Capitolul VII Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile | Drept Penal (C.H. BECK)

Acesta este un fragment din Codul penal. Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0583-9
Autor: Valerian Cioclei, Iuliana Nedelcu, Teodor Manea, Lavinia Lefterache, Irina Kuglay, Georgina Bodoroncea, Francisca-Maria Vasile.
Cumpărați modulul Drept Penal (C.H. BECK) Lege5 care permite accesul integral la următoarele lucrări:

Drept penal. Partea specială II. Curs tematic, ediția 4, Editura C. H. Beck, 2020, ISBN 978-606-18-0982-0
Autor: Cristina Rotaru, Andra-Roxana Trandafir, Valerian Cioclei

Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, ediția 4, Editura C. H. Beck, 2019, ISBN 978-606-18-0928-8
Autor: Valerian Cioclei

Drept penal. Partea specială II, ediția 3, Editura C. H. Beck, 2019, ISBN 978-606-18-0860-1
Autor: Cristina Rotaru, Valerian Cioclei, Andra-Roxana Trandafir (Ilie)

Drept penal. Partea specială I, ediția 3, Editura C. H. Beck, 2018, ISBN 978-606-18-0806-9
Autor: Valerian Cioclei

Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2017, ISBN 978-606-18-0672-0
Autor: Mihail Udroiu, Amalia Andone-Bontaș, Georgina Bodoroncea, Sergiu Bogdan, Marius Bogdan Bulancea, Dan Sebastian Chertes, Ioan-Paul Chiș, Victor Horia Dimitrie Constantinescu, Daniel Grădinaru, Claudia Jderu, Irina Kuglay, Constantin-Cristinel Meceanu, Iulia Nedelcu, Lucreția Albertina Postelnicu, Sebastian Rădulețu, Alexandra Mihaela Șinc, Radu Slăvoiu, Isabelle Tocan, Andra-Roxana Trandafir (Ilie), Mihaela Vasiescu, George Zlati

Drept penal. Partea specială II, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2018, ISBN 978-606-18-0760-4
Autor: Cristina Rotaru, Andra-Roxana Trandafir, Valerian Cioclei

Drept penal. Partea specială I, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2017, ISBN 978-606-18-0627-7
Autor: Valerian Cioclei

Dreptul penal al afacerilor, ediția 6, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0592-1
Autor: Alexandru Boroi, Mirela Gorunescu, Ionuț Andrei Barbu, Bogdan Vîrjan

Codul penal. Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0583-9
Autor: Valerian Cioclei, Iuliana Nedelcu, Teodor Manea, Lavinia Lefterache, Irina Kuglay, Georgina Bodoroncea, Francisca-Maria Vasile

Tratat de Cooperare judiciară internațională în materie penală, ediția 1, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0549-5
Autor: Alexandru Boroi, Ion Rusu, Minodora-Ioana Rusu

Infracțiunile de evaziune fiscală, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0548-8
Autor: Bogdan Vîrjan

Procedură penală. Partea generală. Partea specială, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2015, ISBN 978-606-18-0412-2
Autor: Andrei Zarafiu

Noul Cod de procedură penală. Note. Corelații. Explicații, ediția 1, Editura C. H. Beck, 2014, ISBN 978-606-18-0329-3
Autor: Petre Buneci, Gheorghe Șerban, Iuliana Ciolcă, Ionuț Dragnea, Alexandru Vasilache, Sebastian Crețu, Adrian Pichler, Ion Vasilache, Viorica Stoica, Dana Tițian, Mihai Jiganie-Șerban

Foundations of European Criminal Law, ediția 1, Editura C. H. Beck, 2014, ISBN 978-606-18-0290-6
Autor: Renate van Lijssel, Andrea Jánosi, Erika Váradi-Csema, Ferenc Sántha, Clara Tracogna, Lamya-Diana Al-Kawadri, Avrigeanu Tudor, Neagu Norel, Mirela Gorunescu

