Drept Public (C.H. BECK)

Drept constituțional și instituții politice. Vol I, ediția 15, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0600-3
de Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu

03 octombrie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Pagina 1 din 2

Cumpără forma completă
  •  

Curs universitar

Drept constituțional și instituții politice

Ediția 15 • Volumul I

Modalitatea de citare

Citarea surselor electronice se face astfel: NUMELE autorului, Titlul cărții, Volumul, Elemente specifice [grade titlu, de obicei capitole], Ediția, Editura, Localitatea, Anul apariției, Denumirea sursei, Data (data accesării: ziua/luna/anul).

Exemplificare:

Privind Izvoarele formale ale dreptului constituțional român, a se vedea Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu în , Capitolul II, Secțiunea a III-a, Drept constituțional și instituții politice, ed. a XV-a, Vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2016, în Biblioteca juridică Legalis.ro (www.legalis.ro), accesat la data de 3 ianuarie 2017.

Prefață la ediția a XV-a

Prof. univ. dr. Elena Simina TĂNĂSESCU [ Mai mult... ]

Capitolul I Societate, stat, drept, politică și morală

Vom putea observa că s-au cristalizat reguli morale bune, principii politice și juridice excelent formulate de către minți și guvernăminte luminate. Toate acestea s-au studiat și se studiază în școli și universități, se proclamă zilnic, unele sunt veritabile constante, dar totuși se respectă rar pentru că oamenii sunt mereu alții. [ Mai mult... ]

Secțiunea I Societatea

Ce este interesant de reținut este faptul că o societate umană poate să existe, să se dezvolte și să se impună numai în structuri organizate, iar structura care s-a impus, a rezistat și rezistă, fiind practic de neabandonat este statul. [ Mai mult... ]

Secțiunea a II-a Statul

Pentru caracterizarea statului trebuie reținut că el este și persoană juridică, în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații (raporturile de drept civil, succesor al moștenirilor vacante, primire de donații și legate ce-i sunt adresate). [ Mai mult... ]

Secțiunea a III-a Dreptul

În acest sens restrâns vom observa că legile pot fi fundamentale sau ordinare, dar și organice. De asemenea, ele pot fi administrative, fiscale, agrare, comerciale, în funcție de domeniul reglementat și deci de ramura de drept în care sunt încorporate. Într-o explicație riguroasă dreptul cuprinde toate izvoarele sale juridice care în afară de legi se referă și la ordonanțe, hotărâri, ordine, convenții, obicei și chiar practică judiciară și precedente judiciare. Dreptul și statul aceleiași societăți, în aceeași unitate de timp sunt simetrice ca surse și trăsături. Este aproape imposibil ca în același timp și loc, în aceeași societate, să existe un stat democratic și un drept nedemocratic sau un stat autoritar (dictatură) și un drept democratic. Dreptul și statul evoluează împreună, se sprijină reciproc, se corelează obiectiv. [ Mai mult... ]

Secțiunea a IV-a Politica

Interesant de reținut pentru noi este că politica este determinată în conținutul său de starea socială a unei țări. De aceea există politici și politici. Apoi, exigențele politicii se reflectă puternic în stat și drept, le imprimă acestora trăsături și funcții. Statul și dreptul sunt greu de explicat cât privește conținutul și forma lor în afara politicii. Politica explică exprimări precum instituții politice, clasă politică. „Politica este regizorul unei piese de teatru, iar dreptul trupa de actori care interpretează piesa, executând indicațiile regizorului” (Jean Gicquel, D.C. 1999, p. 15). [ Mai mult... ]

Secțiunea a V-a Morala

Regulile morale, deși de obicei nu se aduc la îndeplinire, în caz de nevoie prin forța coercitivă astatului, trebuie sprijinite juridic în realizarea lor atunci când apără viața, libertatea și fericirea oamenilor. De aceea în Constituția României, referirile la ipostazele morale nu lipsesc. Aceste referiri constituționale asigură moralei eficiență, validitate. Astfel, spre exemplificare, art. 26, art. 30, ocrotesc „bunele moravuri”, ~id_link=12130873;art. 53 [ Mai mult... ]

Secțiunea a VI-a Religiile

  • 1)

    Alexis de Tocqueville, Despre democrație în America, vol. 1, Ed. Humanitas, București, 1992, p. 88.

  • 2)

    Emil Cernea, Dreptate, lege, omenie în dreptul cutumiar român, Analele Universității București nr. II/2003, p. 17 și urm.

  • 3)

    Gustave Le Bon, Psihologia mulțimilor, Ed. Anima, București 1990, p. 34 și urm.

