Capitolul VIII Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale | Drept Penal (C.H. BECK)

Acesta este un fragment din Codul penal. Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0583-9
Autor: Valerian Cioclei, Iuliana Nedelcu, Teodor Manea, Lavinia Lefterache, Irina Kuglay, Georgina Bodoroncea, Francisca-Maria Vasile.
Cumpărați modulul Drept Penal (C.H. BECK) Lege5 care permite accesul integral la următoarele lucrări:

Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, ediția 4, Editura C. H. Beck, 2019, ISBN 978-606-18-0928-8
Autor: Valerian Cioclei

Drept penal. Partea specială II, ediția 3, Editura C. H. Beck, 2019, ISBN 978-606-18-0860-1
Autor: Cristina Rotaru, Valerian Cioclei, Andra-Roxana Trandafir (Ilie)

Drept penal. Partea specială I, ediția 3, Editura C. H. Beck, 2018, ISBN 978-606-18-0806-9
Autor: Valerian Cioclei

Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2017, ISBN 978-606-18-0672-0
Autor: Mihail Udroiu, Amalia Andone-Bontaș, Georgina Bodoroncea, Sergiu Bogdan, Marius Bogdan Bulancea, Dan Sebastian Chertes, Ioan-Paul Chiș, Victor Horia Dimitrie Constantinescu, Daniel Grădinaru, Claudia Jderu, Irina Kuglay, Constantin-Cristinel Meceanu, Iulia Nedelcu, Lucreția Albertina Postelnicu, Sebastian Rădulețu, Alexandra Mihaela Șinc, Radu Slăvoiu, Isabelle Tocan, Andra-Roxana Trandafir (Ilie), Mihaela Vasiescu, George Zlati

Drept penal. Partea specială II, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2018, ISBN 978-606-18-0760-4
Autor: Cristina Rotaru, Andra-Roxana Trandafir, Valerian Cioclei

Drept penal. Partea specială I, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2017, ISBN 978-606-18-0627-7
Autor: Valerian Cioclei

Dreptul penal al afacerilor, ediția 6, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0592-1
Autor: Alexandru Boroi, Mirela Gorunescu, Ionuț Andrei Barbu, Bogdan Vîrjan

Codul penal. Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0583-9
Autor: Valerian Cioclei, Iuliana Nedelcu, Teodor Manea, Lavinia Lefterache, Irina Kuglay, Georgina Bodoroncea, Francisca-Maria Vasile

Tratat de Cooperare judiciară internațională în materie penală, ediția 1, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0549-5
Autor: Alexandru Boroi, Ion Rusu, Minodora-Ioana Rusu

Infracțiunile de evaziune fiscală, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0548-8
Autor: Bogdan Vîrjan

Procedură penală. Partea generală. Partea specială, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2015, ISBN 978-606-18-0412-2
Autor: Andrei Zarafiu

Noul Cod de procedură penală. Note. Corelații. Explicații, ediția 1, Editura C. H. Beck, 2014, ISBN 978-606-18-0329-3
Autor: Petre Buneci, Gheorghe Șerban, Iuliana Ciolcă, Ionuț Dragnea, Alexandru Vasilache, Sebastian Crețu, Adrian Pichler, Ion Vasilache, Viorica Stoica, Dana Tițian, Mihai Jiganie-Șerban

Foundations of European Criminal Law, ediția 1, Editura C. H. Beck, 2014, ISBN 978-606-18-0290-6
Autor: Renate van Lijssel, Andrea Jánosi, Erika Váradi-Csema, Ferenc Sántha, Clara Tracogna, Lamya-Diana Al-Kawadri, Avrigeanu Tudor, Neagu Norel, Mirela Gorunescu

Noul Cod penal. Note • Corelații • Explicații, ediția 1, Editura C. H. Beck, 2014, ISBN 978-606-18-0328-6
Autor: Mihai Adrian Hotca, Norel Neagu, Constantin Nedelcu, Maxim Dobrinoiu, Mircea Constantin Sinescu, Lamya-Diana Al-Kawadri, Radu Slăvoiu, Radu-Florin Geamănu, Adrian Hărătău, Mirela Gorunescu

Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și influența acesteia asupra dreptului penal național, ediția 1, Editura C. H. Beck, 2014, ISBN 978-606-18-0278-4
Autor: Norel Neagu

Cumpără forma completă
  •  

Valerian Cioclei [ Mai mult ] - Titlul I Infracțiuni contra persoanei -
Capitolul VIII Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale

Art. 218 Violul

4. Variantele agravate. Unele elemente circumstanțiale din vechiul text au fost păstrate ca atare, altele au fost modificate și, în plus, a apărut un element circumstanțial nou. Astfel, prima variantă agravată, cea de la alin. (3), cuprinde șase elemente circumstanțiale: a) Victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului. Această ipoteză este preluată identic din vechiul text [art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen. din 1969]. Rațiunea agravantei este dată de relația dintre autor și victimă, o relație de dominare, ce conferă făptuitorului o anumită putere sau influență asupra victimei. Astfel de situații au la bază fie unele relații de serviciu, fie unele raporturi contractuale, în care făptuitorul are față de victimă: „obligația de a o îngriji (personal de îngrijire din instituții de asistență sau angajați particulari, în acest scop), ocroti (tutore, curator, părinte natural sau adoptator), educa (pedagog, cadru didactic, maistru etc.), păzi (personal de pază de la locurile de executare a pedepsei ori a unei măsuri de siguranță sau educative), trata (medic, personal sanitar ajutător etc.)” (Instituții 2003, p. 335). Se va reține agravanta nu numai în ipoteza în care persoana aflată în vreuna din situațiile de mai sus acționează ca autor, ci și atunci când participă la comiterea faptei ca instigator sau complice. „Raporturile sale cu victima constituie însă o circumstanță personală, care nu se răsfrânge asupra altor participanți” (Explicații III, ed. a II-a, 2003, p. 339). b) Victima este rudă în linie directă, frate sau soră. Această ipoteză este corespondenta parțială a violului comis asupra victimei membru al familiei din vechiul text [art. 197 alin. (2) lit. b1)]. Este de remarcat în primul rând că, dacă fapta se realizează prin raport sexual, violul „incestuos” devine, pur și simplu, o variantă agravată a violului, fără a se mai pune problema absorbției sau concursului cu infracțiunea de incest, în contextul în care aceasta din urmă a fost redefinită ca „raport sexual consimțit” (a se vedea art. 377 C. pen..). Altfel spus, în această ipoteză (a raportului sexual) se va reține doar infracțiunea de viol în variantă agravată, nu și infracțiunea de incest. Se pune astfel capăt unui lung șir de incertitudini, manifestate în practica judiciară cu privire la acest aspect, incertitudini ce au generat și un recurs în interesul legii (a se vedea V. Cioclei, Curs 2013, p. 177), care în prezent nu mai are aplicabilitate. Față de reglementarea anterioară, dispare condiția locuirii sau gospodăririi împreună, deoarece nu mai este vorba despre o victimă membru al familiei (art. 1491 C. pen. din 1969). Merită precizat, de asemenea, că spre deosebire de varianta anterioară, soția nu se mai regăsește printre subiecții pasivi ce atrag starea de agravare; se corectează astfel o anomalie pe care am semnalat-o la vremea respectivă (V. Cioclei, Curs 2013, p. 178). c) Victima este un minor. Acest element circumstanțial se individualizează prin circumstanțierea subiectului pasiv. El are corespondent parțial în art. 197 alin. (3) teza I C. pen. din 1969, care se referea la victima care nu a împlinit vârsta de 15 ani. Așa cum am arătat mai sus, textul inițial al noului Cod, la această variantă, se referea la victima care nu a împlinit vârsta de 16 ani. Prin O.U.G. nr. 18/2016, textul a căpătat actuala configurație în care, practic, varianta agravată se reține dacă victima nu a împlinit 18 ani. Se observă o lărgire a sferei de aplicare a elementului circumstanțial, ceea ce este de natură să acorde o protecție sporită minorilor victime ale violului. Această ultimă ridicare a pragului de protecție este însă discutabilă. Ea nu se corelează cu dispozițiile privind actul sexual cu un minor care, indirect, admit că, în principiu, dincolo de vârsta de 15 ani, minorul are maturitatea necesară pentru a întreține acte sexuale liber consimțite. Altfel spus, logic ar fi ca protecția suplimentară să funcționeze în cazul minorului imatur din punct de vedere sexual, nu al minorului în general. Fiind, totuși, o protecție suplimentară, aceasta este bine venită. Pentru existența agravantei este necesar ca făptuitorul să cunoască vârsta victimei sau să fi existat suficiente elemente care să îi permită să o aprecieze corect. d) Fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice. Această ipoteză nu are corespondent în textul anterior de la viol. Ea se regăsea ca variantă agravată la infracțiunea de act sexual cu un minor în vechiul Cod. Legiuitorul a păstrat agravanta la infracțiunea de act sexual cu un minor în noul Cod, dar, din identitate de rațiuni privind gravitatea acestei împrejurări, a înțeles să o prevadă și la viol. Elementul circumstanțial se caracterizează prin configurația laturii subiective, mai exact prin existența unui scop determinat, scopul producerii de materiale pornografice. Sensul expresiei materiale pornografice, poate fi deslușit din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei, republicată (M.Of. nr. 198 din 20 martie 2014). Conform art. 2 alin. (1) din legea menționată, „prin pornografie se înțeleg actele cu caracter obscen, precum și materialele care reproduc sau difuzează asemenea acte”. La alineatul al treilea al aceluiași articol sunt definite materialele cu caracter obscen, prin care trebuie să se înțeleagă: „obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicații, filme, înregistrări video și audio, spoturi publicitare, programe și aplicații informatice, piese muzicale, precum și orice alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală”. Rezultă că materialele pornografice pot fi identificate prin ceea ce legea definește a fi materiale cu caracter obscen. Teoretic, pentru reținerea agravantei trebuie să se demonstreze doar existența scopului, nu și realizarea acestuia. Practic, însă, pentru dovedirea scopului este