Universul Juridic nr. 7/2018

Considerații cu privire la proporționalitatea sancțiunilor penale. Limitele controlului Curții Constituționale. Cazul contrabandei în formă agravată
de Adrian Stan

19 iulie 2018

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Un regim sancționator atenuat

În Expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, se consideră că elaborarea unui nou cod este necesară, printre altele, și din perspectiva necesității reașezării în limite normale a tratamentului sancționator. Sub acest aspect, s-a învederat că, în ultimul deceniu și jumătate, fenomenul infracțional s-a amplificat ca urmare a creșterii considerabile a numărului infracțiunilor contra patrimoniului ori a celor susceptibile de a aduce beneficii patrimoniale infractorilor, iar în fața acestei realități, până la adoptarea noului Cod penal, în planul politicii penale, s-a considerat ca fiind oportună și suficientă majorarea semnificativă a pedepsei închisorii pentru aceste infracțiuni. Efectul nu a fost însă nici pe departe cel scontat, întrucât reversul unei asemenea abordări a dus la apariția unor pedepse cu închisoarea disproporționate în raport cu importanța valorii sociale protejate de legea penală și locul acesteia în cadrul ierarhiei valorilor ocrotite penal, ajungându-se astfel la cazuri în care pedeapsa pentru anumite infracțiuni contra patrimoniului să fie egală cu cea prevăzută pentru unele infracțiuni contra vieții(1).

S-a conchis, așadar, că soluția eficientă pentru combaterea criminalității nu este o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică. Se poate spune că mesajul juridic și social al noului Cod penal este întemeiat pe obiectivul reformării politicii punitive și pe cel al standardelor europene, astfel încât abordarea sa conceptuală cuprinde și o revizuire a pedepselor - fapte și sancțiuni adaptate realităților actuale, întrucât stipularea unor pedepse mari pentru infracțiuni cu o periculozitate scăzută nu este de natură să asigure caracterul previzibil al actului de justiție.

Codul penal din 2014 instituie pentru dreptul material ceea ce autorii de drept comparat(2) numesc modelul liberal, în contradicție cu modelul autoritar. Modelul liberal este corespondentul rigorii procesului echitabil din punct de vedere al teoriei procesual penale. Se vorbește chiar de o depenalizare, respectiv de o creștere a ponderii sancțiunilor alternative, asociată reducerii procentului pedepselor privative de libertate.

2. Legi speciale uitate

Noua codificare a revizuit, astfel, sistemul sancționator, prin Legea de punere în aplicare a Codului(3) operându-se modificări și în privința a numeroase legi speciale care prevăd dispoziții penale. Cu toate acestea, cel puțin două legi cu aplicabilitate practică ridicată au scăpat, credem, controlului de proporționalitate al regimului sancționator efectuat de noul legiuitor. Este vorba de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României(4) și de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale(5). Analiza noastră prezentă se oprește asupra normei prevăzute de art. 274 din Codul vamal, ce sancționează contrabanda în formă agravată, însă, cu siguranță, principiile la care vom face referire au aplicabilitate și în alte situații în care represiunea penală sub aspectul sancțiunii legale depășește limitele de proporționalitate necesare într-o societate democratică.

La 21 martie 2018, pe rolul Curții Constituționale(6) a fost înregistrat un nou dosar în care s-au formulat critici privitoare la lipsa de proporționalitate și lipsa de claritate a dispozițiilor art. 274 din Codul vamal. Analiza noastră este axată pe criticile ce le-am formulat în fața instanței a quo, în încercarea de a demonstra că acestea îndeplinesc cel puțin condițiile de pertinență necesare trecerii de filtrul de admisibilitate(7).

Desigur că primul impuls, ca replică la formularea unor critici de neconstituționalitate ce privesc un anume regim sancționator, este acela de a le respinge în principiu, cu argumentația că reglementarea pedepselor aparține legiuitorului, fără alte discuții suplimentare. Prin identificarea unor decizii ale instanței de control constituțional vom încerca însă să demonstrăm că această afirmație este cel puțin inexactă. Într-o serie de hotărâri, Curtea a formulat aprecieri ce țin de politica penală, de asprimea unui regim de sancționare, de proporționalitatea unor măsuri procesuale și, nu în ultimul rând, de necesitatea adaptării legislației evoluțiilor societății.

