul social, democratic și de drept. [ Mai mult... ]

Secțiunea a V-a Câteva exigențe juridice privind partidele politice

33) Bogdan Dima, Elena Simina Tănăsescu, Reforma constituțională: analiză și proiecții, Universul Juridic, București, 2012, p. 71-74. [ Mai mult... ]

Capitolul III Teoria statului

Puterea politică se instituționalizează prin stat, din perspectiva analizei noastre noțiunile de putere de stat și stat fiind sinonime. Pe cale de consecință, teoria puterii politice și teoria statului ar trebui să fie realizate în paralel. Așa și stau lucrurile, numai că, studierea separată ateoriei statului permite oanaliză de tip instituțional, diferită de cea realizată până acum cu privire la puterea politică. Pe lângă definirea noțiunii de studiat și prezentarea evoluției sale istorice, teoria statului presupune și analiza elementelor sale constitutive și, bazat pe acestea, oabordare sistematică anoțiunii de formă de stat, așa cum afost aceasta definită de Aristotel, adică aformei de guvernământ (relațiile care se stabilesc între autoritățile publice însărcinate cu exercitarea puterii de stat), astructurii de stat (relația dintre puterea politică și teritoriu, considerat ca element al statului) și aregimului politic (relația dintre puterea politică și populație, considerată ca element al statului). Aplicarea acestor concepte generale la cazul particular al României ne va permite explicarea trăsăturilor statului român reglementate în art. 1 din Constituție. [ Mai mult... ]

Secțiunea I Definiția statului și evoluția sa istorică

Și dacă în etapa statului de drept și național drepturile civile și politice sunt garantate întregii populații a statului ca o contrapondere față de caracterul exorbitant al puterii politice și, mai ales, față de controlul pe care aceasta îl realizează din ce în ce mai mult cu privire la propriii cetățeni, ulterior, statul de drept și social este nevoit să își asume și garantarea drepturilor sociale. Este și aceasta o ilustrare a faptului că deciziile juridice sunt, cel mai a [ Mai mult... ]

Secțiunea a II-a Legitimitatea și funcțiile statului

Cea mai cunoscută clasificare a funcțiilor statului face trimitere, în fapt, la principalul element constitutiv al acestuia, puterea de stat, și precizează principalele activități umane prin care aceasta se înfăptuiește; vorbim, astfel, de funcțiile legislativă, executivă și jurisdicțională. Funcția legislativă corespunde acelei activități umane prin care se stabilesc în formă legislativă reguli de conduită pentru toți cetățenii statului; ea are un caracter originar și de ea depind în conținutul lor celelalte două funcții statale. Funcția executivă dă expresie necesității punerii în aplicare a regulilor stabilite, prin desfășurarea unei activități de organizare a executării și executare în concret a legilor; ea se concretizează la nivel juridic prin acte administrative care trebuie să fie conforme cu legile. Funcția jurisdicțională exprimă acea activitate umană prin care se soluționează eventualele conflicte apărute între cetățeni în legătură cu orice aspect al vieții lor în cadrul statului și se traduce în plan juridic prin hotărâri care beneficiază de autoritatea de lucru judecat și au doar efecte relative, între părțile implicate în conflictul social soluționat. După cum am văzut, fiecăreia din aceste funcții îi corespunde la nivelul organizării statale câte un organ prin care puterea de stat se exprimă și realizează efectiv. [ Mai mult... ]

Secțiunea a III-a Elementele statului

Definirea suveranității numai prin supremație sau numai prin independență este insuficientă, căci în timp ce supremația evocă acea însușire a puterii de stat de a fi superioară oricărei alte puteri în raporturile cu populația, cuprinsă în limitele frontierelor statului, independența evocă acea trăsătură a puterii de a nu fi îngrădită, în realizarea scopurilor sale, de nicio altă putere de stat străină. Trebuie adăugat, desigur, că aceasta nu poate duce la ideea contrară ordin [ Mai mult... ]

Secțiunea a IV-a Forma de guvernământ

În finalul explicațiilor privind forma de guvernământ prezintă interes constatările lui Montesquieu (Despre spiritul legilor, vol. I, Editura Științifică, 1964) în sensul că „există trei forme de guvernământ: guvernământul republican în care întregul popor sau numai o parte deține puterea supremă; cel monarhic, în care conduce unul singur, dar potrivit unor legi fixe și dinainte stabilite; cel despotic, în care unul singur, fără vreo lege și fără vreo regulă, mână totul după voința și capriciile sale (p. 18). [ Mai mult... ]

Secțiunea a V-a Structura de stat

Confederația este o asociație de state independente determinată de considerente economice și politice, atât de ordin intern, cât și de ordin extern, care nu dă naștere unui stat nou, ca subiect individualizat de drept. Statele care formează confederația urmăresc realizarea unor scopuri comune economice, financiare, politice, de apărare etc. În vederea discutării și hotărârii în problemele comune, statele confederate își aleg un organism comun, denumit dietă sau congres, unde sunt reprezentate toate statele membre, care ia hotărâri numai cu unanimitate de voturi. Hotărârile acestui organism obligă statele numai dacă sunt aprobate ulterior de către state. La baza confederației stă tratatul internațional. Confederațiile cunoscute în istorie au constituit o etapă spre realizarea statului federal. În istorie s-au cunoscut următoarele confederații: Confederația statelor americane între anii 1778-1787; Confederația germanică între 1815-1871; Confederația elvețiană între anii 1815-1848. [ Mai mult... ]

Secțiunea a VI-a Organizarea administrativă a teritoriului

Legea administrației publice locale stabilește posibilitatea formării comunelor din unul sau mai multe sate și cătune. [ Mai mult... ]

;
se încarcă...