necesar ca actul sexual să fi fost fixat pe un suport oarecare (înregistrat) sau să fi existat, cel puțin, condițiile tehnice necesare unei astfel de fixări, în momentul realizării actului sexual. e) Fapta a avut ca urmare vătămarea corporală. Această ipoteză corespunde variantei din vechiul text ce făcea referire la vătămarea corporală gravă, variantă prevăzută la art. 197 alin. (2) lit. c) C. pen. din 1969. Diferența dintre cele două ipoteze se rezumă la diferențele dintre vătămarea corporală gravă din vechiul Cod (art. 182) și vătămarea corporală din actualul Cod (art. 194), aspecte deja analizate în lucrare (Comentariu art. 194). f) Fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună. Ipoteza are corespondență totală în varianta prevăzută în Codul anterior la art. 197 alin. (2) lit. a). Spre deosebire de alte infracțiuni, la care nu a mai fost preluată din vechile texte această variantă agravată, considerându-se că ea este suplinită prin dispozițiile din Partea generală [art. 77 lit. a) C. pen..], la viol legiuitorul a ales să o păstreze. Opțiunea este dată de gravitatea sporită a faptei, de particularitățile criminologice și victimologice ale violului în grup, care necesită o atenționare prin agravarea faptei, în chiar textul incriminator. Amintitele particularități ale violului fac din această infracțiune, în opinia mea, o infracțiune „defectivă” de coautorat. Libertatea sexuală a persoanei se manifestă în raport cu fiecare altă persoană. Fiecare autor al violului comite o faptă unică, pentru că lezează, individual și separat de alt autor, libertatea sexuală a victimei. În acest spirit de respect față de libertatea sexuală a persoanei, trebuie să se considere că, în ipoteza în care două sau mai multe persoane, prin constrângere, comit acte sexuale asupra victimei, chiar dacă aceste acte diferite se comit simultan, cum ar fi obligarea victimei, concomitent, la un raport sexual și la un act sexual oral, fiecare participant va răspunde ca autor al infracțiunii de viol, în varianta agravată. În această ipoteză, actele de complicitate reciprocă ale făptuitorilor vor fi absorbite în cele de autorat. Aceeași soluție este valabilă și în ipoteza în care făptuitorii realizează succesiv actele sexuale asupra victimei, sprijinindu-se reciproc (a se vedea, în acest sens, Trib. București, Secția a II-a penală, decizia nr. 617/1976, în Repertoriu…1976-1980, p. 405). Se aplică agravanta și în cazul în care există mai mulți autori și mai multe victime, chiar dacă fiecare dintre ei a avut raport sexual doar cu una dintre victime, iar faptele s-au consumat în locuri diferite, dacă inițial s-au exercitat violențe asupra tuturor victimelor de către toți infractorii. În această ipoteză, temerea insuflată victimelor prin violențele exercitate de inculpați reduce capacitatea acestora de a se opune, ceea ce intră în logica agravantei [a se vedea, în acest sens, C.S.J., decizia nr. 1955/1995 (www.legalis.ro)]. Această variantă agravată nu presupune însă ca toate persoanele care au participat să fi realizat un act sexual asupra victimei. Se va reține agravanta și în ipoteza în care, pe lângă autorul faptei, participă o altă persoană care, spre exemplu, imobilizează victima. În acest caz autorul va răspunde pentru viol în varianta agravată, iar participantul pentru complicitate la viol în variantă agravată (a se vedea, în acest sens, Trib. Suprem, Secția penală, decizia nr. 295/1976, în Repertoriu…1976-1980, p. 404). Cea de a doua variantă agravată, prevăzută la alin. (4), ce se referă la fapta ce a avut ca urmare moartea victimei, are corespondență în varianta prevăzută în vechiul Cod la art. 197 alin. (3) teza a II-a. Din punct de vedere obiectiv, caracteristica acestei variante este dată de existența unei urmări imediate adiacente, ce constă într-un rezultat mai grav decât cel urmărit sau acceptat de făptuitor. Din punct de vedere subiectiv, caracteristica variantei este dată de forma de vinovăție cu care se comite fapta, respectiv praeterintenția. În această variantă făptuitorul exercită violențele în intenția de a realiza actul sexual, dar nu intenționează uciderea victimei, decesul acesteia fiind urmarea culpei făptuitorului (în acest sens, C.A. București, Secția I penală, decizia nr. 522/1999, în C.A.B. 1999, p. 184; P.J.P. III, p. 91). Atunci când făptuitorul urmărește sau acceptă rezultatul mai grav, moartea victimei, se va reține un concurs de infracțiuni între viol și omor calificat, comis pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni (a se vedea, în acest sens, Trib. Suprem, Secția penală, decizia nr. 216/1979, în Repertoriu…1976-1980, p. 282). În cazul acestei variante agravate, situația care a generat cele mai interesante încadrări în practică și cele mai aprinse dezbateri în doctrină este aceea în care survine decesul victimei, dar actul sexual nu se consumă, ci rămâne în fază de tentativă. Această problemă este rezolvată de legiuitor printr-un text din Partea generală, art. 36 alin. (3) care prevede că „infracțiunea complexă săvârșită cu intenție depășită, dacă s-a produs numai rezultatul mai grav al acțiunii secundare, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea complexă consumată”. Așadar, faptul că alin. (6) al art. 218 se referă la sancționarea tentativei numai cu referire la primele trei alineate, nu semnifică o dezincriminare a tentativei la varianta ce privește moartea victimei, ci faptul că legiuitorul a lăsat această variantă sub incidența textului din Partea generală, evocat anterior. Mai trebuie precizat că spre deosebire de vechiul text, această ultimă variantă agravată nu mai prevede ipoteza sinuciderii victimei. O astfel de ipoteză fie va genera, dacă este cazul, un concurs de infracțiuni cu determinarea sau înlesnirea sinuciderii, fie va putea fi avută în vedere în baza unuia dintre criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen..