Noul Cod penal. Note • Corelații • Explicații, ediția 1, Editura C. H. Beck, 2014, ISBN 978-606-18-0328-6
Autor: Mihai Adrian Hotca, Norel Neagu, Constantin Nedelcu, Maxim Dobrinoiu, Mircea Constantin Sinescu, Lamya-Diana Al-Kawadri, Radu Slăvoiu, Radu-Florin Geamănu, Adrian Hărătău, Mirela Gorunescu

Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și influența acesteia asupra dreptului penal național, ediția 1, Editura C. H. Beck, 2014, ISBN 978-606-18-0278-4
Autor: Norel Neagu

Cumpără forma completă
  •  

Valerian Cioclei [ Mai mult ] - Titlul I Infracțiuni contra persoanei -
Capitolul VII Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile

Art. 209 Sclavia

Precedent legislativ. Infracțiunea de sclavie era prevăzută sub aceeași denumire marginală, cu un conținut și sancțiuni identice, în art. 190 C. pen. din 1969. Păstrându-se aceleași limite de pedeapsă, nu se pune problema situațiilor tranzitorii. Singura deosebire, formală, apare la nivel de tehnică legislativă, în sensul că, spre deosebire de textul precedent, textul actual nu mai cuprinde dispoziții privind sancționarea tentativei. Aceste dispoziții se regăsesc însă la sfârșitul capitolului, într-un articol distinct, care reglementează regimul tentativei pentru toate infracțiunile din categoria traficului și exploatării persoanelor vulnerabile. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 217 C. pen.., printre altele, tentativa la infracțiunea de sclavie se pedepsește. Fiind vorba despre reglementări identice, nu se pune, nici măcar la nivel teoretic, problema situațiilor tranzitorii. Incriminarea sclaviei are un rol preponderent simbolic. Primele convenții internaționale care au condamnat sclavia și au interzis traficul de sclavi au apărut încă din secolul al XIX-lea. Aderând la diferitele tratate și convenții internaționale pe această temă, România a incriminat sclavia încă din perioada interbelică; în Codul penal din 1936 fapta era prevăzută la art. 491. Infracțiunea a fost preluată în termeni asemănători în Codul penal din 1969. Utilitatea incriminării a fost justificată prin aceea că, „dacă sclavia și traficul de sclavi nu ar fi incriminate, făptuitorii unor astfel de activități comise în străinătate ar găsi un refugiu pe teritoriul țării noastre și ar scăpa în acest fel de răspundere penală” (Explicații III, ed. a II-a, 2003, p. 281). Incriminarea sclaviei se menține și în prezent, mai mult ca o dovadă de aderare a statului român la principiile generale privind respectarea drepturilor fundamentale ale omului, decât ca o reală necesitate de ordin represiv. În practica judiciară contemporană nu au fost semnalate cazuri de comitere a acestei infracțiuni. În acest context, examenul teoretic realizat deja în mod pertinent în doctrină (Explicații III, ed. a II-a, 2003, p. 280-285) face inutilă o analiză a infracțiunii. Având în vedere că fenomenul criminal actual cuprinde unele conduite ce pot fi caracterizate drept „forme moderne de sclavie”, trebuie precizat că există unele fapte de încălcare gravă a libertății persoanei, ce pot avea o aparență de suprapunere cu sclavia. Aceste fapte vizează traficul de persoane și, nu întâmplător, au fost aduse de legiuitor în noul Cod și au fost așezate în continuarea infracțiunii de sclavie.

[ Mai mult... ]

Art. 210 Traficul de persoane

7. Consimțământul victimei. Alineatul final al art. 210 reprezintă o dispoziție de excludere a cauzei justificative a consimțământului victimei. Ca atare, prin excepție de la regula stabilită prin art. 22 alin. (1) C. pen.., dar în consonanță cu prevederile alin. (2) al aceluiași articol, în cazul traficului, consimțământul victimei nu constituie cauză justificativă. Această excludere, normală și necesară având în vedere starea de vulnerabilitate în care se găsesc, de regulă, persoanele traficate, este în consens cu cerințele art. 2 parag. 4 din Directiva UE 2011/36, menționată anterior.

