Drept Penal (C.H. BECK)

Codul penal. Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0583-9
de Valerian Cioclei, Iuliana Nedelcu, Teodor Manea, Lavinia Lefterache, Irina Kuglay, Georgina Bodoroncea, Francisca-Maria Vasile

24 noiembrie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

4. Jurisprudență. Inculpatul a fost, până la un anumit moment, preot al unei parohiei ortodoxe dintr-o comunitate, ulterior trecând la cultul greco-catolic. În comunitatea respectivă, existând un singur lăcaș de cult, slujba religioasă se desfășura alternativ de cele două culte. În aceste condiții, inculpatul, având acces în biserică, a luat obiectele de cult, împiedicând desfășurarea slujbei religioase ortodoxe și săvârșind astfel infracțiunea prevăzută de art. 318 alin. (1) C. pen.. (Jud. Satu Mare, sentința penală nr. 965 din 14 mai 2001, apud R. Bodea, Împiedicarea libertății cultelor, în R.D.P. nr. 2/2003, p. 73).

[ Mai mult... ]

Art. 382 Profanarea lăcașurilor sau a obiectelor de cult

2. Elemente de tipicitate. Incriminarea are o situație premisă, respectiv preexistența unui cult religios care este organizat și funcționează potrivit legii (pentru identificarea cultelor recunoscute în România, a se vedea Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor), ale cărui lăcașe ori obiecte de cult sunt obiect material al infracțiunii. Potrivit doctrinei interbelice (T. Pop, în Codul penal Carol al II-lea adnotat, Vol. II. Partea specială, p. 261, comentariu la art. 310), obiecte de cult sunt acele obiecte fără de care nu se pot îndeplini actele rituale ale unui cult (potirul, ostia, veșmintele de serviciu divin ale preotului, cădelnița). Elementul material este o acțiune prin care se profanează; profanarea constă într-un act material, de natură a viola, de a aduce atingere sentimentului de respect, de venerație datorat cultului. Este necesar un act material, nu este suficient un simplu act de dispreț sau un ultraj prin cuvinte, gesturi. Din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenție, directă sau indirectă. Infracțiunea de profanare poate intra în concurs cu infracțiunile de tulburare a ordinii și liniștii publice, de distrugere.

[ Mai mult... ]

Art. 383 Profanarea de cadavre sau morminte

Cadavrul unui nou-născut, născut însă mort ca urmare a asfixiei în timpul travaliului (deci, cu viață intrauterină) a fost considerat ca făcând obiectul infracțiunii de profanare (după naștere a fost pus într-o pungă, ținut sub un pat circa o lună de zile și apoi aruncat într-un tomberon, actele descrise fiind săvârșite de mamă) [Jud. Filiași, sentința penală nr. 22 din 26 mai 2015 (www.rolii.ro)]. [ Mai mult... ]

Art. 384 Prelevarea ilegală de țesuturi sau organe

Teodor Manea

[ Mai mult... ]

Titlul IX Infracțiuni electorale

Bibliografie: T. Manea, Infracțiunea de împiedicare a exercitării drepturilor electorale în legislația actuală și viitoare, în C.J. nr. 12/2012; T. Manea, Violarea confidențialității votului în Noul Cod penal, cu referire la reglementările actuale, în C.J. nr. 4/2013.

[ Mai mult... ]

Art. 385 Împiedicarea exercitării drepturilor electorale

În măsura în care infracțiunea are menirea de a facilita comiterea altor fapte legate de desfășurarea procesului electoral, precum violarea confidențialității votului sau falsificarea documentelor și evidențelor electorale, urmează a se reține starea de agravare a concursului real. [ Mai mult... ]

Art. 386 Coruperea alegătorilor

3. Latura subiectivă. Fapta se săvârșește cu intenție directă, calificată prin scopul menționat de legiuitor. Obținerea votului nu condiționează săvârșirea infracțiunii. Cu alte cuvinte, activitatea infracțională va continua să fie sancționată chiar dacă oferirea sumei de bani, a bunurilor sau a altor foloase nu a fost suficientă pentru a determina persoana coruptă în sensul dorit, sau chiar dacă acesta, convins inițial, a adoptat ulterior o altă conduită.