Potrivit art. 274 din Codul vamal, "faptele prevăzute la art. 270-273, săvârșite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi".

Textul legal este o normă de agravare, incompletă și de referire(8). Normele incomplete (numite și divizate) își completează structura logică cu elemente cuprinse în același act normativ sau în alte acte normative. Acestea au mai fost definite(9) ca acele norme din structura cărora lipsește fie dispoziția, fie sancțiunea, fie lipsesc elemente ale acestora, pe care le împrumută din conținutul altor norme.

Dacă ar fi să avem în vedere distincția tradițională a dreptului penal, am putea afirma că art. 274 din Codul vamal este o normă de referire, iar nu una de trimitere, deoarece, așa cum s-a apreciat în doctrină(10), în timp ce normele de trimitere împrumutau elemente ale dispoziției sau sancțiunea, devenind independente față de normele la care făceau trimitere, normele de referire își completau dispoziția sau sancțiunea, rămânând însă legate de norma care le-a completat.

După intrarea în vigoare a noului Cod penal, distincția nu se mai justifică(11) și, prin urmare, s-a apreciat că noul legiuitor a procedat la unificarea celor două noțiuni, care aveau, e adevărat, un caracter mai degrabă teoretic. Astfel, vom înțelege prin norme de trimitere atât fostele norme de referire, cât pe și cele de trimitere stricto sensu.

Norma precitată împrumută astfel elementul de tipicitate de la art. 270-273 ale Codului vamal, prevăzând o condiție nouă (a pluralității de subiecți activi), dar și o sancțiune specifică și, credem, excesivă.

3. Neconstituționalitatea interpretativă

Revenind la criticile de constituționalitate ce credem că pot fi aduse textului de lege, considerăm că acesta poate face obiectul controlului de constituționalitate din cel puțin două perspective.

Astfel, art. 274 din Legea nr. 86/2006 este constituțional doar în măsura în care nu contravine principiului proporționalității pedepselor cu infracțiunea și sintagma "de către două sau mai multe persoane împreună", din cuprinsul art. 274 din Legea nr. 86/2006, este neconstituțională, fiind lipsită de previzibilitate; de fapt, norma este lipsită de previzibilitate și sub aspect sancționator, deoarece diferența mare dintre minimul și maximul pedepsei o lipsesc de un caracter esențial, cel al predictibilității și clarității.

Este fără dubiu că instanța de control evită abolirea normelor incriminatoare, așa că putem spune că nu ne așteptăm ca aceasta să admită o excepție și să declare întregul text de lege ca fiind contrar actului fundamental. Cu toate acestea, este de amintit că instanța s-a pronunțat în numeroase rânduri în care a dat unei norme înțelesul conform Constituției, fără a o declara în integralitate contrară Legii fundamentale(12).

Rațiunea opțiunii în multe situații pentru decizii interpretative, cu salvarea normei de drept, constă în faptul că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât, în dispozitivul deciziei pronunțate în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție, că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile. În consecință, Curtea reține că, într-o atare situație, excepția de neconstituționalitate a fost admisă (Decizia Curții Constituționale nr. 319/2012, par. III)(13).

Așadar, Curtea evită să constate neconstituționalitatea dispozițiilor de lege criticate și încearcă să stabilească un înțeles al normei conform cu Constituția, pronunțarea unei decizii simple sau extreme de abolire a normei constituind o sancțiune de ultimă instanță, ultima ratio. Exemplificativ, decizii în acest sens sunt: Decizia nr. 562/2017(14) (cu privire la art. 117 C. pr. pen.), Decizia nr. 302/2017(15) art. 281 lit. b) C. pr. pen.], Decizia nr. 336/2015(16) (nulitatea actului procedural făcut după împlinirea termenului regresiv).

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...