  • 4)

    Hans Kelsen, Teoria generală a statului, tradusă din limba germană de Jean H. Vermeulen, București, Tiparul Oltenia, 1928, p. 5-8, p. 14. Actele de constrângere sunt, în mod tipic, în număr de două: pedeapsa și executarea. Scopul amenințării cu constrângerea este de a induce un astfel de comportament oamenilor încât să îi ferească de constrângere. În considerarea acesteia, oamenii vor adopta o astfel de conduită încât raporturile lor să nu ofere nici o posibilitate de a se putea exercita actul de constrângere. Purtării oamenilor, proiectată de ordinea de stat, îi va fi opusă prin contrast sau pedeapsa sau executarea (op. cit., p. 16-17).

  • 5)

    Ion Deleanu, Drepturile subiective și abuzul de drept, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1988, p. 49. Dreptul subiectiv reprezintă prerogativa conferită de lege în temeiul căreia titularul dreptului poate sau trebuie să desfășoare o anumită conduită ori să ceară altora desfășurarea unei conduite adecvate dreptului său, sub sancțiunea recunoscută de lege, în scopul valorificării unui interes personal, direct, născut și actual, legitim și juridic protejat, în acord cu interesul obștesc și cu normele de conviețuire socială.

  • 6)

    Léon Duguit, Droit constitutionnel, Paris, 1907, p. 19-21, 55-64. Léon Duguit precizează că, în sensul său cel mai general, cuvântul stat desemnează o societate omenească în care există o diferențiere politică între guvernanți și guvernați, într-un cuvânt o autoritate politică. Duguit definește dreptul public ca fiind „ansamblul regulilor de drept care se aplică statului”.

  • 7)

    Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, București, 1993. Nicolae Popa definește dreptul ca ansamblul regulilor asigurate și garantate de către stat, care au ca scop organizarea și disciplinarea comportamentului uman în principalele relații din societate, într-un climat specific manifestării coexistenței libertăților, apărării drepturilor esențiale ale omului și justiției sociale.

  • 8)

    Philippe Malaurie, Antologia gândirii politice, Ed. Humanitas, București, 1997, p. 116 (pentru Pufendorf), p. 93 (pentru Jean Bodin).

  • 9)

    Pierre Pactet, Institutions politiques. Droit constitutionnel, 22e édition, Armand Colin, Paris, 2003, p. 24-38.

  • 10)

    Tudor Drăganu, Drept Constituțional și instituții politice, vol. I, Universitatea Ecologică „Dimitrie Cantemir” Târgu Mureș, 1993, p. 92-97. Este interesantă constatarea lui Tudor Drăganu în sensul căreia numai puține limbi au cuvinte diferite pentru cele două concepte drept obiectiv și drept subiectiv. Limbile franceză, germană și română nu cunosc decât un cuvânt. În schimb, limbile engleză și arabă au termeni diferiți. Limba engleză are cuvântul „law” pentru dreptul obiectiv și cuvântul „right” pentru dreptul subiectiv, limba arabă desemnează prin cuvântul „kanun” dreptul obiectiv și prin „hak”, dreptul subiectiv.

  • 11)

    Tudor Popescu, Drept civil, I, Introducere generală, Ed. Oscar Print, București, 1994, p. 33. Tudor Popescu deosebește dreptul public de dreptul privat prin scop, caracter, sancțiune. În timp ce dreptul public satisface interesele colective ale statului, dreptul privat satisface interesele individuale. Dreptul public conține norme cu caracter imperativ în timp ce dreptul privat conține norme supletive (în general). Pentru încălcarea dreptului privat competența sancționării revine instanțelor judecătorești, această competență fiind, în principiu, exclusă pentru dreptul public. De asemenea se consideră că între dreptul public și dreptul privat s-au produs și se produc „numeroase interferențe” (op. cit., p. 22). Dreptul civil constituie dreptul privat comun (op. cit., p. 23).

  • 12)

    Gheorghe Boboș, Statul și dreptul în civilizația și cultura universală. Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2006.

  • 13)

    Philippe Gaudin, Marile religii, seria Cultură Generală, Ed. Orizonturi, Ed. Lider, București (reproduce o ediție din 1995). În lucrare se precizează că astăzi în lume există cinci mari religii, și anume: iudaismul, creștinismul, islamismul, hinduismul și budismul.

  • 14)

    Marian Nicolae, Tratat de prescripție extinctivă, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 19. Autorul consemnează că prescripția extinctivă nu este o instituție specifică numai dreptului civil sau, mai exact, dreptului privat, ci dimpotrivă, ea este și poate fi întâlnită și în diverse materii ale dreptului public, în special în contenciosul administrativ și fiscal, dar și în dreptul penal și contravențional, inclusiv în dreptul securității sociale. Prescripțiile se completează, când este cazul, cu regulile de drept comun, adică regulile cuprinse în dreptul civil, aplicabile prin analogie (p. 21).