[ Mai mult... ]

Art. 387 Frauda la vot

Varianta asimilată de la alin. (2) este o formă specială a falsului privind identitatea sau, după caz, a uzului de fals, ceea ce face să nu ne aflăm în situația unui concurs de infracțiuni. În situația în care o persoană cu drept de vot se folosește de un act de identitate fals pentru a putea exprima o a doua opțiune, va exista concurs cu frauda la vot în varianta prevăzută de alin. (1) al textului analizat. Dacă în activitatea infracțională se utilizează identitatea reală a altei persoane cu dr [ Mai mult... ]

Art. 388 Frauda la votul electronic

Cum se poate observa, fapta este o transpunere a infracțiunii de fraudare a votului la situația specifică a unei alegeri prin mijloace electronice. Modalitățile de realizare sunt alternative, în cazul în care subiectul activ utilizează date false, pe baza cărora accesează fraudulos sistemul de vot, acesta comițând o singură infracțiune. [ Mai mult... ]

Art. 389 Violarea confidențialității votului

În practică infracțiunea se poate comite în forme variante. Astfel, se pot instala anumite mijloace de captare video a interiorului cabinei de vot, se pot observa alegătorii în momentul introducerii buletinului în urnă. Se poate proceda la diferite acțiuni violente în vederea obținerii informației sau, de asemenea, la deschiderea urnelor în mod nelegal. În măsura în care activitatea realizată în scopul violării secretului votului întrunește elementele constitutive ale unei alte infracțiuni, aces [ Mai mult... ]

Art. 390 Nerespectarea regimului urnei de vot

În practică s-a evidențiat că paleta evenimentelor ce pot apărea pe parcursul votării este largă. Alegătorii au scăpat în urna de vot chei, acte etc. S-a introdus în urnă, odată cu buletinul, și ștampila de votare, ceea ce a dus la perturbarea procesului electoral. Considerăm că, aici, o interpretare rigidă a textului nu este conformă cu voința legiuitorului. Forma de vinovăție a comiterii faptei este intenția. În lipsa acesteia nu avem infracțiune. Mai ales dacă se suspendă procesul de vot, se [ Mai mult... ]

Art. 391 Falsificarea documentelor și evidențelor electorale

În aceeași situație ne găsim și legat de infracțiunea de introducere în uz sau folosire a unui program informatic cu vicii. Rezultatul trebuie să fie o alterare a înregistrării ori însumării rezultatelor obținute în secțiile de votare sau o determinare a repartizării mandatelor în afara prevederilor legii, altfel fapta îmbracă forma tentativei. [ Mai mult... ]

Art. 392 Fapte săvârșite în legătură cu un referendum

Asemănător, în cazul coruperii alegătorilor, scopul nu poate fi acela de a vota sau nu în favoarea unui anume candidat sau a unei anume liste de candidați, ci în favoarea sau în contra aspectului ce face obiectul referendumului. [ Mai mult... ]

Art. 393 Sancționarea tentativei

Valerian Cioclei

[ Mai mult... ]

Titlul X Infracțiuni contra securității naționale

Bibliografie: F. Bugnion, Guerre juste, guerre d’agression et droit international humanitaire, în Revue internationale de la Croix-Rouge, vol. 84, nr. 847, 2002; V. Cioclei, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului. Cu referiri la Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2013 (citată în continuare V. Cioclei, Curs 2013); Gh. Diaconescu, Infracțiunile în Codul penal român, vol. I, Ed. Oscar Print, București, 1997; I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coordonatori), Constituția României. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2008 (citată în continuare Comentariu Constituție 2008); O.A. Stoica, Drept penal. Partea specială, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1976 (citată în continuare O.A. Stoica 1976); F. Streteanu, Tratat de drept penal, Partea generală, vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2008; T. Toader, Drept penal român. Partea specială, ed. a 7-a, Ed. Hamangiu, București, 2012.

