Drept Penal (C.H. BECK)

Codul penal. Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0583-9
de Valerian Cioclei, Iuliana Nedelcu, Teodor Manea, Lavinia Lefterache, Irina Kuglay, Georgina Bodoroncea, Francisca-Maria Vasile

24 noiembrie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Capitolul II Aplicarea legii penale - Aplicarea legii penale în spațiu -
Art. 12
Legea penală și tratatele internaționale

În cazul infracțiunilor care atrag competența mai multor state membre, România, prin autoritățile centrale competente, va coopera cu statele membre implicate, în special în ceea ce privește stabilirea condițiilor de urmărire penală, precum și a normelor privind asistența judiciară reciprocă. Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului informează Secretariatul general al Consiliului cu privire la decizia României de a aplica jurisdicția sa penală pentru infracțiunile prevăzute de preze [ Mai mult... ]

Art. 13 Imunitatea de jurisdicție

8. Lipsa pertinenței calității oficiale. Statutul Curții Penale Internaționale se aplică tuturor în mod egal, fără nicio distincție, bazată pe calitatea oficială. În special, calitatea oficială de șef de stat sau de guvern, de membru al guvernului sau al parlamentului, de reprezentant ales ori de agent al unui stat nu exonerează în niciun caz de răspundere penală, potrivit prezentului statut, și nici nu constituie ca atare un motiv de reducere a pedepsei. Imunitățile sau regulile de procedură speciale care pot fi legate de calitatea oficială a unei persoane, în baza dreptului intern și a dreptului internațional, nu împiedică Curtea să își exercite competența față de această persoană [art. 27 din Statutului Curții Penale Internaționale, ratificat prin Legea nr. 111/2002 pentru ratificarea Statutului Curții Penale Internaționale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998 (M.Of. nr. 211 din 28 martie 2002)].

[ Mai mult... ]

Art. 14 Extrădarea

22. Durata pedepselor și măsurilor privative de libertate. Durata pedepselor și a măsurilor privative de libertate, în îndeplinirea unei cereri de extrădare, este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate. Autoritățile sunt obligate să comunice informațiile necesare duratei pedepselor și măsurilor privative de libertate executate, în baza unei cereri.

[ Mai mult... ]

Titlul II Infracțiunea

Iuliana Nedelcu

[ Mai mult... ]

Capitolul I Dispoziții generale

Art. 15 Trăsăturile esențiale ale infracțiunii

6. Inexistența trăsăturilor esențiale ale infracțiunii. Consecințe. Infracțiunea va exista numai dacă există și trăsăturile sale esențiale; absența oricăreia dintre trăsături determină absența infracțiunii. În aceste ipoteze acțiunea penală nu poate fi exercitată, iar dacă afost exercitată nu mai poate continua. Potrivit Codului de procedură penală, absența trăsăturilor esențiale ale infracțiunii se regăsește în art. 16 alin. (1) lit. b) (fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu afost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege) și d) (există ocauză justificativă sau de neimputabilitate), soluțiile procesuale ale acțiunii penale fiind clasarea [art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen..] ori achitarea [art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b), d) C. proc. pen.]. Și posibilitatea soluționării acțiunii civile este marcată de trăsăturile esențiale: absența oricărei trăsături esențiale, cu excepția prevederii faptei de legea penală, permite instanței soluționarea acțiunii civile; în absența trăsăturii esențiale aprevederii faptei de legea penală, acțiunea civilă va fi lăsată nesoluționată [art. 25 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen..].

[ Mai mult... ]

Art. 16 Vinovăția

În doctrina spaniolă (apud G. Antoniu, Vinovăția, în perspectiva reformei penale și a aderării la Uniunea Europeană, în R.D.P nr. 2/2003, p. 22, 23) se consideră că intenția indirectă presupune cunoașterea elementelor obiective ale infracțiunii și consimțământul la posibila realizare a consecințelor acesteia (autorul faptei este de acord, în interiorul său, cu aceste consecințe); culpa cu prevedere implică reprezentarea consecințelor și a posibilității producerii lor care, însă, în concret, nu sunt concepute ca posibile. În cazul intenției indirecte autorul faptei este indiferent în fața probabilității producerii rezultatului, în vreme ce în cazul culpei cu prevedere autorul este convins că rezultatul nu se va produce. [ Mai mult... ]

Art. 17 Săvârșirea infracțiunii comisive prin omisiune

Iuliana Nedelcu

[ Mai mult... ]