[ Mai mult... ]

Art. 211 Traficul de minori

3. Specificul infracțiunii. Particularitatea esențială a acestei infracțiuni este dată, firește, de circumstanțierea subiectului pasiv, care este în acest caz minorul, adică persoana având vârsta sub 18 ani. O altă particularitate importantă vizează conținutul infracțiunii. Astfel, în varianta tip, latura obiectivă a infracțiunii este îndeplinită prin simpla realizare a elementului material de la traficul de persoane (recrutare, transportare, transferare, adăpostire sau primire), fără a mai fi necesară îndeplinirea condițiilor esențiale (constrângere, răpire etc.). Din punct de vedere subiectiv se impune aceeași condiție ca la traficul de persoane, respectiv ca fapta să se realizeze în scopul exploatării (minorului, în acest caz). În plus, este necesar ca subiectul activ să aibă cunoștință de faptul că victima este o persoană minoră sau să existe suficiente elemente, împrejurări din care să rezulte că este vorba despre un minor. Varianta agravată se realizează prin raportare la condițiile esențiale ce întregesc latura obiectivă a traficului de persoane, în ipoteza de la alin. (2) lit. a), și prin raportare la varianta agravată de la infracțiunea de bază (traficul de persoane), în ipoteza de la alin. (2) lit. b). Este de precizat că această a doua ipoteză, privind fapta comisă de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, ca și corespondenta agravantă de la traficul de persoane, a lipsit din versiunea inițială a noului Cod penal. Ea a fost introdusă prin art. 245 pct. 22 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod. În privința utilității noilor ipoteze, introduse prin O.U.G. nr. 18/2016, am serioase rezerve. Astfel, ipoteza de la lit. c), când „fapta a pus în pericol viața minorului”, era (este) practic acoperită prin existența concursului de infracțiuni cu, după caz, o eventuală tentativă la omor, vătămare corporală, vătămare corporală din culpă sau lipsire de libertate în variantă agravată. O astfel de ipoteză nu a fost reținută în textul de origine din aceleași rațiuni pentru care nu au mai fost reținute variantele agravate din legea specială, adică tocmai pentru a opera regulile concursului de infracțiuni (a se vedea discuția de la traficul de persoane). Ipotezele de la lit. d), când „fapta a fost săvârșită de un membru de familie al minorului”, și e), când „fapta a fost săvârșită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul ori de o persoană care a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului”, sunt parțial redundante între ele și, în plus, ambele sunt redundante prin raportare la ipoteza de la lit. a), care face trimitere la art. 210 alin. (1), deci și la lit. a) a acestui din urmă articol care, în teza finală, se referă la fapta comisă prin „abuz de autoritate”. Altfel spus, practic, toate persoanele enumerate la lit. d) și e) au autoritate asupra minorului și, din această perspectivă, faptele lor se încadrează la art. 211 alin. (2) lit. a), prin raportare la art. 210 alin. (1) lit. a) teza finală. În acest context, modificările aduse prin amintita Ordonanță par a fi o operațiune de „cosmetizare” rău concepută, care va genera confuzie în practică. Spre exemplu, cum va fi încadrată fapta tatălui care face trafic asupra propriului copil minor? Art. 211 alin. (2) lit. a), d) sau e)? Poate „legiuitorul delegat” a urmărit să se rețină toate trei. „Vestea rea” (pentru el) este că nu se poate agrava de mai multe ori o faptă în baza aceleiași împrejurări. În alin. (3), ca și la traficul de persoane (dar era cu atât mai necesar în cazul minorului), legiuitorul a prevăzut că nu constituie cauză justificativă, consimțământul persoanei victimă a traficului. În practică s-a decis că: „În ipoteza în care sunt traficate atât persoane minore, cât și persoane majore, infracțiunea de trafic de minori se va reține în concurs cu infracțiunea de trafic de persoane” [G.C. Zaharia, Traficul de persoane, op. cit., 2012, p. 106 cu referire la I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2226/2009 (www.legalis.ro)].