[ Mai mult... ]

Art. 394 Trădarea

4. Formele infracțiunii. Infracțiunea de trădare se consumă în momentul realizării elementului material, adică în momentul intrării în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora. Ca la toate infracțiunile contra securității statului, și la trădare tentativa se pedepsește, conform art. 412 alin. (1) C. pen.. Spre deosebire de infracțiunile din aceeași familie (trădarea prin transmitere de informații secrete de stat și trădarea prin ajutarea inamicului), la infracțiunea de trădare prevăzută de art. 394 C. pen.. actele preparatorii constând în „producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii” infracțiunii, nu sunt ridicate la rang de tentativă [art. 412 alin. (2)].

[ Mai mult... ]

Art. 395 Trădarea prin transmitere de informații secrete de stat

4. Latura obiectivă. Elementul material al infracțiunii constă într-o acțiune ce se poate realiza în trei modalități concrete: transmiterea de informații secrete de stat; procurarea de documente sau date ce constituie informații secrete de stat; deținerea de documente sau date ce constituie informații secrete de stat. Toate aceste modalități au fost corect explicate în doctrină (a se vedea, spre exemplu, O.A. Stoica 1976, p. 31). O problemă de interpretare se poate ivi în legătură cu cerința atașată elementului material. Astfel, pentru existența infracțiunii este necesar ca informațiile, documentele sau datele ce reprezintă informații secrete de stat să fie destinate „unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora”. Calitatea destinatarului reprezintă o condiție atașată laturii obiective. Noțiunile de putere, organizații străine și agenți ai acestora au fost definite foarte clar în doctrina penală. Inclusiv lucrările publicate în perioada Războiului Rece, marcată de obsesia protecției securității statului, prezintă o definiție justificat restrictivă a acestor noțiuni: „Prin putere străină trebuie să înțelegem un stat străin, sau chiar o formațiune statală străină (…). Prin organizație străină trebuie să înțelegem orice grup străin constituit (…). Organizația trebuie să fie însă în mod real susceptibilă de a înfăptui scopul urmărit de cel care a intrat în legătură cu acea organizație. Prin agent al unei puteri sau organizații străine (…) trebuie înțeles o persoană care lucrează pentru o putere sau organizație străină…” (Explicații III, ed. a II-a, 2003, p. 29 cu trimiterea de la p. 52). Rezultă că organizațiile trebuie să fie astfel concepute și proiectate încât să fie capabile să aducă atingere atributelor fundamentale ale statului, respectiv: unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea și independența. Agenții acestor organizații trebuie să fie instruiți și apți să servească aceluiași scop. Cu alte cuvinte, este vorba de agenții de spionaj sau de organizații ori structuri asimilate acestora, precum și de spioni profesioniști sau persoane asimilate acestora. Prin urmare, chiar dacă se transmit informații secret de stat unor persoane, fapta nu reprezintă trădare prin transmitere de secrete (poate fi vorba de o altă infracțiune) dacă persoanele respective nu sunt agenții unor state sau organizații străine ce se încadrează în tiparul menționat anterior. Am estimat necesare aceste precizări deoarece, din aceeași sentință menționată anterior, nu rezultă că ar fi îndeplinită condiția atașată laturii obiective, privind calitatea destinatarului documentelor presupuse a fi informații secrete de stat. Or, în aceste condiții, soluția de achitare ar fi trebuit să se bazeze pe constatarea lipsei unui element constitutiv al infracțiunii.