Capitolul II Cauzele justificative

Art. 18 Dispoziții generale

Dacă sfera de incidență a cauzelor justificative este depășită (depășirea limitelor legitimei apărări, a stării de necesitate), faptele devin nejustificate, antijuridice (F. Streteanu, Tratat de drept penal…, op. cit., 2008, p. 476). În acest caz, asemenea fapte (tipice și antijuridice) nu sunt imputate autorului lor datorită unor situații excepționale și care nu permit un reproș la adresa celui ce le-a comis (F. Streteanu, Tratat de drept penal…, op. cit., 2008, p. 477). Este vorba de cauze de neimputabilitate (a se vedea infra art. 26 – excesul neimputabil). [ Mai mult... ]

Art. 19 Legitima apărare

5. Efecte (a se vedea supra comentariul art. 18, pct. 3). O faptă comisă în legitimă apărare nu atrage aplicarea unei sancțiuni sau a altei măsuri cu caracter penal; este înlăturată și răspunderea civilă pentru prejudiciul suferit de atacator (F. Streteanu, Tratat de drept penal…, op. cit., 2008, p. 496). În ipoteza lezării bunurilor unei terțe persoane trebuie făcută distincția după cum acestea au fost folosite de atacator ca instrumente pentru atac sau nu. În primul caz, lezarea unor asemenea bunuri este justificată de legitima apărare, pe când în cel de al doilea caz, justificarea s-ar întemeia pe starea de necesitate (F. Streteanu, Tratat de drept penal…, op. cit., 2008, p. 497; T. Pop II, p. 526). Art. 1360 alin. (1) C. civ.., în contextul reglementării răspunderii delictuale pentru fapta proprie, reglementează și legitima apărare drept cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei prejudiciabile – „nu datorează despăgubire cel care, fiind în legitimă apărare, a cauzat agresorului un prejudiciu”.

[ Mai mult... ]

Art. 20 Starea de necesitate

Răspunderea prin trimitere la îmbogățirea fără justă cauză nu este operabilă în ipoteza unor prejudicii nepatrimoniale produse în stare de necesitate; de altfel, art. 1361 C. civ.. se referă expres numai la ipoteza în care s-au produs prejudicii materiale ale bunurilor. Totuși, în doctrina civilă (I. Turcu, Noul Cod civil republicat. Cartea aV-a. Despre obligații. art. 1164-1649.Comentarii și explicații, ed. 2, Ed. C.H. Beck, București, 2011, p. 463) s-a afirmat că „sacrificiul vieții altuia nu se califică drept justificat pentru salvarea propriei vieți, dar în limitele răspunderii civile delictuale, aceasta are numai consecințe bănești: repararea prejudiciului cauzat în stare de necesitate după regulile îmbogățirii fără justă cauză”. Problema răspunderii pentru prejudiciile nepatrimoniale produse în stare de necesitate ar putea fi soluționată întemeiat pe art. 1391 alin. (1) și (2) C. civ.. [alin. (1): În caz de vătămare aintegrității corporale sau asănătății, poate fi acordată și odespăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială; și alin. (2): Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu]. Art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ.. consacră principiul reparării integrale aprejudiciului de orice natură sau tip, iar excepțiile care permit excluderea totală sau parțială areparării anumitor prejudicii trebuind să fie prevăzute expres de lege. Cum oastfel de excepție este art. 1361 C. civ.. care se referă numai la prejudicii materiale produse în stare de necesitate (cel care, aflat în stare de necesitate, adistrus sau deteriorat bunurile altuia), rezultă că ipoteza reparării prejudiciilor nepatrimoniale produse în stare de necesitate nu este supusă niciunei excepții, fiind incidentă regula comună prevăzută de art. 1391 alin. (1) și (2) C. civ.. [ Mai mult... ]

Art. 21 Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații

Art. 1353 C. civ.. reglementează exercițiul drepturilor drept cauză exoneratoare de răspundere civilă, instituind și excepția exercițiului abuziv al dreptului când răspunderea civilă este angajată. Abuzul de drept afost definit de doctrina civilă ca exercițiul anormal, excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe adrepturilor subiective, care obligă făptuitorul la restabilirea situației anterioare, prin încetarea acțiunilor sau inacțiunilor abuzive, repararea prejudiciilor și aconsecințelor de altă natură produse (L.R. Boilă, Argumente privind consacrarea abuzului de drept ca ipoteză distinctă de răspundere civilă în dreptul român, în R.R.D.P. nr. 3/2011, p. 67). Abuzul de drept are și odefiniție legală, art. 15 C. civ.. prevăzând că niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de avătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.