[ Mai mult... ]

Art. 212 Supunerea la muncă forțată sau obligatorie

2. Aspecte generale. Infracțiunea de supunere la muncă forțată sau obligatorie este o expresie a garantării prin mijloace penale a dispozițiilor constituționale, precum și a aderării României, în anul 1957, la Convenția internațională privind munca forțată sau obligatorie, încheiată în anul 1930 (a se vedea Loghin/Filipaș 1983, p. 66). Conform art. 42 alin. (1) din Constituția României, munca forțată este interzisă. Tot art. 42, în alin. (2), stabilește împrejurările în care o persoană are obligația de a presta anumite activități, fără ca acestea să fie considerate muncă forțată: „a) activitățile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum și cele desfășurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conștiință; b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiții normale, în perioada de detenție sau de libertate condiționată; c) prestațiile impuse în situația creată de calamități ori de alt pericol, precum și cele care fac parte din obligațiile civile normale stabilite de lege”. Ca și în cazul sclaviei, incriminarea supunerii la muncă forțată sau obligatorie are un rol preponderent simbolic. În practică, faptele de acest gen constituie, de regulă, infracțiunea de trafic de persoane. Am identificat un singur exemplu de supunere la muncă forțată sau obligatorie în jurisprudența recentă. Astfel, într-o decizie a Curții de Apel Timișoara s-a hotărât că: „fapta inculpatului de a constrânge partea vătămată să efectueze o activitate contrar voinței sale (respectiv de a o obliga pe aceasta să-l însoțească pe o distanță de 250 metri și a-i cere să îi cosească iarba și apoi să o încarce într-o căruță) nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 C. pen.., ci se încadrează în norma incriminatoare prevăzută de art. 191 C. pen.., întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de supunere la muncă forțată sau obligatorie” [C.A. Timișoara, Secția penală, decizia nr. 73 din 20 ianuarie 2011 (www.juridice.ro), consultat la 20 iulie 2013].

[ Mai mult... ]

Art. 213 Proxenetismul

4. Distincția față de infracțiunile de trafic. Deși unul dintre obiectivele modificărilor intervenite în incriminarea proxenetismului prin noul Cod a fost evitarea suprapunerilor cu infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, există în continuare suficient de multe asemănări între aceste texte, încât se impun unele precizări. Trei ipoteze pot să apară, în principiu: a) În ipoteza prevăzută de alin. (1) al art. 213, când persoana practică de bunăvoie prostituția, se va reține infracțiunea de proxenetism, chiar dacă în cauză apar și elemente specifice traficului, spre exemplu proxenetul este cel care recrutează persoana, sau îi asigură transportul, sau o adăpostește. În acest caz nu sunt realizate elementele constitutive ale traficului deoarece lipsește exploatarea, care presupune obligarea la practicarea prostituției [art. 182 lit. c)]. b) În ipoteza de la alin. (2), când fapta se realizează prin constrângere, există proxenetism, dacă nu se realizează și una din modalitățile elementului material de la trafic (recrutare, transport etc.). În cazul în care se realizează și una din aceste modalități, fapta va reprezenta trafic de persoane, proxenetismul fiind absorbit în această infracțiune. Soluția se impune deoarece constrângerea echivalează cu obligarea la prostituție și, astfel, condiția exploatării se realizează. În această ipoteză, raționamentul este valabil și dacă victima este o persoană minoră, cu diferența că, în loc de trafic de persoane se va reține trafic de minori. c) În ipoteza în care victima este o persoană minoră, dar lipsește constrângerea, trebuie avut în vedere gradul de maturitate psihică al acesteia. Atunci când este vorba despre un minor cu vârstă ceva mai ridicată (peste 16 ani, spre exemplu) și se constată că are discernământul necesar reprezentării faptelor, raționamentul din prima ipoteză este valabil: se va reține infracțiunea de proxenetism [art. 213 alin. (1) și (3)], chiar dacă apar și elemente de trafic, deoarece lipsește exploatarea (care presupune obligarea). Atunci când persoana minoră are o vârstă fragedă (sub 14 ani, spre exemplu) și se constată imaturitatea psihică a acesteia (inexistența discernământului), dacă apar elemente de trafic (recrutare, transport etc.) fapta va fi încadrată la trafic de minori, mai exact art. 211 alin. (2) prin raportare la art. 210 alin. (1) lit. b) – „profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane”. Într-o astfel de situație exploatarea există deoarece lipsa discernământului presupune că un eventual acord de voință este viciat și, ca atare, obligarea la prostituție este prezumată.