[ Mai mult... ]

Art. 396 Trădarea prin ajutarea inamicului

2. Aspecte privind conținutul incriminării. Specificul acestei incriminări este dat de situația premisă. Pentru a reprezenta infracțiunea de trădare prin ajutarea inamicului, fapta trebuie să se comită în timp de război. În conformitate cu art. 185 C. pen.., „Prin timp de război se înțelege durata stării de mobilizare a forțelor armate sau durata stării de război”. În afara acestei perioade, comiterea unei fapte din cele prevăzute în textul de lege poate reprezenta, după caz, o altă infracțiune, dar nu trădare prin ajutarea inamicului. Elementul material al infracțiunii se realizează printr-o acțiune de ajutare a inamicului, concretizată într-una din modalitățile prevăzute de text: predă teritorii etc. [lit. a)], nave etc. [lit. b)]; procură inamicului oameni etc. [lit. c)]; trece de partea inamicului sau efectuează alte acțiuni… [lit. d)]; luptă sau face parte din formații de luptă împotriva statului român sau a aliaților săi [lit. e)]. Două precizări se impun în legătură cu elementul material al laturii obiective. În primul rând, acțiunile prevăzute de text reprezintă modalități alternative și, prin urmare, este suficient să se comită una dintre acestea pentru ca infracțiunea să existe. În al doilea rând, în pofida aparențelor, acțiunile enumerate de legiuitor au un caracter exemplificativ, deoarece la lit. d) se folosește o formulare suficient de generală pentru a include și alte modalități: „efectuează alte acțiuni care sunt de natură să favorizeze activitatea inamicului ori să slăbească puterea de luptă a forțelor armate române sau a armatelor aliate”. Fapta se comite cu intenție, în ambele modalități, directă sau indirectă. Consumarea are loc în momentul realizării elementului material. Tentativa este pedepsită și, mai mult, unele acte de pregătire sunt considerate tentativă, conform art. 412 alin. (1), respectiv alin. (2). În practica dezvoltată sub incidența Codului penal anterior nu au existat cauze de acest gen, având în vedere că, din fericire, situația premisă nu a mai fost realizată. În jurisprudența mai veche există însă soluții cu privire la fapte comise în timpul celor două războaie mondiale, la care statul nostru a participat (a se vedea, în acest sens, C.P. Ad., p. 559, 560).

[ Mai mult... ]

Art. 397 Acțiuni împotriva ordinii constituționale

4. Varianta atenuată. Ca și varianta tip, examinată anterior, varianta atenuată, prevăzută la alin. (2), are ca subiect activ o pluralitate de infractori. De această dată legiuitorul prevede explicit această pluralitate folosind expresia mai multe persoane împreună. În doctrină, sub incidența vechiului Cod penal, se aprecia că în acest caz ar fi vorba de cel puțin trei persoane, deoarece, dacă ar fi fost suficiente doar două persoane, legiuitorul ar fi folosit expresia „două sau mai multe persoane” utilizată frecvent în cazul altor infracțiuni (Explicații III, ed. a II-a, 2003, p. 87). În noul Cod, elementul circumstanțial de agravare constând în comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună a fost de regulă înlăturat, apreciindu-se că el poate fi suplinit de circumstanța agravantă din Partea generală, ce se referă la săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, prevăzută la art. 77 lit. a) C. pen.. Fapta comisă de două sau mai multe persoane împreună a rămas ca variantă agravată la viol, din rațiunile prezentate anterior (comentariul art. 218), precum și la agresiunea sexuală care este, de fapt, un „viol atipic”; în plus, a fost păstrată la unele infracțiuni din Titlul XI – Infracțiuni contra capacității de luptă a forțelor armate. În contextul dispozițiilor noului Cod, dar și ținând cont de specificul infracțiunii, se poate face următorul raționament: atâta timp cât legiuitorul nu a folosit nici expresia „două sau mai multe persoane”, care, deși izolată, a rămas totuși în Partea specială, dar nici expresia „trei sau mai multe persoane”, din Partea generală, rezultă că a vrut să se refere la un număr de cel puțin patru persoane. Din punct de vedere practic, este evident că o acțiune neînarmată întreprinsă în scopul prevăzut de text se realizează prin participarea unui număr mai mare de (patru) persoane. Diferența dintre varianta tip și varianta atenuată se află la nivelul elementului material. Dacă în prima variantă, cum s-a văzut, era vorba despre o acțiune armată, în cazul variantei tip elementul material constă în întreprinderea de acțiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de mai multe persoane împreună. Este vorba despre acțiuni violente comise de persoane neînarmate, pentru că, altfel, ne-am afla în ipoteza variantei tip. Este exclusă și folosirea unor obiecte asimilate armelor, în condițiile art. 179 alin. (2). În mod evident, în această variantă, infracțiunea este complexă și absoarbe lovirea sau alte violențe sau/și distrugerea. Ca și în cazul variantei tip, condiția atașată elementului material este ca acțiunea să fie întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituționale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat. Sunt valabile și aici explicațiile anterioare, privind dubla valență (obiectivă și subiectivă) a scopului. În plus, în cazul variantei atenuate apare condiția de a se pune în pericol securitatea națională. Este vorba despre un pericol concret identificabil, nu de un pericol abstract, cum cerea vechea incriminare („de natură să slăbească puterea de stat”). În practică, sub incidența Codului anterior, s-a reținut comiterea infracțiunii de subminare a puterii de stat în varianta atenuată prevăzută de art. 162 alin. (2) C. pen. din 1969 [faptă ce ar avea corespondență cu actualul art. 397 alin. (2) C. pen..], într-o cauză de notorietate la vremea respectivă („mineriada” din toamna anului 1991). În speță, instanța supremă a reținut în mod greșit varianta atenuată a infracțiunii (acțiuni violente), în condițiile în care, din conținutul hotărârii, rezultă că la atacarea sediilor Guvernului, Parlamentului și altor instituții, atacuri soldate cu morți, răniți și pagube materiale, au fost utilizate o serie de obiecte asimilate armelor (în același sens, a se vedea F. Vasile, notă la decizia nr. 486/1999 a C.S.J., Secția penală, în C.P. Ad., p. 579).