  • 15)

    Centrul de Drept Constituțional și Instituții Politice/Consiliul Național de Combatere a Discriminării, Religie și Constituție, Ed. Hamangiu, București, 2009.

  • [ Mai mult... ]

    Capitolul II Dreptul constituțional român

    Disciplina de studiu drept constituțional și instituții politice își propune să analizeze ramura dreptului unitar român alcătuită din normele juridice prin care sunt reglementate relațiile sociale fundamentale ce apar în strânsă legătură cu fenomenul putere de stat, precum și acțiunea acestor norme în viața instituțiilor și autorităților publice. În continuare vom explica noțiunile cu care operează disciplina de studiu și vom preciza specificul câtorva din categoriile juridice generale (normă ju [ Mai mult... ]

    Secțiunea I Noțiunea de drept constituțional și noțiunea de instituții politice

    Așa cum precizează Maurice Duverger, studiul simultan al dreptului constituțional și al instituțiilor politice permite plasarea dreptului în contextul său sociologic și determinarea adevăratei sale semnificații. Trebuie să observăm, de asemenea, că această asociere exprimă evident legătura strânsă dintre politic și juridic, deseori dreptul constituțional fiind definit ca acea parte a dreptului ce reglementează instituțiile politice ale statului. [ Mai mult... ]

    Secțiunea a II-a Raportul juridic de drept constituțional. Specificul normelor de drept constituțional

    Această distincție prezintă o importanță deosebită în explicarea locului dreptului constituțional în sistemul de drept, precum și în aplicarea Constituției. [ Mai mult... ]

    Secțiunea a III-a Izvoarele formale ale dreptului constituțional român

  • să fie licit, căci numai tratatele licite sunt izvoare de drept în general;

  • să fie de aplicație directă, nemijlocită;

  • să fie ratificat conform dispozițiilor constituționale și

  • să cuprindă reglementări ale relațiilor specifice dreptului constituțional.

    Pot fi date ca exemple convențiile (bilaterale) încheiate cu alte state privind reglementarea cetățeniei sau tratatele multilaterale în domeniul drepturilor și libertăților cetățenești (pactele și convențiile privitoare la drepturile omului).

    Constituția actuală a României acordă tratatelor internaționale o atenție sporită. Din examinarea dispozițiilor constituționale incidente (articolele 11 și 20) pot fi deduse cinci reguli importante și anume:

  • a)

    numai tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern;

  • b)

    statul român se obligă să respecte întocmai și cu bună-credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte;

  • c)

    în cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea legii fundamentale astfel încât între actul internațional și Constituție să nu mai existe contradicții;

  • d)

    interpretarea și aplicarea dispozițiilor constituționale privind libertățile publice se va face în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate internaționale la care România este parte;

  • e)

    reglementările internaționale au prioritate în cazul unor neconcordanțe între acestea și reglementările interne, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

  • Fără a intra aici în (clasica de acum) dezbatere doctrinară cu privire la raporturile dintre dreptul intern și cel internațional public, trebuie să constatăm că puterea constituantă română a dat dovadă de coerență atunci când a abordat această problemă. Interpretarea articolelor 11 și 20 din Constituția revizuită în 2003 nu poate fi decât în sensul că România se plasează pe o poziție dualistă față de dreptul internațional public; cu alte cuvinte, sistemul juridic românesc acceptă ca izvoare formale în dreptul intern doar acele acte juridice din dreptul internațional care au trecut prin filtrul dezbaterii democratice din Parlament și au fost adoptate de adunarea reprezentativă română. Ultimul alineat al articolului 11, adăugat după revizuirea Constituției din 2003, nu face decât să întărească această idee: nu numai că reglementările internaționale nu capătă validitate în ordinea juridică internă decât în urma ratificării lor de către autoritatea reprezentativă, dar ele trebuie, în mod obligatoriu, să respecte prevederile constituționale.

    O altă problemă, legată, dar distinctă, de cea a raporturilor dintre dreptul intern și dreptul internațional public, este cea a forței juridice cu care intră în ordinea juridică internă tratatele internaționale. Din faptul că, pentru a putea ratifica un tratat internațional ce ar cuprinde prevederi contrare Constituției, este necesară în prealabil revizuirea legii fundamentale, astfel încât eventualele contradicții să fie eliminate, nu rezultă că tratatele internaționale ar avea forță juridică mai mare decât a Constituției, ci dimpotrivă. Filtrul parlamentar intern impus tratatelor internaționale face ca receptarea lor să fie condiționată de constituționalitatea lor, sancționând, astfel, indirect normele dreptului internațional.