[ Mai mult... ]

Art. 219 Agresiunea sexuală

2. Legătura cu infracțiunea de viol. Singura diferență dintre viol și agresiunea sexuală este dată de elementul material. Spre deosebire de viol, unde, cum s-a precizat mai sus, elementul material (raportul sau actul sexual) presupune penetrarea, agresiunea sexuală, deși implică un act de natură sexuală, acesta se realizează altfel decât prin penetrare. Prin act de natură sexuală trebuie să se înțeleagă orice act aflat în legătură directă sau indirectă cu organele sexuale și cu activitatea acestor organe. Dacă elementul material diferă, condiția atașată acestuia este aceeași ca la viol, în sensul că actul sexual de orice natură trebuie realizat: prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori profitând de această stare. Și în privința variantelor agravate avem o identitate perfectă între viol și agresiune sexuală, astfel că sunt valabile explicațiile date cu privire la aceste variante în cadrul analizei infracțiunii de viol. Deoarece există posibilitatea ca actele de agresiune sexuală să fie însoțite de acte specifice violului, pentru a se evita interpretări diferite, legiuitorul a reglementat expres această situație, prin alin. (4): „Dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de săvârșirea actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) și alin. (2), fapta constituie viol”. Astfel, se stabilește practic regula absorbției actelor de agresiune sexuală în infracțiunea de viol, în cazul în care ambele categorii de acte se comit cu aceeași ocazie. Această absorbție are loc numai în ipoteza formei consumate a infracțiunii de viol, nu și în cazul tentativei. Această interpretare este bazată, în primul rând, pe un argument de natură logică: ar fi absurd ca o agresiune sexuală la care se adaugă și o tentativă la viol să fie sancționată mai blând (limitele de la viol reduse la jumătate) decât o agresiune sexuală. Un alt argument rezultă din exprimarea legiuitorului. Dacă ar fi vrut să se refere și la tentativă, legiuitorul ar fi folosit expresia săvârșirea infracțiunii de viol sau, cel puțin, a faptei de viol, astfel încât, prin raportare la art. 174 C. pen.., să se înțeleagă atât fapta consumată, cât și tentativa. Legiuitorul folosește însă expresia „săvârșirea actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) și alin. (2)”, ceea ce lasă să se înțeleagă că s-a referit la realizarea efectivă a unuia dintre actele de penetrare specifice violului. Din aceste considerente este clar că doar violul în formă consumată absoarbe agresiunea sexuală. Ce se întâmplă însă în ipoteza în care actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate de o tentativă la viol? În acest caz, tentativa la viol va intra în concurs cu agresiunea sexuală, deoarece ea nu poate fi absorbită de aceasta din urmă, conform principiului potrivit căruia fapta absorbită, chiar în formă tentată, nu poate fi mai gravă decât fapta absorbantă. Există și un alt argument, per a contrario, în raport cu textul incriminator: dacă legiuitorul a vrut ca doar violul în formă consumată să absoarbă agresiunea sexuală, rezultă că în cazul tentativei această absorbție nu funcționează, ci se va reține concurs.