[ Mai mult... ]

Art. 398 Înalta trădare

2. Specificul infracțiunii. Ca natură juridică, infracțiunea de înaltă trădare are toate caracteristicile unei norme de referire. Ea este complinită prin conținutul infracțiunilor la care se raportează, respectiv infracțiunile de trădare și infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Raportul dintre norma de referire și norma complinitoare a fost foarte clar explicat în doctrină: „Normele de referire, așadar, își subordonează, în parte, preceptul sau sancțiunea, raportându-se la disciplinarea juridică stabilită de o altă normă; cu alte cuvinte, conținutul normei de referire se va întregi cu elementele pe care le va procura norma la care se adresează referirea. Orice modificare adusă normei complinitoare va atrage, implicit, și modificarea normei de referire. Norma de referire urmează, deci, soarta normei complinitoare” (V. Dongoroz I, p. 77). În același timp, infracțiunea de înaltă trădare poate fi considerată o variantă calificată a oricăreia dintre infracțiunile la care se raportează. Ca element circumstanțial, ea se distinge față de fiecare dintre acestea prin subiectul activ, care este dublu calificat. Astfel, pe lângă calitatea de cetățean român, pe care o cer și infracțiunile la care se face raportarea, în cazul înaltei trădări subiectul activ trebuie să aibă și o altă calitate: Președintele României sau membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Președintele României „este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat” (art. 81 din Constituție). El „reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării” (art. 80 din Constituție). Consiliul Suprem de Apărare a Țării este un organism din structura autorităților publice care, conform art. 119 din Constituție, „organizează și coordonează unitar activitățile care privesc apărarea țării și securitatea națională, participarea la menținerea securității internaționale și la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară, precum și la acțiuni de menținere sau de restabilire a păcii”. Calitatea de membru al Consiliului Suprem de Apărare a Țării este stabilită prin art. 5 alin. (3) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Potrivit textului menționat: „Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării sunt: ministrul apărării naționale, ministrul de interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiției, ministrul industriei și resurselor, ministrul finanțelor publice, directorul Serviciului Român de Informații, directorul Serviciului de Informații Externe, șeful Statului Major General și consilierul prezidențial pentru securitate națională”. La aceștia trebuie adăugați Președintele Senatului și prim-ministrul Guvernului României care, potrivit alin. (2) al art. 5 din Legea nr. 415/2002, îndeplinesc funcțiile de vicepreședinți ai Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Președintele României îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării [art. 5 alin. (1) din Legea nr. 415/2002], astfel încât se poate spune că el întrunește ambele calități necesare pentru a fi subiect activ al infracțiunii de înaltă trădare. Atribuțiile importante pe care atât Președintele României, cât și membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării le au în domeniul securității statului justifică pe deplin sancționarea mai severă a faptelor comise de aceștia. Din această perspectivă se poate observa că singura infracțiune din cele la care se referă înalta trădare, față de care aceasta nu poate fi considerată variantă agravată, este trădarea prin ajutarea inamicului unde este prevăzută aceeași pedeapsă: detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