    De asemenea, trebuie observat și că prioritatea recunoscută reglementărilor internaționale față de reglementările interne prin art. 20 din Constituție operează doar în materia drepturilor fundamentale și nu cu titlu general. Nici această excepție nu încalcă principiul supremației Constituției în măsura în care pactele și tratatele internaționale din materia drepturilor fundamentale ale omului nu au prioritate față de prevederile constituționale, ci pot doar să influențeze interpretarea și aplicarea acestora din urmă. În plus, ultimul alineat al art. 20 permite concilierea principiului lex mitior cu principiul supremației Constituției în materia garantării drepturilor fundamentale. Fără îndoială trebuie să avem în vedere și dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora, ca urmare a aderării la Uniunea Europeană, tratatele constitutive ale Uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare.

    [ Mai mult... ]

    Secțiunea a IV-a Locul dreptului constituțional în sistemul de drept

  • 1)

    A. Esmein, Eléments de droit constitutionnel, Recueil Sirey, Paris, 1927.

  • 2)

    André Hauriou, Jean Gicquel, Droit constitutionnel et institutions politiques, 7-ème édition, Edition Montchrestien, 1980. În concepția acestora, dreptul constituțional este „încadrarea juridică a fenomenelor politice”, iar misiunea sa constă în a organiza în cadrul statului coexistența pașnică a puterii și libertății. Dreptul constituțional este expresia autorității, a libertății, expresia concilierii autorității și libertății. Vezi p. 12, 28, 29, 31, 33, 34.

  • 3)

    Constance Grèwe, Héléne Ruiz-Fabri, Droits constitutionnels européens, P.U.F., Paris, 1995.

  • 4)

    Constantin Dissescu, Dreptul constituțional, București, 1915, p. 34, 416.

  • 5)

    Cristian Ionescu, Dezvoltarea constituțională a României. Acte și documente. 1741-1991, Ed. Lumina Lex, București, 1998.

  • 6)

    Cristian Ionescu, Drept constituțional și instituții politice, 2 volume, Ed. Lumina Lex, București, 2001.

  • 7)

    Georges Burdeau, Droit constitutionnel et institutions politiques, L.G.D.J., Paris, 1966.

  • 8)

    Gheorghe Boboș, Teoria generală a statului și dreptului, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983, p. 143-164, 178-186.

  • 9)

    Hans Kelsen, Théorie pure du droit, Dalloz, Paris, 1962.

  • 10)

    Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice, Ed. Naturismul, București, 1991.

  • 11)

    Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, Ed. Europa Nova, București, 1996.

  • 12)

    Ion Deleanu, Instituții și proceduri constituționale, 2 volume, Ed. Servo-Sat, Arad, 1998.

  • 13)

    Jacques Cadart, Institutions politiques et droit constitutionnel, vol. 1, L.G.D.J., Paris, 1975, p. 17. J. Cadart definește dreptul constituțional ca „ansamblul regulilor de drept care determină compoziția, mecanismele și competențele puterilor organelor superioare ale statului: guvernanții și poporul. Aceste reguli au ca scop în regimurile politice liberale și democratice asigurarea supremației dreptului asupra guvernanților (Parlament, Guvern, șef de stat) și, de asemenea, asupra majorității poporului și prin urmare garantarea libertății: domnia dreptului”.

  • 14)

    Marcel Prelot, Jean Boulouis, Institutions politiques et droit constitutionnel, 10-ème édition, Dalloz, Paris, 1987, p. 28-37. Trebuie sa observăm că M. Prelot distinge între dreptul public constituțional și dreptul public relațional, iar în cadrul primului: drept constituțional politic, drept constituțional administrativ, drept constituțional jurisdicțional și drept constituțional „demotic” (de demos, peuple).

  • 15)

    Maurice Duverger, Institutions politiques et Droit constitutionnel, (1), P.U.F., Paris, 1988, p. 13-41.

  • 16)

    Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, T.U.B., București, 1992, care definește dreptul ca fiind ansamblul regulilor asigurate și garantate de către stat, care au ca scop organizarea și disciplinarea comportamentului uman în principalele relații din societate, într-un climat specific manifestării coexistenței libertăților, apărării drepturilor esențiale ale omului și justiției sociale (p. 57). Potrivit acestui autor statul este principala instituție politică, iar norma juridică este o regulă generală și obligatorie de conduită, al cărui scop este acela de a asigura ordinea socială, regulă ce poate fi adusă la îndeplinire pe cale statală, în caz de nevoie prin constrângere (p. 100).

  • 17)

    Nistor Prisca, Drept constituțional, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1977, p. 8-20.

  • 18)

    Pierre Pactet, Institutions politiques. Droit constitutionnel, 22e édition, Armand Colin, Paris, 2003, p. 30-35.

  • 19)

    R. Foignet, Manuel élémentaire de Droit constitutionnel, Librairie Arthur Rousseau, Paris, 1929, p. 1.

  • 20)

    Th. S. Renoux, H. de Villiers, Code constitutionnel, Ed. Litec, Paris, 1994.