[ Mai mult... ]

Art. 22. Consimțământul persoanei vătămate

Iuliana Nedelcu

[ Mai mult... ]

Capitolul III Cauzele de neimputabilitate

Art. 23 Dispoziții generale

2. Efecte. Absența imputabilității conduce la inexistența infracțiunii; cauzele exclusive de imputabilitate înlătură cea de-a treia trăsătură esențială ainfracțiunii (Expunere de motive, pct. 2.7). Spre deosebire de cauzele justificative, cauzele de neimputabilitate au efect numai in personam, limită prevăzută expres de art. 23 alin. (2) C. pen.., cu excepția cazului fortuit. Cauzele de neimputabilitate privesc persoana care acționează sub imperiul lor, iar nu fapta săvârșită de aceasta. Fapta nu își pierde caracterul infracțional decât în raport cu persoana în raport cu care există cauza de neimputabilitate.

[ Mai mult... ]

Art. 24 Constrângerea fizică

De principiu, răspunderea civilă este înlăturată; va răspunde civil persoana care aexercitat constrângerea [aceasta va răspunde și penal, ca instigator la infracțiunea săvârșită, în condiții de neimputabilitate, de persoana constrânsă/faptă prevăzută de legea penală comisă fără vinovăție, conform art. 52 alin. (3) C. pen..]. În situații speciale, de pildă, oeroare asupra existenței acțiunii de constrângere, problema răspunderii civile este pusă în limitele culpei comise (Explicații I, ed. I, 1969, p. 380-381). Art. 1351 C. civ.. reglementează forța majoră drept cauză exoneratoare de răspundere civilă – „dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră (...)”, dând și odefiniție aacesteia – „forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil”.

[ Mai mult... ]

Art. 25 Constrângerea morală

4. Efectele sunt aceleași ca și în cazul constrângerii fizice (a se vedea supra comentariul art. 24, pct. 4).

[ Mai mult... ]

Art. 26 Excesul neimputabil

Art. 1360 alin. (2) C. civ.. prevede că va putea fi obligat la plata unei indemnizații adecvate și echitabile cel care asăvârșit oinfracțiune prin depășirea limitelor legitimei apărări. Doctrina civilă [L.R. Boilă, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 1421], în analiza acestei dispoziții, consideră că, în ceea ce privește legitima apărare, respectiv depășirea limitelor acesteia, vor fi avute în vedere definițiile date de Codul penal. Depășirea limitel [ Mai mult... ]

Art. 27. Minoritatea făptuitorului

Înlăturarea imputabilității faptei nu înlătură răspunderea civilă, aceasta revenind persoanelor care îl aveau pe minor în pază și îngrijire la data săvârșirii faptei, în temeiul particular al art. 1000 alin. (2) C. civ. din 1864 sau în cel general al art. 998-999 C. civ. din 1864 (C. Stătescu, Răspunderea civilă delictuală pentru fapta altei persoane, op. cit., 1984, p. 24-92). Pentru paguba pricinuită de un minor care afugit de la domiciliu sunt răspunzători părinții sau cei care, potrivit legii, aveau, în momentul pricinuirii pagubei, îndatorirea de supraveghere, cu excepția cazurilor în care dovedesc că și-au îndeplinit cum se cuvine această obligație – asigurându-se ca minorul să se afle tot timpul la domiciliul lor – sau că fapta păgubitoare s-ar fi produs chiar dacă supravegherea ar fi fost exercitată cu grija cuvenită (Trib. Suprem, Decizia de îndrumare nr. 6/1973, în C.D. 1973, p. 37-55). În prezent sunt incidente dispozițiile art. 1366 -1368 C. civ.. privind răspunderea minorului/obligația subsidiară de indemnizare a victimei, art. 1372 - 1374 C. civ.. privind răspunderea pentru fapta altuia.

[ Mai mult... ]

Art. 28 Iresponsabilitatea

4. Efecte. Acestea se produc in personam, motiv pentru care, în ipoteza unei pluralități de infractori, vor fi incidente dispozițiile privind participația improprie. Este exclusă aplicarea unei pedepse sau măsuri educative datorită absenței unei trăsături esențiale ainfracțiunii, imputabilitatea. Este însă posibilă aplicarea unor măsuri de siguranță, fapt explicabil prin aceea că se păstrează caracterul antijuridic al faptei [art. 107 alin. (2) C. pen..]. Din perspectiva răspunderii civile, sunt incidente dispozițiile art. 1367 alin. (1) C. civ.. – „Cel care acauzat un prejudiciu nu este răspunzător dacă în momentul în care asăvârșit fapta păgubitoare era într-o stare, chiar vremelnică, de tulburare aminții care l-a pus în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale”. Răspunderea civilă va reveni, conform art. 1372 C. civ.., persoanei care avea obligația, potrivit legii, contractului ori hotărârii judecătorești, să supravegheze persoana iresponsabilă. Este posibil însă ca și persoana iresponsabilă să fie obligată la despăgubiri atunci când nu poate fi angajată răspunderea persoanei care avea, potrivit legii, obligația de ao supraveghea, conform art. 1368 C. civ..