[ Mai mult... ]

Art. 220 Actul sexual cu un minor

4. Variantele infracțiunii. Varianta tip prevăzută de alin. (1) și varianta agravată prevăzută la alin. (2) au fost examinate anterior prin prisma elementelor esențiale. Varianta de la alin. (3), așa cum aceasta a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2016, se referă la fapta comisă de un major cu un minor cu vârsta între 15 și 18 ani, în patru ipoteze: a) Prima ipoteză este aceea în care minorul este membru de familie. Această ipoteză a avut, probabil, intenția de a lărgi sfera de aplicabilitate a variantei agravate prevăzută la alin. (4) lit. a) din textul originar al noului Cod (minorul este rudă în linie directă, frate sau soră). Constatăm însă că o astfel de lărgire este fie inutilă, fie absurdă. Este inutilă deoarece pe lângă „ascendenți, descendenți, frați și surori” (adică „rudă în linie directă, frate sau soră” din textul inițial), restul persoanelor care intră în sfera noțiunii de membru de familie, prevăzute la art. 177 lit. a) și c) se află oricum într-o poziție „recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului” și ar intra sub incidența agravantei de la lit. b). Este absurdă prin raportare la persoana soțului care face parte din categoria „membru de familie” [art. 177 lit. b)]. Conform art. 272 alin. (2) C. civ.., în anumite condiții, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători. „Legiuitorul delegat” a ignorat oare textul din Codul civil ori l-a avut în vedere ca fapt justificativ? Sau poate a dorit să „condamne la abstinență” cuplurile astfel formate? Dincolo de glumă, ipoteza inițială (minorul este rudă în linie directă, frate sau soră) era corectă și suficientă. În plus, deoarece aceasta prelua întocmai formula de la incest, era clar că în cazul unui raport sexual, acea variantă agravată a actului sexual cu un minor absoarbe incestul. Prin noua formulare, teoretic, teza absorbției dispare și, în cazul în care este vorba despre un raport sexual între rude în linie directă ori frați și surori va trebui să se rețină un concurs de infracțiuni între actul sexual cu un minor și incest, dacă nu cumva se va isca aceeași controversă ce a existat sub incidența vechiului Cod în legătură cu violul comis asupra unui membru de familie (a se vedea, V. Cioclei Curs 2013, p. 177). b) A doua ipoteză este aceea în care minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația deosebit de vulnerabilă a acestuia, ca urmare a unui handicap psihic sau fizic ori ca urmare a unei situații de dependență. Apreciez că „situația deosebit de vulnerabilă” a minorului, „ca urmare a unui handicap psihic sau fizic ori ca urmare a unei situații de dependență” corespunde circumstanței agravante prevăzută de art. 77 lit. e) C. pen.. și putea fi foarte bine suplinită de aceasta. Restul împrejurărilor prevăzute la această ipoteză sunt redundante, ele putând fi rezumate la formula din vechiul text al alin. (3), care făcea referire la situația în care majorul „a abuzat de autoritatea ori influența sa asupra victimei”. c) A treia ipoteză se referă la împrejurarea în care fapta a pus în pericol viața minorului. Am explicat mai sus, la examinarea precedentului legislativ, rațiunile pentru care legiuitorul nu a mai preluat din vechiul Cod, printre altele, varianta agravată care se referea la producerea unei vătămări corporale (vătămarea corporală gravă sub incidența vechiul Cod) și am arătat că, dacă se produce totuși una dintre consecințele art. 194 C. pen.., sunt aplicabile dispozițiile concursului de infracțiuni între actul sexual cu un minor și vătămarea corporală. Introducerea ca ipoteză a variantei agravate doar a unei singure consecințe de la vătămarea corporală duce la o situație absurdă: dacă actul sexual a pus în pericol viața minorului se va reține act sexual cu un minor în varianta agravată; dacă se produce orice altă consecință de la vătămarea corporală (o infirmitate, de pildă), se va reține un concurs de infracțiuni!!! d) A patra ipoteză, care se referă la împrejurarea în care fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice, este preluată ca atare din textul anterior, de la alin. (4) lit. c). Această ipoteză a fost analizată și în cazul infracțiunii de viol, unde am făcut trimitere la dispozițiile Legii nr. 196/2003, republicată cu ultimele modificări (M.Of. nr. 198 din 20 martie 2014). În cazul minorului, teoretic, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 374 C. pen.. (pornografia infantilă), care, la alin. (4) definește noțiunea de materiale pornografice cu minori. Am spus teoretic, deoarece textul citat lămurește doar noțiunea de pornografie cu minori, lăsând nelămurită noțiunea de materiale. Pentru această noțiune trebuie să ne raportăm, ca și în cazul variantei agravate de la viol, tot la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 196/2003, care enumeră materialele cu caracter obscen: „obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicații, filme, înregistrări video și audio, spoturi publicitare, programe și aplicații informatice, piese muzicale, precum și orice alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală”. Cum am afirmat și în cazul variantei agravate de la viol, și în acest caz, teoretic, pentru reținerea agravantei trebuie să se demonstreze doar existența scopului, nu și realizarea acestuia. Practic, însă, pentru dovedirea scopului este necesar ca actul sexual să fi fost fixat pe un suport oarecare (înregistrat) sau să fi existat, cel puțin, condițiile tehnice necesare unei astfel de fixări, în momentul realizării actului sexual cu minorul. În practică, sub incidența vechiului Cod penal s-a stabilit că această variantă agravată a actului sexual cu un minor nu este absorbită în infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice [I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 499 din 21 februarie 2012 (www.scj.ro)]. Deși, în prezent, incriminarea din legea specială se regăsește în dispozițiile art. 374 C. pen.. (pornografia infantilă), soluția și raționamentul ce a stat la baza ei rămân valabile. Varianta de la alin. (4), așa cum aceasta a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2016 reprezintă o variantă agravată atât în raport cu varianta tip prevăzută de alin. (1), cât și în raport cu varianta agravată prevăzută la alin. (2). Sunt reluate identic ipotezele de la alin. (3) cu o singură excepție: ipoteza de la lit. b), care este preluată doar parțial, fără a se mai reține „situația deosebit de vulnerabilă” a minorului, avându-se în vedere, probabil, că vârsta mai mică a acestuia implică în mod automat o astfel de situație. Sunt valabile și în cazul variantei agravate de la alin. (4) criticile formulate în raport cu varianta de la alin. (3). Având în vedere cele arătate apreciez că toate modificările aduse infracțiunii de act sexual cu un minor prin O.U.G. nr. 18/2016 sunt nejustificate și pot genera confuzie. [ Mai mult... ]