  • 21)

    Tudor Drăganu, Drept constituțional și instituții politice, Tratat elementar, 2 volume, Ed. Lumina Lex, București, 1998.

  • 22)

    Tudor Drăganu, Drept constituțional, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972, p. 7-12, 16, 33-36.

  • 23)

    Victor Duculescu, Constanța Călinoiu, Georgeta Duculescu, Drept constituțional comparat, 2 volume, Ed. Lumina Lex, București, 1999.

  • 24)

    Ingolf Pernice, Fondements du droit constitutionnel européen, Ed. Pédone, Paris, 2004.

  • 25)

    Denys Simon, Le système juridique communautaire, PUF, Paris, 2001.

  • 26)

    Paul Craig, Gráinne de Búrca, EU Law (Texts, Cases and Materials), Oxford, London, 2011.

  • [ Mai mult... ]

    Capitolul III Teoria constituției

    Constituția, ca lege fundamentală a statului, reprezintă izvorul juridic principal al dreptului constituțional. Trebuie precizat, aici, că valoarea și importanța sa nu se limitează doar la acest rol. Ea stă la baza unui întreg curent de gândire, apărut în perioada iluministă și continuat inclusiv după cel de-al doilea război mondial, cu relevanță atât pentru domeniul juridic, cât și pentru cel politic și filozofic. Astfel, constituționalismul și-a propus inițial (și a reușit cu un oarecare succes) să înlocuiască din rândul izvoarelor dreptului și, mai ales, din cadrul izvoarelor de drept constituțional cutuma, ce permitea o largă putere discreționară deținătorului puterii în stat, cu izvoarele scrise, mai precis cu Constituția, care avea drept principal rol limitarea puterii suveranului și încadrarea sa în limitele stabilite de norme juridice cunoscute și cu forță juridică supremă în stat. Prin urmare, încă de la apariția sa, Constituția a fost considerată și analizată prin opoziție cu absolutismul, drept o limită în calea exercitării arbitrare a puterii. Odată acest scop îndeplinit, constituționalismul a continuat să aibă un rol important și eminamente progresist pe scena istorică, el propunându-și garantarea eficientă a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului. Mișcarea constituționalistă a stat la baza dezvoltării fenomenului de constituție în lume și a permis răspândirea sa tot mai largă, precum și aprofundarea consecințelor juridice ale acestuia. Studiul nostru se va limita la analiza noțiunii de constituție din perspectivă juridică, la precizarea regimului său juridic și la identificarea principalelor consecințe pe care legea fundamentală le produce asupra sistemului normativ statal. În final, va fi succint prezentată istoria constituțională a statului român. [ Mai mult... ]

    Secțiunea I Noțiunea de constituție

    De aceea considerăm că definiția constituției trebuie să pună accent pe elementele calitative, care să fie aplicabile tuturor tipurilor de constituție, să evidențieze clar locul său în sistemul de drept și în subsistemul dreptului constituțional. În acest sens constituția trebuie considerată a fi legea fundamentală a unui stat, constituită din norme juridice, învestite cu forță juridică supremă, și care reglementează acele relații sociale fundamentale care sunt esențiale pentru instaurarea, menținerea și exercitarea puterii. [ Mai mult... ]

    Secțiunea a II-a Apariția, adoptarea, modificarea, suspendarea și abrogarea constituției

    În ce privește abrogarea constituției, ea se produce, de regulă, atunci când se adoptă onouă constituție. Abrogarea poate fi expresă, menționată de normele noii legi fundamentale (vezi art. 153 din Constituția actuală aRomâniei), sau implicită, rezultând din faptul că nu pot exista, în același timp, în același stat, două legi fundamentale valide, cu același obiect de reglementare (vezi Decretul-lege nr. 2/1989). [ Mai mult... ]

    Secțiunea a III-a Conținutul normativ al constituției

    Conținutul normativ al Constituției este exprimat în structura tehnico-juridică a acesteia, structură ce cuprinde de regulă articolul. Numărul articolelor unei constituții este diferit de la constituție la constituție. Astfel, Constituția SUA are 7 articole și 26 de amendamente (este drept, fiecare articol are un conținut foarte bogat, ce poate forma mai multe articole în sensul actual al tehnicii legislative), Constituția Chinei are 138 de articole, Constituția Portugaliei are 298 de articole, Constituția Indiei din anul 1949 a avut inițial 392 de articole, dar în 1987 s-a mai adăugat partea XII și astfel împreună cu alte modificări s-a sporit numărul articolelor la 395, plus câteva anexe; Constituția actuală a României are 156 de articole. [ Mai mult... ]