[ Mai mult... ]

Art. 214 Exploatarea cerșetoriei

3. Distincția față de infracțiunile de trafic. Există unele asemănări între exploatarea cerșetoriei și infracțiunile de trafic analizate anterior, împrejurare ce necesită unele precizări. În cazul variantei tip a infracțiunii de exploatare a cerșetoriei, dacă se apreciază că minorul are discernământ, sau dacă dizabilitățile persoanei nu afectează discernământul acesteia (sunt pur fizice), fapta va reprezenta infracțiunea de exploatare a cerșetoriei, chiar dacă intervin elemente caracteristice traficului (recrutare, transport etc.) deoarece nu este realizată condiția exploatării prevăzută de art. 182 lit. d), respectiv obligarea la practicarea cerșetoriei. În cazul aceleiași variante tip, dacă se constată că minorul sau persoana cu dizabilități nu prezintă discernământ și apar elemente ale traficului (recrutare, transport etc.), fapta va constitui, după caz, trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. b) – „profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane”, sau trafic de minori, prevăzută de art. 211 alin. (2) cu referire la art. 210 alin. (1) lit. b). Într-o astfel de situație exploatarea există deoarece lipsa discernământului presupune că un eventual acord de voință este viciat și, ca atare, obligarea la cerșetorie este prezumată. În cazul variantei agravate de la art. 214 alin. (2) lit. a) raționamentele de mai sus, bazate pe distincția dată de existența sau inexistența discernământului, își mențin valabilitatea. În cazul variantei agravate de la art. 214 alin. (2) lit. b), când fapta este comisă prin constrângere, dacă intervin și elemente specifice traficului (recrutare, transport etc.), fapta va constitui, după caz, trafic de minori sau trafic de persoane. Soluția se impune deoarece constrângerea echivalează cu obligarea la practicarea cerșetoriei și, astfel, se realizează condiția exploatării prevăzută de art. 182 lit. d).

[ Mai mult... ]

Art. 215 Folosirea unui minor în scop de cerșetorie

2. Conținutul infracțiunii. În primul rând este de semnalat circumstanțierea subiectului activ. Acesta trebuie să fie o persoană majoră ce are capacitate de muncă. Fapta nu va putea fi comisă, deci, nici de minor, nici de persoana invalidă. În același timp, după cum am anticipat, spre deosebire de incriminarea anterioară din legea specială, autorul nu mai este individualizat în persoana părintelui sau a reprezentantului legal al copilului. În ipoteza în care autorul are și această calitate, sau are, sub altă formă, în îngrijire minorul, fapta poate intra în concurs cu infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului (art. 197 C. pen..). Elementul material al infracțiunii constă într-o acțiune, respectiv, apelarea la mila publicului. Elementul material coincide practic cu cel al cerșetoriei din vechiul Cod penal și constă în „repetarea acțiunii de apelare la mila publicului concretizată în cererea de ajutor material. A apela la mila publicului înseamnă a se adresa la diverse persoane într-un mod care să suscite mila acestora. Apelul poate fi făcut oral, scris, prin gesturi, atitudini etc. Întrucât este vorba de un apel la mila publicului și nu la mila unei anumite persoane, acesta trebuie să fie adresat, simultan sau succesiv, mai multor persoane” (Explicații IV, ed. a II-a, 2003, p. 640). Există trei cerințe esențiale atașate elementului material pentru întregirea conținutului obiectiv al infracțiunii: apelarea la mila publicului trebuie să se facă în mod repetat; apelul trebuie să conțină o cerere de ajutor material; cel care apelează la mila publicului trebuie să se folosească, în acest scop, de prezența unui minor. Fiind vorba despre o infracțiune de repetare, nu este susceptibilă de acte preparatorii sau de tentativă. Infracțiunea se consumă în momentul în care s-au efectuat repetate acte de cerșetorie, la intervale apropiate, astfel încât să rezulte că nu este vorba despre un act izolat. Infracțiunea poate avea și un moment al epuizării, atunci când activitatea infracțională se prelungește după momentul consumării, prin repetarea actelor de cerșetorie (a se vedea, în același sens, Explicații IV, ed. a II-a, 2003, p. 641).