Art. 221 Coruperea sexuală a minorilor

3. Variantele infracțiunii. La alin. (2) este prevăzută o variantă agravată, în raport cu varianta tip, care cuprinde patru ipoteze. În prima ipoteză, de la alin. (2) lit. a), este vorba despre minorul rudă în linie directă, frate sau soră cu subiectul activ al infracțiunii. Se poate observa că subiectul pasiv coincide cu cel al unei variante agravate de la viol. Cum în cazul coruperii sexuale este vorba despre acte de natură sexuală, este exclusă ipoteza raportului sexual și, ca atare, nu se pune problema incestului. Față de infracțiunea anterioară (actul sexual cu un minor), unde am văzut că această ipoteză a fost înlocuită, prin O.U.G. nr. 18/2016, cu sintagma „membru de familie”, în acest caz nu s-a operat aceeași modificare. Dacă este o logică în această opțiune a „legiuitorului delegat” mărturisesc: ea „îmi scapă”. În a doua ipoteză, de la alin. (2) lit. b), minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului. Această ipoteză se regăsește și la infracțiunea de viol și sunt valabile explicațiile date anterior. Cea de-a treia ipoteză, de la alin. (2) lit. c), se referă la fapta comisă în scopul producerii de materiale pornografice. Această ipoteză coincide cu una din variantele agravate din vechea reglementare [art. 202 alin. (21) C. pen. din 1969] și reprezintă de asemenea variantă agravată, atât în cazul violului, cât și în cazul actului sexual cu un minor. Cea de-a patra ipoteză, de la alin. (2) lit. d), care se referă la împrejurarea în care fapta a pus în pericol viața minorului, a fost introdusă prin art. I pct. 9 din O.U.G. nr. 18/2016. Introducerea unei astfel de ipoteze este inutilă și generatoare de confuzii din aceleași motive pe care le-am indicat în cazul aceleiași ipoteze de la infracțiunea de act sexual cu un minor. La alin. (3) legiuitorul a prevăzut o primă variantă specială care se referă la actul sexual de orice natură săvârșit de un major în prezența unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani. Subiectul activ al acestei variante nu poate fi decât o persoană majoră. Este de observat apoi că, în acest caz, elementul material este dat de o combinație dintre cel de la viol (act sexual) și cel de la agresiunea sexuală (act de natură sexuală). Rezultă că, în această variantă, legiuitorul a înțeles să se refere la toată gama de acte pe care cele două noțiuni o presupun: raport sexual, act sexual oral sau anal, orice alt act de penetrare vaginală sau anală, precum și orice alt act de natură sexuală. Este normal să fie așa, deoarece oricare din aceste acte, fără distincție, realizate în prezența unui minor imatur, poate avea consecințe nocive asupra acestuia. Condiția atașată elementului material este ca actul sexual de orice natură să se comită în prezența minorului care nu a împlinit 13 ani. La alin. (4) este prevăzută o a doua variantă specială, care împrumută unele elemente de la infracțiuni prevăzute anterior în Legea nr. 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei (art. 10 și 11). Există două modalități ale elementului material în acest caz: determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiționist ori la spectacole sau reprezentații în cadrul cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum și punerea la dispoziția acestuia de materiale cu caracter pornografic. Ambele modalități reprezintă, în esență, punerea în contact a minorului imatur cu aspecte legate de viața sexuală, aspecte care, ținând cont de vârsta minorului, sunt nocive pentru dezvoltarea generală și, implicit, pentru libertatea sexuală a acestuia.