[ Mai mult... ]

Art. 399 Acțiunile ostile contra statului

2. Specificul infracțiunii. Ca și în cazul infracțiunii precedente, din punctul de vedere al naturii juridice, infracțiunea de acțiuni ostile contra statului are toate caracteristicile unei norme de referire. Ea împrumută elementele constitutive de la infracțiunile de trădare și trădare prin ajutarea inamicului. Singura deosebire față de normele complinitoare este dată de subiectul activ al infracțiunii, care, așa cum am anticipat, este circumstanțiat în persoana cetățeanului străin sau apatridului. Toate explicațiile din analiza de conținut a infracțiunilor complinitoare, trădarea și trădarea prin ajutarea inamicului, sunt valabile și în cazul normei de referire, infracțiunea de acțiuni ostile contra statului.

[ Mai mult... ]

Art. 400 Spionajul

2. Specificul infracțiunii. Ca și în cazul infracțiunilor precedente, din punctul de vedere al naturii juridice, infracțiunea de spionaj are toate caracteristicile unei norme de referire. Ea împrumută elementele constitutive de la infracțiunea de trădare prin transmitere de informații secrete de stat. Singura deosebire față de norma complinitoare este dată de subiectul activ al infracțiunii, care, așa cum am anticipat, este circumstanțiat în persoana cetățeanului străin sau apatridului, indiferent unde acesta din urmă își are domiciliul. Toate explicațiile din analiza de conținut a infracțiunii complinitoare, trădarea prin transmitere de informații secrete de stat, sunt valabile și în cazul normei de referire, infracțiunea de spionaj.

[ Mai mult... ]