[ Mai mult... ]

Art. 216 Folosirea serviciilor unei persoane exploatate

2. Conținutul infracțiunii. Trebuie remarcat, în primul rând, că infracțiunea are un subiect pasiv circumstanțiat, fiind vorba despre o persoană victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori. Altfel spus, subiectul pasiv coincide cu cel al infracțiunii de trafic de persoane, respectiv trafic de minori. Elementul material al infracțiunii se realizează printr-o acțiune, aceea de utilizare a serviciilor ce fac obiectul exploatării unei persoane traficate. Aceste servicii sunt expres enumerate în art. 182 C. pen.., la care textul incriminării face referire expresă, și pot consta, spre exemplu, în: executarea unei munci; practicarea prostituției sau manifestări pornografice; practicarea cerșetoriei; prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană. „Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de folosire a serviciilor unei persoane exploatate este necesar ca serviciile prestate de victime să reprezinte o consecință directă a activității de traficare. Nu se va reține această infracțiune dacă, spre exemplu, au încetat actele specifice traficului de persoane sau traficului de minori, precum și actele de exploatare față de persoana ale cărei servicii sunt utilizate, astfel încât aceasta acționează benevol” (G.C. Zaharia, Traficul de persoane, op. cit., 2012, p. 120). Din punct de vedere subiectiv, fapta se comite cu intenție, directă sau indirectă. Pentru existența intenției este necesar ca subiectul activ să cunoască faptul că serviciile pe care le utilizează provin de la victime ale traficului de persoane sau traficului de minori. „Nu este nevoie pentru îndeplinirea acestei cerințe ca făptuitorul să cunoască cine a săvârșit față de victime aceste fapte și nici dacă traficantul răspunde penal (…). Este nevoie ca în momentul în care acesta a început să folosească serviciile victimelor, să-și fi dat seama că acestea au fost supuse traficului de persoane sau traficului de minori” (G.C. Zaharia, Traficul de persoane, op. cit., 2012, p. 121). Tentativa, deși posibilă, nu era incriminată în varianta inițială a Codului penal, după cum nu era incriminată nici la articolul corespondent (141) din Legea nr. 678/2001. Ulterior, prin O.U.G. nr. 18/2016, legiuitorul a decis sancționarea tentativei și în cazul acestei infracțiuni (a se vedea art. 217 C. pen..). Fapta se consumă în momentul realizării elementului material, adică în momentul utilizării serviciilor ce fac obiectul exploatării. Infracțiunea poate avea atât formă continuă, cât și formă continuată.

[ Mai mult... ]