[ Mai mult... ]

Art. 29 Intoxicația

4. Efecte. Nu pot fi aplicate pedepse sau măsuri educative, însă este posibilă aplicarea unor măsuri de siguranță, deoarece fapta, deși nu este imputabilă, își păstrează caracterul antijuridic. În doctrină s-a precizat că posibilitatea aplicării măsurilor de siguranță este, mai curând, teoretică, beția involuntară și completă fiind ostare pasageră (F. Streteanu, Tratat de drept penal…, op. cit., 2008, p. 557). Din punct de vedere al răspunderii civile, sunt incidente dispozițiile art. 1367 C. civ.. – „Cel care acauzat un prejudiciu nu este răspunzător dacă în momentul în care asăvârșit fapta păgubitoare era într-o stare, chiar vremelnică, de tulburare aminții care l-a pus în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale [alin. (1)]. Cu toate acestea, cel care acauzat prejudiciul este răspunzător, dacă starea vremelnică de tulburare aminții afost provocată de el însuși, prin beția produsă de alcool, de stupefiante sau de alte substanțe” [alin. (2)].

[ Mai mult... ]

Art. 30 Eroarea

Instanța nu areținut eroarea deoarece inculpatul ainvocat oatitudine de totală pasivitate în raport cu obligația sa de cunoaștere adispozițiilor legale referitoare la produsele accizabile, beneficiul cauzei de neimputabilitate prevăzute de art. 30 alin. (4) raportat la art. 30 alin. (1) - (3) C. pen. nefiind acordat celor care au ignorat culpabil dispozițiile legale extrapenale. Așa fiind, inculpatul nu se poate prevala de cauza de neimputabilitate deoarece deținea olivadă de pomi fructiferi și obținea în mod regulat băutură alcoolică folosind fructele produse; acesta trebuia să se informeze în legătură cu regimul juridic al băuturii alcoolice pe care odepozita în gospodăria sa [Jud. Curtea de Argeș, sentința penală nr. 167 din 30 octombrie 2014 (www.rolii.ro)]. Necunoașterea dispozițiilor unei norme extrapenale privind elementele constitutive ale unei infracțiuni nu este ocauză de neimputabilitate, ci ocauză care înlătură vinovăția (a se vedea supra pct. 4 și 6); în cauză, instanța aavut în vedere oeroare culpabilă/vincibilă care ar fi putut fi evitată prin diligența autorului. [ Mai mult... ]

Art. 31 Cazul fortuit

Georgina Bodoroncea

[ Mai mult... ]

Capitolul IV Tentativa

Art. 32 Tentativa

Dacă, după ce a săvârșit primul act sub forma tentativei, făptuitorul, acționând în baza aceleiași rezoluții, fie a continuat executarea începută și întreruptă, fie a reluat, de la capăt, actele de executare, reușind să consume infracțiunea, cele două forme infracționale realizate succesiv, tentativa și infracțiunea consumată, vor alcătui o unitate naturală de infracțiune, nu o infracțiune continuată. (…) De asemenea, rezultă că, dacă pe parcursul săvârșirii unei infracțiuni continuate, una dintre acțiunile componente a rămas în stadiul tentativei după care făptuitorul, reluând executarea, a desăvârșit-o, tentativa nu se va încorpora ca o entitate distinctă în conținutul concret al acelei infracțiuni continuate, ci, absorbindu-se în forma continuată subsecventă, va constitui, împreună cu aceasta, o unitate naturală, care numai ca atare va intra în conținutul infracțiunii continuate respective” (C.A. București, Secția I penală, decizia nr. 483/1996, în C.P.J.P. 1996, p. 121, cu notă de V. Papadopol; V. Papadopol, notă la decizia citată; în același sens, C.S.J., Secția penală, decizia nr. 403/1997, în Dreptul nr. 9/1998, p. 148; a se vedea și infra comentariul art. 35). [ Mai mult... ]

Art. 33 Pedepsirea tentativei

3. Sancționarea tentativei în cazul faptelor judecate definitiv. După ojurisprudență contradictorie, generată de interpretarea diferită adispozițiilor art. 187 C. pen.. privind înțelesul expresiei „pedeapsă prevăzută de lege”, chestiunea de drept în discuție afost soluționată în sensul că: „În aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă acauzei potrivit art. 6 alin. (1) C. pen.., în cazul tentativei, limita maximă apedepsei ce trebuie avută în vedere este maximul prevăzut de lege pentru forma tentată (maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, redus sau înlocuit conform dispozițiilor privind tratamentul sancționator al tentativei” [I.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 6/2014 (M.Of. nr. 471 din 26 iunie 2014)].

[ Mai mult... ]

;
se încarcă...