[ Mai mult... ]

Art. 222 Racolarea minorilor în scopuri sexuale

2. Conținutul infracțiunii. Subiectul activ al infracțiunii este o persoană majoră, iar subiectul pasiv, ca și la coruperea sexuală, este minorul care nu a împlinit vârsta de 13 ani. Elementul material constă în acțiunea de a propune minorului o întâlnire. Propunerea poate fi făcută direct sau prin mijloace de transmitere la distanță. Ținta art. 23 din Convenția menționată, care a inspirat textul de lege analizat, o reprezintă racolarea prin intermediul tehnologiilor de comunicare și informare, mai exact prin internet și, în special, prin rețelele de socializare, care au devenit o armă redutabilă în mâna pedofililor. Textul incriminator din noul Cod penal, pe bună dreptate, a lăsat deschisă posibilitatea incriminării și a altor tipuri de racolare, inclusiv cea directă, deoarece și acestea fac parte din realitate. Sunt de notorietate cazurile în care victimele minore sunt pândite și apoi racolate din preajma școlilor, a locurilor de joacă sau a altor locuri pe care le frecventează (a se vedea cazul copiilor străzii). Având în vedere realitatea actuală a fenomenului autohton legat de abuzurile sexuale împotriva minorilor, lăsarea în afara cadrului sancționator a unor astfel de ipoteze ar fi fost o eroare. Latura obiectivă a infracțiunii este întregită de o condiție atașată elementului material, condiție ce se referă la scopul întâlnirii. Concret, întâlnirea trebuie să aibă ca scop fie comiterea unuia dintre actele sexuale sau alte acte de penetrare la care se referă art. 220 C. pen.., fie comiterea unui act de natură sexuală, la care se referă art. 221 C. pen.. În acest caz termenul scop indică, în primul rând, o finalitate obiectivă, o completare a conduitei infracționale. Altfel spus, mesajul prin care se transmite propunerea trebuie să conțină, explicit sau implicit, finalitatea întâlnirii. Sigur că, în același timp, scopul menționat are și o dimensiune subiectivă, desemnând rezultatul prefigurat de infractor, dar acesta nu are semnificație asupra existenței infracțiunii din punct de vedere subiectiv. Nu suntem într-una din ipotezele în care scopul are rolul de a califica intenția. Fapta poate fi comisă atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă (este suficient ca făptuitorul să accepte punerea în pericol a libertății sexuale a minorului). În acord cu cele menționate, fapta se consumă în momentul realizării elementului material, adică în momentul în care se face minorului propunerea de întâlnire în scopul de a realiza activitățile sexuale precizate în textul de lege. Nu numai că nu este necesar ca activitățile respective să se realizeze, dar nu este necesar nici măcar ca întâlnirea să aibă loc. În aceste condiții observăm că racolarea minorilor are și rolul de a suplini, parțial (pentru anumite situații), lipsa incriminării tentativei în cazul actului sexual cu un minor și coruperii sexuale a minorilor. Din această perspectivă apreciez că, în cazul unei racolări reușite, urmată de un act sexual cu minorul sau de un act de corupere sexuală a minorului, fapta de racolare va fi absorbită, după caz, într-una din cele două infracțiuni mai grave.

[ Mai mult... ]