    Secțiunea a IV-a Supremația constituției

    Garanție juridică a supremației constituției specifică legii fundamentale, controlul constituționalității legilor este activitatea organizată de verificare a conformității legii cu constituția, iar ca instituție a dreptului constituțional, el cuprinde regulile privitoare la organele competente a face această verificare, procedura de urmat, precum și măsurile ce pot fi luate după realizarea acestei proceduri. În general, controlul constituționalității legilor este considerat o [ Mai mult... ]

    Secțiunea a V-a Controlul constituționalității legilor. Teoria generală

    Ca o consecință directă a constituționalizării, transformarea dreptului sub influența legii fundamentale se traduce prin deducerea unor noi norme juridice pe baza celor deja existente, prin anularea normelor juridice contrare constituției și prin interpretarea și aplicarea normelor juridice astfel încât ele să fie conforme cu cele cuprinse în legea fundamentală. În această transformare a întregului sistem juridic sunt implicate atât autoritățile statale, legislative și judecătorești, cât și autoritățile care înfăptuiesc justiția constituțională. Indirect, această transformare implică o simplificare a sistemului juridic, prin care acesta din urmă este împiedicat să devină rigid și este stimulat să se liberalizeze în permanență. Sunt pertinente câteva explicații ale distinsului constituționalist Louis Favoreu. Astfel, acesta arăta: Constituția este considerată din ce în ce mai mult o regulă de drept; Constituția este drept, iar regulile constituționale sunt direct aplicabile de către judecătorul ordinar, precum și de către autoritățile administrative sau de particulari (p. 30). Explicând ecranul legislativ, Favoreu arată că: este o tehnică folosită de către judecătorul administrativ care-i permite să refuze examinarea constituționalității unui act administrative pe motiv că acest act este conform unei dispoziții legale… Iar legea face deci ecran între actul administrativ și Constituție, și lui (judecătorului) îi este interzis de a face un control, căci astfel acesta îl va conduce să aprecieze constituționalitatea legii ceea ce lui îi este interzis (p. 33). Louis Favoreu observă că acesta este un pretext pentru a nu aplica Constituția… dar trebuie să existe un reflex constituțional (p. 35), o reacție în fiecare proces de a căuta concordanțe, deoarece legea era stăpânul suprem, dar acum este Constituția. Dacă înainte se vorbea de principiul legalității, acum se vorbește de principiul constituționalității (Louis Favoreu, p. 30, 33, 35, 41). [ Mai mult... ]

    Secțiunea a VI-a Constituțiile române

  • 1)

    Alexis de Tocqueville, Despre democrație în America, vol. I, Ed. Humanitas, București, 1992, p. 91, unde arată că pentru a cunoaște legislația și moravurile unui popor, trebuie să începem prin a studia starea lui socială, prin care autorul înțelege condițiile materiale și intelectuale ale unui popor într-o anumită epocă; p. 168 și urm.; p. 229 unde spune „Constituția Statelor Unite seamănă cu acele frumoase creații ale inteligenței umane care acoperă de glorie și de bogăție pe cei care le-au inventat, dar care rămân sterile în alte mâini”.

  • 2)

    Allan Nevins și Henry Steele Commager, Istoria Statelor Unite, ed. a II-a revizuită, Ed. Cartea Românească, București, îndeosebi p. 109 și urm. La redactarea Constituției au contribuit, printre alții, Georges Washington, Alexander Hamilton, Benjamin Franklin (membrul cel mai învățat al Adunării), James Madison (mic de statură, dar uriaș prin capacitățile sale de analiză politică), George Wythe (de la care Jefferson, Madison, John Marshall și alte lumini ale baroului din Virginia învățaseră multă știință juridică). Ar fi fost greu de adunat în jurul unei mese, oriunde în lume, în 1787 mai mult talent și mai mult caracter…, figuri mai impresionante decât seriosul, demnul Washington și încântătorul, înțeleptul și binevoitorul Franklin care, după cum a scris un contemporan, dădea impresia că radia libertate nețărmurită și fericire. Este demn de notat că unii dintre cei care fuseseră cei mai activi în a provoca revoluția și a lupta în ea nu erau delegați în Adunare: Jeferson se afla în Franța, Patrik Henry refuzase să fie ales, iar cei trei tăciuni arzători, Thomas Paine, Samuel Adams și Christopher Gadsden, nu fuseseră aleși. Pe scurt, radicalii nu erau bine reprezentați.

  • 3)

    Andre Hauriou, Droit constitutionnel et institutions politiques, Editions Montchrestien, Paris, 1938, p. 273.

  • 4)

    Benoît Jeanneau, Droit constitutionnel et institutions politiques, Dalloz, Paris, 1968, p. 61.

  • 5)

    Claude Klein, L’actualité constitutionnelle dans les pays de common law et de droit mixte, Revue française de droit constitutionnel nr. 34/1998, p. 345 și urm.