Art. 401 Atentatul care pune în pericol securitatea națională

2. Conținutul incriminării. Subiectul pasiv al infracțiunii este circumstanțiat, fiind vorba despre o persoană care deține o funcție de demnitate publică. Textul vechiului Cod făcea referire la persoana care îndeplinește o activitate importantă de stat sau altă activitate publică importantă. Formularea era destul de vagă, mai ales în privința sensului ce putea fi dat expresiei: altă activitate publică importantă. Modificarea adusă de legiuitor are, deci, rolul de a clarifica sfera subiectului pasiv. Persoanele care dețin o funcție de demnitate publică pot fi identificate pe baza dispozițiilor constituționale și a legislației privind funcțiile de demnitate publică. Este de menționat că potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (3) din Constituție: „funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară”. Întră în categoria persoanelor care dețin o funcție de demnitate publică, spre exemplu: Președintele României, parlamentarii, prim-ministrul și membrii guvernului, avocatul poporului etc. Elementul material al infracțiunii constă într-un atentat contra vieții. Noțiunea de atentat cuprinde atât fapta încercată (adică rămasă în forma tentativei), cât și fapta consumată. Rezultă că intră în sfera noțiunii de atentat infracțiunile contra vieții comise cu intenție și la care tentativa se pedepsește. Practic, atentatul contra vieții presupune o infracțiune de omor sau omor calificat, în forma tentativei sau în forma consumată (sunt excluse din sfera atentatului celelalte trei infracțiuni contra vieții: uciderea la cererea victimei, determinarea sau înlesnirea sinuciderii și uciderea din culpă). Putem spune așadar că elementul material al atentatului coincide cu cel de la infracțiunea de omor, respectiv uciderea unei persoane. Din acest considerent nu pot fi de acord cu opinia exprimată în doctrină potrivit căreia: „Prin atentat se înțelege un atac material și violent, o acțiune, un atentat neputând fi realizat printr-o omisiune, inacțiune” (Explicații III, ed. a II-a, 2003, p. 74). Având în vedere că elementul material coincide cu cel de la infracțiunea de omor, atentatul, ca și omorul, poate fi realizat și prin omisiune. Comite un atentat prin omisiune, spre exemplu, persoana care, cu intenție, nu efectuează o operațiune ce îi revenea în atribuții și de care depinde funcționarea în siguranță a unui mijloc de transport ce urmează să fie folosit de demnitar (nu se alimentează cu combustibil suficient o aeronavă, nu se repară frânele stricate ale unui autovehicul etc.). De asemenea, poate comite un atentat prin omisiune medicul care, deși are obligația de a-i administra demnitarului un tratament de care depinde viața acestuia, nu se achită de această sarcină etc. Cerința esențială care întregește latura obiectivă în cazul acestei infracțiuni este ca elementul material să se realizeze în condiții în care fapta pune în pericol securitatea națională. Această cerință nu poate fi definită în abstract. Pot fi avute în vedere ipoteze multiple. Dacă fapta, în concret, nu pune în pericol securitatea națională, ea va fi calificată, după caz, în omor, omor calificat sau tentativă la una din aceste infracțiuni. Dacă cerința esențială este îndeplinită, atentatul absoarbe infracțiunea de omor sau omor calificat (în forma tentativei sau în formă consumată). Atentatul este așadar o infracțiune complexă. Fapta se comite cu intenție, directă sau indirectă. În privința formelor infracțiunii este de precizat că tentativa propriu-zisă nu este posibilă deoarece, așa cum am anticipat, legiuitorul a pus pe același plan fapta încercată (tentată) și fapta consumată. Totuși, deoarece conform art. 412 alin. (2) se consideră tentativă „producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii”, printre altele, a infracțiunii de atentat, se poate vorbi (deși literalmente este impropriu) despre o tentativă la atentat, prin asimilarea actelor pregătitoare cu tentativa (spre exemplu, se pregătește un material explozibil, sau se achiziționează o armă de foc, în vederea comiterii faptei). Prin urmare, în cazul comiterii actelor pregătitoare menționate fapta va fi încadrată în tentativă la atentat (în același sens a se vedea Explicații III, ed. a II-a, 2003, p. 75).

[ Mai mult... ]

Art. 402 Atentatul contra unei colectivități

2. Conținutul incriminării. Trebuie remarcat în primul rând că subiectul pasiv al infracțiunii este circumstanțiat. Este vorba despre o colectivitate, adică un grup de persoane care trăiesc și (sau) muncesc în același spațiu geografic (sat, cartier, oraș etc.); practic, avem de a face cu o pluralitate de subiecți pasivi. Elementul material al infracțiunii constă într-un atentat contra unei colectivități, adică într-o acțiune sau inacțiune, prin care se încearcă ori se realizează uciderea membrilor unei colectivități. Sensul noțiunii de atentat este același cu cel utilizat în cadrul infracțiunii anterioare; deși din text nu rezultă explicit, este vorba tot despre un atentat contra vieții, cu diferența că în acest caz este vizată viața mai multor persoane. Modalitățile de realizare a elementului material sunt multiple. Exemplificativ, legiuitorul indică otrăvirile în masă și provocarea de epidemii, dar elementul material se poate realiza prin orice alt mijloc (explozii, incendieri, inundarea unor suprafețe etc.). Infracțiunea se comite cu intenție directă, calificată prin scop, respectiv acela de a îngreuna sau împiedica exercitarea puterii de stat. Precizările privind formele infracțiunii, făcute la articolul precedent, rămân valabile.

[ Mai mult... ]

Art. 403 Actele de diversiune

Teodor Manea

[ Mai mult... ]

Art. 404 Comunicarea de informații false

;
se încarcă...