Art. 223 Hărțuirea sexuală

2. Conținutul infracțiunii. Subiecții infracțiunii sunt indirect circumstanțiați, prin condiția atașată elementului material, respectiv ca fapta să se comită în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare. Între subiecții infracțiunii este necesar să existe deci o formă de colegialitate, de conlucrare, în cadrul unor relații din cele menționate. Spre deosebire de vechea reglementare, între subiecți nu este necesară existența unui raport de autoritate sau influență conferit de funcția îndeplinită. Dacă un astfel de raport există și dacă sunt întrunite celelalte condiții necesare, fapta ar putea fi încadrată în dispozițiile art. 299 C. pen.. La hărțuirea sexuală, subiecții se află pe poziții de egalitate, sau, chiar dacă aceste poziții diferă, subiectul activ nu se află într-o situație de autoritate ori de superioritate asupra victimei, situație de care profită sau se prevalează, cum se întâmplă în cazul variantei atenuate de la folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, prevăzută de art. 299 alin. (2) C. pen.. Elementul material al infracțiunii se realizează printr-o acțiune cu caracter repetitiv, respectiv: pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală. Așa cum se preciza și în Expunerea de motive, în pasajul citat anterior, elementul material indică faptul că hărțuirea sexuală este o infracțiune de obicei. În cazul acestui tip de faptă penală, „legea cere ca manifestarea externă să se fi repetat de mai multe ori, pentru a se ajunge la consumarea infracțiunii” (V. Dongoroz I, p. 252). În doctrină se subliniază, de regulă, că în cazul infracțiunilor de obicei este necesar ca fapta să se repete de „un număr de ori din care să rezulte obișnuința, îndeletnicirea făptuitorului” (Instituții 2003, p. 121; în același sens Explicații I, ed. a II-a, 2003, p. 126). Practica s-a exprimat, de regulă, în aceiași termeni (a se vedea, în acest sens, Trib. Suprem, decizia nr. 74/1976, în Repertoriu…1976-1980, p. 398). Fără a preciza exact numărul de acte de care este nevoie, acest punct de vedere lasă să se înțeleagă că ar fi necesare mai mult de două fapte pentru conturarea infracțiunii. Consider că această opinie era specifică acelor infracțiuni de obicei care marcau o anumită activitate profesională (exercitarea fără drept a unei profesii etc.) sau o anumită îndeletnicire (cerșetorie, prostituție etc.). O astfel de abordare nu este valabilă în cazul hărțuirii, unde nu este vorba despre vreo îndeletnicire, ci, pur și simplu, despre repetarea unei conduite care afectează libertatea sexuală a persoanei, în primul rând, dar și libertatea morală (psihică) a acesteia, în general. Drept urmare, în acest caz, apreciez că pentru realizarea infracțiunii un al doilea act de pretindere este suficient. Dincolo de caracterul repetat, elementul material este dublu condiționat. Pe de o parte, este necesar ca pretinderea să aibă ca obiect favoruri de natură sexuală. Aceasta presupune ca victima să aibă o atitudine tolerantă față de actul sexual de orice natură pretins. Noțiunea de act sexual de orice natură are o sferă foarte largă de cuprindere și ea a fost explicată anterior (a se vedea comentariul art. 221, pct. 3). Pe de altă parte, este necesar ca pretinderea să aibă loc în cadrul unei relații de muncă sau al unei relații similare. Relațiile de muncă sunt toate acele relații reglementate în baza unui contract de muncă sau în baza altor raporturi juridice, care presupun prestarea unei activități, într-un cadru colectiv, organizat, în schimbul unei compensații financiare. Relații similare celor de muncă pot fi orice alte relații care presupun colaborarea unui colectiv de persoane într-o anumită activitate, cum ar fi, spre exemplu, relațiile de colegialitate în cadrul unei structuri universitare (grupă, serie, an de studiu), sau relațiile de conlucrare în cadrul unor structuri de voluntariat (ONG-uri) etc. Urmarea imediată a infracțiunii constă într-un dublu rezultat, cu caracter alternativ: victima a fost intimidată sau victima a fost pusă într-o situație umilitoare. Intimidat înseamnă speriat, încurcat, cuprins de teamă, de rușine etc. Noțiunea este largă, dar, tocmai prin aceasta, aptă să descrie una dintre consecințele pe care le poate avea hărțuirea sexuală. Situația umilitoare este acea stare în care persoana se simte înjosită, jignită, ofensată, altfel spus, lezată în sentimentele de onoare sau demnitate. Este suficient ca una dintre cele două consecințe să se producă, dar în cazul, destul de probabil, în care ambele rezultate se produc, infracțiunea nu își pierde caracterul unitar. Vinovăția este cerută în forma intenției, directă sau indirectă. Existența intenției presupune ca autorul faptei să urmărească sau doar să accepte lezarea libertății sexuale a persoanei, prin crearea unei stări de intimidare sau de umilire. Fiind o faptă legată nu numai de atribute esențiale ale persoanei, precum libertatea, onoarea, demnitatea, dar și de aspecte intime ale vieții acesteia, legiuitorul, spre deosebire de incriminarea anterioară, a prevăzut, în alineatul final, că în cazul hărțuirii sexuale, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

[ Mai mult... ]

Pot fi de interes:

Drept Penal (C.H. BECK):
Capitolul I Dispoziții generale
Capitolul II Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice
Capitolul III Dispoziții comune
Capitolul I Infracțiuni contra vieții
Capitolul II Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății
Capitolul III Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie
Capitolul IV Agresiuni asupra fătului
Capitolul V Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie
Capitolul VI Infracțiuni contra libertății persoanei
Capitolul VII Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile
Capitolul VIII Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale
Capitolul IX Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private
Capitolul I Furtul
Capitolul II Tâlhăria și pirateria
Capitolul III Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii
Capitolul IV Fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice
Capitolul V Distrugerea și tulburarea de posesie
Capitolul VI Infracțiuni care au produs consecințe deosebit de grave
Capitolul I Infracțiuni contra autorității
Capitolul II Infracțiuni privind frontiera de stat
Capitolul I Infracțiuni de corupție
;
se încarcă...