Art. 2161 Folosirea prostituției infantile

2. Utilitatea incriminării. Aceeași ciudățenie criticabilă este valabilă și pentru noua incriminare: actul sexual (în sensul art. 220 C. pen.., adică raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice penetrare vaginală sau anală) cu un minor cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani [care nu se află în vreuna din ipotezele art. 220 alin. (3) sau (4)] nu va reprezenta infracțiune, dacă se realizează cu un minor care nu practică prostituția, dar va constitui infracțiune dacă minorul se prostituează! Mai mult, cum noua incriminare se referă la „orice act de natură sexuală”, pe lângă actele sexuale propriu-zise, menționate anterior, fapta se poate realiza și în ipoteza unor acte ce au doar conotație sexuală, ca în cazul coruperii sexuale a minorului (a se vedea supra analiza de la art. 221 cu trimitere la explicațiile de la art. 219 C. pen..). Se ajunge astfel la situația absolut paradoxală (dacă nu aberantă) în care, spre exemplu, un act obscen comis împotriva unui minor în vârstă de 13 ani și o lună, care nu și-a început viața sexuală, nu are nicio semnificație penală, în timp ce același act, comis cu un minor în vârstă de 17 ani și 11 luni, care practică prostituția, va constitui infracțiune!!! Oare despre ce protecție este (sau nu) vorba în astfel de situații? Atenție, în cazul acestei noi incriminări nu avem de a face cu un minor exploatat (o victimă a traficului de minori), pentru că această ipoteză este acoperită de art. 216 C. pen.. În lipsa oricărei condiții impuse de textul incriminator, este vorba despre minorul care practică prostituția din proprie inițiativă. O ipoteză (puțin probabilă, dar posibilă) care ar putea fi avută în vedere și care ar avea o logică sancționatorie ar fi aceea în care minorul ar fi victima unor acte de proxenetism, fără a fi realizate condițiile necesare pentru reținerea traficului de minori (deci fără a se putea reține infracțiunea prevăzută de art. 216 C. pen..). Într-o astfel de ipoteză, cu rezervele menționate la analiza infracțiunii de proxenetism și, evident, cu condiția ca autorul să cunoască starea de exploatare a minorului de către proxenet, incriminarea ar fi justificată. Pentru a acoperi clar această ipoteză (și numai această ipoteză), textul incriminării ar trebui însă refăcut. Până atunci, având în vedere situațiile absurde pe care le generează, utilitatea incriminării este îndoielnică.

[ Mai mult... ]

Art. 217 Sancționarea tentativei

Precedent legislativ. Spre deosebire de toate celelalte capitole din acest prim Titlu al Codului penal, unde sancționarea tentativei este (sau nu) prevăzută la fiecare infracțiune în parte, în cazul Capitolului VII – Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile – legiuitorul a ales varianta de a utiliza un articol distinct, cu caracter general, prin care să reglementeze regimul tentativei pentru toate infracțiunile din Capitol. Precedentul legislativ al acestui text trebuie căutat în fiecare din textele anterioare care au corespondent cu infracțiunile din capitol. Textul inițial al noului Cod penal a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2016 care, prin art. I pct. 4, a dispus sancționarea tentativei și în cazul art. 216 și art. 2161. Astfel, se poate constata că, în cazul sclaviei, al traficului de persoane și de minori, precum și în cazul proxenetismului, la care tentativa este pedepsită conform art. 217 C. pen.., aceasta formă a infracțiunii era pedepsită și în cazul vechilor incriminări corespondente. O singură deosebire apare în cazul proxenetismului, în sensul că, în timp ce reglementarea actuală prevede sancționarea tentativei doar în varianta agravată de la art. 213 alin. (2), textul art. 329 alin. (5) C. pen. din 1969 prevedea pedepsirea tentativei, fără distincție, pentru toate variantele. Sancționarea tentativei la infracțiunea prevăzută de art. 216 C. pen.., introdusă prin modificarea sus-menționată, este o noutate față de legea anterioară, în sensul că la art. 2141 din Legea nr. 678/2001 tentativa nu era pedepsită. În cazul celorlalte infracțiuni, pentru care noul Cod penal nu prevede sancționarea tentativei, situația era aceeași în vechile reglementări, mai mult sau mai puțin corespondente.

[ Mai mult... ]

Pot fi de interes:

Drept Penal (C.H. BECK):
Capitolul IV Dispoziții comune
Capitolul I Dispoziții generale
Capitolul II Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice
Capitolul III Dispoziții comune
Capitolul I Infracțiuni contra vieții
Capitolul II Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății
Capitolul III Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie
Capitolul IV Agresiuni asupra fătului
Capitolul V Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie
Capitolul VI Infracțiuni contra libertății persoanei
Capitolul VII Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile
Capitolul VIII Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale
Capitolul IX Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private
Capitolul I Furtul
Capitolul II Tâlhăria și pirateria
Capitolul III Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii
Capitolul IV Fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice
Capitolul V Distrugerea și tulburarea de posesie
Capitolul VI Infracțiuni care au produs consecințe deosebit de grave
Capitolul I Infracțiuni contra autorității
Capitolul II Infracțiuni privind frontiera de stat
;
se încarcă...