  • 6)

    Colecțiune de Legi și Regulamente, 1945 (1-28 februarie), Imprimeria Centrală, București, 1945, p. 186 și urm.

  • 7)

    Colecțiune de Legi și Regulamente, 1945 (1-31 martie), Monitorul Oficial și Imprimeriile statului. Imprimeria Centrală, București, 1945, p. 356 și urm.

  • 8)

    Colecțiune de Legi și Regulamente, 1946 (1-31 iulie), Monitorul Oficial și Imprimeriile statului. Imprimeria Centrală, București, 1947, p. 1533 și urm.; (1-31 martie), p. 1537 și urm.

  • 9)

    Colecțiune de Legi și Regulamente, 1947 (1 oct.-31 dec.). Monitorul Oficial Imprimeriile statului. Imprimeria Centrală, București, 1948, p. 1489 și urm.

  • 10)

    Constantin Dissescu, Drept constituțional, București, 1915, p. 368-369, 416, 421. Vezi mai ales caracterizarea Statutului la p. 368.

  • 11)

    Constituția României, republicată, cu renumerotarea articolelor, Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003.

  • 12)

    Decretul-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea și funcționarea Consiliului Frontului Salvării Naționale și a comisiilor teritoriale ale Frontului Salvării Naționale (M.Of. nr. 4 din 27 decembrie 1989). Potrivit art. 10 „Sunt și rămân dizolvate toate structurile de putere ale fostului regim dictatorial”.

  • 13)

    Decretul-lege nr. 92 din 18 martie 1990 pentru alegerea Parlamentului și a Președintelui României (M.Of. nr. 35 din 18 martie 1990). Potrivit art. 80 „Adunarea Deputaților și Senatul, în ședință comună, se constituie, de drept, în Adunarea Constituantă pentru adoptarea Constituției României”.

  • 14)

    G.W.F. Hegel, Principiile filosofiei dreptului, Ed. Academiei, București, 1969, p. 316.

  • 15)

    Geneza Constituției României 1991. Lucrările Adunării Constituante, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, București, 1998.

  • 16)

    Georges Burdeau, Droit constitutionnel et institutions politiques, op. cit., p. 57, 62, 66-67, 73-75, 78-80, 81-85, 97-98, 107-113.

  • 17)

    Gérard Conac, O anterioritate română: controlul constituționalității legilor în România de la începutul secolului XX până în 1938, Revista de Drept Public nr. 1/2001, p. 1.

  • 18)

    Henry Roussillon, Le Conseil Constitutionnel, Hachete, Paris, 1991.

  • 19)

    Hotărârea Adunării Constituante nr. 1 din 11 iulie 1990 privind Regulamentul Adunării Constituante (M.Of. nr. 90 din 12 iulie 1990). Prin acest Regulament, în legătură cu Comisia de redactare s-a prevăzut: Comisia de redactare a proiectului Constituției României, va fi formată din deputați, senatori și specialiști în domeniul dreptului constituțional și a altor științe socio-umane, aceștia din urmă neavând vot deliberativ (art. 6); deputații și senatorii aleși în comisie vor asigura, pe cât posibil, configurația politică a celor două Camere (6).

  • 20)

    Hotărârea Adunării Costituante nr. 2 din 11 iulie 1990, privind aprobarea componenței nominale a Comisiei de redactare a proiectului Constituției României (M.Of., nr. 90 din 12 iulie 1990).

  • 21)

    Ioan Ceterchi, Ioan Muraru, Le pouvoir constituant, colecția „Constitution moderne”, Edition Universitaire, Fribourg, Suisse, 1988, p. 73-97.

  • 22)

    Ioan Muraru, Constituțiile române. Culegere, Tipografia Universității din București, 1980.

  • 23)

    Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Noua Constituție elvețiană, o constituție a mileniului trei, Revista de Drept Public nr. 1/1999.

  • 24)

    Islam et droits de l’homme, coord. Gérard Conac et Abdelfattah Amor, Economica, Paris 1994. Potrivit lui Abdelfattah Amor, logica islamului permite formularea a patru reguli:

  • -

    Islamul este religie și guvernământ. Nu există separație între Islam și Stat;

  • -

    Legislația oricărui stat islamic este, în consecință, obligatoriu islamică. Nu trebuie să existe contradicție între legislația „sharaique” și legislația pozitivă.

  • -

    Mecanismele folosite trebuie să permită întâietatea valorilor și normelor islamice asupra tuturor altor valori și norme (p. 13).

  • -

    Șeful oricărui stat islamic este în același timp șeful unei comunități islamice. El este „imam”, conducătorul credincioșilor. El este șeful spiritual și laic.

  • În

    1983 la Conferința „Islamul astăzi”, ținută la Islamabad între 10-12 decembrie s-a făcut public un „model de constituție islamică”, elaborat din inițiativa consiliului islamic din Europa, de către un grup de savanți. Definind fundamentele puterii și bazele societății, acest model prevede că: a) întreaga putere aparține numai lui Dumnezeu (...) și suveranitatea în întregime aparține legii sale divine; b) legea divină care se prezintă în cartea lui Dumnezeu și tradiția profetului său este izvorul legislației și regula puterii; c) autoritatea este un depozit sfânt la fel ca o responsabilitate, poporul o exercită conform dispozițiilor legii divine (p. 13-14).

  • 25)

    Istoria Dreptului Românesc, Ed. Academiei R.S.R., vol. II/2, București, 1987, p. 66, unde se arată că Statutul lui Cuza a fost prima constituție a statului național România.

  • 26)

    J.M. Beck, La Constitution des Etats-Unis, Librairie Armand Colin, Paris, 1923, p. 23 și urm.

  • 27)

    Joseph Barthélemy, Traîté élémentaire de droit constitutionnel, Paris, 1928, p. 31, 189.

  • 28)

    L. Favoreu, P. Gaia, R. Ghevontian, J-L. Mestre, O. Pfersmann, A. Roux, G. Scoffoni, Droit constitutionnel, Dalloz, Paris, 2003, p. 195-250.

  • 29)

    Lois organiques de la Suède, Le Parlement Suèdois, 1989.

  • 30)

    Marcel Prélot, Jean Boulois, Institutions politiques et droit constitutionnel, op. cit., p. 55, 225 și urm.

  • 31)

    Maurice Duverger, Constitutions et documents politiques, P.U.F., Paris, 1986.

  • 32)

    Maurice Duverger, Institutions politiques et droit constitutionnel, Presses Universitaires de France, Paris, 1975 care descrie astfel adoptarea Constituției americane: sub impulsul lui Washington, o Convenție s-a reunit la Philadelphia, în 1787. Ea a votat fără entuziasm, la 17 septembrie, prin 39 de voturi din 55 de delegați (13 s-au retras, 3 s-au abținut) Constituția actuală a SUA. A fost greu ratificată de cele 13 state. Pentru obținerea voturilor lor a fost necesar să se promită modificări care au fost votate în 1791 (p. 320).

  • 33)

    Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Elena Simina Tănăsescu, Marian Enache, Gheorghe Iancu, Interpretarea Constituției – doctrină și practică, Ed. Lumina Lex, București, 2002.

  • 34)

    Mircea Lepădătescu, Teoria generală a controlului constituționalității legilor, Editura Didactică și Pedagogică, București 1974, p. 28, 32-35, 42, 143-147, 158-164, 435-447.

  • 35)

    Paul Negulescu, Curs de drept constituțional român, București, 1927, p. 117, 209, 214, 480.

  • 36)

    Pierre Pactet, Institutions politiques. Droit constitutionnel, Armand Colin, Paris, 2003, p. 65-84.

  • 37)

    Elena Simina Tănăsescu, Nicolae Pavel, Actele constituționale ale Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Ed. All Beck, București, 2003.

  • 38)

    Elena Simina Tănăsescu, Nicolae Pavel, Constituția Statelor Unite ale Americii, Ed. All Beck, București, 2002.

  • 39)

    Tudor Drăganu, Drept constituțional și instituții politice, Partea a II-a, Cluj-Napoca, 1992, p. 150 și urm. Potrivit acestui autor, pe criteriul timpului s-ar identifica trei feluri de control.

  • 40)

    Tudor Drăganu, Drept constituțional, op. cit., p. 47-48, 54, 81, 90-91.

  • 41)

    Victor Dan Zlătescu, Irina Moroianu Zlătescu, Le droit roumain dans le grand système romano-germanique, Revue internationale de droit comparé nr. 4/1991, Paris. Se explică invocarea în perioada de tranziție a dispozițiilor Constituției din 1965 privind drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor (p. 831).

  • 42)

    Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituția României, revizuită, comentarii și explicații, Ed. All Beck, 2004.

  • 43)

    I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coord.), Constituția României. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2008.

  • 44)

    Georges Vedel, Cours de Droit Constitutionnel et d’Institutions politiques, Paris, (1968-1969), p. 54-56.

  • 45)

    Simon–Louis Fornery, La constitution commenté. Article par article, Hachette Supérior, Paris, 2008-2009, p. 120 și urm.

  • 46)

    Louis Favoreu, La constitutionalisation du droit, în „L’unité du droit - Mélanges en hommage a Roland Drago”, Economica, Paris, p. 30.

  • 47)

    Ștefan Deaconu (coord.), Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Silviu Gabriel Barbu, Codex constituțional. Constituțiile statelor membre ale Uniunii Europene (2 vol.), Monitorul Oficial R.A., București, 2015.

  • [ Mai mult... ]

    ;
    se încarcă...